Cum pot cumpăra românii online din SUA. O afacere cu intermediari şi siteuri speriate de hackeri
Cum pot cumpăra românii online din SUA. O afacere cu intermediari şi siteuri speriate de hackeri
Românii pot cumpăra de pe cele mai mari siteuri de shopping online, graţie cardurilor pentru cumpărături electronice sau prin intermediari, atunci când cumpărătorii din România nu sunt "agreaţi"
Deşi nu există o "Vinere neagră" şi o "Cyber Monday" în România, iar reputaţia hackerilor din ţara noastră stârneşte teama multor comercianţi online, românii pot beneficia de reducerile din SUA din aceste zile. Achiziţiile de pe marile siteuri de shopping online se pot face prin carduri activate pentru cumpărături electronice sau cu ajutorul unor intermediari.
• Băncile din România oferă carduri pentru comerţ electronic pentru tranzacţii online securizate, care folosesc sistemul antifraudă 3D-Secure, dezvoltat de Visa şi MasterCard. Asemenea carduri impun ca, la fiecare plată online, deţinătorul să tasteze şi o parolă, astfel că, în caz de pierdere sau furt, cardul să nu mai poată fi folosit de o terţă persoană pentru cumpărături pe internet.
• Pentru că îndeplinesc acest standard de securitate, cardurile emise de băncile româneşti sunt acceptate, de regulă, de două dintre cele mai cunoscute siteuri de profil: Amazon.com şi eBay.com.
Garanţii ale faptului că ai accesat o pagină "sigură" - nu una "piratată" de hackeri, care seamănă cu cea originală - sunt logourile "VERIFIED by VISA" şi "MasterCard SecureCode".
Însă, înainte de a ajunge la pagina respectivă, când plăteşti propriu-zis, trebuie să te fi logat în prealabil. A-ţi face un cont pe unul dintre siteuri nu este dificil, dar - indiferent dacă oferi un aşa-numit "zip code" (cod poştal din SUA) fictiv sau nu - oricum serverul siteului respectiv va şti din ce ţară te înregistrezi. În cazul eBay.com, care este mai degrabă o casă de licitaţii online decât un magazin, faptul că îl accesezi din România poate deveni "prohibitiv".
În primul rând, reputaţia românilor pe acest site este proastă, în urma pagubelor de două milioane USD produse, între 2005 şi 2007, de hackerul cunoscut drept "Vladutz" (Vlad Constantin Duiculescu). "Vlădutz" a pătruns în baza de date a siteului, a obţinut acces inclusiv la e-mailuri ale angajaţilor şi posta licitaţii fictive. Câştigătorii plăteau bunuri care nu le erau trimise.
În al doilea rând, fiind un site de licitaţii, internauţii care scot la vânzare diferite produse au dreptul să decidă în prealabil ale cui oferte le exclud. Aşadar, chiar dacă ai găsit obiectul dorit şi eşti gata să oferi oricât pentru el, îţi poate fi interzisă participarea la licitaţie cu următorul mesaj: "Eşti înregistrat într-o ţară către care vânzătorul nu face livrări".
Intermediarii îţi dau acces la cumpărăturile
dorite
Dacă nu ai o bună reputaţie (de "bun platnic") pe
eBay.com, de multe ori poţi fi refuzat de vânzătorii din SUA, însă
îţi rămâne posibilitatea de a contacta un alt utilizator. Dacă
acesta are un istoric de recomandări pe site, poate să liciteze în
locul tău şi să te înţelegi cu el asupra livrării.
• Alte siteuri cunoscute
care nu agreează cumpărători români sunt EastBay.com, Zappo.com sau
6pm.com. "Interdicţia" pentru cumpărătorii din România nu este de
neocolit, ba chiar a devenit o afacere prosperă pentru câteva
siteuri care intermediază cumpărăturile.
• Astfel, suma plătită de un român va include "preţul produselor pe site (inclusiv state sales tax şi transportul intern SUA), costul transportului din SUA în Romania, costul transportului cu poşta sau curier din Bucureşti la dvs. (dacă nu sunteţi din Bucureşti) şi comisionul nostru", scrie pe siteul unei firme.
"Comisionul se va negocia pentru fiecare comandă în parte", vine precizarea, în timp ce altă companie are tarife clare, diferenţiate în funcţie de fiecare site. Spre exemplu, se percepte un avans de 15 lei pentru orice produs de încălţăminte, respectiv 10 lei pentru îmbrăcăminte cumpărate de pe EastBay.com. Pentru Shoes.com, avansul este în dolari, de la 15 la 30 USD.
Taxele vamale pot fi un obstacol în calea cumpărăturilor din SUA
La cumpărarea direct din SUA, cumpărătorul român trebuie să plătească taxe vamale la sosirea coletului în ţară. Acestea pot fi evitate dacă se cumpără de pe versiuni europene ale siteurilor americane, precum Amazon.co.uk, Amazon.it sau eBay.fr. Dezavantajul major este că preţurile pe siteurile europene sunt mai mari decât cele din SUA, uneori diferenţele fiind şi de 30-40%.
Românii, ştiuţi de frică
O pagubă de 2 milioane USD a fost produsă siteului eBay.com de hackerul român "Vlădutz", între 2005 şi 2007, ceea ce a contribuit la reputaţia proastă a cumpărătorilor români pe internet. "Vlădutz" avea doar 20 de ani când a reuşit să "spargă" un site care avea o echipă de specialişti în securitate din peste 2.000 de oameni, un buget pentru securizarea tranzacţiilor de circa cinci miliarde USD şi venituri de 8,72 miliarde USD în 2009.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














10 Comentarii [+] Adauga un comentariu
interesant
si numele site-urilor unde este mai ciumpalacilor???????????????
@ aditu
Esti prost, chior, *, sau doar te prefaci?
Si cat costa transportul bunurilor?
(am mai luat eu un tricou din sua si transportul a fost dublul pretului - ma rog, am tinut mortis pt ala)
deci din sua nu se merita sa cumperi online oriunde iti este trimis bunul in europa....1. diferenta dollar-euro nu este foarte mare (in cazul in care castigi in euro) iar 2. taxa de vama este destul de mare....pt un pachet de 300-400 $ am platit 100-150 $ numai pe taxe si transport
Cautati pe Google : "recuperam datorii in conditii legale " (creante ) , pentru persoane juridice si fizice , orice fel de datorii - garantii de buna executie, garantii bancare, garantii ipotecare cu apartamente, terenuri, imobile etc.Gratuit ,nebirocratic , fara taxe ascunse !!!
Telefon 0722 728192
eastbay.com primeste fara probleme plata din Romania, am cumparat personal in mai multe randuri de la ei. astfel de informatii pun ca de obicei sub semnul intrebarii calitatea tuturor articolelor din presa, indiferent ca e online, scrisa sau radio/tv... vai de mama ei de meserie, nu stie niciunul sa o faca as acum trebuie....
Black Friday e cea mai mare tzeapa si numai fraierii se duc gramada ca la pomul laudat. Adevaratele discount-uri in America incep dupa Craciun. Vai de mama voastra, dragi "jurnalisti" romanesti !
un articol extrem de bine documentat de pe hartia igienica folosita de cumparatorii de pe ebay. nimeni nu poate face cumparaturi in numele altui client. pe orice vanzator de pe ebay il doare la basca de hacherul vladut spaima cumparaciosilor online. pur si smplu transportul peste ocean costa destul de mult asa ca vanzatorii nu se complica. e suficient sa iti faci cont pe ebay si vei gasi destui vanzatori care fac shipping si in Ro. si atentie, platiti numai cu *. e simplu si esti acoperit de catre * daca vanzatorul nu trimite coletul sau produsul nu corespunde descrierii, bineinteles numai anumita perioada si pana in 2000$ daca nu ma inseala memoria. oricum gasiti informatiile pe ebay. iar tu autorul, nu mai scrie balarii si dupa ureche ca o sa vina hacherul vladutz sa te fraudeze la maimutz.
plata sa o faceti cu paipal dar cu y in loc de i ca nu ma hacherul sa scriu..