China a izolat un oraş cu 10.000 de locuitori după două cazuri fatale de ciumă

Postat la: 03.08.2009 19:56 Ultima actualizare: 03.08.2009 19:57

China a izolat un oraş cu 10.000 de locuitori după două cazuri fatale de ciumă

Un oraş de 10.000 de locuitori din provincia chineză Qinghai a fost sigilat de autorităţi după ce două persoane au murit de ciumă pulmonară, iar alte zece au fost infectate, informează Reuters.

Oraşul Ziketan şi zonele învecinate au fost izolate, iar Beijing-ul este convins că va putea ţine situaţia sub control. China se confruntă periodic cu asemenea cazuri. Boala se răspândeşte prin intermediul rozătoarelor şi puricilor, este aeropurtată, uşor de transmis între oameni şi are o rată a mortalităţii ridicată.

Reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la Beijing, Vivian Tan, a spus că au mai existat cazuri izolate de ciumă pulmonară, în China, în ultimii ani, şi că se află permanent în legătură cu autorităţile pentru a fi sigură că situaţia nu se agravează. Faptul că boala a izbucnit într-o zonă mai slab populată ajută la micşorarea impactului, apreciază Tan.

Un oficial al departamentului de sănătate al autorităţilor din Qinghai a declarat că nu există nicio şansă că ciuma pulmonară să se răspândească. (V.M.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa