Ce se scumpeşte în 2010. Lista produselor

Postat la: 30.11.2009 20:14 Ultima actualizare: 30.11.2009 21:16

Lista creşterilor de preţuri în 2010

Anul viitor vine cu scumpiri la o serie de produse alimentare şi servicii

Anul 2010 va aduce cheltuieli mai mari pentru români încă din luna ianuarie, ca urmare a scumpirii produselor alimentare şi băuturilor, cât şi a diverselor servicii, creşterea cu 14% a cursului de schimb la care se calculează accizele pentru electricitate, carburanţi, tutun şi alcool fiind principalul "vinovat", spun reprezentanţii patronatelor. În cazul unor produse alimentare, scumpirile vor fi în tranşe iar preţurile vor creşte gradual până în primăvară, în timp ce ţigările şi carburanţii se vor scumpi chiar de la începutul anului viitor.

Ce scumpiri aduce ianuarie în magazinele alimentare

De pe lista alimentelor care vor costa mai mult începând cu luna ianuarie nu lipsesc laptele şi brânzeturile. "Estimăm o creştere cu 3-8% a preţurilor acestor produse, aplicată treptat, în două-trei tranşe, începând cu jumătatea lunii ianuarie până în martie. Scumpirea laptelui şi brânzeturilor vine ca urmare a majorării accizelor la carburanţi şi electricitate, cu cea mai mare influenţă în preţ", a declarat pentru Gândul Valentin Blănaru, directorul executiv al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

În acelaşi timp, la creşterea preţului laptelui şi brânzeturilor va atârna şi scumpirea cu 20-25% a materiei prime aduse din import, stocurile actuale ajungând până la sfârşitul lunii ianuarie. În aceste condiţii, brânza telemea şi caşcavalul, produse cu o perioadă mai mare de maturare, nu ar trebui să se scumpească odată cu epuizarea stocurilor de materie primă, spune Valentin Blănaru.

Tot din ianuarie, din prima zi a anului viitor, se scumpeşte şi carnea de pui, cu 20-30%, măsura urmând a fi luată de fermieri pentru a compensa anularea subvenţiilor începând cu anul viitor, a declarat recent Ilie Van, preşedintele Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România. Potrivit datelor Uniunii, 25% din carnea de pui de pe piaţă, respectiv 100.000 de tone pe an, provine din importuri.

Scenariu optimist: fructele şi legumele se scumpesc cu 7-10%

Începând cu mijlocul lunii februarie se anunţă scumpiri de 7-10% şi la fructele şi legumele din import, ca şi în cazul gemurilor, dulceţurilor, compoturilor şi al diverselor conserve de legume. "Acesta este un calcul real şi optimist în care se ţine cont numai de deprecierea leului şi de scumpirea carburanţilor, fără a lua în calcul alte practici ale distribuitorilor din România", a declarat pentru Gândul Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA). Toate aceste scumpiri vor fi simţite de majoritatea românilor, mai ales că legume şi fructe autohtone nu prea există în sezonul rece.

În jur de 70-75% din legumele şi fructele de pe piaţa românească şi 40-45% din conservele din magazinele autohtone provin din import, potrivit datelor FSIA. Este posibilă, astfel, reducerea în continuare a vânzărilor de produse alimentare, după ce anul acesta, comercianţii vorbesc despre scăderi de 15-20% comparativ cu anul trecut.

Şi pâinea se va scumpi cu 5-10% în primul trimestru al anului viitor, mărirea preţului fiind dictată în primul rând de noul preţ al grâului. "Materia primă de calitate este pe terminate, după care fie apelăm la importuri, fie cumpărăm din ţară, însă deocamdată nu ştim cât va costa grâul", a declarat pentru Gândul Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN).

Dacă fabricile de pâine vor cumpăra grâul cu 600 de lei/tonă, faţă de 520 de lei, în acest moment, preţul pâinii va urca cu 5%, iar dacă materia primă va ajunge la 700 de lei/tonă, majorarea va fi de 10%, apreciază Popescu.

Viciile costă mai mult din 2010

Mai mult vor costa de la anul şi ţigările, carburanţii, alcoolul şi electricitatea, adică produsele accizabile. Un pachet de ţigări va costa astfel zece lei de la 1 ianuarie 2010, după ce acciza va creşte de la 64 la 74 de euro pentru mia de ţigarete, iar cursul de schimb la care se calculează aceasta va urca cu 14%. La anul se scumpesc şi băuturile spirtoase, după cum au declarat recent pentru Gândul reprezentanţii producătorilor din domeniu. Astfel, până la jumătatea anului, preţurile vor creşte cu 4-6% la aperitive şi cu 6-8% la brandy, vodcă şi băuturile cu peste 38 de grade concentraţie de alcool.

Şoferii vor plăti cu 40% în plus pentru poliţele de răspundere civilă auto obligatorie (RCA), în special din cauza creşterii sumelor plătite ca despăgubiri de către companiile de asigurări. Scumpiri se vor înregistra şi la carburanţi, de 5-7% la pompă, ajungând la o medie de 4,2 lei pe litru, în special din cauza majorării accizelor.

Şi acciza la electricitate va creşte uşor, însă oficialii au dat asigurări că tarifele vor rămâne neschimbate anul viitor. În schimb, confecţiile din blănuri naturale, parfumurile, iahturile şi bijuteriile din aur şi platină se vor ieftini, odată cu eliminarea accizelor.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

10 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Paul 30.11.2009 22:42

Viitorul suna bine, o sa traim bine, o sa invingem impreuna!

 
#2 alina 1.12.2009 00:07

NU SE MAI POATE TRAI IN TARA ASTA ! !

 
#3 didos 1.12.2009 08:52

Nu se va scumpi nimic,caci Geoana a anuntat, cs daca castiga prezidentialele,nu va majora nici o taxa si nici un impozit.Acciza nu este o taxa? pe de alta parte cum in Romania,promisiunile electorale nu se onoreza niciodata......orisice magarie este posibila. Si eu care,in naivitateamea,credeam ca dupa alegeri ,va curge lapte si miere

 
#4 pensionar 1.12.2009 10:26

Vai de noi pensionari fara pensie privilegiata.

 
#5 Optimus 1.12.2009 10:51

Pretul se formeaza pe piata libera si concurentiala. Cresterile de mai sus pot fi ale costurilor dar pot sa nu fie si ale preturilor. Exista, cel putin teoretic, posibilitatea reducerilor adaosurilor comerciale. Exista de asemenea si posibilitatea reducerii acestor costuri printr-un management mai bun al producatorilor/ furnizorilor sau chiar prin reducerea preturilor de import (cum s-a intamplat la electronice).

 
#6 rusine 1.12.2009 11:31

--bunurile de lux se ieftinesc ,pt. ca porcii si kurvele lor sa se imbuibeze ,dupa ce si asa au averi furate de la contracte cu statu

 
#7 antiignortru 1.12.2009 12:50

se vede in orasele unde au fost multi OFITERI de armata politie securitate CORUPTI cu AVERI au fost alesi candidati PSD PNL .....daca nu se da Urgent LEGEA Speciala ptr. Siguranta Nationala - o treime din valoarea averilor de peste 500 000 euro sa fie folosita ptr. Agricultura Educatie Sanatate - VOR MURI peste 5 000 de romani in conditii de RAZBOI sau CALAMITATI naturale in tara si in afara EI !!!.

 
#8 traian becali 1.12.2009 14:05

REVOLUTIIIIEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 
#9 vaicareala 1.12.2009 21:04

frumos , mai are tupeul Geoana sa promita , ce sa promita , cine il mai crede.
rusine PNL-ului , ce liberali sunteti voi liberalilor , am avut intotdeauna o impresiune buna penetru a-ti avuuuuuuuuuuuuuuuuut , ati avuuuuuuut, un program de guvernare liberala, unde este lieberalismul mai , mai ce nu face ciolanul din noi , rusine , rusine , rusine , ne-ati inselat dar rau de tot , cine va merge sa va voteze , se potriveste galbenul cu rosu .
luati-l de nasul ala jigarit si jidanesc pe Iliescu si sa il pupati un fund , rusine , rusine , rusine ,rusine
vai de ROOOOOOOOOOOOOOMAAAAAAAAAAAAAANNNNNIIIIIIIIIIIIIIIIIIIAAAAAAAAAAAAA
inca ceva , daca Johanis este un asa de mare dom cum este venerat de ce nu se retrage si merge la Primaria Sibiului , un dom asa ar face .Se baga in noroiul PNL ului si al PCR ului , frumos , ce sun oare sibieniiiii ???????

 
#10 Mihai 2.12.2009 13:15

Votati-l fratilor pe Geoana ca o sa va dea dupa ceafa!Nu pot sa cred ca exista lume pe aici care crede ca Geoana are putere sa anuleze taxe si impozite! Sa va fie clar: nimeni,dar nimeni nu se poate pune cu o economie nationala, si mai ales una mondiala! Aceste accize sunt impuse de catre UE. Nu vine guvernul sa bage accize pe gat. Nu respectam aceste chestii adio orice urma de finantare, adio piete la export, adio tot! Odata intrati in hora UE acuma trebuie sa jucam.
A, si inca ceva.Odata cu 1 decembrie a intrat in forta tratatul de la Lisabona, semnat si de Romania.Dar de asta nu se spune nimic pe nici un post.In alte tari s-au organizat referendum-uri priviind acest tratat,la noi nimic.In mare prin acest tratat Constitutia UE va fi peste constitutia Romaniei.Deciziile UE vor fi peste deciziile oricarui prim ministru din tara asta sau ale oricarui guvern.Daca aia zic sari...noi sarim!
Romani pregatiti-va vin vremuri grele.Orice ati vota va fi la fel de rau.Nimeni nu e in stare sa mai faca nimic acuma.E prea tarziu

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa