Caii lui San Toader

de Miruna TIRCA Postat la: 23.02.2007 00:00 Ultima actualizare: 18.10.2011 03:43

Caii lui San Toader

Femeile insarcinate tineau si ele sarbatoarea, temandu-se ca altfel le-ar fi durat sarcina 12 luni, ca la iepe. In satul traditional romanesc, perioada dintre Craciun si Paste era cunoscuta sub numele de caslegi, un rastimp al distractiilor, dar mai ales al nuntilor, lipsit de orice interdictii alimentare. In calendarul bisericesc exista doua etape care pregatesc postul de Paste ce va urma: Lasata Secului de carne ( 18 februarie ) si Lasata Secului de branza ( 25 februarie ). In cadrul vechilor sarbatori populare peste care s-au suprapus cele crestine, Lasata Secului constituia punctul central al unei perioade de 2 saptamani: prima saptamana ( 11-18 februarie ) era Saptamana nebunilor, iar cealalta se numea Saptamana Cailor lui San Toader. In Saptamana nebunilor se petrecea din plin, se dadea foc vechiului an intruchipat intr-o sperietoare din paie imbodobita cu panglici, dar se si batjocoreau tinerii ramasi necasatoriti, considerandu-se ca acum numai nebunii sau prostii satului mai cautau de insuratoare, nefacand-o atunci cand se cuvenea, adica in timpul caslegilor. Sarbatoarea noului an agrar se tinea noaptea, la fel ca si Anul Nou contemporan, purtand nume specifice diferitelor zone: Priveghi, Alimori, Hodaite, Refenele, Opait. In schimb, in cea de-a doua saptamana (18-25 februarie) atmosfera se potolea, iar lucrurile se intorceau la normal. Ordinea se instala cu ajutorul cailor lui San Toader, niste reprezentari mitice de temut, care luau chipul unor feciori cu copite si cozi ascunse in haine - cai deghizati in oameni. Cine este insa acest sfant Toader, care conduce o astfel de ceata infricosatoare? Se pare ca el ar reprezenta o divinitate agrara cu insusiri de cal nazdravan, iar sarbatoarea sa avea loc in preajma primelor semne de primavara. San Toader ar fi paznicul ceresc al Soarelui, iar legenda evoca o goana mitica in timpul careia soarele a incercat sa fuga la miazazi, fiind in cele din urma intors de catre sfant la rasarit. Amintirea goanei mitice se regaseste in obiceiul numit "incurarea ( alergarea ) cailor", candva practicat in prima saptamana a Postului Mare. San Toader semnifica totodata si un hotar simbolic intre anotimpuri, realizand trecerea de la cel rece la cel cald. Cailor lui San Toader li se consacrau intre 5 si 12 zile. Ei constituiau elementul de ordine premergator Postului Mare, fiind cei care puneau capat petrecerilor si sezatorilor. In tot acest rastimp, cat era tinuta Saptamana Cailor lui San Toader, se practicau o serie de interdictii, atat pentru femei cat si pentru barbati. Caii sunt de fapt duhuri bune, destinate reinstalarii unei anumite ordini, dar pentru a nu le activa puterea distructiva trebuia sa te feresti din calea lor. Fetele tinere nu mai ieseau in aceste nopti din case pentru a merge la petreceri si sezatori, in caz contrar erau lovite de caii lui San Toader. Ele rasturnau vasele cu gura in jos pentru a impiedica aceste spirite sa se ascunda in ele. Femeile aveau interdictie de a lucra, altfel nu le-ar mai fi crescut parul. Se credea ca in timpul anului caii nu mancau, ci doar in ziua sfantului lor, dar nici atunci nu se hraneau cu iarba, ci cu par de femeie sau fata mare. Barbatii evitau sa lucreze cu obiecte ascutite, altfel ar fi fost "legati", adica loviti de dureri reumatice. Femeile insarcinate tineau si ele sarbatoarea, temandu-se ca altfel le-ar fi durat sarcina 12 luni, ca la iepe. In general, pe cei care lucrau in ziua de San Toader caii ii calcau in copite, iar fetelor care ieseau noaptea le taiau capul. Pentru a evita intalnirile cu acesti cai fiorosi, cel mai indicat lucru era sa petreci noptile in casa. Se dadeau pomana ofrande funerare, intrucat calul are valente de animal funerar, fiind cel care conduce sufletele mortilor in alta lume. El este totodata si un simbol erotic: drept urmare, in zorii zilei de San Toader fetele isi spalau ritualic parul, amestecand in apa tot felul de plante: busuioc, cimbru, leustean, priboi etc. Parul le crestea lung si frumos, dar trebuia neaparat spalat inainte de rasaritul soarelui, altfel le-ar fi cazut. "Toadere / San Toadere / Da cosita fetelor / Cat cozile iepelor", recitau ele. Uneori fetele isi ascundeau ligheanul de imbaiat sub pat, puneau busuioc si putin par sub perna, asteptand astfel sa-si viseze ursitul. Unii flacai, la randul lor, isi retezau pletele si le ascundeau intr-o scorbura de rachita, pentru ca apoi parul sa le creasca des precum rachita. Sa nu uitam, asadar, ca ne aflam in saptamana lui San Toader, in Postul cel Mare, ca se cade sa ne purtam cuviincios, sa nu petrecem prea mult si mai ales sa ne ferim de vreo intalnire cu necrutatorii cai-flacai.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine