Creşterea pensiilor, pe seama „căpşunarilor“

de Caterina NICOLAE Postat la: 07.10.2007 19:45

Românii plecaţi la muncă în străinătate trimit acasă în fiecare an tot mai mulţi bani

*Pensionarii, bombardaţi cu indexări

*Creşterea salariilor, mult peste inflaţie

         

Până anul trecut, toate „indexările” pensiilor au fost sub rata inflaţiei. De câte ori anunţau guvernanţii că majorează pensiile, ele de fapt scădeau. Anul trecut, majorarea cu 16% a pensiilor a însemnat prima creştere reală. N-a fost resimţită de bătrâni ca o minune, pentru că procentajul era prea mic ca să acopere lipsurile adunate în cei 17 ani.

Nimeni nu se aştepta atunci ca, la mai puţin de 9 luni de la „majorarea revoluţionară”, să urmeze o nouă cascadă de creşteri: 5% în septembrie 2007, 30% în noiembrie 2007, 9,6% în ianuarie 2008. Dar cât a „muncit” acest guvern pentru o asemenea performanţă?

Membrii cabinetului susţin că mult, deoarece creşterea pensiilor este o dovadă a creşterii economice. Dar singurul număr care a crescut ameţitor de la an la an a fost cel al românilor plecaţi la muncă în străinătate.

A urmat un deficit cronic pe piaţa forţei de muncă şi, apoi, o explozie a salariilor pentru a-i opri pe cei neplecaţi şi a-i aduce pe alţii în locul emigranţilor.

Salariile au luat-o cu mult înaintea productivităţii

Creşterea salariilor la alb (pe cartea de muncă) a fost foarte rapidă şi mult peste inflaţie, productivitate sau orice altceva. I-a luat prin surprindere până şi pe analiştii Comisiei de Prognoză, care nu mai prididesc să-şi schimbe estimările de la o lună la alta. I-a luat, probabil, prin surprindere şi pe analiştii europeni, pentru că sunt domenii în care procentajul creşterilor salariale din România depăşeşte cu mult procentajul din toate celelalte ţări europene.

Creşterea salariilor la alb a dus la contribuţii mai mari plătite la fondul public de pensii şi la un excedent fără precedent al fondului din care guvernul a decis să majoreze pensiile. Dacă guvernul vrea să obţină noi victorii pe câmpul de luptă al pensiilor, de această dată prin merite proprii, ar trebui să găsească o soluţie pentru a descuraja aşa-numita muncă la gri – un salariu pe cartea de muncă şi bani în plus pe sub mână. Dacă pensiile vor creşte cu 45% în ianuarie 2008 faţă de august 2007, doar pe baza salariilor albe, cu cât ar fi putut să crească dacă fiecare salariat şi liber profesionist şi-ar fi declarat veniturile reale?

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

17 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 7.10.2007 22:12

Până anul trecut, toate „indexările” pensiilor au fost sub rata inflaţiei. De câte ori anunţau guvernanţii că majorează pensiile, ele de fapt scădeau. Anul trecut, majorarea cu 16% a pensiilor a însemnat prima creştere reală.

 
#2 katrina 7.10.2007 22:12

daca o femeie face un copil, in cate luni fac noua femei un copil. la aceasta intrebare, guvernul a raspuns ca intr-o luna! asa o fi?

 
#3 katrina 7.10.2007 22:14

versiunea corecta si completa :

daca o femeie face un copil in noua luni, in cate luni fac noua femei un copil? la aceasta intrebare, guvernul a raspuns ca intr-o luna! asa o fi?

 
#4 S. T. 8.10.2007 00:40

Daca rationamentul este asa de simplu, de ce Basescu se indoia de existenta resurselor pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2008?

 
#5 Desteapta-te romane 8.10.2007 06:40

Cresterea "alarmanta" a salariilor dovedeste enorma furaciune inceputa in anii 90, cand un salariu mediu era "echivalat" la cateva cartuse de Kent... Va amintiti cand Petre Roman a facut din condei 50 de lei dolarul? La PIB-ul real al Romaniei de atunci si daca era 5 lei tot ar fi supraevaluat. Timp de 15 ani oamenii au fost platiti in bataie de joc, INTENTIONAT, (atat timp cat mijloacele productive nu apartineau cui trebuia), iar marfurile de import costau de zeci/sute de ori pretul real. De la 1 video=1 apartament s-a ajuns acum la un raport mult mai real de 1 apartament =1000 video. Romanii continua sa fie platiti de 3 ori sub nivelul occidental (la munca egala, intr-o firma cu profituri cel putin egale cu cele din Vest). La randul lor si occidentalii sunt platiti cam la 30% din valoarea reala a muncii lor (baietii destepti iau si acolo frisca de pe tort) asa ca e loc pentru salarii mult mai mari decat cele actuale.

 
#6 SANDOKAN 8.10.2007 08:20

Bani sunt destui: Taiem toate padurile si le vindem (chiar ieri in calmul Ceahlaului se auzea vaicareala drujbelor prin codri), dupa care vindem toate fabricile, CAPurile si benzinariile, dupa care vindem tote pamanturile.... si cand terminam banii, ii footem o nationalizare de sa moara toti de oftica.

 
#7 Minnie 8.10.2007 08:33

Mi-a scapat legatura dintre titlul articolului si continutul sau...

 
#8 Un emigrant in Asia 8.10.2007 08:38

Polonia are aceiasi problema cu emigrantii, modurile de solutionare difera complet intre cele doua tari, Polonia si romanika:

Polonia
Gu vernul le-a pregatit acestor oameni un plan al carui nume spune totul: "Intoarcerea". Celor ce revin in tara pentru a-si deschide afaceri li se promit facilitati fiscale, celor care raman la munca in strainatate li se ofera subventii pentru copii si informatii despre joburi. "In Polonia avem o mare problema nationala - emigrarea polonezilor. Trebuie sa facem totul pentru ca ei sa se intoarca, sa facem totul sa stopam plecarile", a declarat premierul Jaroslaw Kaczynski la o intrunire electorala a partidului Lege si Justitie.

romanik a:
"Se organizeaza si se trimit, pentru inceput in Italia si va urma Spania, indivizi care sa perturbe sistemul din tarile respective, sa creeze nemultumiri, xenofobie, maifestari antiromanesti si rasiste iar ca rezultat sa limiteze accesul romanilor in aceste zone, mai ales sa descurajeze pe cei care ar dori sa emigreze cu riscul deteriorarii prestigiului national! Aceiasi politica comunisto-securista abjecta instrumentata de serviciile de securitate ale romanikai cripto-comuniste!!!"

 
#9 Pensionar 8.10.2007 08:40

Sunt pensionar. Am muncit 40 de ani si am iesit la pensie la 62 de ani. Acum am 75 de ani. Doresc sa va spun ca acest articol este o prostie si o dezinformare. Recorelarea si indexarile produse dupa 2005 au dat satisfactie foarte multor pensionari din categoria mea. Prin politica dusa PSD aproape egalizase pensiile pentru ca ei asa au procedat: au plafonat pensiile "mai mari" ca sa alimenteze cresterea pensiilor foarte mici. Numai ca pensiile mici erau in marea lor majoritate ale acelora care nu prea le-a placut munca...

 
#10 Ulise 8.10.2007 11:11

Da ,domnul care comenta inainte in legatura cu plafonarea pensiilor are dreptate.
Pe mine insa alcava ma intereseaza -asa zisa crestere salariala -chiar asa sa fie ,asa zisa harnicie a vesticilor cu asa zisa lor productivitate-lucrez in afara nu sint muncitori de aici mult mai harnici ca romani (la dat din miini chiar sint sub) dar in schimb au tehnica, asa zisa productivitate vine din inaltul grad de
tehnologizare -care nu e apanajul muncitorului oricit de destept ar fi el -e vorba de investitzii in tehnologiisi grad inalt de profesionalizare +piatza libera a munci .
Asa ca dragi ziaristi cercetatzi -patronul-el e cauza -calitatea lui -intro tzara in care patroni sint ajunsi pe smecherii nu se produce inteligent -productivitatea este mica.
Tot felul de smecheri(patroni) semiincultzi ajunsi prin furt si jecmaneala nesimtzita cu o dorintza de imbogatzire rapida si fara limite au ajuns sa fie portdrapelul tehnologiei in romania sprijinitzi desigur de clientela politica si ea cam cu aceleasi origini -pa
Balacitziva in continuare.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa