Ce şanse au pensionarii să câştige un proces după ce le vor fi tăiate pensiile

Postat la: 10.02.2010 20:49 Ultima actualizare: 10.02.2010 21:31

Emil Boc flutură marea recalculare /// Foto: Mediafax/Mircea Rosca

Premierul Emil Boc a anunţat adoptarea proiectului legii unitare a sistemului public de pensii. Cu acest prilej, la sfârşitul şedinţei de ieri a Executivului, Boc a precizat că doar 15 procente dintre cei circa 180 de mii de pensionari cu pensii speciale, adică 27.000 de persoane, vor avea pensiile diminuate, din 2011, în urma recalculării. Printre aceştia se vor număra aproape sigur circa 7.800 de pensionari magistraţi, diplomaţi, parlamentari, inspectori ai Curţii de Conturi şi personal aeronautic care beneficiază în prezent de pensii de serviciu instituite prin legi speciale. Conform Mediafax, cuantumul mediu al unei astfel de pensii este între 2.782 lei şi 9.164 de lei.

Boc promite dar nu spune cum va face practic

Premierul s-a hazardat, dând garanţii care nu au susţinere în proiectul de lege: pensiile militarilor şi poliţiştilor, mai mici de 30 de milioane de lei vechi (3.000 de lei noi), nu vor scădea în urma recalculării, a declarat, în mod repetat, Emil Boc. Ulterior, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a precizat că s-au făcut unele "simulări", care ar arăta că doar unele dintre pensiile mai mari de 20 de milioane vor fi afectate sensibil de recalculare. Realitatea este că, dacă nu se va introduce, în Parlament, o prevedere specială în lege, vor exista, cu certitudine, pensionari din Armată, Servicii, Poliţie şi Penitenciare, cu pensii mai mici de 3.000 de lei, care vor primi pensii şi mai mici din 2011. Nu se poate şti, acum, câte persoane, din rândul celor 180 - 200 de mii de beneficiari de pensii speciale, vor avea pensiile micşorate după aplicarea algoritmului de calcul pe puncte.

Marea recalculare, o operaţiune de durată

Recalcularea pensiilor militarilor şi poliţiştilor va fi un proces extrem de dificil, în care vor trebui reconstituite dosare de pensii cu documente din arhive vechi de până la 80 de ani şi prin considerarea unor venituri clasificate sau pentru care, pur şi simplu, nu s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale. Pe de altă parte, "simulările" realizate de Ministerul Muncii se referă la doar câteva zeci de cazuri de pensionari. Or, chiar dacă ar fi fost verificate jumătate din cele 180 - 200 de mii de dosare, tot nu se putea spune că rezultatele în cazul acestora pot fi aplicate şi celorlalţi.

Precedentul de la CCR

Dacă proiectul de lege ar fi votat de Parlament în forma actuală, Curtea Constituţională se va trezi în faţa unei probleme extrem de spinoase. Asta, pentru că, dacă judecătorii Curţii îşi vor da girul legii unitare, va însemna că vor fi de acord ca implicit pensiile foştilor colegi de breaslă sau chiar din instituţie să fie diminuate, iar propriile pensii să fie mai mici în momentul încheierii activităţii, decât ar fi fost în baza vechii legislaţii. Pe de altă parte, dacă vor declara legea neconstituţională din pricina recalculării pensiilor, se vor dezice de alte decizii luate în ultimii 3-4 ani, prin care au stabilit că punctul de pensie este un element tehnic, fără conţinut patrimonial. Ca atare, Guvernul nu încalcă dreptul fundamental de proprietate, atunci când "jonglează" cu punctul de pensie (deşi pensia este un drept patrimonial, care se stabileşte tocmai în baza punctajului de pensie).

Faptul a fost sesizat de Petre Dandea, vicepreşedintele confederaţiei sindicale Cartel Alfa. "În 2006, după recalcularea pensiilor, unii pensionari dintre cei care au rămas cu pensiile fixe, fiind excluşi de la indexări, pentru o perioadă de timp mai scurtă sau lungă, au dat în judecată Guvernul, pe considerentul că le este prejudiciat un drept constituţional - dreptul de proprietate. Mai multe dosare au ajuns chiar la Curtea Constituţională, iar Curtea a considerat că pretenţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, pentru că punctul de pensie este un element tehnic, fără conţinut patrimonial", spune Dandea.

Liderul Cartel Alfa atrage atenţia că legea unitară prevede creşterea bruscă a vârstei de pensionare, de la 50 la 55 de ani, pentru circa 130.000 de angajaţi care lucrează în condiţii speciale - oţelari, furnalişti, operatori chimişti etc. "Speranţa de viaţă în rândul acestor categorii profesionale este chiar sub 55 de ani. Guvernul vrea să-i trimită din câmpul muncii direct în pământ".

INFO PLUS

Magistraţii încă negociază

Magistraţii nu sunt de acord cu Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice adopat ieri de Guvern şi trimis Parlamentului în vederea adoptării. Judecătoarea Viorica Costiniu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), a declarat pentru Gândul: "Noi nu credem că legea poate fi adoptată în această formă. Am făcut deja o serie de materiale care prezintă argumentele noastre şi avem întâlniri la diferite nivele. Vom participa la şedinţele Comisiilor de muncă şi de justiţie de la Parlament şi vom încerca să-i convingem de justeţea punctului nostru de vedere. Vom sesiza organismele internaţionale profesionale şi politice, mai ales că se apropie şi raportul intermediar pe justiţie şi o asemenea problemă este un atac la adresa Justiţiei. Vom vedea ce variantă va rezulta după votul din Parlament şi, dacă nu suntem mulţumiţi, vom vedea atunci cum vom acţiona". (Gabriela Ştefan)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

81 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 j&d 10.02.2010 15:23

Fii tare,Boc-SI NU TE LASA LA TOTI PROFITORII SI NESIMTITII ACESTEI TARI. E drept ca sant foarte multi, dar oamenii cinstiti sant si mai multi. Daca sant 200 mii de legi speciale atunci toate trebuiesc anulate, caci altfel faci o alta nedreptate, si in loc sa repari si sa dormi linistit o sa ai si mai multi nemultumiti. FIECARE SA PRIMEASCA ATAT CU CAT CONTRIBUIE. Iar cei care spun ca o lege sau ordonanta data nu se mai poate modifica atunci dati si d-voastra o ordonanta de urgenta si dati celor 20 milioane de oameni cinstiti o pensie si un salariu special (nesimtit) mai mare decat au primit cei 200 mii. Sa vedem atunci ce o sa mai zica. Si mai dati una prin care sa specificati ca prioritari la plata acestor pensii si salarii sant cei multi, majoritatea, iar ceilalti daca mai ramane ceva. Si cu asta ati inchis * acestor nemernici si *-moraliceste, desigur, vorbesc.

 
#2 unu 10.02.2010 15:27

Trebuie sa precizam ca Boc a fost fortat de FMI sa adopte aceasta lege. Bineinteles ca acum incerca sa culeaga roadele politice daca tot trebuie sa o adopte. De ce nu ati dat legea asta domnule Boc acum 5 ani, ca doar erati la guvernare? De ce v-ati trezit taman acum? Oricum ar fi, mai bine mai tarziu decat niciodata. Multumim FMI.

 
#3 O face rrromaneste. 10.02.2010 15:33

Si cu sfletu-n rai si cu sula-n fund nu prea se poate. Acum o rastalmaceste si o dozeaza cu picatura. De rasul lumii si rrromania asta.

 
#4 Vlad 10.02.2010 15:37

CUM POTI SA AI PENSIE DE 250 DE MILIOANE DE LEI? Cum 5% dintre pensionarii cu pensii privilegiate au cat ceilelti 95% la un loc? Aici e problema si prin aceasta lege guvernul sper ca a rezolvat problema

 
#5 Vlad 10.02.2010 15:38

Daca exista voci impotriva e explicabil. Chiar daca vor fi afectati doar vreo 5% din pensionari, vorbim de pensionarii care au pensii aproape cat ceilalti 95% la un loc. Pensionarii privilegiati sunt persoane cu influenta si enormal sa+si declanseye atacurile pentru a+si apara privilegiile. Cei multi si priosti tre sa inghita manipularea ce o vedem pe presa azi, chiar daca vorbind individual cu ei sunt de acord cu masura luata de guvernul portocaliu-verde al lui Boc

 
#6 Vlad 10.02.2010 15:38

Daca exista voci impotriva e explicabil. Chiar daca vor fi afectati doar vreo 5% din pensionari, vorbim de pensionarii care au pensii aproape cat ceilalti 95% la un loc. Pensionarii privilegiati sunt persoane cu influenta si enormal sa+si declanseye atacurile pentru a+si apara privilegiile. Cei multi si priosti tre sa inghita manipularea ce o vedem pe presa azi, chiar daca vorbind individual cu ei sunt de acord cu masura luata de guvernul portocaliu-verde al lui Boc

 
#7 BLAGA-GODACUL 10.02.2010 15:41

DECI BOK O SA IASA LA PENSIE SI O SA TRAIASCA DINTR-O PENSIE MICA!!!! FOARTE BUN BANCUL!!!

 
#8 galusca ioan 10.02.2010 15:47

un boc bun este un boc mort.
dupa legea educatiei si legea salarizarii,adoptate nu prin dezbateri in forul legislativ ci prin asumarea raspunderii guvernului unde a votat si prostanacul
intra si legea pensiilor
in rominica se intimpla lucruri de necoceput in o tara normala.
urmeaza reducerea nr de camere a legislativului si scaderea nr de parlamentari
baze americane de rachete nucleare si putem spune ca i-am depasit pe cei din america
ulterior partidul unic si apoi aplauze:cu mustar,cu mustar

 
#9 ralu 10.02.2010 16:00

Iar intre acesti 27 de mii cu siguranta nu vor fi acei pensionari care traiesc de pe o zi pe alta. Asadar nu vad UUUNDE e problema.

 
#10 Bravo pt Boc! 10.02.2010 16:03

Nu inteleg de ce trebuie criticata aceasta decizie. Nu vad de ce altii in afara de cei 27 de mii ar fi nemultumiti. Este o decizie caaaat se poate de buna, care va face dreptate multor pensionari ce au muncit pe branci la viata lor si care acum au pensii de 2 lei.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa