Ce aduce Anul Nou si cui

de Monalisa BOBE Postat la: 05.01.2007 00:00 Ultima actualizare: 18.10.2011 02:39 Cel mai batran de ani dintre zei ar fi chiar zeul... An - prima divinitate despre care s-a scris vreodata. Retras din lumea oamenilor, ajunge sa fie un zeu de care oamenii isi aduc aminte doar la nevoie. Anul ca masura a timpului inchide durata unei miscari complete de revolutie a Pamantului. Insa admiterea situarii Soarelui in centrul sistemului nostru solar e o achizitie recenta a umanitatii, asa ca prin mituri si religii anotimpurile, solstitiile, echinoctiile capata semnificatie magica intr-o simbolistica in care mai degraba Pamantul e vazut ca fiind centrul Universului. Asa intelegem de ce zeii uranieni, importanti altfel, sunt invocati mai ales in momente de criza, fiind conceputi oarecum distanti in raport cu omul (zeul obosit - o imagine prezenta in diferite culturi). Cel mai batran de ani dintre zei ar fi chiar zeul... An (la sumerieni, numele desemnand Cerul), prima divinitate despre care s-a scris vreodata. Este, asadar, un zeu uranian, celest, si asta da seama de caracterul sau: retras fiind din lumea oamenilor, ajunge sa fie un zeu de care oamenii isi aduc aminte doar la nevoie. Din nunta sfanta An-Ki (Cer-Pamant), se zice, a rezultat cel de-al treilea Zeu Mare sumerian, Lil, zeul atmosferei. Si de aici, zic miturile, fiecare zeu - cu drumul sau, incepand cu separarea Cerurilor de Pamant, tema pe care o vom gasi si in religiile mai noi. Cum vom mai gasi si ideea ca de fiecare An Nou zeii ar fixa destinul celor douasprezece luni viitoare - idee, la fel, de origine sumeriana. Serbarea Anului Nou era prilej de regenerare a lumii, numele ei desemna la sumerieni, dupa specialisti, chiar "forta care face sa traiasca din nou lumea" (Eliade). Si in alte culturi sunt atestate serbarii de Anul Nou, miracolul regenerarii periodice fiind sursa optimismului in mentalul traditional. Anul simbolizeaza ciclul temporal inchis, de aceea serbarea Anului Nou se inscrie in traditiile ce urmaresc schimbarea, intinerirea. Eliade le grupeaza sub titlul "Regenerarea timpului" si arata ca in majoritatea societatilor primitive Noul An aducea si o abolire a tabuurilor alimentare, ce facea posibila declararea noii recolte ca fiind comestibila. Nu doar interdictiile alimentare erau desfiintate de Anul Nou, ci si alte tabuuri, intr-o atmosfera de carnaval in care toate excesele erau permise (vezi, spre exemplu, serbarile la societati "istorice": babilonieni, evrei, iranieni). Care era justificarea acestei tolerante? Privita in contextul relatiei cu riturile sacrificiale, cu purificarile, cu casatoriile sacre, specialistii i-au presupus la baza nevoia de a aboli de fapt timpul scurs si de a reinnoi creatia. Ce rost au toate aceste scenarii? Ele documenteaza nevoia profund umana de autoregenerare, de vindecare a ranilor timpului, de a lua periodic viata de la capat. Si noi, modernii, traim aceasta nevoie, numai ca nu prea stim cui sa o adresam, esuand in consumul irational de surogate ce poarta marca noului, dar nu si a reinnoirii si revitalizarii. De Anul Nou am putea lasa durata uzata sa se consume si ne-am putea deschide vietii, lumii, noua insine. E tot ce-am avea mai bun de facut. Cand am stinge lumina la miezul noptii de Revelion, am sti ca permitem haosului sa se manifeste, timpului vechi sa moara, intunericului sa se desfasoare, iar cand am aprinde artificii, ne-am descoperi creatori ai propriei vieti, nascand Anul din nou si, odata cu el, o alta lume, asa cum vrem noi. Si, asa cum se spune despre noaptea magica dintre ani, ni s-ar deschide poate cerurile, chiar si celor mai sceptici dintre noi. Am zambi. Am regasi ceva din forta Copilariei. Daca toate astea nu s-au intamplat de data asta, poate la anul...

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine