Câţi bugetari au leafa mai mare ca a şefului statului. Oficial, sunt cel puţin 5.610 cu salarii prezidenţiale

Postat la: 13.05.2010 13:29 Ultima actualizare: 13.05.2010 22:01

Câţi bugetari au leafa mai mare ca a şefului statului. Oficial, sunt cel puţin 5.610 cu salarii prezidenţiale

Dintre bugetarii cu salarii lunare de peste 8.000 de lei, cu 1.300 de lei mai mare decât salariul preşedintelui, aproape 2.300 lucrează în administraţia publică, circa 2.000 sunt cadre didactice şi 1.360 fac parte din sistemul de sănătate

În octombrie anul trecut, în România erau cel puţin 5.610 bugetari care câştigau pe lună cu măcar 1.300 de lei mai mult decât preşedintele Traian Băsescu. Din totalul de aproape 950.000 de angajaţi din administraţia publică, învăţământ şi sănătate, aproape 55.000 de bugetari aveau salarii de peste 4.000 de lei, dintre care 5.610 încasau peste 8.000 de lei lună de lună, cu 20% mai mult decât salariul preşedintelui, de 6.688 de lei, conform unei analize a Ministerului de Finanţe citată de Mediafax. Dintre aceştia, 2.296 făceau parte din administraţia publică, 1.954 erau cadre didactice din învăţământ iar 1.360 erau angajaţi în cadrul sistemului de sănătate şi asistenţă socială.

Pentru această analiză, ministerul de resort a centralizat datele disponibile la nivelul lunii octombrie 2009. Spre comparaţie, în mediul privat, în aceeaşi perioadă, salarii de peste 8.000 de lei pe lună încasau 40.061 angajaţi, adică 1,07% din totalul de 3,7 milioane, de opt ori mai mulţi decât cei din sistemul bugetar.

Click pe grafic pentru a-l mări

Numărul real de salariaţi la stat sau din companii ale statului care au salarii mult mai mari decât al preşedintelui României este însă mult peste cel de 5.610 calculat de Finanţe. Motivul este unul foarte simplu: salariile personalului angajat în cadrul serviciilor secrete nu sunt publice iar Finanţele nu au inclus aici şi salariile angajaţilor din companiile statului.

Spre exemplu, venitul net mediu pe angajat în cadrul companiei Romatsa, care se ocupă cu siguranţa traficului aerian, este de 13.739 de lei, adică dublul salariului lui Băsescu. La Romatsa, companie de stat aflată sub tutela Ministerului Transporturilor, sunt angajate peste 1.500 de persoane, toate având un salariu mediu lunar cât două lefuri prezidenţiale. Numărul angajaţilor la stat cu salarii mai mari decât cel al preşedintelui ar creşte însă şi mai mult dacă s-ar adăuga şi statisticile privind salariile din deconcentrate.

Citeşte în pagina următoare o comparaţie cu salariile din sistemul privat

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

40 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 misu 13.05.2010 14:24

Stiti ce salariu are un angajat al unei primarii? Va spun eu : debutantul are - acum!!! , nu cand ii va diminua salariu cu 25% - 520 lei ( studii superioare), un referent cu studii superiare , dar cu vechime de pana la 10 ani - aprox 800 lei, cei care au o vechime mai mare, care sunt referenti si au studii sup. = 1000 lei, seful contabil 1500 lei, secretarul - 2000 lei.
Oameni buni chiar vi se pare mult un salariu de bugetar, lucrator la " ghiseu" asa cum li se spune celor care sunt din administratie, care au saracii de solutionat sute de dosare si au termene se nu pot sa le faca fata?!?

 
#2 Ingerashu 13.05.2010 14:43

@misu
cauta putin pe internet... uite niste salarii dintr o primarie care n au fost contestate, nu prea da ce spui tu cu ce apare aici

 
#3 Alin 13.05.2010 15:46

@Ingerashu
Se reprofileaza!
Mi se pare aberant sa stai pe 800 de lei!
Cauti altceva, tree sa gasesti!
Stau ei acolo dintr-un motiv ...

 
#4 Ioana 13.05.2010 16:05

Nu inteleg de ce trebuie sa le taie tuturor 25%. Ce vina au doctorii si profesorii si alti bugetari cu salarii mici ca exista bugetari cu venituri uriase, ca exista domenii in care sunt angajati mai multi oameni decat e nevoie...

De ce nu se taie diferentiat? Cum se asteapta cineva ca un medic care castiga 1000 ron sa traiasca acum din 750 ron? Apoi de ce se mai mira ca medicii care raman primesc spaga sau cei care nu vor sa se injoaseasca la asta pleaca in alte tari?
La fel si cu invatatorii, profesorii debutanti, cum se asteapta cineva ca tinerii destepti, onesti sa fie atrasi de aceasta profesie cand trebuie sa traiasca cu 750 ron?

Basescu a reusit un lucru destept si toti prostii au pus botul. A reusit sa instige romanii unul impotriva altuia. Acum toti angajatii la privat jubileaza si isi varsa frustrarile pe bugetarii care, conform propagandei basesciene, sunt niste lenesi imbuibati.

Oare nu se gandesc ca au si ei nevoie sa se duca la doctor, ca au si ei o mama pensionara, ca si copiii lor sunt educati de un profesor? Nu se gandesc ca Basescu o sa mareasca ulterior si taxele? Sau au incredere in el, la fel cum au avut cand zicea ca am iesit din criza sau cand in conflictele cu Tariceanu sustinea cu seninatate ca sunt bani pentru marirea salariilor profesorilor cu 50% ?

Eu inteleg ca e criza si ca toti trebuie sa facem sacrificii, inteleg ca e bine ca nu s-au marit taxele (deocamdata), dar nu suport ura asta stupida indreptate impotriva unei anumite categorii sociale (bugetarii), nu suport demagogia lui Basescu care ar trebui sa lase capul jos, nu sa faca * si sa acuze si nu inteleg de ce tot cei care castiga cel mai putin au de suferit cel mai mult. Sunt sigura ca n-o sa reduca nici pensiile, nici salariile "nesimtite", nici numarul de angajati de la guvern si alte structuri "cheie" si tot saracii vor trage greul.

Intre timp, cei de la privat, bucurati-va de raul altuia cat mai puteti, ca eu nu vad bine pe nimeni!

 
#5 antiignorantu 13.05.2010 16:15

un SEF adevarat acum ar intra in buncar si ar da ordin la armata si politie sa fie in stare de maxima prudenta si vigilenta !!! in acest timp PARLAMENTUL blocat ptr a nu se mai consuma RESURSE ... o ARMATA de functionari de la FISC incep cu CONFISCAREA averilor DUBIOASE ETC . .... granitele inchise ptr intrarea STRAINILOR pe timpul acestor OPERATIUNI !!! si uite asa se face CURATENIE GENERALA Si ORDINE !!!

 
#6 Magdalena 13.05.2010 17:00

Macar acum se face dreptate prin simplul fapt ca se fac reduceri de la bugetari, iar privatii nu vor mai tine in spate atatia muncitori din sectorul de la buget.

 
#7 zghihuit 13.05.2010 17:11

dupa parerea mea Romania are un management defectuos. salariile si pensiile de pana in 1500 RON ar trebui sa ramana intacte si restul sa se retina progresiv de la celelalte. In plus ar trebui reduse primele, sporurile si bonusurile la unele categorii.

 
#8 FARA SINDICATE 13.05.2010 17:34

NU AVETI NEVOIE DE SINDICATE CORUPTE
IESITI IN STRADA SI PROTESTATI
HOTII TREBUIE SA CADA
BASESCU SI GUVERNUL TREBUIE SA LASE PUTEREA
PLATESC UN MILIARD DE EURO PENTRU FIRMELE CARE AU JEFUIT TARA SI ACUM SPUN CA NU BANI

 
#9 Ioana 13.05.2010 17:46

@Magdalena

Aceasta domnisoara/doamna are exact tipul de gandire simplista (ca sa ma exprim frumos) pe care se bazeaza Basescu cand ii provoaca pe romani unul impotriva altuia. Din pacate sunt multi pe care doar atat ii duce capul.

 
#10 CETATEANUL 13.05.2010 17:54

Lucrurile au scapat de sub control, caci asa este: 95% din salariatii de la Buget, de la Companii si de la Privati au salarii sub salariul mediu pe economie. Este normal ca un anumit procent sa aiba salarii mai mari. Chiar la comunisti raportul intre cel mai mare salariu si cel mai mic a fost de 6. Se vrea acum declansarea unei batalii intre noi pentru a musamaliza miliardele furate la nivel inalt si nu prin salariile de la ministere ci prin alocarile bugetare catre privati. Prin patronii de la privati, membrii PDL se fura miliardele. Deci nu va mai lasati pacaliti , caci nu ne ajuta deloc!!!!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa