Când scăpăm de caniculă. Meteorologii dau prognoza - VIDEO

Postat la: 17.06.2009 19:50 Ultima actualizare: 19.10.2011 15:07

Orice zi de caniculă se poate încheia cu o furtună Foto: Adriana Neagoe

Iulie şi august: ziua - peste 35 de grade şi vijelii, noaptea, 20 de grade

În sud şi sud-est continuă deşertificarea

Şi vara aceasta vom avea secetă în sud, nopţi tropicale în toată ţara, iar de arşiţă vom scăpa din luna noiembrie. De abia atunci temperaturile vor începe să reintre în normal, a declarat, ieri, Ion Sandu, directorul ANMH. „Vara aceasta va semăna cu cea din 2000 ca intensitate a secetei. Vor fi afectate de secetă partea de sud şi de sud-est, dar nu la fel de mult ca în 2007. Nu vor fi afectate nord-vestul ţării şi nici Muntenia sau Oltenia. Sperăm ca în noiembrie să se termine cu seceta”, a adăugat meteorologul. Astfel, cele mai fierbinţi luni ale acestei veri vor fi iulie şi august. Atunci, culturile de porumb vor fi grav afectate; de abia în lunile de toamnă se va reface rezerva de umiditate din sol.

Ion Sandu: „În fiecare zi cu peste 35 de grade poate apărea o vijelie”

În luna iulie ne aşteaptă temperaturi de peste 35 de grade Celsius, mai multe zile la rând şi nopţi foarte călduroase cu minime de peste 20 de grade. În sud şi sud-est precipitaţiile nu vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat, necesarul fiind mult mai mare. Nu ar fi o problemă dacă am avea o singură zi sau două cu temperaturi înalte, însă devine problematic atunci când avem mai multe zile consecutiv peste 35 de grade. „Deocamdată nu ştim cât de lungi vor fi perioadele de caniculă şi nici dacă vom avea cod galben sau portocaliu. Vom şti asta de abia cu zece zile înainte”, a mai declarat Ion Sandu. Este de aşteptat ca în zilele cele mai călduroase să avem furtuni pornite din senin: „În fiecare zi cu peste 35 de grade Celsius, când intră un front atmosferic, poate apărea o vijelie”. Ploile acestei luni vor cădea în averse şi, izolat, va cădea şi grindina.

În luna august va fi la fel de cald, iar minimele vor coborî noaptea sub 5 grade, însă numai în depresiuni. În afară de sud-estul şi sudul ţării, unde va ploua extrem de puţin, în restul ţării vor cădea precipitaţii în limitele normale ale acestei perioade.

Toamna va începe cu temperaturi peste valorile normale, în cea mai mare parte a zonelor. Cantităţile de precipitaţii se vor apropia de valorile medii multianuale, cu excepţia părţii de sud care va continua să rămână uscată şi secetoasă. Aproape la fel de cald va fi şi în luna octombrie. De abia în luna noiembrie temperaturile încep să revină la normal.

Într-un secol, 60 de ani au fost secetoşi în Muntenia şi Moldova

De altfel, România face parte dintre ţările predispuse la secetă, a spus academicianul Cristian Hera, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, în cadrul seminarului de ieri cu tema “Seceta şi deşertificarea”. “În România, în anii foarte secetoşi, perioadele foarte fierbinţi pot dura 60-100 de zile, uneori mai mult. Perioada maximă a fost de 122 de zile, în 1913, la Slobozia. În decurs de o sută de ani, în Muntenia şi Moldova, trei ani au fost foarte secetoşi, 58 au fost secetoşi, 15 foarte ploioşi şi 24 ploioşi. Asta demonstrează predominanţa anilor de secetă”, a explicat academicianul Cristian Hera. El a mai amintit că în secolul al XX-lea, perioadele 1941-1950 şi 1981-1990 au avut trei ani de secetă excesivă. Mai târziu, însă, fenomenul nu numai că se amplifică, dar în plus îşi fac apariţia extremele meteorologice. Astfel, în primul deceniu al secolului următor (începând cu anul 2000 şi până în prezent) am avut cinci ani extrem de secetoşi, însoţiţi de inundaţii catastrofale şi pe alocuri chiar de tornade. În România, anul 2007 a fost cel mai cald din ultimii 107 ani, depăşindu-se recordurile absolute ale temperaturii maxime zilnice la 24 de staţii meteo.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

11 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 17.06.2009 22:38

Şi vara aceasta vom avea secetă în sud, nopţi tropicale în toată ţara, iar de arşiţă vom scăpa din luna noiembrie. De abia atunci temperaturile vor începe să reintre în normal, a declarat, ieri, Ion Sandu, directorul ANMH.

 
#2 gore 17.06.2009 22:38

incalzirea globala...iar noi cumparam jeepuri

 
#3 francisc 17.06.2009 23:01

scapam de toate ,dar unu cite unu,deci ,rabdare si tutun.saracia dureaza pina ne obisnuim.

 
#4 maximus 17.06.2009 23:35

deocamdata, in iunie a plouat tot timpul desi se anuntase tot seceta...

 
#5 puleanu 18.06.2009 00:22

"de arsita vom scapa din luna noiembrie" - cred ca esti fff prost

 
#6 prognoza probabila 18.06.2009 08:34

ce spune seful anmh putea sa spuna oricine: bla bla bla. in zona dintre buc si targoviste am vazut culturile aratand bine. poate doamna jurnalist ar face bine, cand mai pleca in vacanta sau pe unde s-o duce ea sa se uite pe camp si sa vada cum sta treaba. asa sa scrii un articol decat uitandu-te in gura unor eminente care nu prea au legatura cu ce se intampla in jurul lor este usor si comod.

 
#7 scuze 18.06.2009 08:41

acum am citit ca apartineti de mediapro, colegi cu protv. sa publicati ceva senzational, fara o documentare temeinica si daca se poate sa provoace si putina panica este meseria trustului

 
#8 costin 18.06.2009 09:53

domnu' sandu , nu va suparati, daca in noiembrie este posibil sa scapam de seceta ( "speräƒm ca în noiembrie säƒ se termine cu seceta”) macar de revelion s-ar putea sa avem cativa stropi acolo?haideti, va rugam frumos!

 
#9 anonim 18.06.2009 11:07

bai acesta 'puleanu" sau cum te mai numesti tu ai auzit de inversarea polilor? daca nu stai dreacu' in banca ta si vezi-ti de treaba. cand se vor inversa polii ce crezi k va fi in noiembrie? 'ger'? in nici un caz nu va fi frig ci ca acum arsita. probabil voi cei care ati comentat aveti de toate si aer conditionat in *** bai de nu vedeti ce se intampla in jurul vostru nu vedeti k vin vremuri din ce in ce mai grele? seceta, criza economik, oameni fara servicii. chiar nu va dati seama? bineinteles ca daca sunteti plozi de oameni bogati voi nu stiti nimik decat sa cheltuiti prin discoteci, fitze alea alea normal.

 
#10 RRR 18.06.2009 12:35

sistemele de irigatii,aufost furate si vandute la fier vechi.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa