Cum a oprit Gândul un tun cinegetic. 12,5 € – chiria anuală pentru 13.000 ha de teren de vânătoare

de Robert VERESS Postat la: 22.10.2009 20:27 Ultima actualizare: 22.10.2009 20:28

Vânătoarea, un hobby pentru care trebuie să ai bine înfipte picioarele în pământul statului /// Foto: Mediafax

Ilie Sârbu, fostul ministru al Agriculturii, susţine că PD-L a stopat licitaţia doar ca să încredinţeze direct terenurile

Opt fonduri cinegetice (de vânătoare), având suprafaţa totală de 87.069 (optzeci şi şapte de mii şaizeci şi nouă) hectare, urmau să fie atribuite, săptămâna viitoare, prin licitaţie, spre gestionare unor privaţi. Suma pe care Ministerul Agriculturii o cerea (suma totală de pornire) era de… 3.316,45 euro. Unul dintre fonduri, localizat pe raza comunei Vadu Veja, Neamţ, având suprafaţa de 13.039 ha, avea un preţ de pornire de 12,5 euro/an.

Licitaţia, anulată după întrebările Gândul

Confirmând corectitudinea cifrelor, Nicolae Giugea, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, ne-a transmis că a luat decizia de anulare a licitaţiei, la sesizarea ziarului Gândul. "Această licitaţie ar fi trebuit să se ţină săptămâna trecută, dar unul dintre membri nu a putut participa şi atunci a fost amânată. Au venit la mine să semnez pentru reluarea procedurii şi am semnat, fiind asigurat că actele sunt în regulă. Nu aveam cunoştinţă de aceste preţuri şi am aflat acum, la sesizarea dumneavoastră, pentru care vă mulţumesc. Am anulat licitaţia şi am dat lucrarea corpului de control al ministerului, să vedem cum se justifică aceste preţuri. Vorba aia - şi dacă recoltezi doar furnici de pe aceste suprafeţe, şi tot faci mai mult de 12-13 euro cât au trecut ei acolo".

Fonduri grase, lege slabă şi multe explicaţii subţiri

Organizatorul licitaţiei, Ilie Mihalache, şeful serviciului cinegetic din Ministerul Agriculturii, ne-a explicat că preţurile de pornire sunt mici "din cauza cotei de recolte (animale vânate - n.r.) foarte mici din anii precedenţi, care nu acoperă costurile direcţiilor silvice de întreţinere a fondurilor cinegetice respective". Mihalache mai spune că terenurile respective sunt, în mare parte, în proprietate privată (retrocedate), direcţiile silvice având doar responsabilitatea întreţinerii fondului cinegetic. Cei care ar urma să preia terenurile ar avea de suportat aceste cheltuieli, de conservare şi chiar de îmbogăţire a fondului de vânătoare, de pază, de despăgubire a celor afectaţi de stricăciunile produse de animale etc.

Olga Georgescu, directorul general al direcţiei cinegetice, şefa lui Mihalache, are o altă explicaţie: "Legea prin care s-a stabilit modalitatea de calcul a preţurilor de pornire la licitaţiile pentru atribuirea fondurilor cinegetice a fost modificată de două ori, în 2007 şi 2008. Iniţial, în Legea 407 din 2006 era o altă modalitate de calcul. Acum, metodologia s-a schimbat, iar noi nu facem decât să aplicăm ce spune legea pe care Parlamentul o adoptă". D-na Georgescu precizează că, în această situaţie, totul depinde de corectitudinea licitaţiilor: "Dacă sunt suficienţi competitori interesaţi, preţul de adjudecare poate fi mult mai mare decât cel de pornire".

Fonduri fără balanţe de venituri şi cheltuieli

Într-adevăr, la o altă licitaţie, desfăşurată în luna februarie 2009, în urma căreia au fost adjudecate toate cele 16 fonduri de vânătoare puse în joc, preţul total de pornire a fost mai mic de 14 mii de euro, iar preţul total de achiziţie a fost de peste 550 de mii de euro - de aproape 40 de ori mai mult decât s-a cerut! Pentru fondul cinegetic Valea Fierului (Hunedoara) s-au cerut 3.827 euro şi s-au încasat 198.239 euro, de aproape 52 de ori mai mult. Subevaluarea este evidentă.

Dacă directorul Olga Georgescu are dreptate, corpul de control nu poate decât să confirme corectitudinea procedurilor de stabilire a preţurilor de pornire pentru cele 8 fonduri cinegetice, problema de bază fiind legislaţia în sine, iar responsabili pentru situaţia creată - parlamentarii care au votat-o în 2008. Există, însă şi o altă explicaţie - gestionarea fondurilor de către Romsilva sau, mai exact, lipsa gestiunii. Am solicitat balanţele de venituri şi cheltuieli pentru trei (la alegere) fonduri din cele opt scoase la mezat acum. Răspunsul Ministerului Agriculturii este stupefiant: "Nu deţinem informaţii cu privire la situaţia economică a fondurilor cinegetice scoase la licitaţie". În schimb, ne-au fost prezentate situaţiile economice pentru alte trei fonduri, iar din acestea reiese că administrarea fondurilor cinegetice este profitabilă, chiar dacă profiturile sunt relativ mici - între câteva sute de lei şi câteva mii de euro.

Cioloş a scăpat de presiuni cerând verificări

Interesant este că, în decursul anului trecut, adică în mandatul Daniel Cioloş - nominalizat acum pentru postul de comisar european pentru Agricultură - nu s-a atribuit niciun fond de vânătoare. Dl. Cioloş declară că "anul trecut, cei din departament au vrut să scoată la licitaţie, în toamnă, pe ultima sută de metri, mai multe fonduri ce fuseseră gestionate de Romsilva şi la care aceasta a renunţat. Am cerut şi eu verificări ale motivelor renunţării Romsilva şi presiunile au încetat".

De partea sa, social-democratul Ilie Sârbu, ex-ministru al Agriculturii, susţine că procedurile de organizare a licitaţiei programate pentru 27 octombrie au fost legale şi corecte. "Dacă au anulat licitaţia, înseamnă că scopul lor e să atribuie acele terenuri direct, cu dedicaţie", acuză Sârbu.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

19 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Bula 22.10.2009 21:36

Ambitia lui Emil Boc a fost:
"Ori premier, ori nimic!"
Se pare ca i-au reusit amandoua... !

 
#2 Italia 22.10.2009 22:40

pot vedea oameni morzi inainte de a murii.

 
#3 Italia 22.10.2009 22:41

Vad cu puterea mintii oameni morzi inainte de a murii

 
#4 Ponta La Septel 22.10.2009 22:49

Ce n-a reusit sa fure PSD-ul singur cand a fost la guvernari, s-a furat sau se fura de catre PSD cu ajutorul PNL... La mai mare, baieti !

 
#5 Sa traim bine 22.10.2009 22:52

Vad oameni morzi ,cu puterea mintii,inainte de a murii.

 
#6 xxx 22.10.2009 23:04

de nu ar mai prinde securistu chior anul nou....sa-l impuste cineva de craciun ca pe ceausescu

 
#7 john mall 23.10.2009 00:00

Deci tu stabilisei sa se inceapa licitatiile la sume de nimic si acum si te deranjeaza ca s-a pus stop la licitatii? Pai tu esti excrocul nene nu guvernul.Aranjasei deja licitatiile? Ti-ai luat dreptul deja si umbla lumea dupa tine?Descurca-te da-le materialul inapoi.

 
#8 cititor 23.10.2009 03:31

Domnul Ilie Sârbu a tras sforile? Domnul Ilie Sârbu nu este acel domn care la o vânătoare cu Premierul Năstase ÅŸi-a vânat ouălele?

 
#9 @cititor 23.10.2009 04:51

Nu, Dn. Sarbu nu si-a vanat ouale, ci nastase i le-a vanat. Si cum nastase este mare vanator, a nimerit din primul foc. In alta ordine de idei, Daca Ciolos a fost destul de vigilent si magaria nu s-a intamplat, Sarbu de cum s-a asezat pe scaunul ministerial a si incercat sa-i paseze domeniile (probabil chiar tzintitorului de co.a/ie) cuiva anume. Sa nu imi spuna mie cineva ca toate astea se fac fara stiinta ministrului... La revedere pesedi si penelei!!!!

 
#10 L-ati botezat Daniel 23.10.2009 07:44

Dacian CioloÅŸ (n. 27 iulie 1969, Zalău) este un inginer agronom ÅŸi om politic român, care a îndeplinit funcÅ£ia de ministru al agriculturii ÅŸi dezvoltării ... In poza se vede si fatza lui de drojdier decavat.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa