Cum se protejează de curs. Berceanu: „Am un depozit în euro şi îl las dracu’ acolo. Nu cere de mâncare“

9 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 mm 4.07.2010 20:41

• Raspunde

sfidare la adesa celor multi

 

#2 antybrânza 4.07.2010 21:06

• Raspunde

william brinza vorbind despre inundatii:...râile in loc de râuri. vorba sefului:sau:scoala scoate si timpiti ce ajung europarlamentari

 

#3 mitica 4.07.2010 21:51

• Raspunde

pe domnii parlamentari ii cam doare in basca:ei au facut legi ,ei stiu ce va urma , si-au bagat economiile in valuta forte. Restul alegatorilor faceti cum a zis Isarescu:_investiti in leu .

 

#4 Doctor in logica 4.07.2010 23:57

• Raspunde

Tot articolul scris de pomana cu declaratiile false transmise de hoti catre papagalii mioriticului !
- Daca aduceti sumele platite in taxe de toti astia , vreo zece ani minimum, atunci vedem si noi cum se produc 800 de mii euro... cazul BERCEANU.
-La g20 s-a transmis clar o balansare a bugetelor in Europa deci o sa vedeti culoarea euroiului mai rar ... deci afara din leii autohtoni fara muschi ... ati inteles ?

 

#5 www.AgendaVERDE.ro 5.07.2010 00:14

• Raspunde

Citeste Agenda VERDE ! www.AgendaVERDE.ro

 

#6 internet 5.07.2010 00:23

• Raspunde

http://www.romanialibera.ro/ ----ACEST SITE ESTE VIRUSAT = NU DESCHIDETI = ATENTIE

 

#7 vlad cj 5.07.2010 12:07

• Raspunde

Asta e limbaj de ministru ??? Berceanu melteanu ...dupa celebra fraza " Sa geama aia cu q7" da iara cu batu in apa si stupoare....se stropeste tot! Eu zic sa se puna impozit pe caselele care seamana mai mult cu ambasade starine sau sedii de * ca mp locuibili! Stie el nesimtitu la ce ma refer...

 

#8 Popularul 5.07.2010 14:56

• Raspunde

Prefectii, consilieri locali, primari, deputaţi, senatori, şefi de deconcentrate, politruci, piţipoance, miniştri, cumnaţi şi veri ai băieţilor deştepţi, cu toţii alcătuiesc clasa penală a politicii româneşti. Se ascund în spatele vreunui partid şi ameninţă printre dinţi pe toţi cei care ar dori să le ia la puricat averile.
Politicienii penali intră în politică din două motive: protejarea sau promovarea propriilor afaceri. Conştienţi că pârghiile instituţionale şi economice sunt în mâna clasei politice, aceştia aleg un partid politic în speranţa că afacerile le vor fi protejate de imixtiuni nedorite din partea organelor de control împotriva atacurilor altor competitori, dar şi că vor avea, la rândul lor, posibilitatea să atace pe alţi competitori. Garda Financiară, D.N.A., corpuri de control, poliţii de toate felurile, toate astea sunt doar mici buzunăraşe la portofelul lor veşnic plin cu sute de mii de euro.
Legitimaţi de vreun proces electoral obscur, uninominal sau pe listă, în care au mobilizat camioane întregi de pachete pentru magraonii de la periferie, politicienii penali se privesc, întotdeauna, pe ei înşişi, ca pe nişte lideri providenţiali. Ei sunt cei care vor veni să ne rezolve problemele, ei sunt nişte veritabili Mesia politici şi administrativi. Ei se consideră frate cu Hercule. Nişte semizei.
Din nefericire, aceşti Hercule puşcăriabili îşi arogă însuşiri supraomeneşti. Şi, chiar dacă nu ar fi ele supraomeneşti, sunt dincolo de posibilităţile omului de rând. Dincolo de orice suspiciune sau atingere a legii. Pe ei Fiscul nu-i atinge, Poliţia se ruşinează în prezenţa lor, Justiţia e un obiect de * televizat, iar opinia publică e doar un prilej de veşnică miştocăreală. În schimb, fără ei, primăria nu va mai funcţiona, consiliul local (sau judeţean) nu va mai avea buget, fără ei partidul va pierde alegerile. Ei sunt obiectul de adulaţie al babelor din cartier cărora le trimit lunar pachete alimentar-electorale şi al suburbiei noroioase pe care-o încântă de două ori pe an cu vreun concert de manele cu sâni dezgoliţi, bere şi mici. Din fonduri publice, evident.

Fără scrupule
Fără niciun scrupul în protejarea propriilor interese, politicienii penali învaţă încă de la început cum să zâmbească în timp ce se înjunghie unul pe altul într-o veselie.
Proveniţi din mediul talciocurilor şi al bişniţarilor de blugi arăbeşti, politicienii penali ar fi rămas pe veci nişte „valutişti" de cartier sau nişte fufe uscate înainte de vreme, pe la vreun coafor de duzină, dacă n-ar fi mirosit, magistral, direcţia politicii post-decembriste.
Spirit gregar şi, adeseori, aventurier, ei caută în mod frecvent o recunoaştere publică pe care altfel nu ar putea-o obţine. Sunt, în acelaşi timp, şi detestaţi şi simpatizaţi. Ei nu sunt oile negre ale politicii, ei sunt însăşi chintesenţa politicii dâmboviţene.
De obicei, parveniţi puri ai economiei de piaţă, politicienii penali îşi fac loc cu coatele la toate manifestările publice, etalând prostul-gust alături de bogăţie şi zgomotul alături de inepţie. Au micile lor trupe de susţinători plătiţi care, pe de o parte, îşi strigă propriile refulări, dar, pe de altă parte, prin adoptarea aceluiaşi stil, îi iau drept modele comportamentale.
Ajuns pe vreo funcţie politică cu o treaptă mai sus de nasul lor veşnic căutător de oportunităţi, politicianul penal ajunge să îşi deformeze până şi modul de gândire: mica şpagă pe care o primeşte (pentru vreo punere ilegală în posesie) nu e altceva decât răsplata nopţilor sale de nesomn în slujba cetăţeanului; contractul favorabil (pe care-l primeşte nepotu-său pentru vreo livrare de energie electrică) nu e altceva decât o manifestare a pieţei libere; excursiile în ţările exotice (pe care le are cadou de la vreun interlop) nu sunt altceva decât binemeritatele perioade de odihnă după atâta trudă.
Nimic nu este de-ajuns pentru politicianul penal: de la pachetul de cafea până la cardul cu suta de mii de euro, de la Rover-ul ultimul răcnet până la mielul de Paşte, de la bacalaureatul luat cu 10 de analfabetul de fi-su până la vila din Elveţia: nimic nu i se pare prea puţin pentru a se împăuna cu „succesurile" publice. Astfel îşi afişează potenţa politică: prin avere şi nu prin ştiinţă (sau, mai grav, prin conştiinţă!)

Partidul ca scut anticorupţie
Se ascund laş în spatele vreunui lider de partid mai îngăduitor şi flutură din spatele acestuia drapele şi doctrine politice pe care nici nu le pricep şi cu care se şterg pe picioare. Există, totuşi, o relaţie simbiotică între partid şi politicienii penali. Căci aceştia ştiu că partidul are nevoie de cât mai mulţi dintre ei. Partidul îi preţuieşte şi îi alintă pentru multele conexiuni economice, pentru contribuţiile electorale pe care le au la dispoziţie, pentru contracararea adversarilor politici dar, mai ales, pentru cantitatea de voturi pe care le pot pune la dispoziţia partidului. Căci forţa lor, valoarea lor constă în cantitate şi nu în calitate: în cantitatea de bani şi influenţa pe care o pot aduce.
Ei îi cunosc şi se bat pe burtă cu toţi liderii de clan şi cu toţi mafioţii de generaţie nouă. Ei sunt sponsorii de bază ai partidului, ei sunt cei care influenţează numirile în funcţii, ei sunt cei care se iau în piept cu toţi „doctrinarii" şi „talibanii" partidului.
Ei sunt cei care ridică sau coboară un şef de partid. Şi-atunci când chemările prea dese pe la Parchet le strică somnul dulce de la Monte Carlo, imediat îşi găsesc altă gaşcă politică, fie ea şi independentă, la care să se afilieze: din lipsă de identificare doctrinară, bineînţeles.
Ţelul lor suprem este agăţarea contractelor cu statul. Aici pot ei să se desfăşoare în voie: firme-mamă, subsidiare, contractoare şi subcontractoare care mulg bugetele locale, judeţene sau naţionale. Borduri de înlocuit, şosele de întreţinut, săli de sport făcute la foc automat, energie electrică vândută de două ori mai scump, cărbune mai scump decât cel din Australia, autostrăzi construite în sute de ani, concesionări de gaze, apă, lemn şi marmură. Toate sunt visul de o viaţă al politicienilor penali. Câştigul posibil merită orice risc probabil.
Şi-atunci când câte vreun jurnalist mai necopt la minte sau mai masochist se ia de viaţa lor, au grijă să-l aducă pe calea cea bună cu câte-un „agent de pază" sau vreun „doi-şi-un-sfertist".
În schimb, dacă-s formatori de opinie mai cunoscuţi, cu priză pe la vreo televiziune naţională de ştiri, au grijă să-i mai catifeleze cu câte vreun nou Audi A8. În definitiv, şi formatorii de opinie sunt oameni, nu? Şi-atunci când vreunul dintre „tulusi" se mai împiedică de ei cu câte vreun dosar de corupţie îi auzi ţipând ca din gură de şarpe: „făcătură, răzbunare politică, dosar instrumentat politic! Adversarii vor să lovească în partidul meu!" Şi, aicea tind să le dau dreptate: păi cum să nu fie aşa?
Căci şi celălalt partid are penalii lui. Care, la rândul lor, au şi ei interesele lor de afaceri. Şi propriul electorat care trebuie îngroşat. Că, doar mai avem alegeri şi peste doi ani, nu?

 

#9 Catalin 5.07.2010 15:29

• Raspunde

pai tu ai ce proteja, mai nene,ca doar toti anii astia oi fi agonisit pentru tine nu pentru amaratii de cetateni.mai ai si tupeul sa ne spui

 

Vezi toate »