Cum a reuşit Şeful Curţii Constituţionale să lucreze 17 ore din 24

de Dragoş BOŢA Postat la: 08.07.2009 20:37 Ultima actualizare: 08.07.2009 21:46

Vida, un fin cunoscător al Constituţiei: „Nu aveţi dreptul să mă fotograţiaţi“ n Foto: Dragoş Boţa

Preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida, lucrează în fiecare zi 17 ore din 24, în trei locuri din Bucureşti şi Timişoara.

Pe lângă postul full time pe care-l deţine, plătit cu un salariu de peste 10.000 lei pe lună, Vida a reuşit performanţa de a încheia şi un al doilea contract de muncă, tot cu normă întreagă de opt ore pe zi, pe perioadă nedeterminată, la o altă instituţie de stat – Universitatea de Vest din Timişoara. Distanţa dintre cele două locuri de muncă este de peste 500 de kilometri. Această situaţie a fost posibilă după ce preşedintele Curţii Constituţionale a dat în judecată universitatea pentru a primi şi cel de-al doilea job full time şi instanţele i-au dat dreptate. Pe lângă acestea, Ioan Vida este profesor asociat şi la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. La toate acestea se adaugă şi alte cursuri susţinute la alte universităţi.

Angajare forţată cu instanţa

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a scos la concurs, în 2004, postul de profesor poziţia 7 din statutul de funcţiuni al Catedrei de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept. Profesorul universitar Ioan Vida s-a înscris la concurs şi a fost validat de Senatul Universităţii, ulterior solicitând să-i fie încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată ca titular al postului şi să fie retribuit prin cumul de funcţii, având norma de bază ca magistrat la Curtea Constituţională. Universitatea de Vest a refuzat acest lucru motivând că nu este posibil deoarece Ioan Vida avea norma de bază la Bucureşti şi se încălca şi Statutul cadrelor didactice care prevede că titularul unui post trebuie să aibă cartea de muncă la instituţia respectivă. Variantele de profesor asociat sau de plată cu ora au fost respinse de Vida, deoarece în aceste variante nu ar fi putut să fie conducător de doctorat. Aşa că preşedintele Curţii Constituţionale a chemat în judecată universitatea, în 26 iulie 2005.

Domiciliul procedural a fost ales în Piaţa Sfântu Gheorghe, nr.1, ap.10, unde este sediul biroului avocatului Ioan Radu Motica, nimeni altul decât actualul decan al Facultăţii de Drept. Tribunalul Timiş şi mai apoi Curtea de Apel Timişoara i-au dat dreptate preşedintelui Curţii Constituţionale. În motivarea sentinţei, judecătorii Curţii de Apel Timişoara au precizat, copiind exact din acţiunea formulată de Ioan Vida, că „un contract individual de muncă se încheie pe perioadă nedeterminată, chiar şi în cazul unui cumul de funcţii şi numai în situaţii speciale, excepţionale, acesta urmează a se încheia pe durată determinată”.

Argumentul universităţii că, prin semnarea unui al doilea contract cu normă întreagă, Ioan Vida ar urma să lucreze 80 de ore pe săptămână, în loc de maxim 48 cât prevede Codul Muncii, a fost respins, pe motiv că „nu se poate ajunge la situaţia imaginată de recurentă” deoarece „există posibilitatea conceperii unui program de lucru săptămânal inegal”.

Complete diferite, motivări identice la virgulă

Sentinţa Curţii de Apel Timişoara în dosarul Vida ridică mari semne de întrebare deoarece motivarea prin care i se dă câştig de cauză este identică cu cea din cazul Mircea Criste, fostul procuror general al României. Acesta a dat la rândul său în judecată Universitatea de Vest pentru a fi obligată să-i încheie contract de muncă pe perioadă nedeterminată pe postul de conferenţiar – poziţia 15 de la Facultatea de Drept, după ce acest lucru a fost refuzat deoarece Criste era decan şi avea norma de bază la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Apărătorul lui Criste a fost avocatul Viorel Paşca, la momentul depunerii acţiunii în instanţă chiar decanul de la Facultatea de Drept de la UVT. Trei judecători de la Curtea de Apel i-au dat câştig de cauză lui Criste în 17 octombrie 2005, iar în 7 decembrie un alt complet lui Vida, motivaţia fiind practic luată cu copy paste. Până şi prescurtările şi aşezarea în pagină au fost copiate. Singurele diferenţe – câteva fraze intercalate. Dosarul Vida ar putea duce la condamnarea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului deoarece Universitatea de Vest a depus o plângere în legătură cu sentinţele identice din dosarele Criste şi Vida. Reprezentanţii instituţiei au reclamat încălcarea dreptului la un proces echitabil şi au solicitat daune de peste 45.000 de euro.

Ţara, o catedră pentru profesorul Vida

În timp ce este preşedintele Curţii Constituţionale şi profesor titular la Timişoara, Ioan Vida mai este şi profesor asociat la SNSPA Bucureşti unde predă Teoria generală a dreptului şi statului şi Legistică formală. Conform declaraţiilor oficialilor instituţiei, preşedintele Curţii Constituţionale predă aici până la şapte ore pe săptămână. La universitatea bucureşteană a acceptat să fie plătit doar zece luni pe an, excepţie făcând perioada de vacanţă a studenţilor, şi contractul să-i fie reînnoit în fiecare ciclu universitar. De asemenea, prof.univ. Ioan Vida a mai predat şi pe la alte universităţi. În 2008, a avut un modul de zece ore la un master al Universităţii Mihail Kogălniceanu din Iaşi.

„A fost aşa de prost plătit că noi suntem săraci. A încasat mi se pare 15 milioane de lei pentru munca lui. A făcut-o de dragul ştiinţei, nu pentru bani”, a explicat rectorul Genoveva Vrabie.

„Nu aveţi dreptul să mă fotografiaţi. Vă interzice Constituţia”

Ioan Vida a fost, joia trecută, la Timişoara, unde doi dintre doctoranzii săi şi-au susţinut lucrările. La final, pe holul Facultăţii de Drept, preşedintele Curţii Constituţionale s-a încurcat în declaraţii „Sunt profesor asociat aici la Timişoara. Nu am normă întreagă. Răspund doar de doctorat. Am normă întreagă de opt ore, dar am două masterate şi doctoranzii pe care-i supraveghez. Norma de profesor asociat este cea care-ţi revine prin programă. Nu, nu sunt cu normă întreagă. Am dat universitatea în judecată pentru că nu a vrut rectorul să mă angajeze”.

Dialogul s-a încheiat brusc în momentul în care l-am întrebat cum poate să fie la trei locuri de muncă într-o singură zi, la distanţă de peste 500 de kilometri. „Asta e treaba ta?” a izbucnit nervos Ioan Vida, după care s-a retras în unul dintre birourile facultăţii. După vreun sfert de oră a plecat, refuzând să mai facă alte comentarii. Când a observat că este fotografiat pe treptele instituţiei a început să strige: „Este interzis să mă fotografiaţi. Gata. Vă interzice Constituţia”.

Ioan Vida (preşedintele Curţii Constituţionale“ - „Am normă întreagă de opt ore“.

Info plus:

Declaraţiile de avere ale preşedintelui Curţii Constituţionale, pline de mistere

Declaraţiile de avere ale preşedintelui Curţii Constituţionale, Ioan Vida, ridică mari semne de întrebare, având în vedere modul în care au fost completate în ultimii doi ani. La capitolul venituri, se poate observa că, în 2007, Vida a câştigat mai mulţi bani ca profesor universitar decât ca magistrat. De la „SNSPA, Univ. de Vest, etc”, în calitate de profesor universitar, a câştigat 129.594 lei, în timp ce funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale i-a adus doar 105.757 lei. Chiar dacă anul trecut sumele încasate din predat au crescut, ajungând la 134.665 lei, nu au mai depăşit salariul de magistrat care i-a băgat în buzunar lui Vida 193.024 lei. Deşi depozitele bancare au rămas cu aceleaşi valori şi nu apare nici un imobil vândut, în ultima declaraţie de avere a preşedintelui Curţii Constituţionale apare o nouă casă cumpărată în 2009. Vila are 174 de metri pătraţi şi este situată undeva în sectorul 1. Bunul a fost cumpărat împreună cu soţia, dar în declaraţia de avere a înaltului demnitar nu apare trecută adresa exactă şi nici valoarea cu care a fost cumpărat imobilului. De altfel, la nici una dintre cele şase case de locuit sau de vacanţă ale familiei Vida nu a fost trecută nici o sumă.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

80 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 8.07.2009 21:54

Pe lângă postul full time pe care-l deţine, plătit cu un salariu de peste 10.000 lei pe lună, Vida a reuşit performanţa de a încheia şi un al doilea contract de muncă, tot cu normă întreagă de opt ore pe zi, pe perioadă nedeterminată, la o altă instituţie de stat – Universitatea de Vest din Timişoara.

 
#2 eu 8.07.2009 21:55

acolo unde se dau pe mocca diplomele la totii fraierii
asta este perimat si expirat de mult acusi crapa

 
#3 DDa 8.07.2009 22:07

multi-playerul de strategie erepublik a atras pana acum 134.000 de e-cetateni. romania este una din principalele forte ale europei. dupa ce am fost multa vreme pe primul loc, am fost intrecuti de ungaria. in acest joc poti fi om de afaceri, militar, politician. de asemeni, poti lupta pentru romania impotriva ungariei, rusiei, ucrainei. daca vrei sa-ti petreci timpul intr-un mod placut si sa ajuti si romania virtuala in acelasi timp, intra pe urmatorul link: erepublik.com/en/referrer/ddanica. n-o sa-ti para rau!

 
#4 MOSUL 8.07.2009 22:19

psd-ul este un partid nascut din rezidurile pcr.gasca de borfasi ai esalonului doi care au stat in umbra marilor granguri comunisti.lor li sa alaturat cateii,lacheii securisti,si impreuna au format gasca ordinara numita psd.sunt de notorietate tunurile date de psd-isti si acolitii lor.in momentul de fata au aderat la o tactica socanta,tipa si urla,catalogant pe toatalumea din tara asta hoti.ei fiind singurii cinstiti si nepatati.au imprumutat tactica lui baselu privind guvernarea.suntem la guvernare dar de vina sunt fratii nostri desprinsi din fsn pdl-istii,doar ei fac rele la guvernare,noi avem doar performante....cand au guvernat cu pnl-ul si au rupt bugetul in pomeni electorale,doar doar or sa ia singuri cascavalul la alegeri,de vina au fost doar pnl-istii,asa tipau porcii rosii.,,marele strateg" iliescu cera hotilor din psd sa se retraga in linia a doua,atentie,in linia a doua,nu sa praseasca partidul cum ar fi logic ci mai la spate ca sa nu se prinda prostii cand mai intreaba unii cum de au asemenea averi(intre noi fie vorba,baronii psd sunt bogati rau)de ceva timp forumul gandul este bantuit de niste postari care se repeta deranjant.psd-ul ataca celelalte partide intr-un pod josnic,propagandistic infantil si grotesc.acum.eu nu vreau sa-i apara pe ailalti de psd,nu sunt cu nimic mai buni sau mai rai,sunt la fel,dar ce face psdul este socant si scarbos in acelas timp.e ca si cum as fi homosexu,al si as merge la o parada gay dar cu noua dreapta,sa arunc pietre......

 
#5 ilie m 8.07.2009 22:22

foarte simplu si eficient : lucreaza opt ore intr-0 zi la timisoara si opt ore intr-alta zi la bucuresti ...si in total inseamna 16 ore saptaminal, ca doar n-ati vrea ca batrinelul sa se surmeneze muncid zilnic !

 
#6 Ginel 8.07.2009 22:25

felicitari pentru acest articol. l-ai prins pe marsav, bine ar fi daca ar mai exista inca 100.000 de dragos bota in presa...marlanii ar fi cu fatza la perete. felicitari again :x

 
#7 steagu rosu 8.07.2009 22:28

sunteti curiosi ce partid il protejeaja pe maimutoi??????????? ....ghici ciuperca cei

 
#8 ION 8.07.2009 22:29

asemenea d-lui vida, multe cadre didactice universitare si multi cercetatori cu norme in tregi in bucuresti, fac naveta la universitati private sau chiar de stat din vestul tarii si chiar si in alte zone geografice. aceasta situatie treneaza din 1991 odata cu infiintarea universitatilor private. unii au doua salarii la stat pe acelasi program de munca suprapus si nu s-a sesizat nimenea. dimpotriva, unii fac naveta pe banii institutiilor in care sunt incadrati cu carte de munca. cine sa-i ia la raspundere? unii ca d-l vida? de aceea este haos in tara noastra si cei vizati si vinovati nu doresc altceva decat mentinerea haosului spre binele lor personal.

 
#9 Mircea Badea 8.07.2009 22:35

pe mine nu m-a ingrozit cati bani salta garidul de la statul roman.sunt altii mai bine platiti.pe mine m-a ingorizit cat de urata este pocitania dracului,este mostruos...........

 
#10 dic 8.07.2009 22:37

pai a invatat omul de la adrian nastase, care avea cursuri la diferite universitati, in unele zile omul avea si cate 28 ore din 24 ipotetic posibile, nici aluia nu ia cerut nimeni socoteala, mai mult, s-au gasit destui care sa il voteze, asa ca hotul face legi in continuare.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa