Clanul tiganesc Ionelas din Timisoara a inceput razboiul taxelor de protectie

Postat la: 06.03.2007 00:00 Ultima actualizare: 18.10.2011 03:58 Scene desprinse parca din filme de actiune s-au petrecut la finele saptamanii trecute in Timisoara. O tentativa de rapire, talharie, masini blocate in trafic si taxe de protectie de sute de mii de euro. Protagonisti, doua familii tiganesti care se lupta pentru sediul Centrului Cultural Francez din Timisoara. Totul a inceput joi dupa-amiaza, cand familia lui Petru Jurj se indrepta spre casa. In plin centru al orasului, masina in care se aflau acesta, sotia sa Lucia Seifert, doi nepoti ai acestuia si bona copiilor a fost blocata in trafic de doua autoturisme din care au coborat trei barbati si o femeie care au atacat masina lui Jurj. Mai intai, l-au scos pe acesta din masina, dupa care au spart un geam, unul dintre copii fiind ranit de cioburi la un ochi. Petru Jurj spune ca atacatorii au incercat sa il rapeasca pentru ca a refuzat sa plateasca o taxa de protectie de 250.000 de euro, impusa de un puternic clan tiganesc, Ionelas, iar cei care au incercat sa-l rapeasca sunt locotenentii lui Ionel Sandner, cel care conduce clanul Ionelasilor. In timpul altercatiei, Petru Jurj spune ca i-au fost luati din buzunar 5.400 de euro. Scapat in final din mana tiganilor, Jurj si-a dus nepotii acasa, dupa care a plecat direct spre Politia Municipiului Timisoara, unde a depus o plangere. "Vom cerceta acest caz. Am luat declaratiile si vom vedea ce este de facut", a spus Daniel Langa, seful Biroului de Investigatii Criminale Timisoara. Si adjunctul Politiei Municipiului Timisoara a recunoscut incindetul, tinut secret, pana ieri, de oamenii legii. "Vom face o ancheta corecta in acest caz. La audieri a fost prezent si un procuror, deci nu avem nici un motiv sa nu fim corecti", a declarat Ioan Bara, adjunctul politiei municipale. Conflictul dintre familiile tiganesti este, insa, mult mai vechi. In urma cu sase ani, un verisor al lui Petru Jurj a fost rapit pentru ca a refuzat sa plateasca, la acea vreme, o taxa de protectie de 500.000 de marci germane. Persoana rapita a fost gasita dupa mai multe saptamani intr-o vila din centrul orasului. Incidentul petrecut in anul 2001 s-a lasat si cu o arestare. Pampi Stancu, zis Mitru Grajdaru, a fost condamnat la sapte ani de detentie, insa a fost eliberat dupa cinci ani. Ceilalti doi rromi care au participat la rapire n-au ajuns niciodata pe mainile politiei. "Nu exista familie de tigani care sa se intoarca din Germania si sa nu plateasca taxa de protectie clanului Ionelas. Ei spun cat trebuie dat. Noua ne-au cerut 500.000 de marci, pentru ca au auzit ca vrem sa cumparam Centrul Cultural Francez. Acum vor 250.000 de euro. Am incercat sa cadem la pace cu ei, dar nu se poate", a povestit Petru Jurj. Acesta a mai spus ca ii este frica sa mai iasa din casa si ca politia nu face nimic. "Avem casete video, am filmat cand am chemat politia sa faca un flagrant, iar politistii se salutau cu cei din clanul Ionelas. Am facut memorii peste tot", a mai spus Jurj. Unul dintre raspunsurile primite de familia Jurj a fost cel al adjunctului IPJ Timis, Gheorghe Popescu, care spune ca "s-a stabilit ca cele reclamate intrunesc elemente constitutive al infractiunii de santaj, insa acum facem cercetari".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa