Cinci interlopi braşoveni – arestaţi după mai bine de un an de „monitorizare”
La percheziţiile efectuate la domiciliile lor, poliţiştii şi procurorii DIICOT au găsit un întreg arsenal de arme albe şi de foc, aproape un kilogram de bijuterii din aur şi mari sume de bani în lei şi valută.
După mai bine de un an de „monitorizare” – începută în august 2007 în urma plângerilor mai multor victime – procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii de sub Tâmpa au izbutit să vâre după gratii cinci dintre cei mai periculoşi interlopi braşoveni, membri ai bandei de infractori a celebrului Marius Ilie, aflat acum în puşcărie, unde îşi ispăşeşte pedeapsa la care a fost condamnat acum câţiva ani.
Potrivit anchetatorilor, cei cinci – Dorobanţ Valentin, 33 ani, Roman Felix, 29 ani, Năpar Nicolae, 30 ani, Onofrei Neculai, 33 ani, şi Dobrin Ioan, 32 ani, toţi cu un serios „palmares” infracţional - se „specializaseră” în cămătărie, şantaj, extorcări, tâlhării şi violenţe de tot felul, îndeletniciri care le-au adus, în scurtă vreme, averi de invidiat. De altfel, la percheziţiile efectuate la domiciliile interlopilor, anchetatorii au găsit un adevărat arsenal de arme albe şi de foc, aproape un kilogram de bijuterii din aur, precum şi mari sume de bani în lei şi valută. Vârâţi după gratii, marţi, de procurorii DIICOT, pe baza unor ordonanţe de reţinere de 24 de ore, cei cinci au fost prezentaţi miercuri Tribunalului Braşov cu propunerea arestării preventive, fiind acuzaţi de iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj, tâlhărie, violare de domiciliu şi vătămare corporală, solicitare acceptată însă de instanţă doar pentru Dorobanţ, Roman şi Năpar, în cazul lui Onofrei şi Dobrin judecătorii dispunând cercetarea în stare de libertate. Milostenia instanţei faţă de ultimii doi a fost atacată imediat cu recurs de procurorii DIICOT, care urma să fie judecat, miercuri seară, de magistraţii Curţii de Apel Braşov, la fel ca şi recursurile declarate de avocaţii celor trei interlopi arestaţi preventiv de Tribunalul Braşov.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
După mai bine de un an de „monitorizareâ€Â, procurorii DIICOT BraÅŸov ÅŸi poliÅ£iÅŸtii de sub Tâmpa au izbutit să vâre după gratii cinci dintre cei mai periculoÅŸi interlopi braÅŸoveni, membri ai bandei de infractori a celebrului Marius Ilie, aflat acum în puÅŸcărie.
astia sigur sunt mitici, nu-s de-ai nostrii
astfel de oameni n-ar trebui sa existe…de fapt n-ar trebui sa-i lasam sa existe,ar trebui sa incercam sa stopam,sa eradicam acest “current” cu baieti de strada batausi si “nasi” care dau ordine.
ma uit la mine in brasov cum baietasii de strada se ridica si aspira la mai mult.este si cazul lui barbu andrei,cunoscut ca farmacistu’,ulise sau azazel…a inceput “sa ajute” prostituatele din brasov percepand un mic comision,apoi a avut o taraba cu haine de contrabanda in piata traian,a fost soferul unor dame de lux in galati.in present, s-a linistit,are o viata sportiva intensa antrenandu-se la un club bine vazut in brasov,a terminat facultatea .totusi eu am aflat din investigatiile pe care le-am facut ca el impreuna cu prieteni de-ai lui vor sa puna monopol pe zona centrului,e vorba de camatarie,recuperari si posibil droguri.se stie ca barbu andrei este o masinarie calculata, cu fler la oameni,un peste lunecos care isi da seama foarte repede atunci cand i se intinde o cursa si cu anume farmec care ii confera accesul in toate cercurile sociale in care doreste sa intre.ar trebui ca lumea simpla,normala sa se fereasca de el,este un om periculos,iute la manie si cu multe batai la activ.
ar trebui monitorizat de catre organelle competente si prins cat mai curand daca intr-adevar
cele aflate de mine sunt adevarate.