Ceferiştii ameninţă cu greva. La Iaşi au făcut deja repetiţie
Până acum, ceferiştii doar au ameninţat cu greva /// Foto: Octav Ganea
Nemulţumiţi de întârzierile la plata salariilor, o parte
din sindicaliştii de la CFR au ameninţat ieri cu oprirea lucrului
pe 30 septembrie.
Dacă nu se vor plăti salariile la timp, angajaţi din sistemul feroviar ar putea opri activitatea pe 30 septembrie, aceştia prezentându-se la locul de muncă, fără să lucreze, a ameninţat ieri preşedintele Federaţiei Mişcare Personal, Ion Molea.
Potrivit lui Molea, angajaţii CFR au cele mai mici salarii din companiile controlate de stat şi nici pe acestea nu le primesc la timp, existând întârzieri şi de peste două săptămâni. Declaraţia a venit la câteva ore după ce ceferiştii din Iaşi opriseră lucrul, blocând în gările din judeţ un număr de 15 trenuri de persoane şi alte două de marfă. Subsecretarul de stat responsabil cu transportul feroviar, Constantin Axinia, originar chiar din Iaşi, unde a fost şef de regională, i-a ameninţat pe protestatari că vor fi daţi afară dacă nu reiau lucrul. "Este foarte grav să oprească circulaţia. Le vom desface contractul de muncă. Ei nu îşi dau seama ce pagube produc la CFR infrastructură care prin acest protest pierde enorm", a ameninţat Axinia. El a promis că în cursul după amiezii de ieri, toţi salariaţii CFR urmau să-şi primească salariile, precizând că "banii au plecat deja de la Trezorerie". La ora 11,30, protestul s-a încheiat.
În timp ce la Iaşi se făcea grevă, la Craiova procurorii începeau urmărirea penală împotriva angajatului CFR suspectat în cazul accidentului feroviar produs în zona localităţii doljene Cârcea, acesta fiind acuzat de distrugere şi semnalizare falsă. Ceferistul Vlad Florin poate însă să desfacă în continuare şuruburi de la calea ferată, pentru că este cercetat în stare de libertate.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















- Tag-uri:
- trenuri protest
- ,iaşi protest
- ,cfr salarii
- ,axinia iaşi
- ,axinia salarii
[+] Adauga un comentariu