Cutia Milei

Postat la: 02.02.2007 00:00 Ultima actualizare: 18.10.2011 03:15

Cutia Milei

Altfel numita si Cutia Milelor, Lada Milelor, Corvana, Cutia Milei este un fenomen cu rezonanta in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, in Tara Romaneasca si Moldova. Vorbim de altfel de o perioada in care se purtau cutiile. Existau si Cutia Breslei (ladita cu fondurile unei bresle mestesugaresti medievale din Moldova; fondurile proveneau din cotizatiile platite de mestesugari, calfe si ucenici), si Cutia Targului (un fel de casa de bani in care se pastrau veniturile oraselor si ale targurilor din Moldova si Tara Romaneasca; cu ce folosinta? Banii din Cutia Targului Bacau, de exemplu, urmau a fi in primul rand cheltuiti "pentru trebuintele obstesti ale targului, si mai cu dinadinsul pentru alcatuirea de o scoala obsteasca a targului, incat se va putea mai incuviintata, spre invatatura copiilor targovetilor, fara nicio plata de la sine, pentru ca sa inlesneasca, in acest chip, si acei mai saraci, intru castigare de invatatura). La 1775, Alexandru Ipsilanti stabileste intr-un hrisov scopul, veniturile si modul de functionare ale Cutiei Milei. Toti locuitorii (clerici sau mireni) erau obligati sa cedeze parti de mostenire, in functie de cat stabilea autorul testamentului. In cazul clericilor decedati fara testament, Cutia prelua o treime din mostenire. In cazul mirenilor - intreaga suma, daca nu exista niciun mostenitor, o treime, daca mostenitorii nu erau copiii decedatului, si o cota parte, daca legatarii erau copii legitimi. Preotii si diaconii (de altfel scutiti de taxe) trebuiau sa contribuie cu un taler si jumatate. In Moldova secolului al XIX-lea, Cutia Milelor se umplea si atunci cand, adusa la judecata, femeia adulterina, "preacurva", era gasita vinovata. Parintii, fratii sau nepotii de frate aveau dreptul sa primeasca a treia parte din averea ei (in afara, bineinteles, de zestre si de darurile "nuntesti"), cu conditia de a nu fi fost complici la savarsirea adulterului. Restul se impartea in mod egal intre biserica si Cutia Milelor. Cand femeia nu avea asemenea rude, averea ei revenea, in egala masura, manastirii (unde era inchisa dupa ce fusese gasita vinovata; daca, in timp de doi ani, sotul nu se hotara sa o ia inapoi sau murea, femeia ramanea teoretic inchisa in manastire) si Cutiei. Cutia Milei era deschisa o data la trei luni, banii fiind impartiti "obrazelor vrednice de milostenie": "vreun obraz scapatat", "vreo fata de boieriu in varsta" care "are trebuinta de ajutoriu spre casatoritu", "vreun obraz de cinste inchis pentru datorie", "vreun strain scapat din primejdiile marii sau din vreo para" si care "au alergat la mila crestinilor de aici", copii orfani, vaduve si alti saraci. Cutia plateste si slujbasii proprii: doctori, dascali, cismegii, samesi (cei ce raspundeau de Cutie in Moldova), epitropi etc. Cei care jaluiau la mila Cutiei primeau sprijin numai dupa ce domnul pecetluia un act prin care aproba cererea. Daca domnul constata ca solicitantii nu sunt nici batrani, nici saraci, poruncea sa fie pusi in vreo slujba. Nu de putine ori acestia din urma refuzau a se invoi, "gasind pricini cum ca nu pot sa mearga". Am mai putea spune ca saracul provenind din paturile de la mijlocul societatii sau chiar apartinand ierarhiei boieresti putea beneficia de diverse tipuri de ajutoare, pe langa banii din Cutia Milei: scutiri de bir, pensii sau stipendii ocazionale.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine