Boc va apela la justiţie ca să-l trimită în şomaj, fără despăgubiri, pe cumnatul lui Geoană

Postat la: 19.02.2010 17:55 Ultima actualizare: 19.02.2010 22:27

Boc va apela la justiţie ca să-l trimită în şomaj, fără despăgubiri, pe cumnatul lui Geoană

La numai o zi de la mesajul sfidător al directorului EximBank, care a declarat pentru "Gândul" că salariul său de circa 20.000 de euro pe lună este chiar mai mic comparativ cu remuneraţiile omologilor săi din băncile private, premierul Emil Boc îi răspunde printr-o nouă provocare: trimiterea în justiţie. Mai exact, după ce tot el a fost de acord în vremea guvernării în Coaliţie cu PSD ca Ionuţ Costea să ajungă şef la EximBank (având în vedere gradul său de rudenie cu Mircea Geoană), acum Boc susţine că Guvernul va apela la instanţă pentru a înlătura clauzele care ar costa bugetul 500.000 de euro dacă l-ar revocă pe aceasta din funcţie.

"Vom întreprinde demersurile necesare pentru înlăturarea în instanţă a clauzelor contractuale care impun sancţiuni financiare de 500.000 de euro în cazul schimbării directorului de la EximBank", a spus premierul, potrivit Mediafax. "Nu se poate să pui clauze în acest fel. Adică Ursache de la PSD centrează, iar Costea de la Eximbank dă cu capul. Nu se poate să continuăm aceste demersuri. Ei şi-au stabilit aceste clauze, Ursache în calitate de preşedinte AVAS şi Costea în calitate de preşedinte EximBank", a continuat iritat Emil Boc, denunţând această situaţie ca incorectă, iar clauzele drept "imorale" şi care nu răspund nevoilor statului de drept. (M.T.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

29 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 NONY 19.02.2010 18:36

CAT TIMP ERAU LA GUVERNARE, CU CIUMA PORTOCALIE, NU AVEA SALARIUL MARE? ACUM LUPUL AJUNS PAZNIC LA OI DA COMENZI SLUGARNICULUI DE BOC. SEFUL LUI NU A FACUT TRAFIC DE INFLUENTA? EL NU A FACUT TRAFIC DE INFLUENTA, EL A SEMNAT, PE CAND ERA PRIMAR G-RAL, UN CONTRACT CU FIRMA LUXTEN. Intanplator EBA Elena Băsescu a fost angajată a societăţii, circa doi ani de zile, cu un salariu de 8.000 de euro pe lună. Si tot intanplator Ioana Basescu a avut un contract de parteneriat cu Luxten pe probleme juridice în valoare de 25.500 de euro/luna. TOVARASI, BASESCU SI BOC LUPTA PENTRU EGALITATE, LUPTA IMPOTRIVA CORUPTIEI. ROMANUL ARE O VORBA, BA PE A *!

 
#2 danielush 19.02.2010 23:18

Inca un proces pierdut de marele specialist in Constitutie! Si asta pe banii nostii a "nesimtitilor de prosti" care mai traiesc!

 
#3 hm 20.02.2010 01:23

da de ce n-a facut la fel si cu doamna Lulache ?

 
#4 Ioan 20.02.2010 01:29

Foarte bine DAR numai si numai daca reuseste actualul guvern sa elimine concomitent cu aceasta masura din contractele cu Bechtel, Petrom , Romtelecom,Sidex , Carrefour etc etc TOATE clauzele care saracesc Romania ...... ca altfel pare a fi ceva de genul ,, sa plece ai vostri ca sa vina ai nostri ..... ,, SAU MAI RAU ,, lasa ca tot in campanie electorala sintem ,,

 
#5 Roman liber 20.02.2010 02:26

Doar treb sa faca loc unei alte cocote din partidul derbedeilor lihniti. Sa traiasca bine....

 
#6 corina 20.02.2010 03:40

ce grija are dl. Costea - ca are salariul mai mic decat al altora. Are un salariu cat pentru 20 de salariati care chiar il merita, pentru ca muncesc.

 
#7 PETRU 20.02.2010 06:27

Si stoarfa aia de pnl-ista de la fondul propietatea era ,,nedreptatita'' , se ,,sacrifica'' la Stat . Cea mai buna solutie pt. ,,geniile'' astea financiare este sa mearga in sectorul privat , eventual afara si sa ia acolo o carca de bani , DACA POT !

 
#8 johny 20.02.2010 07:18

Bravo, domnule Boc, incepeti cu asta si terminati si cu ceilalti banditi.Ma bucur nespus ca a ramas domnul Basescu Presedintele Romanilor.

 
#9 NeDobiBocul 20.02.2010 07:42

B-o-u-l-e, dobibocule,pidilicule !!, de ce nu te iei si de salar celui de la CEC ???-j i g o d i e a bishnitzarului de la TreiCoceni. Hai sichitir pramatie ce esti.

 
#10 minte de copil 20.02.2010 07:52

Pentru guvernanti:
Bila alba: - Activitatea EximBank si situatia salarizarii pe piata muncii din Romania nu mai justifica nivelul indemnizatiilor de la respectiva banca ( ATENTIE: Nu este vorba doar despre salariul lui Ionut Costea ci si al veniturilor de mii de euro pe care le obtin lunar acolo diversii reprezentanti ai actualei puteri - inclusiv, se zice, actualul sef al AVAS, care vad ca tocmai vorbeste la televizor despre salariile nesimtite ale subrdonatiilor sai !
Bila neagra: - Cat PDL a fost pe felie cu PSD, Ionut Costea a fost bun, acum jos cu el, mama lui de cumnat !
Pentru Ionut Costea:
Bila neagra: Inadmisibil sa ai la nivelul la care te afli atata lipsa de ratiune sa nu realizezi ca esti numit (prin vointa politica) la conducerea unei banci a statului, care stat, prin reprezentantii sai de frunte, iti spun (direct sau indirect) ca nu mai doresc colaborarea cu tine si tu sa te cramponezi de o functie pe care, daca esti cu adevarat bun cum te pretinzi, o vei obtine mai tarziu in alta parte sau poate tot la Exim.
Bila alba: Nu am gasit-o. Am sa o acord atunci cand voi afla ca domnul Ionut Costea a demisionat da la EximBank, considerand sub demnitatea sa si prestigiul bancii acceptarea unei indemnizatii de 1000 euro, dar si considerandu-se macar egalul zecilor de mii de semeni ai sai care sunt trimisi acasa cu salarii compensatorii la nivelul a unu-doua salarii medii pe economie Si asta indiferent daca au fost manipulanti sau directori.
Bila alba: - Inca o mai caut

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa