Dă click aici ca să vezi care a fost premierul din plicul pe care PD-L i l-a dat lui Băsescu

Postat la: 15.10.2009 21:32 Ultima actualizare: 16.10.2009 10:49

Dă click aici ca să vezi care a fost premierul din plicul pe care PD-L i l-a dat lui Băsescu

Conform unor surse din PD-L, nominalizarea lui Croitoru face parte din planul preşedintelui de a ajunge la alegeri anticipate după 6 decembrie, când va avea loc turul al doilea al prezidenţialelor, şi de a menţine Guvernul Boc la putere până atunci

Consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru a fost desemnat premier, ieri, de preşedintele Traian Băsescu, însă şeful statului este conştient că şansele acestuia de a forma un guvern care să treacă de Parlament sunt foarte mici. Băsescu a anunţat, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, că l-a preferat pe Croitoru pentru că este independent politic, aşa cum au cerut toate partidele cu excepţia PD-L, şi pentru puternicul lui background economic, de care România are nevoie în această perioadă de criză economico-politică.

Băsescu a susţinut că nu are nimic împotriva candidatului de premier al opoziţiei, primarul Sibiului Klaus Iohannis, pe care a încercat însă să-l minimalizeze. El a relatat că i-a propus lui Iohannis, în trecut, să fie ministru al Educaţiei şi a sugerat că acesta nu va ajunge premier în mandatul său: "În măsura în care timpul îmi va permite, prima vizită va fi la Sibiu, pentru o întâlnire cu primarul Iohannis".

Lucian Croitoru a fost prezent şi el la declaraţia de presă de la Cotroceni. Folosind un limbaj ultraspecializat în economie, Croitoru a spus că, pe lângă organizarea de alegeri prezidenţiale corecte, priorităţile sale sunt respectarea angajamentelor cu FMI şi UE şi, pe termen mediu, atingerea unui nivel de trai de nivel european.

Premierul desemnat a declarat că vrea un guvern politic şi a avut deja, în cursul zilei de ieri, întâlniri cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi cu premierul în funcţie Emil Boc.

Conform Constituţiei, Croitoru are la dispoziţie 10 zile să îşi întocmească o echipă cu care să vină în faţa Parlamentului.

Monica Macovei, propunerea-sperietoare a PD-L

Conform unor surse din PD-L, nominalizarea lui Croitoru face parte din planul preşedintelui de a ajunge la alegeri anticipate după 6 decembrie, când va avea loc turul al doilea al prezidenţialelor, şi de a menţine Guvernul Boc la putere până atunci. Băsescu şi PD-L cred că se află într-o situaţie win - win. Dacă Lucian Croitoru trece de Parlament, atunci preşedintele are premierul pe care şi l-a dorit. Deşi nu este membru al PD-L, Croitoru are legături puternice cu partidul, fiind un apropiat al lui Adriean Videanu şi l-a consiliat pe Gheorghe Pogea la Finanţe. Dacă nu trece de Parlament, Croitoru poate fi şi o a doua nominalizare. Adriean Videanu a lăsat de altfel să se înţeleagă acest lucru: "Va trece cu 99 la sută la a doua nominalizare în Parlament". Liderii PD-L pleacă de la premisa că parlamentarii nu vor anticipate şi vor vota acest al doilea Cabinet. Dacă nu, se va ajunge la anticipatele pe care Băsescu le vrea din 2005.
Mai-marii PD-L au transmis, ieri, la Cotroceni, propunerea ca Monica Macovei să fie premier din partea partidului. Sursele citate ne-au spus însă că este "o propunere-sperietoare", Macovei nefiind agreată de mulţi democrat-liberali.

Tănăsescu - prima opţiune a preşedintelui

Traian Băsescu ar fi încercat, conform unor surse din PD-L, o mişcare prin care să închidă gura PSD: nominalizarea lui Mihai Tănăsescu, actual reprezentant al României la FMI şi fost ministru de Finanţe pesedist. Tănăsescu i-ar fi obligat pe pesedişti să-l accepte, pentru că provenea din rândul lor. Cu toată antipatia pentru Mircea Geoană, fostul ministru a refuzat. Aşa a apărut varianta Croitoru, deşi şi acesta a ezitat destul de mult până să fie de acord.

Crin Antonescu şi-l adjudecă pe Iohannis

PSD şi PNL l-au respins din start pe Croitoru, declarând că-l susţin în continuare pe Iohannis. Cele două partide pregătesc o declaraţie simbolică a Parlamentului în care să proclame o nouă majoritate, alături de UDMR şi grupul minorităţilor, şi o sesizare de conflict între Legislativ şi Preşedinţie, care să oblige Curtea Constituţională să se pronunţe dacă Băsescu este obligat să accepte premierul opoziţiei. Crin Antonescu a încercat să se lipească şi mai tare de Iohannis, afirmând că-l va numi premier dacă va ajunge preşedinte.
Primarul Sibiului a precizat că nu renunţă la nominalizare şi a relatat că, înainte de a-l numi pe Croitoru, Băsescu l-a sunat şi că preşedintele "nu a exclus o viitoare colaborare".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

70 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Rares 15.10.2009 22:26

Articolul 89 aliniatul 3
Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului PreÅŸedintelui României ÅŸi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

 
#2 A.P. 15.10.2009 22:37

@Postat de Rares la 15.10.2009 22:26...nu pe bune,asta adevarat ce spui?
Nu ma pricep la politica,dar nu stiu zau m`am saturat pana peste cap!

 
#3 Pantera Roz 15.10.2009 22:44

Cind te gindesti ca am avut regi cu zeci de ani in urma care respectind Constitutia nu-si permiteu sa ignoare vointa poporului si a politicienilor.

 
#4 GIULIANO 15.10.2009 22:52

Rusine PD-L, sa trimiteti fituici secrete la Presedinte, cu numele candidatului. Unde traim?

 
#5 manole 15.10.2009 23:03

Croitoru devine astfel responsabil pentru toata aiureala asta si reuseste sa demonstreze ca nu merita sa fie viceguvernator... Este un mare l.o.s.e.r. si un i.d.i.o.t. frustrat care a intrat in tot acest balci de oftika. Sa-i fie rusine!!!!!

 
#6 AdE 15.10.2009 23:06

toate partidelel politice si-au pus in plicuriile ce au fost trimise presedintelui basescu varianta lor pt locul de prim-ministru...varinata din plicurile psd pnl udmr si minoritaile era aceasi: primarul sibiului Klaus Iohannis...varinata din partea pd-l era acest Lucian Croitoru !!!

 
#7 bridges 15.10.2009 23:20

....un presedinte dictator!carea seamana ura! am ales acum 4,5 ani!.....nu se va mai repeta gresala din urma!
este clar ce a urmarit presedintele pana acum!sa dat pe fata!puterea a urmarit presedintele...aceasta putere este ca si o boala de care nu mai scapi doar atunci cand esti la 2 metri sub pamant!

 
#8 anca 15.10.2009 23:25

VA MAI ADUCETI AMINTE DE SCANDALUL IN CARE AFOST IMPLICAT JOHANNIS CU ADOPTIILE INTERNATIONALE.SA NU CREDETI CUMVA CA ACEST PUI DE NEAMT ESTE UN TIP PERFECT.ESTE LA FEL CA CEI DE LA PUTERE SI DIN OPOZITIE.VAI DE TARA NOASTRA

 
#9 aparece 15.10.2009 23:31

Si ce-ar putea face Klaus?Ce experienta are.Acuma se vede neputinta tuturor prezidentiabililor, nu au oameni pregatit nici unul.De fiecare data dau cu banul.Numa *-i de dumneavoastra domnilor , rezultate ioc.Daca as fi in locul vostru mi-as trage singur palme.Sunteti toti acolo pe banii nostri si nu lucrati nici cat un gunoier , numa dati din clanta fara ca sa se vada nimic.Nu va este jena deloc cand iesiti intre oameni?Cum puteti privi in ochi oare lumea pe strada?

 
#10 **** 16.10.2009 00:04

Bridges, tu ori esti tont, ori esti tont. Ca scrii aberatzii, treaca-mearga:atata te duce capul. Dar sa le mai scrii si cu grave greseli de ortografie ("s-a dat" scris fara liniuta, "de care nu mai scapi doar..." - se spune sau "de care nu mai scapi decat" sau "de care scapi doar", etc) este scandalos. Asta este nivelul intelectual al adversarilor presedintelui.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa