Consilierul de la Cotroceni Daniel Moldoveanu, naşul lui Sorin Blejnar, a fost audiat ca martor la DNA, în dosarul corupţiei din Portul Constanţa
Consilierul prezidenţial Daniel Moldoveanu a fost audiat ca martor la DNA, în dosarul corupţiei din Portul Constanţa
Consilierul de stat în Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale, Adrian Daniel Moldoveanu, a fost audiat de procurorii DNA ca martor în dosarul de corupţie de la Portul Constanţa, numele său fiind folosit în discuţii dintre senatorul PDL Mircea Banias şi Eugen Bogatu.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că la audieri a fost convocat naşul de cununie al lui Sorin Blejnar, Adrian Daniel Moldoveanu, care este şi consilier de stat la Preşedinţie.
Moldoveanu a dat o declaraţie în calitate de martor, ca urmare a faptului că numele său a fost invocat de mai multe ori în nişte discuţii dintre senatorul Mircea Banias şi Eugen Bogatu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa.
Potrivit surselor citate, Moldoveanu a declarat procurorilor anticorupţie că îl cunoaşte de foarte multe vreme pe Eugen Bogatu, deoarece au făcut şcoala împreună, dar că nu l-a mai văzut de aproape şapte ani.
Referitor la Mircea Banias, consilierul a declarat că a auzit de el după ce o persoană i-ar fi cerut să se întâlnească cu senatorul. Întâlnirea dintre ei nu a mai avut loc însă, deoarece senatorul nu s-a mai prezentat, context în care Moldoveanu nu ar mai fi dorit să îl întâlnească pe motiv că ar fi neserios, a mai notat consilierul în declaraţia sa, potrivit surselor citate.
În urmă cu o zi, în legătură cu acest dosar s-a prezentat la DNA şi fostul secretar general al Ministerului de Interne, Laurenţiu Mironescu, acesta asistând la percheziţia informatică asupra celor trei laptopuri ale sale ridicate în urma descinderilor din Portul Constanţa.
Laurenţiu Mironescu, arestat iniţial în dosarul privind afacerile ilegale din Portul Constanţa, a părăsit arestul preventiv în urma deciziei din 21 iunie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Tot atunci au fost eliberaţi şi Liviu Bratu - adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Adrian Pătraşcu - ofiţer de poliţie, comandant al "Grupului de nave" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Corneliu Păun.
Dintre cele 21 de persoane arestate în cauză, mai sunt în arest preventiv 14.
În dosar este cercetat şi senatorul PDL Mircea Marius Banias, în cazul acestuia procurorii luând măsura interdicţiei de a părăsi ţara pentru 30 de zile, fiind acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare.
Eugen Bogatu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa, este considerat de procurorii anticorupţie "leader" al grupului infracţional, care derulau afaceri ilicite în Portul Constanţa.
"Grupul infracţional organizat" care s-ar fi constituit, potrivit procurorilor DNA, în vama Constanţa, prejudicia bugetul de stat cu sume între 50.000 şi două milioane de euro la fiecare transport.
"Sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică, în cuantum cuprins între o mie şi 7.000 de dolari pentru fiecare transport. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat, în unele situaţii, cu sume cuprinse între 232.186,12 lei şi 8.280.932 lei pentru fiecare transport de marfă introdus ilegal", potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Catalin Lupasteanu, catalin.lupasteanu@mediafax.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
Nasu' lu' finu lu' varu' lu' unchiu' lu' fratrele lu' matusa etc. Toate partidele au cam abuzat de functii si si-au adus aproape odrasle, ceva neamuri mai aproape de ciolan dar portocalii sunt in stare sa-si aduca si cainii si pe fratii lor sobolanii . Portocalii au atins paroxismul , sunt disperati sa tina cu orice chip de putere si doar pt binele lor, pt noi hahaiala lui basescu si ce ne mai da el cu nerusinare cand vine vorba de popor. Tampitii sustinatori n-au decat sa manance ce le da acest bezmetic mai ales cand este beat , si este tot timpul matol. Vrem democratie cand vedem ca la carma tarii sunt numiti tot felul de rude apropiate sau mai departate ale cancerului portocaliu (membrilor acestuia) Vedem cu totii ca ei vor sa acopere cu oamenmii lor toate functiile pt a putea controla absolut totul in detrimentul poporului si vedem ce idioti numesc, oameni fara nici o pregatire, fara creier, fara experienta si mai ales, dar mai ales oameni fara scrupule care su nt in stare de orice marsavie pt closetul PDL. Orinude cauti, in orice structura, departament, institutie etc dai de cozi de topor, de impotenti, incompetenti si total straini de locul respectiv de munca. Au falimentat tara cu asemenea rapciugi pagane si vor sa-i mai alegem inca odata. Doamne fie-ti mila de noi si i-ai odata pt totdeauna ca sa scapam de ei .