Chinezii construiesc în Bulgaria trei linii de cale ferată de mare viteză. Şef CFR SA: “Şi noi suntem supăraţi”
Chinezii construiesc în Bulgaria trei linii de cale ferată de mare viteză. Şef CFR SA: “Şi noi suntem supăraţi”
Viteza medie a trenurilor de călători este de 45 de km/h. Întârzierea totală a CFR Călători anul trecut a fost estimată la peste cinci ani. Un director CFR SA: "Şi noi suntem supăraţi. Suntem conştienţi că situaţia e aşa cum e..., dar ăştia sunt banii"
În timp ce Bulgaria ar putea avea până la finele lui 2013 trei linii de cale ferată pe care trenurile vor putea merge cu viteze de peste 200 de km/h, construite de chinezi, în România nu sunt bani nici măcar pentru studiul care trebuie să determine unde ar trebui construită o astfel de linie şi cât ar putea costa. Anunţată cu mare fast încă de la finele lui 2007, linia de mare viteză dintre Constanţa şi Arad, evaluată la până la 15 miliarde de euro, care ar fi continuat până la Budapesta, nu se află în momentul de faţă nici măcar pe hârtie.
"Este un proiect ambiţios date fiind condiţiile actuale"
"În momentul de faţă căutăm finanţare pentru studiul de fezabilitate. Este o cifră de ordinul milioanelor de euro. E un proiect ambiţios date fiind condiţiile economice actuale, respectiv finanţarea de care beneficiază CFR SA", a declarat pentru gândul Emanoil Culda, director general adjunct tehnic al CFR SA, compania care administrează infrastructura de cale ferată din România. "Cel mai probabil linia va lega partea de Vest a ţării cu cea de Est, respectiv pe ruta Arad-Constanţa. În mod normal, la şes, costul de construcţie ar putea fi de circa 10 milioane de euro", a adăugat el. Distanţa dintre Constanţa şi Arad, pe cale ferată, este de circa 820 de kilometri, ceea ce ar însemna că proiectul va costa cel puţin 8,2 miliarde de euro.
Directorul CFR SA recunoaşte, de altfel, că lucrarea este "cu bătaie lungă". "Cred că un orizont realist pentru finalizarea acestei rute ar fi 2030", ne-a declarat Culda.
Despre posibilitatea de a uni Constanţa de Budapesta, prin Arad, printr-un tren de mare viteză s-a vorbit, la nivel oficial, din noiembrie 2007, când ministrul de atunci al Transporturilor, Ludovic Orban, anunţa că licitaţia privind studiul de fezabilitate va avea loc până la finele acelui an. În acel moment, Radu Berceanu, înlocuit anul trecut de la Transporturi de Anca Boagiu, declara: "Figuri electorale! Guvernele se ajută între ele când vin alegerile. Până e gata SF-ul (studiul de fezabilitate, n.r.) vin alte alegeri şi tot aşa".
Întrebat dacă nu are probleme cu "fraţii" de la CFR Călători, care anul trecut au atins un record greu de egalat: întârzieri totale de peste 5 ani şi trei luni, pe care le pun mai ales pe seama stării proaste a infrastructurii, Culda a declarat "Şi noi suntem supăraţi. Suntem conştienţi că situaţia e aşa cum e...dar ăştia sunt banii. Nu vedeţi că nu ajung banii nici la Sănătate, nici la... ne descurcăm cu ceva avem".
Ar fi nevoie de 10 miliarde de euro. Momentan sunt 100
de milioane
Anul trecut CFR SA a reabilitat sau modernizat circa 60 de
kilometri de cale ferată, pentru anul în curs fiind estimat un
rezultat similar. Din cei circa 11.000 de kilometri de cale ferată
din România peste 50% necesită reparaţii de urgenţă, în timp ce
3.000 din cele 4.000 de poduri de cale ferată ar trebui şi ele
reabilitate. Motivul? Fondurile foarte mici alocate pentru acest
lucru. Nici anul acesta nu se anunţă însă a fi prea bun. După cum
recunoaşte Culda, CFR SA ar avea nevoie, anual, de până la 300 de
milioane de euro pentru a putea reabilita şi moderniza calea
ferată. Anul acesta bugetul pentru astfel de investiţii este însă
doar de circa 100 de milioane de euro.
În total, pentru a aduce întreaga reţea de transport feroviar la un nivel cât de cât acceptabil ar fi nevoie de "măcar" 10 miliarde de euro, după cum estimează el, investiţi într-o perioadă de 5-6 ani. Până în acel moment însă, trenurile vor continua să meargă din ce în ce mai încet. "La trenurile de călători viteza medie este de 45 de km/oră iar la cele de marfă este de 17 km/oră. Ţineţi cont însă că în România 50% dintre trenurile zilnice sunt de rang superior", ne-a declarat Ştefan Roşeanu, secretar general al Asociaţiei Industriei Feroviare. În ceea ce priveşte o eventuală rută pentru un tren de mare viteză în România, Roşeanu susţine că nu trebuie plecat din start de la ideea că trebuie neapărat unită Constanţa de Arad. "Trebuie făcut un studiu concret. Peste tot în lume aceste linii sunt de interes local. Imaginaţi-vă cum ar fi să faci o oră şi un pic. S-ar putea face naveta, de exemplu", a adăugat el.
În ceea ce priveşte durata unui astfel de proiect, nici Roşeanu nu este mai optimist. "Cred că e vorba despre cel puţin 15 ani. Numai discuţiile privind asigurarea finanţării pot dura 3-5 ani. Vine apoi studiul de fezabilitate şi construcţia propriu-zisă", ne-a declarat el.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














9 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Bani ar fi daca ati stringe tot ce s-a furat de 2o de ani.Rusine tuturor guvernelor ca au adus tara intr-o saracie.Elena
pai dar ce ,esti la discoteca?pe vremea lui ceausescu pt astfel de declaratie erai demis in 24 de ore.Doamne ajuta sa citeasca cit mai multi romani acest articol sa vada cat de imbecili pot fi unii cu functii de raspundere si care mai si avizeaza proiecte de zeci si sute de milioane de euro.China ne va "calca "urgent.In maxim 10 ani.
La noi, studiile cost mai mult decat liniile de cale ferata la bulgari
managementul sa traiasca, oamenii...aia buni sint plecati....nu asa se construieste in tara asta, dar cuvintul de baza in romania este: asta este...la munca putorilor...faceti pasul inapoi daca nu va duce mintea...toti politicienii ar trebui linsati ptr ca au pus romania pe butuci, ceausescu a fost impuscat ptr subminare dar oare asa a fost?
sa plece molea si gasca lui sa nu mai auzim de ei ca au capusat tot cfrul si au cheltuit toti banii sindicatului pentru nevoile lor personale! liderii nostrii de la timisoara au strigat azi la sedinta sa plece molea su gasca! ieri in timisoara azi in toata tara!!! sa scapam mai intai de problemele din curtea noastra si apoi sa vedem problemele sistemului feroviar! au incasat pana acum 100 de milioane de euro din cotizatii si acum nu mai au bani in fondul de greva? unde sunt banii nostrii? aia 2% care ii platim luna de luna? jos cu mafia din sindicatul cfr! sa vina oameni tineri care sa conduca dupa principii nu dupa cumetrii si spagi! sa reprezinte cu adevarat interesele cfrului nu sa fure su sa comisioneze toate afacerile din sistem! e mai rau ca la vami in sistemul feroviar! jos cu ei sa plece sa stea linistiti la pensie ca ei sunt cei mai vinovati de felul in care a ajuns cfrul!
sa vina si pe la noi , poate vom avea TRENURI DE MICA VITEZA ....
poate oricum vor circula cu o viteza mai mare decat cele de acum !!!
A m avut cele mai bune relatii din Europa cu China !Foarte multi lideri chinezi au facut facultatea in Romania. Un presedinte recita poezii de Eminescu ! In anii 90 Banca Chinei, a depus sute de milioane de $ in Romania ca sa ne ajute. Cel care a dat cu piciorul relatiilor cu China a fost iliescu, sa nu-si supere prietenii rusi ! Nici Tapul n-a fost mai breaz. Ar fi treaba lui Basescu sa reinoade o asemenea legatura. Am avea numai de castigat. Mai mult decat sa ne saraceasca UE !
chinezii nu construiesc nimic in bulgaria.s-au intalnit la nivel de comsii oficiale si au discutat cum ar fi sa fie daca ar construi.infrastrucura cfr si rutiera a bulgariei e cu mult in urma celei romanesti.in plus retelele de mare viteza nu sunt rentabile pe termen scurt, necesita investitii uriase si lucrarile se defasoara pe multi ani( a se vedea buc-constanta si comarnic predeal).mai documentati-va.
pentru autor si pt mihai, ce-o dati atat cu china?UE sa ne saraceasca?aveti alzheimer?avem o oportunitate ce apare o data la 100-200 de ani si voi vreti sa-i dati cu piciorul?poate n-ati auzit de fondurile NERAMBURSABILE UE.ce atata china taota ziua!nu sunt autoritatile locale in stare sa ia bani pe moca din traista uniunii pentru niste liniii ferate?!
suntem abia de 4 ani in uniune si miticii valahi repde vor sa iasa ca nu le convine nu situ ce.taceti si stati dr*** in banca voastra si fiti recunoscatori ca traiti intr-o tara in care aveti dreptul sa va plangeti pe forumuri de astea.