CNSAS: Gică Popescu nu a fost colaborator al Securităţii
de Diana MARCU Postat la: 21.07.2009 13:39 Ultima actualizare: 21.07.2009 13:40CNSAS: Gică Popescu nu a fost colaborator al Securităţii
CNSAS a anunţat, în cursul acestei dimineţi, oficial, că Gică Popescu nu a colaborat cu fosta Securitate. Scandalul privind presupusa colaborare a fostului internaţional a izbucnit la sfârşitul lunii iunie când, în presă, au apărut mai multe informaţii, potrivit cărora Popescu ar fi colaborat cu Securitatea în perioada 1986-1989, sub numele de cod "Petrescu", semnând cinci note informative. Fostul internaţional român a declarat însă că nu a colaborat niciodată cu Securitatea şi că a semnat o singură notă, înaintea meciului cu AS Monaco din toamna anului 1985, prin care asigura că va apăra interesul naţional. “Nu a fost niciun angajament cu Securitatea, a declarat în cursul zilei de marţi”, Popescu, într-o intervenţie televizată.
“Din contră, am fost persecutat”, a mai spus sportivul. “Mi-aş fi adus aminte dacă aş fi semnat vreo altă hârtie în afara celei de dinanintea meciului cu Monaco. De altfel, hîrtia şi plicul în care s-a aflat aceasta se află la dosar”, a mai precizat Gică Popescu. El s-a ferit însă să învinovăţească pe cineva pentru acuzaţiile care i-au fost aduse. “Nu am timp şi nici nu odresc să fac investigaţii pentru a afla cine a vrut să facă atâta vâlvă pentru nimic”. Sportivul a promis că în cursul zilei de miercuri va organiza o conferinţă de presă. Pe 3 iulie, Gică Popescu s-a prezentat la CNSAS pentru a-şi ridica copii după dosarul întocmit de fosta Securitate.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- gică popescu
- ,cnsas
- ,colaborator
- ,securitate
- GUVERNUL UNGUREANU A TRECUT. 237 de parlamentari au votat PENTRU, 2 - ÎMPOTRIVĂ
- ACTA ÎN ROMÂNIA. Victor Ponta: “Semnarea ACTA este un exemplu al ignoranţei fostului Guvern”
- SUPORTERUL care a intrat pe teren şi l-a lovit pe George Galamaz a fost CONDAMNAT LA TREI ANI DE ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele zile
- Cum au ajuns Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone în acelaşi SPITAL
- FOTO - SCULPTURA GIGANTICĂ realizată de COREEA DE NORD, în memoria lui Kim Jong-il
- Cum arată clubul de swingeri din Marea Britanie ce riscă să fie închis din cauza vecinilor nemulţumiţi
- RUPTURĂ "STILISTICĂ" ÎN USL. Antonescu: NU NE POTRIVIM cu suflul nou al discursului lui Ponta
- GUVERNUL UNGUREANU A TRECUT. 237 de parlamentari au votat PENTRU, 2 - ÎMPOTRIVĂ
- Băsescu: Numele viitorului premier fusese demult discutat cu Boc
- RÂZI CU LACRIMI. E de necrezut ce a făcut acest poliţist
- Cum au ajuns Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone în acelaşi SPITAL
- Discursul lui Ponta care i-a deranjat pe liberali: "Nu-mi trebuie nicio aprobare"
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- Exxon şi Petrom au găsit GAZE NATURALE în Marea Neagră
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
editorialSurprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.
ieri, 21:2936 citeste Ponta, premierul jucător de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiÎn România actuală, pare să mai producă „plus valoare” doar politica isterică, bântuită de note acute, cu scăpări de voce pe vocale sensibile.
astăzi, 00:184 citeste Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu de Indira CRASNEAputerea ganduluiNoul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
ieri, 20:5911 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
ieri, 11:3927 citeste Ungureanu a vândut cu reţinere "democraţia încrederii" de Indira CRASNEAputerea ganduluiDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
ieri, 13:1527 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
miercuri, 16:41285 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
miercuri, 16:0019 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
ieri, 00:024 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
miercuri, 10:4313 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2524 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1923 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23245 citeste Mihai Răzvan Ungureanu, în serviciul unui dependent de război. COMENTARIU LIVE de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiBăsescu conduce România prin servicii. Unul dintre marile secrete ale României, atât de secret încât a ajuns să-l ştie toată lumea, primeşte, din această seară, statut de secret premier.
luni, 20:1997 citeste Ungureanu – un Boc updatat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiNu s-a răcit bine scaunul de premier de sub Emil Boc, că i-a şi fost desemnat succesorul: Mihai Răzvan Ungureanu
luni, 22:4849 citeste Mihai R. Ungureanu şi limbajul de mahon lustruit de Indira CRASNEAputerea ganduluiMihai R. Ungureanu, premier desemnat, are un limbaj de mahon lustruit. Cum îi stă bine unui fost ministru de Externe şi fost cap de serviciu secret. S-a înfăţişat în stil american, sugerând onestitate solidă şi o viitoare dedicare sârguincioasă în serviciul public.
luni, 22:1649 citeste Băsescu îşi schimbă televizorul de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiLa ieşirea din scenă, E. Boc s-a eroizat ridicol încă o dată, un politician mic scremându-se să se aşeze sub specia istoriei, dacă nu chiar a eternităţii, care nu va face decât să-l micşoreze şi mai mult.
luni, 12:17432 citeste Viteză cu drezina PSD-PNL - Punct ochit cu PDL de Indira CRASNEAputerea ganduluiConversaţiile USL cu preşedintele, în Dealul Cotrocenilor, au fost un schimb de vorbe "strict formal şi protocolar" şi, de fapt, nu s-a discutat "nimic serios", a rezumat Victor Ponta. Şi pentru că nu a fost "nimic serios", duetul PSD-PNL a propus cu sufletul la gură să luăm viteză.
luni, 19:4117 citesteCiteste pe Mediafax »
IMAGINI ŞOCANTE LA TV: O prezentatoare a fost muşcată de faţă de un câine - VIDEO
Prezentatoarea unei emisiuni TV a trecut printr-o întâmplare nefericită, fiind muşcată de faţă de un câine chiar în timpul emisiunii în direct.
citeste- INTREFETE.RO
Rochii pentru domnisoare de onoare, ajutoarele Cenusaresei moderne
Daca despre rochiile de mireasa pentru anul 2012 am discutat, a venit randul rochiilor pentru domnisoarele de onoare sa fie admirate. Femeile care vor avea onoarea sa fie...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO
Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.
- MEDIAFAX
IMAGINI ŞOCANTE LA TV: O prezentatoare a fost muşcată de faţă de un câine - VIDEO
Prezentatoarea unei emisiuni TV a trecut printr-o întâmplare nefericită, fiind muşcată de faţă de un câine chiar în timpul emisiunii în direct.
- Campanie aniversară "MEDIAFAX - 20 de ani": cititorii, invitaţi să premieze anul care le-a plăcut.
- Noi imagini cu Adolf Hitler, dezvăluite publicului. Ce fotografie a INTERZIS dictatorul pentru că era "sub demnitatea umană" - FOTO.
- Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone, aşa cum nu i-ai văzut niciodată - FOTO.
- ONEMAGAZINE.RO
Inainte de a fi celebre: Modelele Victoria’s Secret fara machiaj
Douglas Perrett, in calitate de director de casting, a realizat polaroide in ultimii 10 ani cu unele dintre cele cunoscute modele din lume, fara machiaj, iar acum le-a adunat pe toate intr-o...
- GO4IT
Nokia 803 se anunţă a fi telefonul cu cea mai tare cameră
Seriei de dispozitive Nokia cu Symbian i se pregăteşte un model nou, foarte interesant prin prisma dotărilor: Nokia 803. Smartphone-ul, deşi nu a apărut în imagini...
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.










7 Comentarii [+] Adauga un comentariu
CNSAS a anunţat, în cursul acestei dimineţi, oficial, că Gică Popescu nu a colaborat cu fosta Securitate.
noi, partidul alba-neagra-pdl am inventat macoveiul! macoveiul este denumirea pentru „justitia fascista de alergat prin instante a psdistilor si altor persoane care nu ne fac jocurile”! ce face macoveiul?! scoate sau baga acte in dosarele psdiste sau ale altor justitiabili, inventeaza reguli ad-hoc de judecata, spala urmele hotilor din partidele de dreapta. cu macoveiul au fost tarati ani la rand prin instante psdisti de frunte si este una din strategiile electorale de atac la psd: atacul la liderii partidului.vezi cazurile:dip, care umbla cu valiza de facturi si chitante pe la instanta si curgeau emisiunile si articolele negative despre el si psd, pana l-au scos din partid, iacubov, arestat si eliberat, sechelariu arestat si eliberat, temesan arestat si eliberat cu daune din partea statului, scos din partid si bagat in spital si multi altii! ultimele cazuri ion iliescu-proces de 15 ani, adrian nastase, rodica stanoiu-proces de 7 ani pentru fabricarea dosarului, cutean! vezi si cazurile flagrante de albire ale lui blaga sau basescu, videanu! vezi si cazul emil burzo! un magistrat, daniel morar, care a nenorocit un roman, nu pateste nimic? i se da o functie mai mare, sa nenoroceasca mai multi?! a aflat presedintele de aceasta condamnare la cedo? de ce-l mai tine in functie pe danel morar? de ce platesc romanii pagubele produse de justitia fascista?!!
pd-l este un partid fascist internationalist de secol xxi! de ce? 6---infiinteaza institutii ale statului - dna, ani, cnsas - pe care le controleaza discretionar, pentru terorizarea adversarilor politici, economici, ziaristilor, fotbalistilor care ies din rand, in general a cetatenilor si albirea propriilor membri; 7---are o masina de propaganda – ziare, tv, radio – angajata 24 ore pentru a-i minti pe cetateni; intimidarea fotbalistului gica popescu este un caz de justitie fascista cu cnsas-ul la televizor! interesul economic si manipulator este clar! pdl vrea omul lor la frf!!! discreditarea persoanelor care au facut ceva pentru tara este una din strategiile electorale ale statului fascist pdlist-pnlist. oameni care au facut cinste tarii si au adus glorie pentru natiunea romana sunt murdariti de institutiile fasciste dna, ani, cnsas! de ce?! sa apara ca mari romani tradatori de tara ca: pacepa, hurezeanu, tru, tismaneanu, patapievici si alte gunoaie!
lectii de anticomunism!? cnsas- lui basescu. pai el ce facea la anvers intre 1987 si1989? cam cu ce se ocupau astia de prin consulate si reprezentante?dar oare cu ce se ocupa studentelul la institut? bine ca au gasit 'marii securisti'! mai mare greata!
toti am fost ! toti n-am fost !
nu putea un simbol al olteniei si romaniei,sa fie colaborator.insa se pare ca a deranjat maimutele de la bucuresti,si atunci este normal sa aiba si mizerii din partea lor.forta stiinta,si forta gica e popescu!!!!!
de exemplu, in vara anului 1989 a aparut la amsterdam, nota bene, in limba romana, cartea moartea citeste ziarul, de dinescu! cui considerati dvs ca era adresata aceasta editie? soacrei rusoaice, socrului ungur, olandezilor recunoscuti ca fiind mari cunoscatori si vorbitori ai limbii romane? [ati auzit nu, de ieri olanda a trecut deja la folosirea in mod curent a limbii romane ca limba oficiala de stat :)))).]
sa fim seriosi, dinescu ca si altii, a fost racolat de servicii straine si folosit in diverse cauze (de la pion pana la lichidator). asa lucreaza toate serviciile secrete din lume, folosind/cumparand/ agenti, oameni de influenta etc. au patit-o si altii. americanii, de pilda au descoperit ca aveau agenti rusi infiltrati in serviciilor lor secrete pana la grade inalte! la noi de ce ar fi altfel?
faptul ca dinescu l-a aparat pe popescu este in dezavantajul acestuia. dar, ma rog, fiecare securist are falitii lui pe care ii apara pana in panzele albe, altfel cade un intreg sistem de oameni operativi in care servicii secrete au investit timp, relatii de tip retelar si bani!
cnsas-ul este un instrument de santaj si diversiune mediatica, un institut prin care sunt atacati oameni vinovati si oameni nevinovati exact pentru a crea diversiune si exact pentru ca nimeni sa nu mai priceapa nimic si sa se produca un amalgam mlastinos in care victimele sa fie confundate cu calaii.
mircea dinescu a fost un beneficiar al sistemului comunist din romania, un ins care a calatorit la greu in occident, care era filmat la 17 ani de televiziunea nationala (!), care a fost membru de partid si responsabil cu propaganda culturala la usr, care a absolvit academia de politruci stefan gheorghiu samd. un scriitor mediocru si un individ amoral si corupt pana in maduva oaselor!
cnsas este o ‘chestie’ nefolositoare de vreme ce sute de mii de dosare sunt disparute, sechestrate si folosite ca elemente de santaj economic si politic. cnsas-ul este de asemenea o institutie profund antidemocratica macar pentru faptul ca hotareste cine si ce a fost in raport cu sistemul comunist in absenta unor sute de mii de dosare. este ca si cum justitia ar decide in mod arbitrar care dosare ale infractorilor raman pe rol si care vor fi arse. este de neimaginat si de netolerat! adica din 10 000 (e un exemplu) de dosare ale unor colaboratori, 1 000 au fost pastrati in structurile $ri (ca doar nu credeti ca astia au paranormali? :), tot cu informatori lucreaza!), vreo 5 000 au disparut, vreo 1000-2000 sunt considerate de interes national si raman valide, disponibile in jur de 2 000. din acestea probabil aproximativ 1000 sunt ’securisti de bine’, alti 500 sunt si mai pilosi si deci - nesecuristi - iar din cei 10000 de securisti initiali mai raman un numar de 500 de colaboratori care sunt necunoscuti, morti sau bieti pestisori!
ce ziceti, vi se pare corect?