Bookfest pe timp de criză – cărţi mai puţine, discounturi mai mari - VIDEO
Bookfest pe timp de criză – cărţi mai puţine, discounturi mai mari - VIDEO
Vânzările de carte au scăzut cu 40% în primul trimestru
Cărţile pentru copii şi cele cu reţete de bucătărie, între cele mai căutate
Reprezentanţii majorităţii editurilor de carte din ţară, reunite la Salonul de carte Bookfest, care are loc între 17 şi 21 iunie la Romexpo, spun la unison că resimt o scădere a vânzărilor cu până la 40%. Piaţa de carte din România este estimată de jucătorii din domeniu la circa 130-150 milioane euro pe an. „În primul trimestru din acest an am înregistrat o reducere a volumului vânzărilor cu aproape 40%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut. Cartea este un produs la care se pare că românii renunţă pe vreme de criză”, ne-a declarat Ana Maria Androne, coordonator marketing la ALL, editura care a înregistrat o cifră de afaceri de 4,2 milioane euro în 2008. Iar măsurile anticriză nu au întârziat să apară.
Diminuarea numărului de noi titluri scoase pe piaţă, în unele cazuri chiar diminuarea personalului, dar şi reducerea dimensiunii standului la Bookfest sunt câteva dintre măsurile pe care le-au luat multe dintre editurile participante. În plus, pentru a impulsiona vânzările, editurile fac reduceri peste reduceri, unele ajungând la 60%.
Numărul de noi titluri scoase pe piaţă, înjumătăţit
Editura ALL oferă reduceri de 15-60% pentru titlurile cu care este prezentă la Bookfest. RAO, un alt mare jucător de pe piaţă, oferă o reducere de 10% la toate titlurile şi de 25 respectiv 30% pentru a doua carte cumpărată. „La ediţia Bookfest din 2008 am avut cel mai mare discount de până atunci, de 15%, pentru că anul trecut am sărbătorit 15 ani de la înfiinţare. Anul acesta, reducerile sunt adaptate perioadei prin care trecem”, ne-a spus Adina Daczo, coordonator de marketing RAO.
Potrivit acesteia, planul anticriză adoptat de editura RAO a constat în reducerea numărului de titluri noi pe care le va scoate pe piaţă. „De la 400-500 de titluri noi, cât scoteam în alţi ani pe piaţă, în acest an am decis să publicăm doar 250 de noi titluri, dar fără să facem rabat de la calitate”, ne-a explicat reprezentanta RAO, editură care a avut o cifră de afaceri de circa 5 milioane euro anul trecut, estimările pentru acest an fiind pentru acelaşi nivel. „Circa 90-95% dintre cărţile scoase pe piaţă de RAO sunt tipărite în străinătate, cu precădere în Asia, dar şi în Slovacia sau Italia”, a mai spus Daczo. O altă problemă cu care se confruntă editurile este legată de dificultăţile întâmpinate de librării.
„Nu neapărat scăderea vânzărilor ne îngrijorează, ci faptul că multe librării se confruntă cu probleme de lichiditate, preferând să îşi achite mai întâi chiriile, salariile şi apoi să ne vireze nouă contravaloarea cărţilor vândute”, ne-a declarat Ciprian Săucan, director de vânzări la Humanitas, editură care a înregistrat o scădere cu 10-15% a vânzărilor în primele trei luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008. Potrivit lui Săucan, editura a luat în această perioadă o serie de măsuri pentru a „aduce cartea la cititor” - având în vedere că românii intră tot mai rar în librării - precum organizarea de puncte de vânzare în marile parcuri, precum Herăstrău, sau la Vama Veche.
Un segment unde însă vânzările nu au scăzut decât cu circa 5% este cel al cărţilor pentru copii –educative, de poveşti -, dar pe criză „merg bine” şi cărţile cu reţete de bucătărie, după cum spun editurile. Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a Salonului de carte Bookfest are o suprafaţă dublă comparativ cu anul trecut, dar numărul de titluri este doar 25.000, adică jumătate din cel din 2008. Biletul de intrare la Bookfest costă 5 RON.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Reprezentanţii majorităţii editurilor de carte din ţară, reunite la Salonul de carte Bookfest, care are loc între 17 şi 21 iunie la Romexpo, spun la unison că resimt o scădere a vânzărilor cu până la 40%. Piaţa de carte din România este estimată de jucătorii din domeniu la circa 130-150 milioane euro pe an.
din cate stiam intrarea este gratis anul acesta. anul trecut a fost 5 lei :D
da, intrarea e gratuita anul acesta; scrie si pe situl bookfest.ro