0 comentarii 23 afișări

Butucul de Craciun

de Monalisa BOBE Postat la: 22.12.2006 00:00 Ultima actualizare: 18.10.2011 02:32
Obiceiul "butucului de Craciun" a supravietuit in epoca moderna, la englezi, la francezi, la italieni, la unii germani, la sarbi, la albanezi, la hutuli si�la romani. In Transilvania exista locuri unde inca se mai practica. La solstitiu se stinge focul cel vechi si in capatul vetrei se aprinde un butuc care va arde mocnit fie tot anul, fie pe perioada Celor Douasprezece Zile sau a Celor Douasprezece Nopti (de la Ajunul Craciunului la Boboteaza). Ramasitele de peste an ale butucului ar apara de trasnet, de incendiu, de boli, de sterilitate, atat plantele, animalele, cat si oamenii. Sarbatorile Focului au fost explicate prin raportarea lor la cultul Soarelui, datorita functiilor atribuite de mentalul colectiv Focului: functia solara, functia de aparare, functia purificatoare, functia fertilizatoare. Ambivalentei focului pe pamant ii corespunde ambivalenta modelului sau divin, Soarele, ambivalenta care a facut posibila reprezentari precum Soarele Negru, ce ne seduc cu forta lor poetica. Nu e de mirare ca, incarcat cu atata magie, gasim Focul in vise si reverii, in povesti (vezi basmele cu butucul din soba), in mituri si religii. A fost o vreme cand, undeva in Europa, fiecare casa isi avea religia ei (adorarea stramosilor), preotul ei (tatal), care dupa moarte avea sa se adauge zeilor venerati, templul ei (vatra), zeii ei (Zeii Penati / Zeii Lari, identici cu Focul sacru, dupa unii ganditori ai acelui timp), practicile ei (centrale pe datoria intretinerii Focului). Vatra era totuna cu familia. Focul sacru din vatra casei era Providenta familiei, omul nu facea nimic fara sa se roage lui, mai ales masa capata un caracter religios prin inceperea ei cu libatii si ofrande catre Foc (i se inchinau vin, untdelemn, tamaie, grasimea animalelor sacrificate, parga roadelor ii era, la fel, consacrata). Prinoasele asigurau deci mesei sacralitatea caci astfel ea era condusa de Zeu. Si nu era un zeu nevazut, ci unul concret, Focul. Era aceasta o religie a vetrei sacre si un cult al mortilor totodata: dupa toate aparentele, se credea ca un stramos se odihnea sub lespedea vetrei si ca flacarile ii intretineau sufletul viu. Cu timpul, altarul a fost personificat si asa au aparut zeitele Hestia si Vesta, protectoare ale caminului. Toate acestea sunt elemente ale unei religii in care Zeul era cautat in interior, in suflet.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu
Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa