Come alcoolice, colici şi fracturi - înregistrate cu miile

de Liana SUBŢIRELU Postat la: 26.12.2007 19:06 Ultima actualizare: 18.10.2011 20:24

Come alcoolice, colici şi fracturi - înregistrate cu miile

În Ajun, 400 de bucureşteni au sunat la Salvare

Camere de Gardă din toată ţara, pline cu „răniţi“ de după Crăciun

Aproape 1.000 de bucureşteni au solicitat Salvarea în ziua de Crăciun. „Patru sute dintre apeluri au fost înregistrate luni noaptea”, a spus dr. Cristian Grasu, medic coordonator al Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB). Medicul a precizat că cele mai multe solicitări au fost pentru stări febrile, apoi pentru colici abdominale provocate de excesul alimentar. „Am înregistrat apeluri pentru 12 căzuţi în stradă, două accidente auto, o înjunghiere, 32 de come alcoolice şi cinci decese. De Crăciun, Ambulanţa a fost solicitată pentru opt decese”, a mai spus medicul. Şi spitalele de urgenţă din Capitală au fost suprasolicitate.

La Spitalul de Urgenţă s-au înregistrat în jur de 500 de prezentări la camera de gardă. „Prezentările au fost pentru patologia obişnuită acestor zile, cum ar fi infarct, tulburări digestive, ciroze hepatice decompensate, intervenţii chirugicale şi come alcoolice”, a spus dr. Bogdan Opriţă, purtător de cuvânt al unităţii sanitare. La Spitalul Universitar de Urgenţă (SUUB) au fost între 400 şi 500 de prezentări la camerele de gardă. Cele mai multe prezentări au fost din cauza etilismului acut şi a tulburărilor cardiace. Medicii de la SUUB spun că numărul prezentărilor a depăşit limitele obişnuite.

Ieşenii au bătut recordul la căderi pe gheaţă

Şi Ambulanţa din Prahova a primit peste 300 de apeluri în ziua de Crăciun. Cele mai multe solicitări au fost pentru colici biliare, dureri de stomac, dar şi pentru probleme cardiace cauzate de excesul de mâncare sau băutură.În aceeaşi zi, medicii de la unitatea de primiri urgenţe de la Spitalul de Urgenţă Petroşani au înregistrat, peste 130 de cazuri, cele mai grave fiind o comă glicemică, un edem pulmonar şi un infarct. La spital şi-au găsit adăpost şi două cazuri sociale, care au fost „cazate” peste noapte într-una dintre secţiile unităţii.

Peste 50 de ieşeni ajunseseră până ieri, la Spitalul de Urgenţă Iaşi, cu fracturi provocate de căderea pe gheaţă. Alte 20 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicaledin cauză că au mâncat sau au băut prea mult. Mulţi dintre cei care au căzut pe gheaţă erau sub influenţa băuturilor alcoolice, potrivit medicilor ieşeni.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

9 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 27.12.2007 00:38

Aproape 1.000 de bucureşteni au solicitat Salvarea în ziua de Crăciun. „Patru sute dintre apeluri au fost înregistrate luni noaptea”, a spus dr. Cristian Grasu, medic coordonator al Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB).

 
#2 Hipocrate 27.12.2007 00:38

In toata tara spitalele de urgenta s-au confruntat cu aceata dementa care se repeta an de an! Mizerie umana si morala incredibila.Personal medical epuizat si inebunit. Taxiul de lux numit salvare. Indivizi umani care nu mai servesc medicul de familie cu boli cronice care se indoapa fara limita si fara rusine ca sa vina sa verse la spital sub indrumare medicala specializata, pusi pe masa de operatie cu burtile pline si daca se intampla ceva medicii sunt prosti si criminali!! Fara rusine fara constienta de a pastra sanatatea si viata. Batrani neingrijiti adusi pe ultima suta ca familia sa scape de ei. Asa se cheltuiesc banii sanatatii iar pentru oamenii bolnavi cu adevarat nu mai sunt bani! Aceasta democratia in care personalul medical din spitalele de urgenta a ajuns servitoriul si vidanjorul societatii. O stire de presa ca au fost 1000 de solicitari. O rusine pentru natiunea romana ca isi permite mitocania sa isi bata joc de sanatate si de personalul medical care trebuie sa salveze vieti nu sa devina vidanjor de lux.

 
#3 Ronin 27.12.2007 01:20

Pe nehalitii astia i-as pune sa-si plateasca drumul si tratamentul. In fiecare an baga in ei tot felul de rahaturi, iar statul e obligat sa-i transporte si sa-i cazeze, sa-i trateze.I-as pune sa plateasca drumul echivelent cu transportul aerian si cazare ca la hotel de 5 stele, si sa-i vezi ca nu mai sar calul.

 
#4 hipo 27.12.2007 08:01

Come de toate neamurile , alcoolice ,vasculare , diabetice cu glicemii de 3-4- 5 si combinate ,ca faci zeci de analize si consultatii sa le dai de cap. Cozile de la hipemarcheturi s-au mutat la spital ca vin organizat cu salvarea ca e la dispozitia lor in program normal. Nu isi fac tratamentele ca le iau gratuite si nu simt la buzunar si le iau cu alcool in loc de apa! Fracturi cu zecile ca unul nu este treaz toti au la bord cateva paharele si toti fac scandal!Fac cozi pentru orice dar nu la medicul de familie. Au la urgentele de spital liber, inclusiv la cei care nu isi platesc asigurarile. Aici doctorii stau drepti la dispozitia lor, le fac toate analizele si tratament si au pacalit societatea. Oamenii bolnavi cu adevarat nu mai au loc. Nu sunt bani pentru bolnavii reali si nici pentru salarizarea medicilor .Asa se duc banii nostrii. Nu vede nimeni Rusine.

 
#5 slomo 27.12.2007 10:41

ar trebui o lege a sanatatii care sa pedepseasca asemenea lucruri.medicii de garda au competenta necesara sa infirme caz de urgenta care daca urgenta esteinfirmata pacientul sa fie bun de plata dar nu cu o suma modica ci una cu mai multe zerouri

 
#6 victor 27.12.2007 14:15

De o saptamana curg urgentele cu nemiluita. Acum este varful care continua cu internarii masive. E negru la urgenta de bolnavi si targi care cara. Urmeaza valul 2 de revelion ,sfinti ,Vasile Ioan si sfanta betie de Boboteaza. O tin lant. Dupa care urmeaza valul internarilor decompensate lent , multe grave care tin pana in martie Toti urla ca vin la spital pe picioare dar unul nu spune si in ce hal vine.. Fierb in Spitalele de urgenta aparatele de suprasolicitare, totul este la maximum. Se termina stocurile de medicamente, materiale sanitare, pentru 3 luni de acum inainte. Nicolaescu o sa urle ca spitalul cheltuieste banii. Cheltuieste pe tembelismul generalizat al batjocorii in care au ajuns aceste spitale cu corpul medical care lucreaza in ele.Este inimaginabila neglijenta si indolenta generalizata legata de sanatate si viata a romanilor nostrii. Devine insuportabil sa vezi in ce hal vin si cu ce probleme de sanatate. Este distructiv, este inuman!

 
#7 gogu 27.12.2007 15:10

SA TRAITI! NU MAI DATI SPAGA MAI ALES PORCILOR DE MEDICI ANUNTATI POLITIA SI PRESA FACETI FLAGRANTE FILMATII NUMAI ASA MAI PUTEM SCHIMBA CEVA!

 
#8 Iuliana 8.02.2008 08:13

Daca uleilul de masline e facut din masline, uleiul de bebelusi din ce e facut?

 
#9 violetamaria 11.11.2008 16:46

este un mare abuz -cum a fost demis drcismaru;de ce nu se fac in spitale controale unde oamenii mor cu zile;de ce nu merge dl ministru la ambulantele private din bucuresti sa vada ce medicina de urgenta se practica?de ce acest razboi smurd arafat versus ambulanta bucuresti??????????????????????? ???????

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa