Cui i-e frică de strigoi?

Cui i-e frică de strigoi?

Strigoii sunt de două feluri: morţi şi vii. Strigoii vii sunt oameni care se nasc cu coadă (o vertebră în plus), din relaţii incestuoase.

Strigoii morţi sunt spirite ale morţilor care nu ajung dincolo

În cazul strigoilor vii poate fi vorba de al treilea copil din flori al unei femei sau de un copil născut de o femeie care, fiind însărcinată, a băut apa în care un drac şi-a lăsat balele sau care a ieşit noaptea cu capul gol (Dracu profită de ocazie şi îi pune pe cap o tichie roşie ca a lui pe care o va avea şi copilul la naştere; moaşa trebuie să intervină repede pentru a nu-l lăsa pe copil s-o mănânce). Îşi părăsesc trupurile, fără ştirea lor, în momente bine stabilite ale timpului (Noaptea de Sântandrei, de Sângeroz şi altele), momente în care ordinea se deteriorează lăsând loc haosului.

Ce se întâmplă mai exact? În Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) îşi părăsesc corpul în somn, ies din casa pe horn sau pe uşă, se rostogolesc de trei ori şi iau forma unui animal necurat (lup, câine, pisică, porc, berbec, găină, broască), încalecă pe meliţe, butoaie, cozi de mătura şi se îndreaptă spre locuri numai de ei ştiute (între hotare, răspântii de drumuri, poieni din păduri) unde se întalnesc cu strigoii morţi.

Acolo redevin oameni şi se bat pentru a decide cine le va fi conducător în anul care vine. Se bocesc unii pe alţii, îşi vindecă pe loc rănile, se fac din nou animale şi pornesc spre case înainte de primul cântat al cocoşilor. În ajunul Sângiorzului (noaptea de 22/23 aprilie) îşi părăsesc din nou trupurile pentru a merge să fure mâna holdelor, laptele vitelor, să strice taurii, să lege sau să ia puterea bărbaţilor. Uneori, strigoii vii sunt amintiţi sub numele de pricolici. Se ştie că trăiesc puţin, cam cât trăieşte şi animalul în care se metamorfozează.

Copiii nebotezaţi pot deveni moroi

Strigoii morţi sunt spirite ale morţilor care nu ajung dincolo. Şi asta pentru că au fost strigoi în viaţă, cineva le-a greşit grav şi trebuie pedepsit sau pentru că nu li s-au făcut rosturile la înmormântare. Strigoii se mai fac şi din morţii lăsaţi singuri peste noapte şi pe sub care a trecut o mâţă, un şoarece sau un câine.

Mamele trebuie să fie iarăşi atente, căci copiii nebotezaţi, cei pe care îi ucid sau pe care nu-i cresc cum trebuie devin moroi. Se întorc printre cei vii, în special printre rudele apropiate, pentru a le provoca mari suferinţe: aduc moarte, boală, molime, grindină. După locul unde apar şi relele provocate, strigoii morţi pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Strigoii trăiesc o viaţă asemănătoare celei de dinainte de moarte, în sensul că se pot înmulţi ca şi oamenii. Pentru a putea face atâtea rele şi blestemăţii, necuratele spirite trebuie să se întărească, să prindă puteri. Se duc atunci şi sug sângele unui om viu, al unei rude, de obicei (semnele raptului se cunosc pe trupul nefericitului a doua zi sub forma unui punct roşu pe piele, dureri de cap şi slăbire generală, toate apărute după un somn neliniştit). Alteori, strigoii le rod victimelor inima, ficatul sau rinichii. După o vreme se întrupează iarăşi în oameni, dar trăiesc în alte locuri decât cele din viaţa anterioară. Dacă le este însă dat să întâlnească pe cineva sau ceva cunoscut, crapă pe loc şi pentru totdeauna. Alţii se prefac în fluture cap de mort.

Strigoii de orice fel nu mă­nân­că usturoi şi ceapă şi se feresc de tămâie. Pot fi recunoscuţi numai de cei născuţi sâmbăta. Ca oricăror duhuri necurate, le e frică de copii, căci aceştia au sufletul pur şi un înger păzitor puternic. De aceea, în Ajunul Crăciunului şi în noaptea de Anul Nou, când se umblă la colindat, dracii şi strigoii şi toate arătările fug de pe pământ.

Strigoii au şi o variantă feminină la fel de înspăimân­tătoare: strigoaicele. Acestea vin noaptea să facă dragoste cu cei vii şi să le sugă sângele. Fură roua de pe iarbă şi opresc ploile punând grăunţe într-o strachină şi amestecându-le apoi cu seminţe de cânepă şi cu un ou, până ce fac o turtă. De ţin turta pe cuptor, va fi secetă, dacă o duc la umezeală, se vor porni ploile. Strigoaicele nu se îneacă. Strigoaicele pot fi şi femei care par cumsecade în timpul zilei, dar care noaptea îşi adorm soţii înconjurându-i cu buruieni fermecate pentru a merge mai apoi să se prindă între ele, despletite şi dezbrăcate, să joace sau să se bată cu alţi strigoi.

Cum ne ferim

De strigoi ne ferim ungând toate lucrurile cu usturoi. Oamenii mănâncă şi se ung pe tot trupul cu usturoi sau numai pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi. Se ung şi ferestrele, uşa şi hornul – locuri pe unde se crede că strigoii pot intra şi ieşi din casă. Se ascund meliţele, se face zgomot, se aprind focuri, se păzesc vitele şi păşunile.

Toate vasele sunt întoarse cu gura în jos, căci altfel strigoiul le-ar da putere pentru a-i lăsa înăuntru. Toate acestea sunt mai mult acţiuni de apărare pasivă. Nu ne luptăm deschis cu forţele malefice (ca la Bobotează, Sângiorz, Joimari, Sânziene), fiindcă nu avem şanse prea mari de victorie: frigul şi întunericul sunt de partea lor până la solstiţiul de iarnă. Există şi descântece prin care putem scăpa de strigoi. Acestea trebuie însoţite de următorul ritual: se iau trei fire de busuioc şi un ou ouat de o găină neagră într-o sâmbătă pe la asfinţitul soarelui şi se descântă de trei ori în trei zile consecutive.

În cazul în care prezenţa strigoiului devine evidentă (este auzit, visat, apar anumite semne pe mormânt), trebuie ca acesta să fie îngropat din nou.

Descântec de moroi

„Tu moroiule,
Tu strigoiule,
Tu să-ţi mănânci inima ta,
Maţele tale,
Ficaţii tăi,
Carnea ta,
Oasele tale,
Pielea ta,
Că cu cuţitul te-oi tăia,
Cu vin te-oi uda,
Cu busuioc te-oi afuma,
Cu tămâie te-oi tămâia,
Că inima ţi-oi lua,
Şi cu cuţitul oi tăia-o,
Şi-oi face-o nouă bucăţele,
Şi-oi arunca-o peste nouă vâlcele,
La nouă căţele.“

(Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine