Cum merge trenul CFR: „Îmi fac trei cruci şi semnez pe proprie răspundere“

de Adrian BĂRBULESCU Postat la: 19.10.2009 19:46 Ultima actualizare: 19.10.2009 19:47

Pe Valea Jiului, nervii mecanicilor de locomotivă sunt întinşi la maximum /// Foto: Ovidiu Micsik

Trei cruci şi o rugăciune. Înainte de a intra pe Defileul Jiului, orice mecanic de locomotivă se roagă la Dumnezeu să nu se întâmple vreo nenorocire, deoarece semnalizarea feroviară nu mai funcţionează de mai bine de zece ani de zile

Furturile de echipamente de semnalizare şi automatizare feroviară au transformat Valea Jiului într-un tronson feroviar unde circulaţia trenurilor se face din gară în gară, mecanicul fiind anunţat de fiecare dată, prin staţie, că până la următoarea haltă nu se ciocneşte de niciun alt tren aflat pe linie.

Un sistem rudimentar, de la începuturile căii ferate, care se mai practică doar pe liniile secundare. Valea Jiului este însă o magistrală feroviară pe care circulă în fiecare zi şase perechi de trenuri de rang superior (accelerat, rapid şi intercity) şi 23 de perechi de personale.

În medie, acest tronson de cale ferată este utilizat zilnic de peste 9.500 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţia Gândul de conducerea CFR Călători.

"S-au furat sistematic bobinele de autostop şi inductorii de cale, care frânează locomotiva dacă viteza este prea mare sau dacă mecanicul nu a observat că semnalul este pe roşu. Lipsesc şi bobinele de joantă, care protejează curenţii din linia ferată de cei din linia de contact. Este o vandalizare înfiorătoare", explică preşedintele Federaţiei Sindicale Elcatel, Ionel Socaciu.

Lipsa tuturor acestor echipamente îl solicită la maximum pe orice mecanic de locomotivă. "Mă feresc cât pot de cursele pe Valea Jiului. Când nu am încotro, mai înainte îmi fac trei cruci, apoi semnez ordinul de circulaţie şi pornesc la drum", a declarat pentru Gândul un mecanic de locomotivă, care, din motive lesne de înţeles, a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Operatorii privaţi: "Îmi dă peste cap tot businessul"

Nu numai societăţile de stat CFR Călători şi CFR Marfă au de suferit din cauza furturilor de echipamente de pe Valea Jiului, ci şi operatorii privaţi. "Acea secţie ne omoară roţile, bandajele, frâna. Starea proastă a infrastructurii îmi dă peste cap tot businessul", spune directorul adjunct al Unifertrans, Aurel Dumitrescu.

Chiar dacă cei de la CFR Călători nu se plâng prea tare, spunând că acest sistem de circulaţie a trenurilor "pe baza înţelegerii telefonice - cale liberă" este reglementat prin instrucţii feroviare specifice şi că "nu ridică probleme în desfăşurarea serviciului pentru personalul de tren", probleme pot apărea oricând. Totul depinde de cât de atent este mecanicul, dar şi de comunicarea prin staţie cu personalul. O singură secundă de neatenţie poate cauza o catastrofă, explică specialiştii în domeniul feroviar.

Accidentul de săptămâna trecută, când rapidul Iaşi-Galaţi a deraiat, nu s-a soldat cu nicio victimă tocmai pentru că funcţiona bobina autostop, care a oprit trenul după ce mecanicul nu a observat culoarea roşie a semnalului.

Subfinanţare cronică

Nu numai furturile care au scăpat de sub control pun în pericol siguranţa feroviară, ci şi lipsa banilor pentru reparaţii, situaţie care persistă de aproape 20 de ani.

Potrivit ultimelor statistici ale CFR SA, compania care gestionează infrastructura, în momentul de faţă se înregistrează 5.493 km de linie care este scadentă la reparaţie capitală. Şi numărul lor creşte, în condiţiile în care anual se repară, din cauza lipsei fondurilor, mai puţin de 40 km, iar în ultimii doi ani nu s-a mai făcut nicio lucrare de acest fel. În 14 ani de zile, numărul de kilometri care necesită reparaţii capitale a crescut cu 3.025, potrivit aceloraşi date ale companiei.

Culmea, sumele alocate de la bugetul statului pentru reparaţii au scăzut. Chiar dacă 2009 este "anul investiţiilor în infrastructură", suma de 13,28 milioane de lei aprobată pentru CFR SA este mult mai mică decât cei 55,19 milioane alocaţi anul trecut. Nici pentru investiţiile aflate în derulare nu prea sunt bani. De exemplu, în primele şase luni a fost deja cheltuită suma de 133,25 milioane de lei din totalul bugetat pentru acest an la reabilitarea liniei Bucureşti-Constanţa.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 ACARUL DE SERVICIU 19.10.2009 23:27

Dumitrescu asta e cel care pana acum o luna era director general adjunct la CFR CALATORI! Pai ce * mai vreti?! Sunteti tampiti? REVOLUTIE PE BUNE E SINGURA SOLUTIE!

 
#2 www.schemeloto.ro 20.10.2009 09:28

Premiu mare la loto 6/49, peste 4,7 milioane EURO:
===========================
www.schemeloto.ro
===========================

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa