Ce era putred în Danemarca: românii
Ştirile pozitive despre români nu răzbat prin torentul de ştiri negative /// Foto: Reuters/Christian Charisius
O sinteză a articolelor din presa occidentală a ultimilor ani, referitoare la România, ar arăta cam aşa: România este Cenuşăreasa Europei, dar o Cenuşăreasă leneşă şi psihopată, căreia nu-i place curăţenia, se zbate la limita sărăciei, dar se îmbulzeşte în mallurile care se construiesc pe bandă rulantă, îi place să jefuiască, să violeze, să ucidă… Puţinele ştiri pozitive despre români, cum ar fi cele despre regizorii din noul val, care au cucerit cam toate marile trofee europene sau cele despre oameni adevăraţi, care şi-au riscat chiar vieţile, pentru a-şi ajuta semenii, nu răzbat prin torentul de ştiri negative şi nu atrag vreun "prinţ salvator".
"Românii sunt criminali de top"
Zilele acestea, după Italia, Spania, Austria, Marea Britanie şi Franţa, ţări în care valul de antiromânism este în continuă creştere, după isprăvile în serie ale unor infractori români, este rândul Danemarcei să dezbată locul românilor printre europeni.
• Ove Dahl, purtător de cuvânt şi investigator şef al Poliţiei din Copenhaga, a declarat după asasinatul comis de românul Marian Cliţă (criminalul dizidentului Gheorghe Ursu), care a răpus cu bestialitate o stewardesă într-un hotel din Copenhaga: "Românii nu au scrupule. Te vor omorî pentru 100 de coroane (15 euro). E o cultură complet diferită de a noastră. Problema cea mai mare o reprezintă graniţele deschise, prin care suntem năpădiţi de europenii din Est. Ei comit jafuri bancare, jafuri la domiciliu, furturi grave, cerşesc şi sparg magazinele - totul". Declaraţia a inflamat presa daneză, chiar şi cotidiane generaliste moderate, precum Berlingske (cel mai vechi ziar din Danemarca, publicat din 1749), titrând pe prima pagină: "Românii sunt criminali de top".
Berlingske a relatat şi reacţia rapidă a social-liberalilor danezi (Partidul Radical), care, prin vicepreşedintele Zenia Stampe i-au făcut plângere penală pentru rasism lui Dahl. Din păcate, ştirea a fost estompată de noi acte criminale comise tot de români - e vorba de tâlhării, una dintre victime fiind o bătrână. Li s-a dat apă la moară poliţiştilor, care s-au raliat colegului Ove Dahl. "Viaţa nu are aceeaşi valoare pentru ei (pentru români) cum are pentru noi", a opinat Rene Hansen, ofiţer de la secţia pentru combaterea prostituţiei. "Românii sunt cei mai bine reprezentaţi între infractorii care vin din afară. De când România a intrat în UE, problemele cu românii au crescut exponenţial", a completat Dan Sorensen, şeful unei secţii centrale de poliţie din Copenhaga.
Bucureşti - oraşul unde "nici păduchii nu supravieţuiesc"
Ekstra Bladet.dk - cel mai vândut tabloid al Danemarcei, cunoscut pentru articolele sale radicale (extremiste), scrie, citat de site-ul danemarca.dk, al jurnalistului de origine română Horia Bucuria: "Acceleratul escrocilor pleacă în fiecare săptămână din staţia de autocar a Gării centrale din Copenhaga. Autocarele au curse săptămânale şi fac legătura între Copenhaga şi Bucureşti, capitala României, unde nici păduchii nu supravieţuiesc. Aceste curse de autocar au devenit un adevărat robinet pentru gangsterii din România. Cala autocarului este întotdeauna plină cu obiecte provenite din furturi care ajung în 18 ore din Danemarca în fundătura Europei. Invazia de hoţi, escroci, bătăuşi, tâlhari a fost prevăzută atunci când UE s-a extins spre Est. Atunci însă, scepticilor care avertizau asupra pericolelor extinderii li s-a spus să tacă din gură. O Europa unită şi prosperă era în curs de formare, aşa au fost liniştiţi danezii. Nu s-a spus că vom participa la egalizarea economică a Europei, între ţările bogate şi cele sărace, fiind furaţi, bătuţi şi tâlhăriţi. Hoţii români îţi fură portofelul, îţi citesc codul pin şi apoi îţi mulg cartea de credit de bani. Companiile de transfer de bani (MoneyGram, Western Union) raportează sume considerabile care sunt transferate anual între Danemarca şi România - un hoţ român poate trimite acasă până la 100.000 de coroane (15.000 euro - n.n.) în câteva luni. Succesul hoţilor aflaţi deja aici va atrage şi mai mulţi criminali din Europa de Est, dacă nu vom pune frână acestui fenomen. O treime din prostituţia din Copenhaga aparţine românilor. Sunt greu de prins, iar atunci când sunt arestaţi şi expulzaţi se întorc cu uşurinţă înapoi".
Tăcere la MAE şi la Ambasadă
La ora redactării acestui articol, nici Ministerul Afacerilor Externe, nici Ambasada României din Danemarca nu au avut vreo reacţie la acuzele rasiste din presa daneză. Cam la fel s-au petrecut lucrurile şi în cazurile din Italia, Spania şi alte ţări europene, când reacţiile autorităţilor au venit tardiv, abia după ce românii au ajuns la rândul lor victime ale unor acte uneori aleatorii de agresiune "preventivă" din partea unor occidentali inflamaţi de infracţiunile comise de conaţionalii noştri.
ULTIMA ORĂ
Ove Dahl, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Copenhaga, şi-a cerut, ieri, scuze pentru declaraţiile anterioare rasiste, pe care susţine acum că le regretă. "Îmi pare rău că m-am adresat în mod specific despre români şi că declaraţiile mele au fost astfel interpretate", spune Ove Dahl, citat de danemarca.dk. Dahl precizează că n-ar fi vrut ca din declaraţiile sale să reiasă că românii au în mod special o cultură a criminalităţii.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















105 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Prostituate romance in Copen? Pai ca sa fi prostituata tre' sa te f'uta cineva. Danezii? Haida de! Am trait patru ani in Copen si am dus-o ca in sanu lui Avram. Danezii au in loc de p'ula un fel de obiect ca sa se p'ise. Uita de neveste cu anii. Asta e, nu-i ajuta scula. Prostituatele alea mor de foame. Prin port daca mai fac un ban, ca mai vin marinari straini.
Cred ca e primul articol de acest fel. Da, or fi romanii sau tiganii de peste hotare violatori, talhari sau criminali, dar nu toti romanii sunt asa. Statul nostru nu ar trebui sa le permita autoritatilor lor sa se adreseze asa. Macar presa noastra sa ia atitudine impotriva unor astfel de manifestari.
Problema e alta, fratilor. Daca vin inapoi toti astia rasfirati prin Europa , ce se va intampla cu noi? La noi nici legea nu e de partea noastra si pana nu vor omori, viola, talhari la greu nu le va face nimeni nimic.
MISCAREA SOCIALISTA RO
Cam asa spun ruminii, ca moldovenii ii vorbesc der rau.
Pai ce altceva stiu sa faca urmasii bashbuzucilor; asa cum stramosii lor au jefuit, furat si violat intreaga * balcanica asa fac si urmasii lor, ruminii. Afara din Europa cu urmasii bashbuzucilor, ruminii !!!!
Clita, fost colaborator al securitatii, a fost eliberat printr'un decret de gratiere semnat de Basescu.
De ce nu explica presedintele motivele gratierii ?
nu, cea mai mare problema este ca intr-o tara cu o criminalitate atat de mare, ar fi trebuit ca pedeapsele cu moartea si inchisoarea pe viata sa fie la ordinea zilei. Prinzi unu care si-a omorat tatal cu toporu pt bautura ? 50 de ani direct pt start. unu care a violat o fetita de 12 ani si a omorat-o ? inchisoare pe viata sau moartea, instatnt. ia sa vezi dupa ai ce se cumintesc toti, cum toata lumea e fericita si nu e nici o problema. Dar nu, liderii nostrii iubiti nu vor asa ceva. de ce un senator ar tine in brate un rahat de violator sau criminal nu pot sa inteleg, dar din drepturile nespuse pe care le au aceste jigodii criminale, se pare ca sunt chiar iubiti acolo sus...
Ce ar ajunge Danemarca, daca le-am trimite clasa nosatra politica sa-i conduca ? In cel mai scurt timp ar ajunge mai rau decat grecii si ar trebui sa-si vanda regatul aceleiasi hulpave Germanii. Asa ca sa fie multumiti si sa taca !
Presedintele Basescu trebuie sa explice natiunii de ce a fost eleiberat criminalul dizidentului Ursu. De asemenea pentru recidiva in talharii, crime, jafuri trebuie pedeapsa pe viata pentru ca judecatorii si procurorii sa nu se mai teama de infractori,
Astia suntem noi romanii. Nu mai dati vina pe tigani si moldoveni. Indeferent ca ne convine sau nu asta este realitatea. Uitati-va in jurul vostru in Romania si veti vedea de ce suntem dispretuiti de toata lumea.
Daca vesticii tuna si fulgera impotriva romanilor, nu s-ar putea sa aiba dreptate?
Nu va este clar ca in Romania nu se va schimba nimic in bine in urmatoarea suta de ani?
gargara , asta e tot , nimic mai mult , nu e bine si nici nu e rau , doar e
ma bucur c aii aresteaza si ii baga la parnaie , din punctul meu de vedere as vrea ca toti infractorii sa emigreze si faca treaba intr-o tara unde ar plati pt crimele lor
sincer :D
.... ci clasa politica formata din infractori care n-au nici un interes sa dea legi dure si sa aiba o justitie dreapta. Doar Partidul Radical Reformator mai poate face ordine in tara si mai poate restabili demnitatea romanilor. Veniti alaturi de noi. Faceti o cautare pentru partidulradical.
Autoritatile trebuie sa intervina,de ce nu o fac,sa ne raspunda.
Nu toti romanii trebuie catalogati astfel. Cine sa ia atitudine? Guvernul roman? AVEM GUVERN?
Romania a ajuns intr-o stare jalnica doar din cauza la politicienii romani care de la revolutie pina acum s-au zbatut numai pentru ciolan si averi personale.Ii doare pe ei drept in fund de copiii amariti,de batrini care abia isi duc traiul ca n-au cu ce.Rusine sa va fie politicieni romani,indiferent din ce partid sinteti,ati distrus amarita asta de tara.Eu am plecat din tara,o duc foarte bine aici unde sint si doresc tuturor celor care nu mai rezista in Romania sa plece unde or vedea cu ochii,fiindca mai rau ca in Romania nicaieri nu e.
Mafia avocatilor,reprezentata in cazul Clita de Mariana Stefan ,a actionat eficient,pentru eliberarea criminalului, pentru ca acesta sa ucida din nou.Pentru
sumele mari primite avocatii fac toate eforturile si ajung sa obtina cu usurinta un decret de gratiere.
Orice tara are infractorii,criminalii sai care actioneaza in propria tara sau peste hotare.Padure fara uscaturi nu exista,se poate ca romanii sa intreaca numarul,dar asta nu inseamna ca trebuie sa sufere o tara intreaga jigniri la nivel oficial,iar politicienii nostri sa stea fara sa reactioneze.Pana acum cateva luni a fost in Italia o campanie antiromaneasca de neimaginat,ca apoi la interventia presedintelui Basescu pe langa presedintele Italiei Giorgio Napolitano,spiritele sa se mai calmeze dar nu de tot.Daca sunteme asa rau vazuti trebuie inca sa ne civilizam,trebuiesc schimbate multe lucruri in interior pe toate planurile.
Pana la ora asta , ticalosii care fac parte din regimul cleptoman de la bucuresti nu a reactionat . Ne mira oare ? O vor face probabil , tot in urma protestelor din presa , slab si neinspirat , cum au facut-o intodeauna. Cat ii mai toleram pe jigodiile astea din parlament / guvern / presidentie ???
Fara indoiala , animalele astea care ne duc faima mai peste tot in lume nu merita altceva decat un glonte (platit tot de ei sau familie), nu se poate insa sa arunci ca un * mintal cu noroi intr-un popor intreg ! Sunt austriecii sau belgienii pedofili daca au conationali care-i reprezinta ? Sau olandezii drogati notorii pt ca se drogheaza legal ? Dinte pentru dinte , ochi pentru ochi...
Onorabililor, stimabililor, pai daca Base zicea ca 99% suntem manelisti, oare care-i jignirea mai mare: ce au zis Danezii sau ce a zis Baselu ???
@baracuda.
asta este zestrea genetica mostenita de la inaintasi. Noi avem nevoie de stapani duri si autoritari; lasati in voia noastra mergem tot mai jos, intocmai ca apa.
Totul a inceput de la mafia Italiana prin 2006-7 ,tonul a fost dat de ei .Am ajuns sa mi se rupa de xce stire negativa despre romani deoarece totul este doar politica, deci interes .Lucres de 8 ani afara iar in ultimi 3 ani am subit de toate la servici, pe strada auzind vb ,in restaurante peste tot romani romani .Ei bine a venit tompul sa ne trezim si noi si sa punem in practica cea ce este scris :" iubesteti aproapele" si logic asa cum sint ei romini sint ai nostri si nu ar trebui sa le permitem sa lucreze sa ne trateze si discrimineze ca pe niste cirpe ! Este mai inapoiata tara noastra ca ale lor infrastructurile etc , dar ca inteligenta le dam lectii la locul de munca tuturor .Parerea mea este ca vor sa ne mai tina inca 10-15 ani saraci pina vor invata mai multe de ma muncitori romini deci sa se mai foloseasca de noi inca o vreme !
Mai potrivit ar fi xenofobe. Doar suntem aceeasi rasa.
Astia sunt romanii presedintelui dement Basescu,. Moarte cancerosului! Sa-l vad grohaind cinci luni pana sa ajunga in iad, cu familia lui cu toto. Cu acolitii lui, cu sustinatorii si votantii lui. Taraturi!
XENOFOBIE ,RASISM ,DISCRIMINARE TOATE LE SUBESC ROMANI IN STRAINATATE SI TOTUL A INCEPUT DE LA EI !!!
Problema e k cei mai multi dintre romanii care ajung in afara granitelor seamana perfect cu cei mai multi dintre cei care au postat inaintea mea: Gica contra, nu stiu sa faca acorduri intre subiect si predicat , sa treaca la plurat nici macar in limba romana, nu reusesc sa inteleaga ce se intampla in jurul lor si nu se poarta altfel decat ar face-o acasa: batjocoresc, jignesc, comit infractiuni, dar dau intotdeauna vina pe genetica...si vad intotdeauna "capra vecinului"!!
Sumtem natia care suntem si avem conducatorii pe care ii avem. Romanii nu s-ar duce sa faca prostii pe afara daca ar avea locuri de munca in tara.
avem ambasadori, dipolmati, ministru de externe ce fac? nu a aparut nici un comentariu la acuzatiile aduse la adresa tuturor romanilor,
avocata care a aparat pe acest criminal a vorbit despre acuzat la una din televiziunile de la noi si la un momentdat am crezut ca il cere de barbat, numai laude la adresa lui, lipsa de profesionalism, avocati de 2 bani, mai avea putin si plangea, faptul este consumat, a omarat o femeie in bataie mama a 2 copii, ce mai este de spus,
retragerea cetățeniei definitiv, interdicÈ›ie de intrare definitivă (în cazul eliberării, acolo unde pedeapsa capitală/detenÈ›ia pe viatză nu există).
intotdeauna exista si o parte buna a lucrurilor... in cazul deschiderii granitelor, primul val l-au ocupat romanii hoti, criminali, violatori, recidivisti - pe care-i plangeau occidentalii prin anii '90 ca n-au conditii de viata corespunzatoare... acum pot sa le ofere ei conditii mai bune!
Island refuza plata datoriilor catre Anglia si olanda jefuind efectiv creditorii din aceste tarri, Grecia aproape la fel, criminalitatea italiana, ruseasca si Indiana are proportii catastrofale in Europa dar Europa se vaita din pricina a catorve sute de cazuri in care romanii sunt implicati in acte antisociale. Europa vede paiul in ochiul altuia dar nu vede barna din ochiul sau. Noi romanii ar trebui sa facem publice in ziare toate faradelegile comise de cetateni straini pe teritoriul nostru. CU LITERE MARI. Numai asa ne putem apara, nu tacand ca mormolocii.
Mai oamenilor...dar daca l-am pune noi pe Dl. Bercea Mondialul Ministru de Externe? Pun pariu ca imediat de cum ar cobori dupa scara avionului ar fi recunoscut in Danemarca drept roman...
Io zic sa reducem aparatul administrativ prin scoaterea la lumina si rezolvarea dosarelor penale. cum? n-am mai avea administratie?
Nu se poate!
nu trebuie sa va cereti scuze pentru simplu motiv :AVETI PERFECTA DREPTATE,v-o spune un roman adevarat care sufera si el de pe urma * si golanilor care s-au nascut in tara mea in frunte cu traian basescu si boarfa de arabi e.udrea,ca dealtfel si balaoachesul ion iliescu...
Sa se invete minte si Hamlet si ai sai!Elsinorul nu mai este bantuit de spirite! Este batatorit de tziganii nostri.Zicea cineva mai sus ca danezii nu prea au cu ce satisface prostituatele . Asa o fi , ca daca fetele o au cat galeata de la o fantana cu tuburi, este cam dificil pentru oricine , nu numai pentru danezi.Dar probleme nu este cu violurile , ci cu furturile si crimele (tot pentru jaf si furt)Aici , tziganii nostri , ca si ai altora , au talente ,vorba unui ministru , genetice . Iar daca si-au mai pierdut din mostenirea genetica , au recuperat repede in noua democratie HUNGARO-ROMana , avandu-l ca guru pe cine altul? Chiar pe SEFUL!Cum , care sef? Al cui trebuie. Bun la toate!Seful mafiotilor , dar si al hotilor ordinari , al traseistilor politici care au acul busolei pokitice indreptat spre PilDeLe marelui carmaci , care intre doua hahaieli intre spritzuri (oare? Nu tarii?) mai scapa cate o smecherie reletiva la bisnitza cu blugi , incendierea navelor in Holland , * ca primar al Capitalei , ca mai marele transporturilor , cu formula "Aici sunt banii dv." cu care si-a asigurat clientela asfaltului , al bordurilor , al...tot ce este legat de transport ,iar ca Marele Manitou , mai trage cate o fuga , intre doua paharele , pana la teatrele de operatiuni in care sunt si trupe romanesti si le mai da un sfat . Celor din Afgania cred ca le-a zis sa vada , de la localnici , cum e treba cu hasisul si sa nu piarda timpul.Dupa cum marii bancheri americani au inceput cu 1 dolar(sa o creda mutul!) , tot asa si luptatorii cin Afganistan isi pot rotunji veniturile si cu ceva halucinogene.Sa traiti (dv. ,don'sef) bine!
Danemarca dintr-o populatie de 5 milioane de locuitori 1MILION ,cifra neoficiala ,ce-i drept sunt MUSULMANI si aici ma refer la turci,algerieni,persieni,kosovari.....care TRAIESC IN MARE PARTE DIN AJUTOR SOCIAL,BUTICURI SI CHEOSCURI DE TOT FELUL SI NU SE VOR INTEGRA NICIODATA formand comunitati INCHISE care DISPRETUIESC TOT CEEA CE ESTE OCCIDENTAL!!!!!Ro ca in multe cazuri este tara CEL MAI PUTIN REPREZENTATA la nivel SOCIAL SI POLITIC si asta in special datorita GUVERNULUI DE COMUNISTI,TIGANI,POPONARI care este in Ro...care este mai rau decat BErcea Mondial....oricum cel mai important lucru....IN MAX 20 DE ANI VOR FI O COLONIE MUSULMANA alaturi de UK,FRANTA,ITALIA,OLANDA tarile asa zis xenofobe...in schimb multe tari est europene care acum sunt hulie de ARIENII CU TURBAN SI BARBA LUNGA ,vor RAMANE EUROPENE ,CRESTINE SI ALBE....asa ca Bercea Mondial se va integra perfect cu satra lui intre MUSLIMS SANDNIGGERS .scuze vroiam sa scriu DANEZI!!!
E adevarat ce spun danezii dar noi in loc sa incercam sa-i marginalizam pe hoti si criminali ii aparam...
@ionut
Daca nu se trezesc europenii occidentali ce le profetesti dumneata le se va inatampla in mod sigur, iar Europa de Est va leaganul crestinismului si al omului alb european.
care criminal ? am inteles ca a omorat o cu.r.va care-si insela barbatul.
Aia nu-s romani, is gunoaie! A, ca provin din "Romania", asta-i alta poveste! Grava! Era si este o zicala: "cum ii turcu', si pistolu'"! Adica, "amu", cum is dobitocii aia din parlanent, asa suntem si "noi"! Io, roman de rand, nu ma regasesc printre pisatii aia (nici din Danemarca, nici din parlament).
Uitai, futui, sa spun: Votai in novembre cu ce gasii mai bun in "Romania": cu base'. Cel mai curat gunoi dintre gunoaie!
consider ca trebuie sa ne separam de rromanica,1918 a fost cea mai mare gresala istorica.suntem talharitzi de tuciuri de 92 de ani
LUATEA-S PE POU/LLAA ANCA DE TARANCA DIN R. MOLDOVA. IO * LUI VORONIN LA GREU IOBAGA CE ESTI. LUATEA-S PE P/OULLAAA PE TINE SI PE FAMILIA TA DE IOBAGI
Se vede ce fel de oameni sunteti din vulgaritatea exprimarii dv., din resentimentele infantile si ridicole fata de natiuni cu adevarat civilizate! Intre bascalie si injuraturi mai faceti si putina "filosofie" si indrazniti sa va comparati cu crema Europei. Da, sunt infractori si acolo dar ei sunt pedepsiti, iar politia si justitia nu sunt inecate in coruptie ca in Romania. Printre cei mai perfizi, sadici si "eficienti" infractori din Suedia se afla romanii! Ar trebui 100 de ani sa se lichideze toate tarele nationale: coruptia, minciuna, lenea, furtul, ura fata de cei buni... Nici la degetul mic al scandinavilor nu puteti fi si asta va face sa scoateti flacari otravite pe *....
@transilvania independenta
Ne-au ajins 92 de ani de talhareala sudista.
republica Banato-Transilvana este viitorul Ardealului si Banatului,
@Romanian Gicolo
) asta era..au ramas romanii ultimii potenti din Europa...ba chiar danezii ii cheama sa le faca copiii!!!
) Hai , fa pasi....
ce tare esti..
Da. si cu Dracula presedinte.
Du-te si te culca mai omule superior.Si numerele la masina cum or sa fie? TRA ?
Prostule!
@moraru
...care adevar e mai mare: cel spus de danezi sau cel spus de basescu...nu stiu de ce, dar nici spusele presedintelui,nici afirmatiile danezilor nu m-au facut sa ma simt insultat.
MINDRU CA SUNT ROMAN,IN PRIMUL RIND PT VALORILE NOASTRE DAR SI pt uscaturi care totusi sunt de apreciat...se descurca.danezi ar trebui sa fie multumiti de romani noi venim''' la munca''.nu sa le cerem ajutoare sociale cum fac niste natiuni inferioare. hai ROMANIA
DIN PACATE CU MENTALITATILE SI COMPORTAMENTELE PE CARE UNII DIN ROMANII NOSTRI LE PUN IN PRACTICA ATUNCI CAND SE AFLA IN TARILE DIN U.E. RISCAM SA AUZIM DIN CE IN CE TOT MAI MULTE ASTFEL DE DECLARATII VENITE DIN PARTEA TARILOR CARE NE-AU ACCEPTAT SA INTRAM IN MAREA FAMILIE A DEMOCRATIE EUROPENE , DEMOCRATIE PE CARE DIN PACATE MULTI DINTRE NOI O INTELEGEM IN CEL MAI PUR SI ORIGINAL STIL ROMANESC.NU CRED CA ESTE NEVOIE SA-I CREDEM NEAPARAT PE ALTII STRAINI CE DECLARATII SI CE IMPRESII AU DESRE NOI,ESTE SUFICINT NOI CA ROMANI SA NE UITAM CE SE PETRECE ZILNIC IN JURUL NOSTRU, PESTE TOT JAFURI,CRIME,SPAGI,CIRCURI POLITICE LA TOATE NIVELURILE,CORUPTIE MAI AL DRACULUI CA SI PE VREMEA LUI CEAUSESCU,EDUCATIA DIN SCOLI LIPSESTE IAR CEI 7 ANI DE ACASA AU DISPARUT COMPLET IN TOTI ACESTI 20 DE ANI DE ASA ZISA DEMOCRATIE.NU VREAU SA JIGNESC NICI UN ROMAN DAR PAREREA MEA ESTE CA ACEST DANEZ OVE DAHL IN DECLARATIA PE CARE A FACUTO A CAM AVUT DREPTATE.
adevarul este ca nu suntem civilizati,de aici si greutatea de a convietui cu europenii,IN ROMANIA CEL PUTIN IN ULTIMII 20 DE ANI NU SE MAI FACE EDUCATIA COPIILOR DE CATRE PARINTI,SISTEMUL EDUCATIONAL ESTE LA PAMINT,PRIMEAZA INTERESUL MATERIAL,NU SE MAI STIE DE BUN-SIMT,DE CEI 7 ANI DE ACASA,TINERETUL CRESTE BEZMETIC LA RINDUL LOR FAC COPII PE CARE NU-I EDUCA SI TOT ASA DEVENIM O NATIE DE SALBATICI, VAI DE CAPUL NOSTRU ASTA-I DEMOCRATIE SI LIBERTATE?POATE LIBERTATEA DE A DA CU PARUL,DE A TILHARI,UCIDE,LIBERTATEA PROSTIEI,ASTA NE-A ADUS DEC.89,SE BUCURA DE LIBERTATE NUMAI HOTII CARE AU FURAT ROMANIA,POLITICIENII,RUSINE CU ASA LIBERTATE,ARE DREPTATE DANEZUL ALA,ASA SUNTEM,SALBATICI!
Ca si natie,suntem o.k.,dar necazul este ca toti infractorii,excrocii,teparii,mafiotii,s-au aciuat in politica,in posturi cheie,pentru a-si ,,legaliza jafurile,iar cei mai necizelati au zbughit-o peste granita,stiind ca aici nu mai incap de astia !In concluzie,afara ne fac de ras unii,in timp ce in interior ne facem de ras cu altii!Ce este mai nasol,este ca ne iese pe nas,in ambele situatii !De-aia atragem oprobriul international,asupra noastra ! Cum scapam de ei ?Trebuie sa aplicam tactica chirurgului,sa luam ,,bisturiul,,si sa inlaturam ,,cangrena,,!Pai haideti s-o facem odata,ca sa nu sa mai extinda!
@fanariotu
De acord frate. Numai ca, nu se poate realiza, cel putin la nivel politic.
Cum sa faci o schimbare, cand ai de ales intre aceiasi nenorociti.
Vezi tu vreo fata noua sa candideze la functiile cheiei in stat?
Sunt aceiasi nenorociti, care conduc de douazeci de ani, direct sau indirect.
Din pacate asta este situatia, va place sau nu dar majoritatea care a votat actuala conducere a tarii , este aceeasi cu cei care fac mizeriile astea in lume.Doar diaspora a fost cea care l-a votat pe Basescu in procent de 90%.Asa conducere, asa popor.Niciunul din cei de la putere nu se gandesc sa creeze locuri de munca sa-l preocupe pe roman si poate atunci se vor intoarce si acesti pribegi si se vor potoli.Nu se vrea acest lucu! Astia sunt marea masa manipulabila, mituibili.Astia suntem, va place sau nu!
comentariul este de *, niste nemernici care nau ce cauta in tata noastra sa stea la iei In Danemarcade *
Mancati rahat cu articolul asta! Cata vreme acuzati presa din toata lumea ca ne creaza imagine negativa, dar nu acuzati coruptia din Politia si Justitia romana nu faceti nici un serviciu Romaniei! Problema nu e ca Romania e peste tot prezentata negativ ci faptul ca autoritatile romane nu fac nimic sa stopeze coruptia din politie si justitie care ar trebui sa afunde in puscarii toate clanurile de excroci si talhari romani ce au impanzit lumea!
Asta este situatia, va place sau nu dar majoritatea care a votat actuala conducere a tarii , este aceeasi cu cei care fac mizeriile astea in lume.Doar diaspora a fost cea care l-a votat pe Basescu in procent de 90%.Asa conducere, asa popor.Niciunul din cei de la putere nu se gandesc sa creeze locuri de munca sa-l preocupe pe roman si poate atunci se vor intoarce si acesti pribegi si se vor potoli.Nu se vrea acest lucu! Astia sunt marea masa manipulabila, mituibili.Astia suntem, va place sau nu!
Cu cei de afara ar fi 3 milioane de someri, cu ce vor fi platiti.
Sa fie lasati sa plece cei seriosi. Tiganii si infractorii sa li se intrzica plecarea.
"Sa fie lasati sa plece cei seriosi. Tiganii si infractorii sa li se intrzica plecarea."
Pana la urma vor pleca cei seriosi, care acum platesc impozite. Vor ramane manelarii, tiganii care oricum nu platesc impozite pentru ca oficial nu au venituri. Sau cei cu salarii mici, care oricum nu prea conteaza...
@Smaranda
Memorabila interventia ta. Astia da, ar trebui sa-i trimitem undeva,sa scapam de ei odata. In grup, tot parlamentul,Presedintele si guvernul.
Batjocura Iliesciana din anii 90 cind adevaratele valori nationale anti comuniste au fost imporoscate cu noroi denigrate punindu-se minciuna ,lichelismul in fata ..Ni s-a impus falsele valori ,omul mincinos, hot brutal si metodele lor criminale si perverse .Iata rezultatul dupa 20 de ani..! Dece sariti ca arsi ?! Medicul spagar este superior acestor infractori ?Politistul ,judecatorul corupt sunt mai decenti ? diferenta consta in faptul ca unii actioneaza brutal iar ceilalti au acoperire.Sa privim fiecare in interiorul nostru si sa vedem daca exista OMENIE:
De ce acel criminal a fost eliberat si nu si-a ispasit pedeapsa pana la capat ? Cine i-a dat drumul in libertate monstrului ? Cum naiba sa sustii ca eliberezi un criminal pentru buna purtare ? Cred ca judecatorii din respectivul caz ar trebui luati la intrebari de data asta serios.
CEAUSESCU IARTA-NE !!!! Am fost mici si naivi.... ne-au prostit astia cu anticomunismul, cu oligarhii ,cu retrocedarile !!!
@Gianna
Cati infractori danezi, nemti, olandezi, suedezi, norvegieni, spanioli, italieni, finlandezi etc au ucis in Romania ???!!! Si cati romani au facut-o peste tot si nu numai in Europa ? Iar vedeti doar paiul din ochiul vecinului si va vedeti barna ? Si din cauza unora ca dumneata fac romanii ce fac, pt ca se simt scuzati si intelesi de compatritotii lor. Deci poarta toti o parte de vina, sa nu vorbim de scoala, educatie, civilizatie
danezii sunt paduchii sa le faca romani * de jos le convine ca mai ajung si infractori la ei asta nu le convine.o natie care badjocoreste alte popoare si religii astia is danezii, sa nu uitam caricaturile cu mahomed care au scandalizat lumea araba tot in presa din danemarca au fost publicate, au scapat ieftin ca nu au avut atentate
Mai desteptilor romanii sint primii care denigreaza romani,asta ii astenizeaza pe straini si nu stiu cum sa ne ia.....chestia cu paduchii si alte abjectii despre romani sint scrise DE UN ROMAN ,pe situl DANEMARCA.DK si preluat de presa daneza!!!Occidentalii fac scurtcircuit pe creier cind CINEVA ISI DENIGREAZA PROPRIA NATIE.Este peste puterea lor de intelegere si absent in structura DNA.
Si singura explicatie care si-o dau este :"daca ei zic asa despre ei asa este,chiar daca noi ma rog aveam si noi plingerile noastre uite asta e adevarata realitate"!Romanii nu se duc sa fure de foame ci datorita standardelor si normelor impuse de ECONOMIA DE CAZINO venita ca o bomba in romania nu dezvoltata in ani de zile de munca si sacrificii.
Baga-v-as pe tine si tot corul **esc care urla mai sus in diferite tonuri despre ROMANI si ROMANIA !! , acolo unde ati mai fost ..o singura data !! Oare chiar nu stiti ca ROMANI sunt peste 20 de milioane , iar cele cateva mii de "cazuri " sunt un amestec de monstri , inculti si dereglati mintali , care NU REPREZINTA pe TOTI ROMANII ( numai pe cei care se REGASESC printre talhari ( si care recunosc si ce nu au savarsit , numai ca un strain sa se lase ...pupat !- .. ) Probabil ca acesti indivizi FARA TARA si FARA MAMA fac rau si daune chiar semnificative in tarile din vest , DAR NU REUSESC NICI MACAR - !% -sa provoace DAUNELE PE CARE MIZERABILII DE VESTICI au reusit sa NI LE CAUZEZE NOUA , prin cele mai PERFIDE METODE SI PRACTICI , dezinformarea si culpabilizarea pagubitului fiind doar cateva din ele !! Si daca NU VRETI SA RECUNOSTETi JAFUL facut cu cele 20 milioane de ROMANI , nu aveti decat sa cautati vinovati unde vreti ( avocati , politicieni ,etc, ) SI NU in MARII CIVILIZATORI din VEST , pentru ca oricum PUPATORII de CURU/RURI straine nu pot trai fara PRINCIPALA LOR PREOCUPARE !!! Javrelor...
Si apropo ca si situl suedia.se acest site traieste de pe urma transportatorilor de romani,sa vedem cind or citi baietii ce scrie despre ei...In alta ordine de idei iata rezultaul politicii de INSTIGARE LA EMIGRARE al presei romanesti ziarul Gandul fiind exponentul principal.
Iresponsabila LELIA MUNTEANU idemna romanii la sinucidere si ca singura alteternativa EMIGRAREA.Incetati cu instigarile de felul asta,pt fiecare le interpreteaza la nivelul lui.Nu esti doctor sau academician,atungi merge si cu prostitutie si hotie....
Trebuie sa fii oligofren sa nu vezi realitatea adevarata...nu ti se pare ciudat ca toata lumea occidentala ne acuza si ne priveste cu suspiciune?Asta pentru ca rand pe la colturi si susotesc cat de corupta e actuala conducere a tarii si se intreaba ce cauta o asemenea tara cu atata coruptie printre ei.Sa n-am dreptate, dar daca criza va continua si se rupe comunitatea Europeana , singuri de capul nostru, ajungem ca in Mexic: unii bogati si corupti pana in panzele albe si multimea saraca supusa unor bande de bisnitari de lux.Nu mai cautati vina in alta parte, vina e la noi.Exemplul conducerii actuale este clar: "cine nu are scrupule reuseste!"
" Ana draga , Ana draga , ..oare esti la minte-ntreaga? "= parafraza dupa o cunoscuta melodie * ! Cum poti sa afirmi ca TOATA LUMEA OCCIDENTALA ne acuza si ne priveste ... tralala si tralala ? Fii convinsa ca peste 90 % din "civilizati "NU stiu unde este Romania pe harta ( sau care ii este capitala !!) iar despre "atata coruptie " afla " de la televizor si presa si ...ii doare oblu-n ..basca !! In rest , pentru frumoasa zi de astazi , scuze si... La multi ani !
Treaba sta cam in felul urmator:oricat de nenorociti ar fi romanii,nu sunt mai rai decat altii...Cel mai bun argument se gaseste in site-urile marilor companii care activeaza in Romania....Toti angajatii multinationalelor care au sediu in Rou sunt avertizati de gradul de criminalitate din tara respectiva.Romania figureaza printre tarile cu cel mai redus grad de criminalitate din Europa!!!Problemele in Romania,conf. serviciilor de safety,sunt coruptia,cersetoria si talharia,dar la o scara redusa.Ce trebuie sa intelegem noi este ca articolele din presa straina sunt gras platite...Daca aceste articole apar,se incaseaza bani grei pentru ele....Sursa banilor este o problema,cine si de ce dirijeaza aceasta campanie falsa?Retineti,articolele sunt scrise pe bani grei....
ROMANIA a ales CALEA TACERII...aceasta decizie,dincolo de lasitatea si incompetenta
autoritatilor statului,este mana cereasca atat pentru jurnalistii fara scrupule aflati mereu in cautarea
“senzationalului” cat si pentru ultranationalistii occidentali care se reintorc la viata dupa o profunda
letargie,aidoma vampirilor....din pacate acesti strigoi moderni nu se multumesc cu sangele lui
Ion,Gheorghe sau Costica,potentiale victime aflate la locul si momentul nepotrivit,intr-o lume
globalizata vampirismul a devenit si el global,tragandu-si seva din sacrificarea natiunilor
considerate inferioare...fiorul nemuririi le este oferit astazi de exaltarea maselor la vederea prazii
ingenunchiate si insangerate,oferita nu pe platouri de argint ci pe platourile mass-media...se pare ca
la banchetele vampirilor occidentali capul de afis il reprezinta natiunea romana,aflat in topul
delicateselor in meniul zilei,oferit,paradoxal,la pret mai mult decat ieftin,adica gratis...poporul
roman,usor de vanat,rapus si consumat nu-ti va lasa tie,occidental superior,un miros amar pe lungul
si lunecosul gatlej al vanitatii....luati,consumati,popor stravechi dar proaspat si gustos,POFTA
BUNA!...Aaa,era sa uit,oferim si certificat de garantie,nimeni nu va va deranja sau trage la
raspundere,acesta fiind un popor tacut,tacut,fara coloana vertebrala si mut!
Au dreptate danezii. Bucurestiul este un oras lasat de izbeliste, * peste tot, fatade darapanate, noroaie, gropi si gunoi pe jos, stalpi pe mijlocul trotuarelor sau al soselelor, buticuri tiganesti peste tot. Romanii sunt in general oameni de nimic, de la cel mai destept pana la cel mai prost. Peste tot dai numai de pile si relatii, nepotisme, hotie, incorectitudine, agresivitate, mancatorime. De la primul patronel de bomba care incepe sa te jigneasca fiindca crede ca ai ajuns la mana lui, la frustratii care o calca cu 100 la ora prin oras omorand batrani si copii pana la statul roman care tine de 20 de ani o tara intreaga cu salarii si pensii de 200-300 de parai iar acum da afara fara sa-i pese, cu inconstienta, criminali sau infroctori recidivisti eliberati dupa cativa ani de "recalificare" la parnaie, multa prostie si rautate, asta este Romania.
Romania a fost integrata in EU ca sa importe si sa consume inclusiv rahatul ala de branza daneza, pe care nu l-ar vinde Danemarca in vecii vecilor altcuiva. Asa ca dragi gabori danezi fiti mai ponderati in afirmatii, si incercati sa ganditi putin mai departe de c.urul fetitelor din coltzul strazii.
Sunt dezolat si oripilat, atat de faptul ca un criminal "prin vocatie" de genul celui care isi omoara victima in chinuri este folosit ca unealta de catre o institutie (fie ea chiar si securitatea) de faptul ca acest personaj demonic gaseste, ca argintul viu, cale de scapare si se plimba liber ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, facand ceea ce stie el sa faca, omoara din nou si pentru ca orice demon vine dintr-un infern, propria stirpe ii sare in aparare urland discriminare!...xenofobie! Vazand o parte din preaignorantele comentarii mi-am dat seama cum a fost in primul rand posibil ca acest drac sa ajunga in libertate, pentru ca acea componenta malefica se gaseste in, estimez cam 90%, dintre romani, este ceea a facut ca nicaieri copiii sa nu fie maltratati ca in ro, nicaieri aparatul de represiune comunist sa nu fie mai draconic, nicaieri bolnavii psihiatrici sa nu fie infometati in secolul 21...etc. Aceasi componenta malefica, la un nivel inferior insa manifestata tot ca lipsa de respect fata de fiinta umana si viata, se regaseste in comportamentul functionarilor, vanzatoarelor, personalului medical si sanitar, in toate aceste cazuri daca ar avea acel minim de umanitate care ne defineste ca specie atunci s-ar comporta altfel fara a astepta ceva in schimb. Tot din acest miez malefic emerge si tendinta de a-i apara pe raufacatori si de a culpabiliza victima sau acuzatorul, in repetate cazuri am vazut atitudini de acest gen ca si cum incadrarea actului de a pangari ca delict ar reprezenta un afront direct la adresa stirpei insusi. Dovada faptului ca acest tip de mentalitate este propagata in intreaga masa a oranduirii romanesti este insusi decalajul de reactie al oficialitatilor care nu cercetaza cum a fost posibil dar mai important nu se scuza fapt ce reconfirma caracterul firesc al infractionalitatii.
Vinovati suntem noi cei care avem capul pe umar si ceva scoala si ne taram pe jos cu capul plecat in fecalele celor care s-au cocotat in functii si azi ne dispretuiesc.Nu avem atata mandrie in noi sa luam atitudine impotriva lor.Unde e societatea civila a Romaniei.Eu nu instig la anarhie, dar ar trebui sa se faca auzite niste voci de intelectuali care sa ne spuna ce si cum trebuie facut.Sa faca ceva sai puna cu botul pe labe pe acesti bisnitari care sug tot ce mai e de supt din tara asta, din sufletul nostru.Unde sunt acele voci care ar trebui acum sa "tune" si sa-i inspaimante pe aceea care s-au lacomit in tot acesti ani?Ei trebuie pusi la socoteala, cei care au agonisit averi pe care in Germania, generatii intregi le-au agonisit din munca cinstita in zeci, sute de ani.
De ce ii lasam sa ne intimideze si ne e frica de ei? De ce nu-i speriem in asa fel incat sa-si ascunda agoniseala furata in scorburi de copac de teama noastra?De ce umblam cu capul plecat?Unde sunteti intelectuali si oameni cinstiti ai acestei tari?
Iar celor care se imbata cu gandul ca si in Germania sunt gropi in asfalt, ca si in Germania sau alta tara ca ea are uscaturi ca si noi, apoi trebuie sa le spun ca sunt naivi....Tarile astea pe care le injurati , merg inainte, noi mergem tot inapoi, si de ce? pentru ca ne-am pus locomotiva proasta la tren in toti acesti 20 de ani si nu i-am aruncat din tren pe cei care trebuia!
Deci haoles baoles care mam cosultat cu fratale lui nasicu meo deci cocluziea ca na simntim animdoi fuarte jicniti da acejti rasijti da danamarca deci ei nu vra sa vede cum ie rromani adica corati, cinztiti, credenceosi, moncitori si da vreme acase.
Deci care am dat orden la ministaru de kultura sa sa excsportaza da urgeanta an Danamarca serealele Inema da rroman borat si Rejina ca sa sa educa si popou daneaz an spirtu da valuari an care sa edocat Indorromaniea an oltimi 2oozaci da ani deci ca sa potem si no-i sa na dasfasoram linijtiti actevitatile nuaste da specefik pa tuata surpafata Uneuni Europane.
Deci sa traezc bine an Indorromaniea seatra lui Uniuna Europana jos comunizmu si ceakalakaceakacea!
ba eu sint mindru ca sint Roman si nu ma ascund de nimeni ? Stau in Germania din 1990 si nu am nici o problema cu nimeni. Cine-i Prost ii Prost egal ca e German Danez Italian Roman Francez ! Prostia nu cunoaste Frontiere.
Danezi au facut si caricaturi cu Musulmani in Ziarele lor si toate Institutiile lor in Sträinätate au fost atacate.
Noi Romani sintem inteligenti si nu facem asemenea lucruri. De aceea isi permit si ei sa scrie asa ceva despre noi.
Cit despre ce oameni merg acum in spatiul EU si fac prostii ? cei care nu au nici o meserie o scoala sau cre sint niste ratati si in Romania.
Cunosc o gramada de Romani aici in Germania care sint de treaba si nu cum scrie multe Ziare din Ro ca nu sintem bine vazuti.
Sa nu uitam ce a facut si face Mafia Italiana in Europa USA si nimeni nu ia dat afara din Europa sau USA.
Hai Romania si Capul sus. Eu va prezint cu Mindrie.
Numai la Fotbal nu-mi mai place de voi.
Hai PA
@transilvania independenta
consideram ca trebuie sa te separi de Romania. Si toti cei ca tine. Dar Transilvania nu.
bei dar asta a zis, ce nu este adevarat "hala Rom-ania"?
@volke
Exact asa gandesc si eu insa DVs ati exprimat mult mai convingator.
As merge putin mai departe cu analiza si as spune ca la ardeeleni si banateni gena malefica este ori mai ori se manifesta intr-o mai mica parte a populatiei. Intr-un alt mesaj am exprimat parerea ca regatenii sunt in proportie de 80, 85% hoti, ardelenii in jur de 30% si banatenii in proportie de 15, 20%.( ma refer la cei de etnie romana din provinciile istorice). As fi curios care este parerea DVs in aceasta privinta Dle volke .
Mi-e rusine ca m-am nascut in Romania, mi-e rusine ca am pasaport roman!!!, dar sunt mandra ca limba materna mi-e mahiara!!!
@chemdall:nu ca m-ar da afar' din casa mandria de a fi roman,dar de ce nu te muti tu,fa,in Ungaria,si ne lasi pe noi cu treaba noastra?!Uite,eu iti dau voie s-o stergi d-aici si,ca sa fiu mai explicit - sunt de acord cu emigrarea penala...ma doare-n cot ca ma fac lichelele de ras prin tarile "calde",macar scap de un procent din jurul meu...sa nu mai aud de coc.alari,mane.lari,rromi (hai sictir ca sunt"ti.gani"
,boz.gori si alte otrepe d-astea...si sa-i ia si pe nenicii astia de-si zic politicieni....Este c-am citit prea des "Utopia" lui Platon...?
)
MAE trebuie sa se ridice cu agresivitate impotriva fenomenului si sa ameninte cu retragerea ambasadorului in caz ca purtatorul de cuvant al politiei nu va fi dat afara imediat. Concomitent ar trebui dezvaluite toate cazurile de pedofilie inregistrate in tara noastra si comise de catre cetateni Danezi. Nu putem sa ne lasam calcati in picioare, trebuie sa reactionam cu o violenta diplomatica extrema in asa fel incat sa nu se creeze un precedent.
@Cipslim
Logica de criminal ai omule. Vezi de aia isi fac de cap criminalii si lichelele... din cauza celor ca tine care refuza sa vada negru ca negru si alb ca alb. Nu cumva ai fi si tu unul din crimininali ????
la spectacolul eurovision de sambata a fost prezent si ambasadorul danemarcei.Daca natia asta Romaneasca ar fi fost asa de rea pai asta era linsat acolo la Circul de Stat. ambasadorul danemarcei asa ar fi patit daca jignea Turcia sa zicem. Sper ca ambasadorul micutului stat nord european a fost deja chemat la consultari daca nu atunci ne meritam soarta.Este cel mai abject atac la adresa Romaniei in ultimii 60 de ani si culmea vine din partea unor vacari alcoolici.
@trubaDURUL
Cred ca ti-a luat Dumnezeu mintile turbatule.
io va zic un singur lucru
daca politia din frontiera ( ca tot tai frunze la caini ) ar fi filtrat iesirile din tara si ar fi retinut hotii , talharii, violatorii si * alta era imaginea tarii .
@Cipslim
Astfel de personaje constituie majoritatea, atitudinea tipica de culpabilizare a acuzatorului, urmatorul pas este incercarea de discreditare a victimei si a-i atribui o parte din vinovatie. Nu inteleg cum poate fi ignorata evidenta, sunt convins ca politia daneza vorbeste in baza unor statistici si scoate in evidenta un aspect pe care cei ca dvs il ignora in mod voit sau semi-constient cu obstinatie, anume ca romanii au o predilectie fata de infractiuni care contravin unor conventii sociale primordiale (cum ar fi cel de a nu ucide) e adevarat ca exista si alte tipuri de infractori, de ex nordafricanii au o predilectie spre comertul cu droguri ilicite, dar este o mare diferenta in a intreba pe cineva daca nu vrea sa cumpere si a da in cap, a jefui, viola si ucide. Culmea culmilor este ca cei din stirpea pangaritorilor se dau si pastratori ai unor virtuti morale ancestrale, eu cred ca cei mai multi pedofili din ro sunt romani si nu am pomenit nicaieri in lume atatea cazuri de pruncucidere postpartum, abandonare de copii in maernitati, vanzarea propriilor copii si trafic de fiinte umane si asta in mod "civil" institutional cred ca ro este campioana mondiala la maltratarea copiilor fara concurenta. Si cat de deplasat puteti gandi ca sa propuneti o astfel de "confruntare victimele lor contra alor noastre". Pentru a nu crea un precedent? aici este vorba despre un continuum de acuzatii de acest tip venite din partea mai multor state in baza unor fapte indisputabile dar pe care iata unii le apara.
In alta ordine de idei gasesc ca acest tip de atitudine provine intr-adevar de la sud de carpati pentru ca de unde ma trag eu n-am auzit de elogierea infractorilor. Cel mai elocvent exemplu ar fi episodul in curs de desfasurare de la Craiova, unde altundeva, cred ca sunt convinsi toti pana la ultimul ca respectivul primar e un spagar campion dar sar sa-l apere, pentru ca incriminarea infractiunii e un afront adus intregii turme pentru care infractiunea e o valoare sociala, infractiunile pe care ti le "permiti" indica statutul social, * etc. cum vreti sa se comporte cei veniti de acolo?
@volke
Noi suntem convinsi de justetea spuselor dumneavoasta, si suntem si maiconvinsi de lipsa de scrupule morale si de invertirea valorilor etice a celor din Sud de Carpati.
un vechi proverb romanesc ( ardelenesc !) spune despre nemtii nostri " FIE HANTZI CAT DE PRO/ST , NUMAI MARE SA FIE , CA SA AJUNGA LA POLITA CU SLANINA !!) Atata vreme cat inca mai grohaiti in alta limba decat cea natala , si aveti pseudonimul VOLKE , pot trage concluzia ca sunteti MARE !!! domnule ... Si vad ca sunt indirect de acord cu mine si toti ...latratorii care musca mana care ii hraneste ( vezi lepadaturile secesioniste de pe forum ) care va .... PREAMARESC ideile SOVINE si jegoase !! Nimeni nu ii sustine pe criminali - indiferent de ce natie ar fi ! cu atat mai putin NOI ROMANII - ortodocsi din tata-n fiu !! si nici nu credem despre noi ca am fi RASA SUPERIORA , care are dreptul de a EXTERMINA pe toti ceilalti ( vezi antecedentele IST(E)ORICE ) ale stramosilor marilor civilizati , care dau lectii altora..
cititi-va comentariile de curiozitate, defectilor! Poate ve-ti intelege macar o zecime cat de bolnavi santeti genetic. Adica voi furati, voi omorati, voi cersiti si excrocati popoarele Europei, iar victimele trebuie sa-si ceara scuze de la voi, imbecililor? Si ala cu * mare, care isi imagineaza ca omenirea o sa existe in continuare cu scula sexuala de origine romaneasca, bai degeneratule, decat un copil cu un produs incestuos ca tine, mai bine o gradina zoologica de animale! Oricum animalele nu sant atat de periculoase pentru specia Om decat miile de defecti romani, care au ingrozit intreg globul. Voi va simtiti jigniti, cretinilor? Deschideti odata ochii natie de borfasi si vedeti-va ce santeti in realitate. Tara voastra este inecata in *, * v-au devenit idoli, banditii idealuri, ramaneti in mama voastra in tigania voastra la manele si injuraturi ordinare, ca oricum raul din voi tot o sa scoata intr-o buna zi natiunile invadate de voi in strada. atunci sa va vedem, curajosilor. Nu confundati libertatea cuvantului cu lasitatea. Neamul tiganesc romanesc oricum n-a stralucit vreodata de curaj civic, asa ca incetati sa mai provocati pe cei de pe urma carora traiti fara munca, doar cu pretentii parazitare, asa cum va este amprenta genetica. Popor degenerat si imbecil! evanghelistul
@punctul pe i
Voi nu sunteti urmasii romanilor ci urmasii hoardelor otomane care v-au tot corcit in 600 de ani si ai tiganilor.
A va zice voua romani este o ocara pentru toti ardelenii.
Daca voi va ziceti romani atunci noi ne vom dezice de voi si ne vom numi ardeleni.
@Florentina Timisoara
Dar numai celor 10% care sunt oameni corecti, restului de 90% ... nimic inafara de recriminare .
Asa cum spun multi nord si vest carpatici , noi nu suntem romani ca voi, noi suntem ARDELENI si nu uitam asta.
Nu imi este cunoscut conceptul de "limba natala" dupa cum aminteam mai inainte aparatorii infractionalitatii se dau mari pastratori de valori ancestrale, limba "natala" o vorbiti cam stramb si o ingraditi intr-un vocabular pe care l-am putea numi sarman, daca ati cunoaste istoria ati sti ca pana si tara romaneasca a fost un stat catolic, pana la negru voda care a decis trecerea la ortodoxie finalizand astfel procesul de formare al statului medieval pe care-l stapanea. Iar daca ati cunoaste istoria ceva mai recenta ati afla ca la vremea aceea, va credeati la fel de superiori si erati la fel de pusi pe exterminare diferenta este ca acum nu recunoasteti. Spre deosebire de altii care admit, isi asuma, fac tot posibilul ca sa repare putinul care mai poate fi reparat si tot posibilul ca sa nu se mai repete (asta fiind überhaupt nicht tema discutiei noastre) . O alta diferenta este ca dupa aceea i-ati exterminat pe cei ce au recunoscut si i-ati deportat in masa chiar daca nu au avut nimic de-a face cu razboiul ci doar purtau un nume de rezonanta germanica care nu a placut urechilor unui destoinic -escu asa cum nu va place dvs cum suna volke si incadrati cu nonsalanta ca si "grohaituri" o limba pe care nu o intelegeti si careia nu ii percepeti frumusetea si expresivitatea , ca si cum ati fi stapanul tuturor limbilor si v-ar fi permis sa jigniti orice neam in baza limbii vorbite, la fel de permis precum va este sa va numiti limba materna..."natala" dupa cum bate vantul. Trebuie sa va caracterizez eu sau stiti si singur cat faceti? incercati sa ma contraziceti cu argumente si intr-un limbaj civilizat. Limbajul civilizat este inceputul multor lucruri bune pentru ca este tot o forma a respectului pentru persoana...incercati. PS daca ati putea sa explicitati metafora cu "mana care ii hraneste" ar fi foarte bine.
.....adevarat....din pacate......asta suntem pentru europa, ne place sau nu.....si vom merge mai departe, stati sa inceapa disponibilizarile si foamea ca si lu Gingis Han o sa ii fie rusine.....huni vor fi mici copiii....aici la noi afara vom fi si mai si.......asta e adevarul si astea sunt rezultatele crizei si a modului in care guvernul romaniei stie sa gestioneze problemele sociale si economice care au decurs din criza.....
ce puteti cere gunoaielor extracarpatice care ne-au intemnitat stramosii ? n-a facut Slavici puscarie la buCUResti pt. ca a blamat tradarea Puterilor Centrale de catre RRomania? nu ne-au deportat oare bunicii in Baragan, sa-i invete pe retardatii de-acolo ce-i ala un grajd, sa-i invete ca porcul nu se hraneste cu iarba ci cu porumb ? cu cine credeti ca puteti comunica prin dialog civilizat ?! mai spera vreun banatean sau vreun ardelean autentic in dialog civilizat cu natiunea de peste Carpati ?
@gunoaie extracarpatice
Cei cu ceva glagorie ihi dau seama ca numai desprinderea de Regat ne mai poate salva.
Singurul om de pe forum care a inteles ceva este Manole,respect! si desi mai alambicat si Cazino.Restul niste gugustiuci.
@Manole rules!
Ai si tu dreptate, insa aici subiectul este degenerenta atavica a extracarpaticilor.
Schimbati danezilor legea: reintroduceti pedeapsa cu moartea si executati citiva criminali d'astia. Si mai vorbim dupa! Dar pina atunci... dati-le drepturi cui vreti voi si nu ne mai acuzati de rasism si discriminare pe noi! Noi stim ce stim, voi habar n-aveti pe ce lume traiti. E usor de la voi de acolo sa dati din * ca noi ii discriminam in Romania pe tigani sau pe maghiari sau etc.
@fofeaza
mult succes la supt manele in balcon la gratare. * e *.
hai enerveaza-te si da cu toporu unde nimeresti. in cap, in gol.
...ca si criminalu ala ura tiganii si moldovenii. Vai, daca era ardelean de fapt!?! Si mai mult, daca s-a nascut banatean?! Aaa, sigur l-au corupt moldovenii...Uf! m-am linistit...SIGUR a fost influentat.
@belledeminuit
criminalul este mitic suta la suta; asa ca poti fi linistit.
@Anca
sa- te * moldoveni
Problema nu sunt romanii ci alta etnie, stim cu totii care. 1. Eu n-am vazut in viata mea in Bucuresti romani care sa fiure din buzunare dar am vazut de cel putin 7 ori pe fratii lui Sadam Hussein si am luat atitudine de fiecare data, cautand sa-i intimidez sa se dea jos, contactand Circa 25 Politie etc. 2. Danezii sun niste ipocriti, ne tin prelegeri despre cum ii discriminam noi pe romi dar cand astia ajung sa le fure de la ei din magazin nu stiu cum sa-i dea afara din tara lor mai repede. 3. Sunt multi oameni de calitate in toata Romania, si in Ardeal si in sud si in Moldova. N-o sa vezi la nicio biserica protestanta din Danemarca cata lume vezi la Iasi la hramul Sfintei Paraschieva. 4.Pentru simpla existenta a oamenilor cinstiti, cu frica lui Dumnezeu, civilizati din aceasta tara, afirmatia ca romanii sunt toti niste infractori nu sta in picioare.
5. Cine vrea o Transivanie independenta ar fi mai bina sa puna mana pe cartea de maghiara si pe pusca.
6. Problema e statul incorect nu tiganii, ei sunt oameni ca si noi. Eu daca am facultate si muncesc undeva la stat am 8-9 milioane salariu. Adriean Copilu' Mic care canta din buric la cine stie ce nunta ia de 100 de ori mai mult de la neamurile lui. Cine e de vina, tiganu'? Furaciunile pe care le fac unii romi le fac cu complicitatea statului! Ia sa-i bage in puscarii cu facilitati de munca, plantatii, ferme. Te-au prins ca ai furat, esti clar dovedit? 15 ani la munca silnica si-ti trece sa mai furi vreodata? Cine e de vina, hotul sau statul care ii da drumul dupa 2 ani si aia cu suspendare. Violatorii de copii, recidivistii ies inapoi la treaba dupa 6 ani. Criminalul bestial al Mihaelei Runceanu vinde in Piata Sudului la butic dupa 18 ani de puscarie! Trebuie sa dam de pamant cu guvernantii astia de c...t nu sa distrugem tara visand la Principatul stupid de Monaco Transivlania -Sekeyfold "independent" in Ungaria Mare sau la nu stiu ce Moldova Mare in care te chema Voronin si vorbesti rusa cand te scoli dimineata ( pe racoare). Hai Romania, fruntea sus!
@ionut
Asa este. Cu tot ce zici. Cum ies din casa, cum vad numa musulmani pe strada. Ma refer in Danemarca. Declaratia ta nici ca putea fi spusa mai bine. Si domule Horia Bucuria nu ti-e unpic de rusine sa faci aceste declaratii la nivel oficial? Mi-e rusine mie ca esti roman. Zici ca nici paduchii nu supravietuiesc in Bucuresti. Cred ca din aceasta categorie de paduchi faci parte si tu. D-aia te-ai carat la danezi si esti escroc de prima mana acolo (scandal Tarom).
Pt Cunkman: zici ca citez "Romanii sunt in general oameni de nimic". Om de nimic esti tu ca zici asa ceva. Ai impresia ca umbla caini cu covrigi in coada in restul Europei? Da este adevarat ca Romania are criminali si tiganii ce au plekat afara si romanii tiganizati ne-au stricat imaginea. Dar faptul ca faci astfel de comentarii denota ca nu esti mai presus ca ei. Pune mana si fa ceva daca esti jmeker. Nu-ti mai comenta tara atata. Du-te si munceste la italieni sau spanioli sau britanici. Crezi ca danezii sunt breji rau? Vai de capul lor. O natie de 5 milioane de locuitori dintre care vorba lu Ionut, 1mil de musulmani. Cand ies din casa ma lovesc de ei la tot pasul. Pe aia nu-i comenteaza asa ca pe romani. Si se mai vaita ca de cand cu granitele libere, vaii romanii sunt criminali de top. Dupa ce ca sistemul lor le permite acestor musulmani sa traiasca din ajutor social si sa dea in cap la altii.
Asadar sunt mandra ca sunt romanca si nu o sa ascund acest fapt oriunde m-oi duce prin Europa.
Isi permit oficialii danezi sa faca astfel de declaratii vis-a-vis de romani pt ca stiu ca nimeni nu comenteaza. Romanii nu sunt prosti ...capu sus tuturor celor care au fost atinsi in vreun fel sau altul de aceste delcaratii. Romania va merge inainte!