CUM L-A EVITAT BĂSESCU PE BOC LA INUNDAŢII
CUM L-A EVITAT BĂSESCU PE BOC LA INUNDAŢII
Cu o săptămână în întârziere şi fiecare pe calea lui.
Astfel pot fi rezumate traseele printre ape făcute de preşedintele
Traian Băsescu şi premierul Emil Boc. Inundaţiile au luat amploare
însă din 23 iunie
Pătrăuţi (judeţul Suceava) şi Dorohoi (judeţul Botoşani) sunt localităţile în care amândoi au reuşit să ajungă să vadă cum viiturile au luat casele oamenilor, dar până şi aceste puncte cei doi demnitari au avut grijă să le bifeze în zile şi în moduri diferite. În ciuda faptului că prăpădul meteorologic şi hidrologic a luat amploare din 23 iunie, şeful Executivului şi-a început vizitele la sinistraţi abia la 29 iunie (marţea trecută). Şeful statului a avut un start şi mai întârziat, respectiv vinerea trecută, când a ajuns în judeţele Suceava şi Botoşani. Miercuri, după o şedinţă de Guvern-maraton, Boc i-a trimis pe miniştri în teritoriu şi el s-a prezentat în Galaţi, Brăila şi judeţul Neamţ (Roman şi Doljeşti). Vineri, când şi preşedintele "s-a aruncat" în vâltoarea apelor la Pătrăuţi, Dorneşti şi Dorohoi, premierul a luat calea judeţului Bacău (Săuceşti, Schineni şi oraşul Bacău). Sâmbătă, Traian Băsescu s-a dus pentru prima oară la Săuceşti, iar Emil Boc la Galaţi şi Şendreni. A doua zi, şeful statului revenit în aceeaşi localitate din judeţul Bacău, iar prim-ministrul a plecat spre Zamoştea (judeţul Suceava). Începutul săptămânii a debutat cu vizite din nou separate, cei doi făcând o rocadă a locaţiilor. Şeful Executivului a fost luni la Galaţi şi marţi în Botoşani şi, din nou, în judeţul Suceava tot la Dărmăneşti, iar preşedintele a fost luni în judeţele Suceava (Dorneşti) şi Botoşani (Dorohoi) şi marţi la Galaţi şi pentru a treia oară la Săuceşti.
Ministrul de Interne: Nici nu era bine să fie în acelaşi loc
La întrebarea ziarului Gândul de ce se evită cei doi şi dacă există un conflict între ei, ministrul Vasile Blaga - care i-a aşteptat la Galaţi pe cei doi dar în zile diferite - a declarat: "Eu nu le ştiu programul dar nici nu era bine să fie în acelaşi loc. Eu am convingerea că nu este nicio disensiune între cei doi". Reamintim că ziarul Gândul a relatat deja despre faptul că preşedintele ar fi supărat pe Emil Boc. Potrivit unor surse din PDL, şeful statului i-ar fi spus premierului să nu crească TVA ci să impoziteze pensiile.
Cursa printre ape a autorităţilor
Preşedintele Traian Băsescu a fost din nou într-o zonă ameninţată de ape, la Galaţi, acolo unde ieri fusese Emil Boc. "Adun debitul Prutului cu debitul Dunării şi cu debitul actual al Siretului şi nu îmi iese inundaţie", a declarat Băsescu pe geamul maşinii la intrarea în oraş. Şeful statului a inspectat şi digul construit pentru apărarea oraşului Galaţi şi le-a spus jurnaliştilor, întrebat fiind cum i se pare construcţia, că aceasta este singura soluţie. Tot ieri, Băsescu s-a deplasat din nou la Săuceşti şi a avut o şedinţă scurtă la primărie, unde a discutat despre problema canalizării şi a cerut ca până joi să fie date avizele necesare.
Ministrul de Interne Vasile Blaga s-a aflat ieri la Galaţi unde s-a ridicat digul pentru apărarea oraşului. Demnitarul a declarat pentru Gândul: "Sunt convins că nu se va inunda Galaţiul, mă bazez pe analizele experţilor din domeniu. Acum cota este de 678 centimetri, va merge spre 687, noi suntem pregătiţi şi pentru şapte metri". La întrebarea ziarului Gândul referitoare la faptul că gălăţenii nu s-au oferit voluntari pentru ridicarea digului, Blaga a spus că au venit oameni din diferite societăţi comerciale care au ajutat la construirea digului. "Vreau să fiu sincer până la capăt. M-am bazat oricum în principal pe 1500 de oameni, cei de la Armată, Jandarmerie, ISU". Ministrul de Interne mai spune că situaţia din România este una mai bună comparativ "cu ce s-a întmplat cu o lună în urmă în Polonia, Ungaria, Franţa". "La noi nu s-a inundat niciun oraş mare", spune Blaga. Ministrul îi avertizează însă pe primarii din localităţile mici care au fost inundate în primele zile: "Va trebui să insistăm cu măsurile drastice faţă de autorităţile locale care nu vin la cursurile pentru situaţii de urgenţă organizate de stat, ca să ştie cum să se organizeze în astfel de situaţii". Autorităţile au decis să deverseze o parte din apa Dunării în Canalul Dunăre-Marea Neagră, în zona centralei nucleare de la Cernavodă, pentru a evita inundarea unor suprafeţe suplimentare de teren, a declarat, ieri, ministrul Economiei, Adriean Videanu, citat de Agenţia Mediafax: "Am decis de ieri seară, la ecluza de la Cernavodă, ca o parte din apa Dunării să fie preluată de canalul Dunăre-Marea Neagră. Este vorba de o cantitate nesemnificativă". Ministrul a efectuat ieri o vizită în judeţul Neamţ, în câteva localităţi afectate de inundaţii. Premierul Emil Boc a fost ieri în localitatea suceveană Dărmăneşti, unde opt case au fost distruse de ape.
El a lăudat implicarea autorităţilor locale, dar şi a populaţiei în reconstrucţia noilor locuinţe. Premierul Emil Boc a participat, de asemenea, la Botoşani, la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













54 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Si o harta in care se arata cum s-au ocolit Crin si Ponta in ultima saptamana cand faceti. Nu cred ca e foarte greu. Cand unu e la antene celalalt e la realitatea si tot asha.
Ma, al na.i.bi. cum manca astea comentariile
Un rege si-a sarbatorit a 80-a aniversare in ziua in care tara sa juca semifinale mondiale
afla ce s-a intamplat pe
istoriafotbalului . com
Cum p u l a mea pot gandi trei cr - etinei de la Gandul ca Presedintele si Primul Ministru o sa dea cap in cap pe traseu la inundatii???!!! Chiar atat de re -- tardati pot fi????Fereasca sfantul de do bi toci de reporteri. Apoi analizam ca a zis Basescu sa ia presa din fata lui ca nu poate vedea lucrarile de barajul de cr eti nei din fata lui.
Pai cred ca s-o fi dus unul intr-o parte si altul in alta, e drumuri diferite. Nu cred ca au apucat pe aceiasi carare, ii vedeam pe punte si atunci ne dumiream care se da la o parte si din calea cui.
@Bebe
imi place cum ii alinti pe asa zisii ziaristi CRE-TI-NEI :)))
N-as crede ca sunt cerati, au aut trasee diferite de la inceput, eu asa cred.
Daca ar fi fost cinstit, Basescu si-ar fi dat demisia imediat dupa ce a condamnat comunismul in Parlament; el a fost produsul "epocii de aur" si fidel constructor al socialismului multilateral dezvoltat de Ceausescu.E caraghios acum cand dintr-un ditai CLC al navei amiral a Flotei pe care a scufundat-o, a ajuns sa se plimbe cu barca pe viituri !
Intre GhinION Iliescu si Ghinion Basescu diferentza e de 20 de ani, cat a trecut de la 22 dec 89. Ideea lui " de ce nu moare poporul asta ca sa scape de mine " este stupida ! El nu-si da seama ca este ineficient ?
separatia puterilor in stat, dragii moshului!
@victor
victor ,te pomenesti ca esti chiar tu " MICUL TITULESCU POANTA" !UNU: ACESTE DOUA" ZIARISE " SUNT COMPLET TENDENTIOASE . SUB BAGHETA CTP SI URSULUI MILIONAR ,ESTE FIRESC SA SCRIE ASEMENEA PROSTII. ARGUMENTE SUNT DESTULE. DACA ERA SI BASESCU,UNDE SE DUCEA BOC ,SCANDAL MARE ,DACA NU S-A DUS NU E BINE. * SA VA INTELEAGA PE VOI ZIARISTII. CAT DESPRE DEMISIE ,OPOZITIA SA LASE CIOCUL MIC.CRIZA ASTA ARE DOUA COMPONENTE. 1 CRIZA MONDIALA 2 CRIZA PROVOCATA DE TARICEANU ( PNL SI PSD) IN VECHEA GUVERNARE. ASA CA VICTORAS ,MAI PUNE MANA PE CARTE SI MAI STUDIAZA CRIZELE DIN ANII INTEBERICI. DAR CUM AI FACUT FACULTATEA LA PARTICULAR , NU AM PRETENTII.
1. intarata-i drace, ca si mie-mi place.....doar nu credeati ca tine mult dragostea dintre cei doi sau poate este o alta stratagema a lui base, mai stii?!
2. unii ,,comentatori" condamna comunismul, pai frumosilor in acea vreme s-au facut aceste diguri, pe care actualii nu sunt in stare nici sa le intretina: inainte de 89, nu se circula pe aceste diguri, existau angajati care le intretineau si le pazeau, pt. ca animalel sa nu pasca iarba ce tine particulele de sol legate,etc
3. ce treaba au cei doi antonescu si ponta cu relatia dintre presedinte si premier?!
limitarea terenurilor afectate de CALAMITATI- MASINI pregatite sa Transporte MATERIALE la orice ORA === stare de NECESITATE - masinile firmelor sa fie folosite ptr. transportul sacilor cu nisip ... ETC.
si eu sunt de acord ca iubirea dintre presedinte si premier nu putea sa tina mult. pentru ca basescu este diabolic, calca pe cadavre, iar boc a fost pentru el doar instrumentul cu care si-a facut numerele de mefisto.boc a ramas acelasi tanar utecist, care astepta sa fie laudat in fata careului, pentru indeplinirea misiunii de preamarire a iubitului conducator, insa o sa aiba parte de alta rasplata. in ceea ce priveste actiunile celor 2 la inundatii, cred ca se putea realiza ceva pentru sinistrati cu banii cheltuiti pentru deplasarea armatei de sepepisti, pentru a-i apara pecei doi de oua, rosii si blestemele poporului.
...pentru ca Base -care ramasese fara apa la whisky - umbla mereu pe mai multe carari si lui Boc i-a fost greu sa le nimereasca.
Mie mi-a placut cum s-a comportat premierul Boc in aceasta perioada de inundatii.
PD-L& UNPR &UDMR==Din gunoaie v`ati nascut,in mizerie traiti si tot asa o sa muriti!!!
PD-L& UNPR & UDMR==Din gunoaie v`ati nascut,in mizerie traiti si tot asa o sa muriti!!!
PD-L& UNPR &UDMR==Din gunoaie v`ati nascut,in mizerie traiti si tot asa o sa muriti!!!
PD-L& UNPR & UDMR==Din gunoaie v`ati nascut,in mizerie traiti si tot asa o sa muriti!!!
PD-L& UNPR &UDMR==Din gunoaie v`ati nascut,in mizerie traiti si tot asa o sa muriti!!!
PD-L& UNPR & UDMR==Din gunoaie v`ati nascut,in mizerie traiti si tot asa o sa muriti!!!
PD-L& UNPR &UDMR==Din gunoaie v`ati nascut,in mizerie traiti si tot asa o sa muriti!!!
PD-L& UNPR & UDMR==Din gunoaie v`ati nascut,in mizerie traiti si tot asa o sa muriti!!!
Mia placut si aprob modul cum s-au comportat presedintele si priml monistru in aceasta perioada de calamitati naturale prin care trece Romania . Consider ca au procedat corect si guvernul si-a facut datoria , tinand cont deposibilitati si de ,,bartfa " dela televiziunile aservite , in care emisiuni intregi au tinta drept guvernul . Am constatat ca afirmatile si nemultumirile cetatenilor ,desi erau cu apa pana la * , nu erau legate de inundatii ,ci de inbogatirea politicenilor , scaderea pensilor [ care desi nu s-a facut erau amintite ] . Deci , ce spuneau cetatenii aceste lucruri ? Spuneau ca asa au auzit la televizor la posturile Realitatea si antene . Asa ceva sediscuta in Romania la unele tv. cand tara e in criza si guvernul areproblememari financiare , cu sprijinu vartos al opozitiei care e folosita de tv. in destabilizare.
INTRA IN POLITICA SOCIALISTA
Blaga, Vasile Blaga gandeste cu viteza luminii ? :))) Parca este de in terne si de administratie ministru , nu ? Ei habar nu au ce trebuieste sa faca in situatia de fata . Pentru stat , pentru tara , pentrupopulatie ,pentru iei insisi . Se stiu ca nu au ce cauta pe acolo , ei sunt de ...umplutura , sunt in plus , sunt niste oameni , simpli oameni ce doar umbla cu minciunilecu pacalelilecu instigarile si sunt pur si simplu doar indivizi ce doar provoaca , sunt niste provocatori de cea mai joasa speta - gasind personaje destule cu care sa-si puna provocarea , provocarile in aplicare . Din asemenea provocari ca a individului jurnalist - de la intalnirea cu ....militarii ,,vreau sa vad militarii '' si nu pe voi jurnalistii care sunteti papagali ce provoaca - ca si mine Basescu &compania de partide romane- a iesit ce a iesit - o bulibaseala si o nenaturalete stresanta , sesizata si ...INTUITA de s-a intamplat alta ...catastrofa in aer. ,,esti in aer '' - aceasta replica , aceasta papagaliceala de la unii la altii, aceasta interesare subtila de armata , de ... munca in mod artificial , ,,ca sa faca ceva '' ca sa arate ca fac ceva in astfel de vremuri cand ...cu /cativa ani in urma se laudau ca se scoate serviciul obligatoriu si se trece la armata profesionista - constatam ca nici pana in ziua de azi habar nu au care le este datoria catre tara , catre populatie , catre adevarati conducatori de stat -si nu catre indivizi ce si-a tras ministrii sa le cante in struna sauuuu sa-i lase sa-si faca mendrele . si cu ei si cu cetatenii si daca se poate ca specialistii sa -si puna capul la contributie si indivizii sa -si aroge niste drepturi ce nu sunt ale lor , sa-si aroge niste laude nemeritate , sa faca pana in ziua de azi ,, victorie victorie '' pe rezultatele unora si altora . se observa o lehameseala * din partea multora - tocmai din motivele foarte bine stiute , sesizate si care nu duc inspre ceva trainic ci doar provoaca ,provoaca si continua sa provoace numai degringolade si pierderi imense . de vieti omenesti si nu numai a celor sinistrati . ca a suporta de atatia ani , pe stiute , in situatia de stres suprauman , supraomenesc - vrand sa-ti depasesti conditia de om atotputernic si atotsfidator si a tot sfidator -constati pana la urma ca tot om esti - cu o limita de gandire , de ,,putere''caracteristica omului si nu ...fenomenelor si nu .. nu nici macar a celor ce gandesc in biiiiineee ci in intrecerea de a insela vigilenta de asemenea provocare a prezentului .nemunca din urma , dezinteresul , calea catre ascundere din prezent ,sfidarea naturalului si prefacatoriileartificialul si delasarea de catre cei ce trebuiau sa nu dea voie unor asa situatii - face sa nu se mai aiba nici o pretentie , nici un drept ,nici macar sa mai aiba pretentie la salarizare corespunzatoare - stiind ca si ei au avut partea lor de vina in accentuarea situatiei de declin de stat , de tara , de institutie -indiferent care este ea ca institutie si care ii este DATORIA . aceasta se ascunde si ea , se evita a -si pune mintea la contributie catre ce au de facut - crezand ca se va da ordine de ...teroare catre alte personaje . cui sa mai dea ordine , cui sa mai ordone si alte neplaceri cand multi , foarte multi sunt ca in transa , sunt adusi in situatia -nemaiantalnita - de buimaceala si nevenire de a crede ce se intampla - din dezinteres ,din interesul ce trebuia sa il aiba ca oameni - in primul rand , ca omenie si apoi ca angajati ,ca datorie . trecerea timpului trebuia sa fie cu invataminte , cu invataturi bune si luat seama si nu ce se observa in prezent de asemenea lashitatede asemenea delasare foarte * si foarte DEZONORANTA . CA OM , CA ANGAJAT , CA SITUATII DE STARI GRAVE SI PE CARE NICI NU CATADICSESC SA LE DECLARE . ALTII , ALTE STATE PENTRU ASEMENEA CATACLISME SI STARI DE TARA , PENTRU MAI PUTIN DECLARAU CE ERA DE DECLARAT , de stiut si unii chiar exagereaza unele stari din statele lor pentru a primii atentia necesara - insa acestia din motive de ascundere si stiindu-se iei insisi vinovati tac malc , tac chitic - vrandu-se din chiticul lor ca oameni sa li se recunoasca niste supradrepturi ce nu le poseda , nu li s-au RECUNOSCUT DE NIMIC , DE NIMENI SI DE NICIUNDE . buna ziua !
Marsi afara din Ungaria
Nu am tara
nu sunt certati! pur si simplu presedintele l-a protejat pe primul ministru. daca acesta ar fi mers in urma presedintelui ,cand acesta era in apa pana la genunchi, se inneca !!!
TVR sub PDL,
pe http://taxapenonvaloareaadaugata.*.com
azi ne luam ramas bun .adio
Ne-ati luat tara
Până la urmă, ce aveţi, nevrednicilor cu această ţară? Cum dracului de aţi ajuns voi, nişte sfertodocţi abuzivi, să conduceţi o Românie bimilenară, să vă îmbogăţiţi pe seama ei şi să nu vă astâmpăraţi nici după ce v-aţi făcut plinul, gaşcă de citrice putrede ce sunteţi! Noi, ăilalţi, aproape că vă şi iertasem pentru marşul vostru prin străchini, pentru neverosimila trecere într-o noapte de la stânga la dreapta, pentru toată contribuţia voastră la prăpădul general. Vă consideram nişte începători în ale politicii şi nişte buşteni în care încă nu a intrat meşterul cu dalta, să le dea forma. V-aţi trădat familiile şi prietenii, ca să cerşiţi un loc mai în faţă la momentul împărţirii de scaune. Şi dacă aţi fost cinici şi duri între voi, ce v-ar fi putut opri din opera de umilire şi retrogradare a poporului român, căruia i-aţi dat cu democraţia în cap, să-i treacă pofta de-a mai exprima opţiuni. Primele întruchipări ale voastre erau parcă din galeria de epubrete a unui prestidigitator alchimist. Cu timpul, leagănul naşterii voastre a fost chiuveta. Din spălăturile ei s-a putut naşte haita voastră nevertebrată şi lacomă.
Dar măcar o relaţie de bună ziua să fi menţinut voi cu poporul pe care l-aţi târât în toate aventurile zoologiei infecte. Vă trebuia această legitimaţie nobilă facturată de poporul român. N-aţi păstrat nici măcar această regulă formală a jocului, aţi început să împărţiţi copite, în stânga şi în dreapta, celor care v-au girat începuturile ceţoase. Duduiţi printre noi cu o totală lipsă de ruşine şi cu un înspăimântător efect pervers al lipsei de biografie. V-aţi şters pe picioare şi pe creier cu steagurile şi aţi dat ţara care vă suportase pe trei frigidere, pe un fax, pe cinci televizoare şi pe o maşină automată de făcut bani. Aţi inventat geografii perverse şi n-aţi mai recunoscut istoria relaţiilor dintre ţara în care trăiţi şi alte ţări, importante şi decisive, ale lumii. Prin pluralism aţi înţeles indecizia înjositoare de a nu şti, în momentul oportun, care fund de stăpân trebuie spălat şi pupat, ca să-i crească importanţa.
Dar, mai ales, aţi învăţat să furaţi. Ăia care erau consideraţi performeri, pentru că furau oul de sub cloşcă, au devenit, între timp, nişte amatori jalnici în comparaţie cu maeştrii care sunteţi. Iar unde n-aţi putut da lovituri directe aţi introdus şmechereşte politica voastră de tăiere din salarii şi din pensii, ca să acoperiţi prin drastică împuţinare ceea ce nici nu s-ar fi observat dacă ştiaţi să dinamizaţi componentele relansării economice. E pustiu pe unde călcaţi voi şi se goleşte ţara de medici, de avocaţi, de ingineri, de umanişti, de tehnicieni. Mor oamenii de disperare, bombardaţi perfid de ştirile pe care ţine să li le transmită, rânjind, rânjind şi din ochi, nu numai din gură, homunculul şef, ăla pus în capul trebii de piraţii lacrimii naţionale. Pe unde să mai scoatem capul, în acest joc de esenţă cinică, la care ne împingeţi de parcă ne-aţi mai pregăti, după viaţa nenorocită pe care o ducem, pentru o altă viaţă, de inconştienţă şi huzur.
Unde e capitalismul, ticăloşilor? Ce-i cu această infernală derivă în care pluteşte biata noastră ţară? Aţi jupuit zilnic poporul român, v-aţi îmbuibat şi v-aţi înfăşurat în ziduri groase de epidermă porcină, ca să nu vă mai deranjeze nici măcar un cuvânt din partea celor obidiţi. Cum faceţi voi, mă, zilnic teoria solidarităţii şi o adresaţi amărâţilor ţării, când aţi furat şi furaţi - legal şi ilegal - tocmai averea celor mulţi? Înapoi în zoologie, căpuşi portocalii! Poate aţi uitat un banc sinistru care circula acum câţiva ani prin estul Europei: a fost descoperită mama lui Lenin. Ea e vie. Şi e din nou gravidă.
In primul rand, nu asa procedeaza un sef de stat sau un sef de guvern care se respecta si e respectat, care mai e si responsabil pentru soarta tarii pe care o pastoreste.
Nu cred ca mai era nevoie sa mearga seful de stat acolo unde a fost seful guvernului si viceversa! Un sef autentic vine la fata locului, face evaluarile, stabileste * ce se impun si cere rapoarte despre ceea ce s-a realizat sau nu.
Unde s-a mai pomenit ca un sef de stat sa mearga zile la rand in acelasi loc? (La noi, da. Sa ne amintim numai de podul acela devenit "celebru" unde Basescu se ducea aproape zilnic de parca ar fi fost sef de santier!) Si pentru ce s-a mai dus inca o data? Ce a rezolvat prima data si ce a rezolvat a doua oara? De ce nu a rezolvat totul in urma primei vizite de lucru ?Am impresia ca pentru ei aceste vizite care ar trebui sa fie de lucru sunt un fel de excursii in locuri intr-un fel exotice datorita situatiilor extreme in care se fala locuitorii. Au prilejul sa umble prin namol incaltati cu cizme de cauciuc, sa vada puterile distructive ale naturii dezlantuite.
Iar faptul ca vizitele lor de lucru sunt un fel de excursii e confirmat de comportamentul (costumatia) Elenei Udrea.
vino in morzii ma ti de roman ca esti legea cu legea ta si ia-ti tiganii scoate tiganii afara din occident ca nu lucreaza fac rau talharie spargei fura si ucid,tu esti vinovat morzii ma ti de roman cu romania ca si su maghiarii unguri sa traiesti excelent sa ai viata buna in tara ta romania,scoate-i afara ca ii omoram si le taiem capetele ,in ungaria ii omoram de la barbati femei copii ii exterminam,ft-ti grijania ma ti de roman cu tara ta romania,i-ai din occident si nu ii mai lasa ti-nei in tara ta de unde sint ,morzii * de rasa nenorocita tampita,esti inteligent scapa-ne de ei si ti-nei in tara ta ca ii omoram in alte tari si in ungaria
tiganii fac spargeri si talharii furturi si vin din tara ta crapa romane inchide-ti granitele fii sluga uniunii eurpoene si america si iesi definitiv din uniunea eurpoeana ,nu va vrem
romane cu romania iesi definitiv de milog si sluga folosita din uniunea europeana ,nu va vrem pe viata.
FII SLUGA UNIUNEII EUROPENE ROMANE SI AMERICII SI IESI AFARA DIN UNIUNEA EUROPENA ,NU VA VREM NICI MORZI,DISPARETI
iesiti romani si Romania din Uniunea Europeana ,nu trebuia sa fiti integrati,nu sinteti o tara sa fie integrata,nu sinteti un popor sa fie integrat .NU VA VREM.
Nu este tara voastra .Este Ungaria.Ne vrem tara .Vrem Ungaria
Iesiti afara din tara noastra.Nu vrem sa curga singe
UNGUR
UNGUR
interzicele iesierea ca va omoram pe voi ca sinteti vinovati in locul tziganilor,pramatii de romani,scoate lege de rahat rasa de rahat tara de rahat tziganii afara si nu ii mai lasa sa treaca granita,spu jigodiilor,din cauza voastra sint aici din tara voastra
leger omana de rahat din tara de rahat popor de rahat,spu imputiciunilor,nu meritati integrati in uniunea europeana primitivilor ,aveti viata excelenta cei care conduc ca slugi,la ce esti ma in morzii ma ti ministru romane ,prim ministru si presedinte in romania sa aibe astia necazuri si probleme !?grijania ma ti cu tara ta,de imbecili retardati mintali
de rahat ,cu tara ta romania
tu esti romane in Ungaria.tu esti * romane in tara mea,ca roman.tu esti romane * in Ungaria.ma pis pe legea ta,pe cetatenia ta,pe poporul tau si pe romani in Ungaria,in tara mea Ungaria,in UNGARIA pe viata,nu existati
tu romane esti in ungaria.tu romane esti boz gor in ungaria
aia este ungaria
aici e ungaria.iesi afara din tara mea.marsi in tara ta romania.ai tara .marsi afara din ungaria.iesi afara din ungaria.pleaca afara din ungaria
ai crotopit invadat si ocupat ungaria.nu vrei sa mai pleci
traiesti excelent ca stapan si nu iti pasa esti indiferent ne conduci si ne domini dispari de la poporul meu nu va vrem pe viata eliberare fara romani ,libertate in ungaria fara cetatenia romana a romanilor ca nu sintem romani,marsi in romania la romani cu cetatenia romana
moarte romanilor
mi-ati luat Ungaria
ai incalcat granitele independenta si suveranitatea Ungariei.este tara noastra a ungurilor este Ungaria,nu este tara ta ,nu este tara romanilor
nu este Romania ,nu exista Romania.nu exista cetatenia romana in Ungaria .nu exista Romania
nu exista romania ,exista ungaria
nu exista romania pentru ca exista ungaria
NU EXISTA ROMANIA IN TARA NOASTRA UNGARIA.NU EXISTA ROMANIA.EXISTA UNGARIA .nu exista Romania in Ungaria.
Adevarati barbati de stat. Se ingrijesc de binele tarii.