Cum arată legea unică a salarizării după ultimele negocieri

de Robert VERESS Postat la: 01.09.2009 21:33 Ultima actualizare: 01.09.2009 21:34

Cum arată legea unică a salarizării după ultimele negocieri

Guvernul anunţase că va adopta proiectul prin asumarea răspunderii miercuri, 2 septembrie, dar sindicatele au obţinut, ieri, un ultim răgaz, pentru dezbatere publică. Judecătorii susţin că Pogea a admis că unele salarii vor scădea faţă de cele aflate în plată

Vasile Marica, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor Fed Lex, a declarat, pentru Gândul, că Guvernul nu va adopta miercuri, 2 septembrie, prin asumarea răspunderii, proiectul legii salarizării unice în sistemul bugetar. „Legea va fi postată mâine, pe site-ul Guvernului şi va sta în dezbatere publică o săptămână”, susţine Marica. Termenul legal pentru dezbaterea publică a unui proiect de lege este de o lună, dar se pare că Guvernul şi sindicatele au ajuns, ieri, la un compromis pentru comprimarea acestuia.

Ultimele negocieri dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor, desfăşurate ieri după-amiază, au fost extrem de tensionate. Reprezentanţii judecătorilor susţin că, după mai multe insistenţe, ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a admis că unele salarii vor scădea faţă de cele aflate în plată, fapt care răstoarnă tot ce s-a susţinut până acum de membrii Executivului, în frunte cu premierul Boc, şi încalcă unul dintre principiile fundamentale ale proiectului legii salarizării unice.

„A dat din colţ în colţ şi, până la urmă, a recunoscut că unele venituri scad. În acel moment, toată sala a luat foc. Pogea a încercat să ne învrăjbească, repetând că avem tupeu, că ce am vrea noi să facem cu salariile profesorilor şi medicilor? Dar noi am spus răspicat că vrem ca şi profesorii şi medicii să aibă salarii mari. Cerem doar ca noi să nu avem de pierdut”, ne-a declarat judecătoarea Lavinia Lefterache, care a reprezentat Uniunea Naţională a Judecătorilor din România la discuţiile de ieri cu Guvernul.

Scad diferenţele dintre salariile mici şi salariile mari

Singurele modificări majore aduse proiectului legii salarizării unice în sistemul bugetar, faţă de varianta propusă de Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe, în a doua decadă a lunii august, au fost operate pe principiul „să moară capra vecinului”. Astfel, salariile mici vor rămâne mici, dar vor scădea diferenţele ce le separă de salariile mari. La solicitarea unor sindicate, Guvernul a comprimat grilele cu coeficienţii de salarizare, astfel încât raportul între salariul minim şi cel maxim să fie 1:12 şi nu 1:15. Pe de altă parte, coeficienţii magistraţilor fără funcţii de conducere au fost micşoraţi cu peste 40 de procente. Prin urmare, dacă în prezent şi înainte de ultimele modificări ale grilelor, un judecător de judecătorie are/ar fi avut venituri comparabile cu ale unui secretar de stat, în proiect coeficientul său este de doar 4, respectiv 2.820 de lei (considerând salariul minim de 705 lei de la 1 ianuarie 2009, anunţat de Executiv pe 25 august).
Aceasta este nemulţumirea majoră a judecătorilor, care a condus şi la blocarea activităţii instanţelor în aceste zile. Dar magistraţii sunt nemulţumiţi şi de discrepanţele majore între funcţiile de execuţie şi cele de conducere.

Lavinia Lefterache spune că un preşedinte de judecătorie va câştiga mai mult decât un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, şefii Parchetului General, DNA şi DIICOT vor câştiga mai mult decât miniştrii şi parlamentarii, respectiv 11,4 salarii minime, în timp ce doar şeful statului va avea 12 puncte în grilă, iar premierul va avea 11,8 puncte, la fel ca preşedintele Senatului, Camerei Deputaţilor, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Curţii Constituţionale, al CSM, procurorul general şi şeful Curţii de Conturi. Coeficientul miniştrilor va fi 11,2, iar al parlamentarilor 9,6.

Sănătatea, tot în coada clasamentului

Nici Sănătatea nu va sta pe roze, medicul cel mai bine plătit va avea echivalentul a 5,25 de salarii minime pe economie, în timp ce medicul stagiar va primi 1,9 salarii minime.
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

16 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 vox 1.09.2009 22:33

veau sa vad un singur ministru, un singur parlamentar care-si da demisia pt legea unica a salarizarii

 
#2 un cetatean 2.09.2009 00:04

Pogea, asa sa-ti ajute al` de sus! Ai macelarit fara mila bugetele de la sanatate si invatamant, ti-ai pus toata judecatorimea in cap, dar bine ca avem "turism", fi-ti-ar si fi-v-ar sa va fie la toti!

 
#3 LAT 2.09.2009 00:31

"[...] medicul cel mai bine *ătit va avea echivalentul a 5,25 de salarii minime pe economie". OK, nicio problema, dar in aceste conditii ar trebui specificat in lege fie costul biletului de avion dus-intors pana la Viena, fie echivalentul in salarii minime a "suplimentului" individual datorat pe procedura medicala de catre pacient/apartinatori. Cu alte cuvinte, noua lege e exemplificarea ideala a zicalei "na-ti-o franta ca ti-am dres-o"!

 
#4 Dascal 2.09.2009 06:59

Stimati colegi,
haideti sa ne imbracam in negru sau sa venim cu banderola neagra la deschiderea anului scolar.Primele noastre cuvinte ,in locul salutului de intalnire,sa fie:Dumnezeu sa ierte educatia!
In discursul de bun venit copiilor sa pastram si un minut de reculegere pentru viata noastra irosita ..

 
#5 D.D. 2.09.2009 08:59

Am citit informatia din titlu la adresa *://*.ziaruldeiasi.ro/national-extern/bulgaria-isi-inchide-toate-agentiile-de-stat~ni5nu2 si ma intreb de ce aceasta solutie simpla si de bun simt nu
se aplica si la noi? Asta, in loc ca Pogea si ai lui sa-si bata joc de medici si de profesori! De fapt, aceasta moda a agentiilor a aparut la noi in vremea Guvernarii Ciorbea, dovedindu-se o idee extrem de nefericita de-a lungul anilor. Poate ca a venit vremea sa se renunte la agentii si sa se atribuie problemele de care se "ocupa" acestea in prezent ministerelor - mai ales ca multora dintre acestea, in momentul de fata, le cam lipseste... obiectul muncii!

 
#6 D.D. 2.09.2009 09:00

Bulgaria isi inchide TOATE AGENTIILE!

(acesta este "titlul" la care ma refer in comentariul de mai jos...)

 
#7 bogatescu 2.09.2009 09:14

Letfterache auzi!.. magistrat!... cu un rraahhat de nume... predestinat foamei si saraciei...pe vremuri te punea să-ţi schimbi numele. Si dupa ce ca au cel mai mic salariu de 8000, cand vine vorba sa-ti recuperezi banii in justitie stai si doi ani fiindca inselatorii sunt mana-n-mana cu magistratii care iau spaga, in ciuda veniturilor uriase...Nu-i nimic voi merge la Haga, pentru ca sunt banii mei si n-am sa-i pierd pe cheltuieli de judecata in rrraaahhhatul care-i zice justitie romana.

 
#8 dan 2.09.2009 09:28

atentie la media 30% maxim spor pe sistem. aceasta medie ascunde o mare capcana.iar ne vom trezi cu salarii dublate chiar triplate. la fel o medie pe ordonatori credit. cel mai corect -max. 30% pe salariat. restul inclus in salariul tarifar al functei.

 
#9 lara322 2.09.2009 12:42

nu mai vrem negocieri , nu mai vrem vrajeli ... vrem sa aflem o data ceva concret si batut in cui ...nu ne mai duce-ti cu zaharelul!!!!!

 
#10 bianca 2.09.2009 12:52

atata se negogiaza si in final nu stiu daca va avea vreu rost!!!Asta ramane de vazut!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa