Carantină la graniţele României – stare de urgenţă în Bulgaria

Postat la: 30.10.2009 18:41 Ultima actualizare: 30.10.2009 22:17

Carantină la graniţele României – stare de urgenţă la Nicopole

Cele mai afectate oraşe din Bulgaria sunt Triavna, Iambol, Şumen, Plevna, Burgas şi Gabrovo, dar cazurile de infecţii respiratorii virale se înmulţesc cu repeziciune şi la Sofia, Plovndiv şi Varna

Instituţiiile de învăţământ au fost închise, iar reuniunile publice au fost interzise complet la Nicopole - oraş aflat dincolo de Dunăre, la câţiva kilometri de Turnu Măgurele - pentru că autorităţile de la Sofia au declarat stare de urgenţă, în urma înmulţirii cazurilor de viroze respiratorii virale.

Interdicţia va cuprinde şi câteva localităţi din apropiere de Nicopole, arată Mediafax. Introducerea stării de urgenţă a fost anunţată de directorul Autorităţii naţionale pentru Sănătate din Bulgaria, Tencio Tonev.

Cu toate că numărul cazurilor de viroze a crescut foarte mult, "per ansamblu, este linişte, nu există stare de isterie", confirmă televiziunea Pro.Bg. Numărul deceselor din cauza AH1N1 a rămas acelaşi - doi bărbaţi, de 30, respectiv 32 de ani. Într-o stare gravă se află o gravidă internată la Burgas.

"Autorităţile bulgare se aşteaptă ca, în următoarele două-trei săptâmini, epidemia de gripă să afecteze şi alte judeţe. Circa 20 de şcoli din ţară au fost închise, iar elevii au fost trimişi în vacanţă. 130.000 de doze de vaccin au fost trimise spitalelor din întreaga ţară", potrivit Pro.Bg.

"Boala va atinge apogeul în următoarele două-trei luni, dar îi sfătuiesc pe oameni să-şi păstreze calmul", a declarat Anghel Kuncev, din cadrul Departamentului de boli infecţioase al Ministerului Sănătăţii.

INFO PLUS

200 este numărul de cazuri de gripă confirmate, după atingerea căruia autorităţile locale din Bulgaria trebuie să lanseze o "alertă pentru pandemie"

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa