CV de Făt-Frumos şi de Zmeul Zmeilor

CV de Făt-Frumos şi de Zmeul Zmeilor

A fost odată ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier...

... şi călcâiul tot rămânea gol şi se urca în slava cerului şi tot i se părea că este uşor...

Făt-Frumos este întru­chi­­parea frumuseţii tru­­­peşti, sufleteşti şi a vite­jiei fără seamăn. Nu are defecte, este omul perfect. Învinge întotdeauna răul, nu datorită pute­rilor supranaturale, ci fiindcă este întotdeauna ajutat de zâne, regine ale necuvântătoarelor, babe sfinte, duhuri bune.

Făt-Frumos este cel mai adesea fiu de împărat, fie copil unic şi dorit cu ardoare de părinţii săi şi născut în urma unei intervenţii vrăjitoreşti, fie fratele cel mai mic din seria de trei prinţi ai unui împărat puternic. Uneori, destinul face ca acest băiat deosebit să fie orfan şi găsit de vreun pustnic acrit în singurătatea lui.

Făt-Frumos urmează un drum de iniţiere pe tărâmul celălalt, unde se luptă cu zmeul, basmul fiind povestea transformării lui într-un bărbat împlinit, cu casă, nevastă şi avere (a se citi una bucată palat, una bucată fiică de împărat/zână/Ileană Cosânzeană şi jumătate sau, pentru un Făt mai norocos, o împărăţie întreagă).

Ileana Cosânzeana ...

...este fiică de împărat, dar nu una obişnuită, ci cea mai frumoasă, de care s-a auzit peste mări şi peste ţări. Are cosiţe de aur, încât „la soare te poţi uita, dar la dânsa ba.” Luceferii îi stau pe umeri, soarele pe piept şi luna pe spate. E bună la suflet, ceea ce o face cu atât mai râvnită. Poate de aceea zmeii tânjesc să se căsătorească cu ea. Lucru nu prea lesne de realizat, deoarece Făt-Frumos trebuie să-şi împlinească destinul de erou, vine pe calul năzdrăvan şi o readuce pe tărâmurile noastre.

Ileana Cosânzeana e cea alături de care Făt-Frumos trăieşte fericit până la adânci bătrâneţi, „iar, dac-a fi adevărat ce zice lumea, că pentru feţii-frumoşi vremea nu vremuieşte, apoi poate c-or fi trăind şi astăzi.”

Zmeii...

...sunt umanoizi de dimensiuni uriaşe, cu chip de om, dar cu o coadă solzoasă atârnându-le dizgraţios în urmă. Sunt fioroşi, dar avuţi. Au cai năzdrăvani cu mai multe inimi, palate strălucite şi pământuri pe tărâmul celălalt („unde şi-a înţărcat dracu’

copiii”), separat de cel al oamenilor de o apă mare, de un râu de foc sau de o genune pe care nu o poate străbate decât Zgripţoroaica cea rămasă în istorie pentru că a refuzat să înghită bucata zemoasă de pulpă cu care Prâslea cel Voinic încercase s-o mituiască).

De obicei, zmeii sunt în număr de trei: zmeul cel mic, zmeul cel mijlociu şi, da, zmeul cel mare. Mama lor e înfiorătoare şi urâcioasă cât toţi fiii ei la un loc. Se ia după Făt-Frumos, aleargă după el c-o falcă-n cer şi cu una în pământ, aruncă flăcări pe nări. Dacă nu este învinsă în luptă dreaptă, crapă fierea-n ea de ciudă. A nu se confunda totuşi cu Muma Pădurii, cunoscută şi sub numele de Baba Cloanţa, ai cărei fii sunt balaurii (cele mai crude fiinţe, căci adună ce-i mai rău la toate celelalte arătări, cum ar fi douăsprezece limbi, şapte capete, ochii bulbucaţi ca la broască şi un pântec mare ce pofteşte doar la carne de om).

Zmeii au buzdugane pe care le aruncă de la depărtare spre a-şi vesti venirea. Buzduganul deschide cu vuiet poarta şi uşa, sare apoi pe masă, se învârte de trei ori şi se aşază singur pe masă. Sunt nişte personaje monotone, fără aplecare spre cultură (vreau să zic că, de exemplu, Făt-Frumos a mai fost auzit şi chiar văzut horind şi doinind, după cum ne spune povestitorul: „Văile şi munţii se uimeau auzindu-i cântecele, apele-şi ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele îşi tulburau adâncul, ca să-şi azvârle afară undele lor, pentru ca fiecare din unde să-l audă, fiecare din ele să poată cânta ca dânsul când vor şopti văilor şi florilor”). Dezvoltă însă o pasiune neogoită faţă de fiicele de împărat pe care le răpesc, dar a căror iubire nu o pot obţine niciodată. Se pare că raptul este singura constantă a caracterului zmeilor, căci se ştie că obişnuiesc să tulbure mersul lucrurilor şi prin furtul lunii sau al soarelui (pe care le mai vedem pe cer datorită viteazului Greuceanu).

Singurul personaj feminin cu care au ceva în comun se numeşte Căpcăuna, cea cu care se întâmplă să mai facă şi copii. Aceştia din urmă fie sunt fete, fie zmei de-adevăratelea.

Statu-Palmă Barbă Cot...

...e om, jumătate de om de fapt, căci are înălţimea unui copil de grădiniţă. Barba îi este însă impresionantă, lungă de un cot, cu capul cât nuca, ochii cât talgerele, mâinile cât fusele şi picioarele cât drugii. E tartorul piticilor şi zboară pe un iepure şchiop sau pe un butuc. Are comori nenumărate în măruntaiele pământului, acolo unde-i este şi casa. E pus pe şotii şi face mai mult rău decât bine. Aduce oarecum cu pricolicii – oameni care pot lua chip de animal (lup sau câine) după voia lor (fiind vrăjitori) sau fără voia lor (au fost supuşi unui act vrăjitoresc, fiind vânduţi de mici Necuratului ori s-au născut în a treia generaţie (tot din fată nemăritată), al căror scop principal este să sperie.

Şi eu încălecai p-o şa, şi vă povestii d-voastră aşa...

INFO PLUS

Cuplu de poveste

Ileana Cosânzeana e cea alături de care Făt-Frumos trăieşte fericit până la adânci bătrâneţi, „iar, dac-a fi adevărat ce zice lumea, că pentru feţii-frumoşi vremea nu vremuieşte, apoi poate c-or fi trăind şi astăzi.”

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine