Copiii dintr-o şcoală bucureşteană au primit calendare cu chipul Elenei Udrea. "Pentru toţi copiii din colegiu am avut daruri, nu e politică", spune Udrea
Copiii dintr-o şcoală bucureşteană au primit calendare cu chipul Elenei Udrea. "Pentru toţi copiii din colegiu am avut daruri, nu e politică", spune Udrea Foto: Mediafax//Răzvan Chiriţă
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, luni, că a văzut că au fost distribuite calendare cu chipul ei într-o şcoală din Bucureşti şi a arătat că aceasta este o şcoală din colegiul ei, în care a făcut cadouri copiilor, menţionând că nu este vorba de campanie electorală.
"Am făcut cadouri tuturor copiilor din colegiul meu", a spus Udrea.
Întrebată dacă face politică în şcoli, Elena Udrea a precizat: "Nu este politică. Sunt deputat al colegiului respectiv. Oamenii aceia ar trebui să aibă o relaţie cu deputatul lor. În niciun caz nu e nici campanie elctorală, nici nu scrie «Votaţi Elena Udrea». Este în colegiul meu şi pentru toţi copiii am avut daruri, pentru cei bătrâni la fel".
Udrea a fost întrebată şi de sloganul ei, care apare pe calendare, "I love B". "Ce are acest slogan, mă reprezintă", a adăugat Elena Udrea.
Presa a relatat că elevii înscrişi la Şcoala nr. 155 din Capitală au primit în dar de Crăciun câteva pungi cu dulciuri, dar şi calendare cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
Recent, presa a scris de asemenea că Elena Udrea a depus la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) patru cereri pentru înregistrarea unui număr similar de sloganuri electorale: "EU Bucureşti" cu o inimioară (love) între cele două cuvinte, "EU iubesc Bucureşti", "EU iubesc România", "EU iubesc B". (Emma Toader, ema@mediafax.ro)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














41 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Este colegiul ei? E ministerul ei? E tara ei? Aceasta madona din Plescoi isi permite foarte multe! Cred ca ar fi cazul sa fie trimisa acolo unde-si tine banii in banci, la proprietatile pe care si le-a agonisit prin furt, acolo unde n-o cunoaste nimeni si unde, pana la proba contrara e negustor cinstit. Sarmanii romani s-au saturat de scalambaielile acestei rapandule, ar fi cazul sa inceteze, sa termine cu obrazniciile.
Cum poti spune ca nu-i gest politic inpartirea de daruri cu chipul tau si sloganuri de campanie electorala? Pana de curand produceai ranjete, acuma chiar incepi sa ne faci sila..
mai tineti minte manualele din vremea lui ceasca?
incepeau cu POZA LUI
si copiii desenau mustati, coarne, scriau porcarii ....asa copilareste
ASTA O SA SE INTAMPLE SI CU CALENDARELE D-NEI UDREA
sincer, mie nu mi-ar placea sa-mi apara fatza mea frumoasa pe un calendar pe care sa il poata scuipa, denigra si mazgali prostimea
SARBATORI FERICITE !
Ba, macar daca foutelnitza cu crupa tabacita de arabi le dadea poze cu ea in pozitii placute ochiului: capra, 69, umeri-cra'cc'i', spagatu pe maciuca, umflatu obrazului cu glandu, golden shower, facial, deep throat, gang bang cu sot si fara, dubla pe'ne'trare a'nn'a'll'a, tripla penet'ra're bucalo-amigdaliana, ORL, scato, maso, fetish si, cea mai placuta ei, aprinderea ba'shi'nii, invatata de la mentorul ei. Traian. Traian Bashescu, al carei urmasha este. In patru labe. Sub birou.
Astfel, copii se bucurau de sarbatori, aveau material didactic la ora de anatomie, aveau ce sa lipeasca sub pat sau cu ce sa faca schimb in recreatii, aveau material pentru a-si face primul lucru manual si, nu in cele din urma, ar fi invatat cum se incepe o cariera de mare succes in politica. Aia *''v'a''.
Nu vrei sa fii si regina noastra? Sa facem un referendum, poate iti iese, cu doua vagoane de malai si cate un spritz.
Da deci haoles baules care coztat ca sa iterpetat grejit care na fozt vorba da poltica ci da niste caoori pentu copi.
Deci raxpectiv la fete care li sa dat poze cu mueanu lui Prima Duamna Rroma a Tari Nuty.
Deci care reaxpectiv la baeti care li sa dat poze cu folofuanca lui Prima Duamna a Tari Nuty care an pralabil calandarale a fozt teztate da fratale lu nasicu meo Donmu Traean Basecu care ea placut fuarte mijto da acezte calandare.
Deci jeos comunizmu si ceakalakaceakacea!
excelent
Imi inspiri SILA, SILA, SILA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
E scandalos, in scoli n-ar trebui sa se faca politica. Chiar nu e nici o institutie in tara asta care sa se seziseze si sa sanctioneze acest abuz?
E penibila rau de tot femeia asta. Nu-mi provoaca decat sila.