Cornel Amariei, câştigătorul campaniei „România are şansă”
Cornel Amariei, premiat de reprezentanţii Gândul n Foto: Gândul/Cristina Nichituş
Nu se aştepta la premiu şi spune că nu e "vina" lui că a
câştigat. Cornel Amariei se pregăteşte acum pentru admiterea la
MIT, de unde vrea să se întoarcă în România cu un alt
statut
Cornel Amariei, adolescentul de 16 ani care, printre altele, creează roboţi premiaţi la multiple concursuri internaţionale, este câştigătorul campaniei "România are şansă". Cornel a primit peste 20.000 de voturi din partea cititorilor Gândul şi a fost favoritul juriului care a evaluat cele 20 de poveşti prezentate în timpul campaniei. "Nu este vina mea că am câştigat, dar mă bucur pentru asta", a spus Cornel în momentul în care i s-a înmânat cecul în valoare de 2.500 de euro din partea sponsorului ING Asigurări de viaţă.
Cornel a adăugat că a citit fiecare reportaj al campaniei, a descoperit că îi cunoaşte pe unii dintre tinerii prezentaţi, dar că nu s-a aşteptat să fie chiar el câştigătorul. De aceea nici nu ştie ce să facă cu banii. "Sunt încă uimit că sunt eu câştigătorul. Am participat la multe concursuri şi mereu, când mă prezint la un concurs, îmi propun să îl câştig. Dar asta depinde de mine, în cazul de faţă eu nu am avut nimic de făcut şi de aceea am încercat să nu-mi fac speranţe. Nu ştiu încă ce voi face cu banii", a spus Cornel. Câştigătorului i s-a înmânat cecul în valoare de 2.500 de euro şi un tort pe care scria "Felicitări Cornel". "Cred că o să-mi mănânc numele", a spus acesta.
"Mă întorc în România ca fost student la MIT"
Cornel Amariei mai are doi anis de liceu, după care urmează să aleagă la ce facultate să meargă. Adolescentul de 16 ani spune că s-a gândit de mult la acest următor pas din viaţa lui. "Prima opţiune ar fi MIT (Massachusetts Institute of Technology). Mai departe nu m-am gândit. Însă, dacă ajung acolo, o să mă pot întoarce în România cu un alt statut şi mi se vor deschide alte oportunităţi". Cornel nu doar visează la MIT, ci învaţă de mai bine de un an pentru asta. În afara cursurilor de la Liceul Internaţional de Informatică, acesta se instruieşte după curriculumul american, care să-l ajute să se familiarizeze cu examenele pe care trebuie să le treacă pentru a urma o facultate din SUA. În afara cursurilor şi a roboţilor pe care îi construieşte, timpul lui Cornel este dedicat multor altor activităţi.
Cântă la chitară, înoată (a făcut înot şi polo de apă). O altă mare pasiune este fotografia. "Am avut un aparat profesional, dar a fost furat anul trecut. Poate că o parte din banii câştigaţi acum o să-i folosesc pentru un nou aparat", povesteşte Cornel. Apoi, timpul său este dedicat altor activităţi benevole. Predă cursuri la liceul unde învaţă, predă cursuri de robotică şi la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, este membru în Fundaţia de excelenţă Dan Voiculescu, membru în conducerea Clubului de Robotică şi Inginerie al Politehnicii. Pe lângă toate acestea se ocupă de organizare atunci când el şi echipa sa pleacă la concursuri în străinătate.
Când îi mai rămâne timp şi de prieteni? De obicei, chiar în timpul concursurilor. Cornel spune că are prieteni printre concurenţii din alte ţări. Mulţi turci, filipinezi, o vreme s-a înţeles foarte bine şi cu un afgan. "Distracţia ţine de obicei până când se dau premiile. Pentru că toţi vrem să câştigăm. Apoi ne împrietenim din nou", spune Cornel. Despre amicul afgan spune că a primit 10.000 de dolari din partea statului, pentru o medalie obţinută la un concurs. Despre el, statul român nici nu ştie că există.
Citeşte şi SPECIAL GÂNDUL - "România are şansă": Viorel Petra, salvatorul de vieţi - actual voluntar, vrea să fie doctor în România
SPECIAL GÂNDUL- "România are o şansă": Orator la 19 ani: "Vreau să fiu avocat în România. Din afară nu aş putea ajuta la fel de multSPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Vrăjitorul pianului. Cum a ajuns Daniel Ciobanu de 3 ori bursier înainte de Bac
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Eleva perfectă: bună la toate materiile, olimpică la pat
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Scrimera Amalia Tătăran: bronz la Mondiale, mult aur la Naţionale - VIDEO
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Cum au ajuns doi adolescenţi români inventatori să fie premiaţi de Paza de Coastă americană
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Geniala pictoriţă Maia Oprea: "În primul rând, sunt artist român şi abia apoi, unul internaţional"
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Copilul de aur al fizicii vrea un CV scurt: "Băiat de treabă"
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - O minte sclipitoare: micul şahist campion, care joacă partidele în gând
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - "Ayrton Senna" din clasa a III-a
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Cum să îmblânzeşti soarta cu o vioară. Povestea Micului Paganini cu nume de înger, din Constanţa
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Alexandru Popescu "Piciul", pilotul-minune al maşinilor cu telecomandă
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Să cânţi până spargi gresia. Secretele fetiţei cu cinci mari premii la violoncel
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - De şase ori campion mondial, admis la şapte facultăţi americane înaintea BAC-ului
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Cornel Amariei: web-designer la 7 ani, expert în roboţi la 1
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Cinci fraţi, trei olimpici. Andrei: "Dacă eşti ambiţios, mergi la naţională, în alt judeţ, stai la hotel…"
SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Olimpica internaţională Letiţia Tudorin: vinde îngheţată pentru bani de meditaţiiSPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Solista cu 27 de trofee: mama vinde răsaduri la piaţă să strângă bani de canto
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














12 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Snobismul sa traiasca: a vazut lumea roboti, informatica si America si au lesinat toti. Si ce chestie! Sa dai cui are, sa dai cui nu-i trebuie si nici macar nu se bucura. Nu ma mai prindeti in plasa campaniilor voastre.
"Je peux perdre, mais je gagne toujour!".Asta-i Andrei al nostru"in a nutshell".Felicitari!Din cei trei imi erai cel mai simpatic,si multor altora si juriului, nu e mai complicat de atita in viata.Nu glumesc....Succes.
Pt Gandul on-line:felicitari pt uluitoarea campanie *.Insa premierea gen "dansez pt tine" nu a fost din cele mai fericite.Si trei lalele de ING-asigurari de viata ar fi putut sa institiuie Premiile 1,2 si 3 in spirit olimpic nu ,ca tot era vorba de olimpici si alte genii.Si se pare ca legea sponzorizarii in Romania este mai mult decit....lejera
Bravo Cornel, felicitari! De acord, poate forma premierii nu e cea mai fericita, insa in spatele formei exista un fond. Pentru care meriti cu prisosinta un "Bravo si la mai mare!" :)
Felicitari Cornel! Le-ai aratat ca se poate tuturor guralivilor invidiosi care s-au certat continuu in comentariile de la articole. Si mai ales ca nu doar cine acumuleaza cele mai multe voturi conteaza.
Si da, sunt de acord cu faptul ca forma premierii a fost nereusita si ca se putea gasi si ceva mult mai bun.
Si, ca un fel de ultimatum, Alparslan ce cauta in poza?
chiar crezi ca cei de la MIT sunt la fel de usor de fraierit ca aici? si pe ei o sa-i impresionezi cu niste robotei care nici macar nu functioneaza?
E cel putin ciudat ca pana sa apara articolul prin care se spunea ca a castigat Cornel, au aparut in continuare voturi la ceilalti concurenti, dar la el nu. Chiar stiau toti cei care l-au votat atat de vehement pana acum ca a castigat, i-a anuntat chiar pe toti astfel incat sa nu mai apara niciun vot sau exista o versiune mult mai *, aceea ca s-a vazut cu cecul in mana si a pus stop pe programul de vot automat? Mi-e rusine ca promovam asemenea valori cand altii care chiar au muncit pentru rezultatele lor si aveau nevoie de banii acestia pentru studii, nu pentru un aparat foto sunt lasati deoparte..
V-ati asigurat macar ca fiecare IP da un singur vot? Pe naiba! Nu va cred cat e lumea ca miile de voturi adunate pentru toti concurentii reprezinta tot atatea persoane distincte, cum ar trebui.
Sunteti la discretia pustimii smechere si zeflemiste, bietii de voi! Va dati bine pe langa ei sa va tolereze in viitor, caraghiosilor?
Si dupa ce in cursul campaniei ne-ati varat articolele sub nas, punandu-le sus in pagina, pe asta cu rezultatul l-ati dat la fund, sa nu-l vada nimeni. Lasilor!
ma uit la comentarii si imi spun....halal natie...@ corina&corina: confunzi mila cu rasplata si modestia cu snobismul, cat despre vot...draga, traiesti in democratie, obisnuieste-te; @lasa: stiu cateva fabule care ti s-ar potrivi; @alina: cumpara-ti un aparat foto profesionist, invata sa-l folosesti la adevarata valoare iar pe urma da-ti cu parerea despre educatie, tehnologie, etc. mai da un semn cand inveti suficient cat sa ai un curs foto la poli, cand intelegi notiuni de optica si termeni de genul ISO, diafragma, focalizare...
daca vroiati sa se dea bani doar pt 'valorile sarace' trebuia sa il numiti concursul milogilor nu al valorilor.
altfel acceptati votul juriului si al cititorilor.
Toata lumea vorbeste despre poli de parca ar fi cea mai grea facultate din lume si de parca acolo chiar s-ar invata foarte serios..mai ganditi-va putin daca se poate compara cu facultatile unde urmeaza sa plece concurentii...si atunci laudati-le cursurile de fotografie..carora chiar le contest profesionalismul daca sunt tot in mana unora ca la robotica..si da..stiu ce e aia diafragma, focalizare, ISO si multe altele..se pare ca si umilul meu Imperial College a fost in stare sa ma invete