Datoria României va ajunge la 43 de miliarde de euro. FMI avertizează Guvernul Boc: Grecia dă faliment

de Victor ROTARIU Postat la: 20.01.2010 20:55 Ultima actualizare: 20.01.2010 23:42

Datoria României va ajunge la 43 de miliarde de euro. FMI avertizează Guvernul Boc: Grecia dă faliment

*În momentul de faţă, datoria publică a României este "sub control" şi "confortabilă", însă există "semne de întrebare" privind evoluţia ei în viitor, a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, care face trimitere la situaţiile economice dezastruoase din Grecia sau Portugalia.

Conform calculelor Gândul, datoria României va ajunge la 43 de miliarde de euro la finele anului, în creştere cu 17,5% faţă de 2009. Deşi acum datoria este "sub control", reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, spune că există "semne de întrebare" privind evoluţia ei pe viitor. El a dat ca exemplu Grecia, stat în pragul falimentului pentru că, la fel ca România, cheltuieşte mult mai mult decât are în vistierie. În acelaşi timp, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI la Bucureşti, a anunţat că, începând cu tranşa a cincea, toţi banii vor merge la BNR şi Finanţele nu vor mai primi nimic pentru pensii şi salarii.

Cât de datori suntem

Din calculele Gândul reiese că datoria publică a României va ajunge la finele acestui an până la 43 de miliarde de euro, în creştere cu 7,5 miliarde de euro faţă de cea din 2009. La un calcul estimativ, înseamnă că povara datoriei angajată de stat, pentru a plăti pensiile şi salariile, se va ridica anul acesta la aproape 9.100 de euro pe cap de angajat, cu peste 1.500 de euro mai mult decât anul trecut, în condiţiile în care circa 351 de euro reprezintă creditele care vor fi luate anul acesta pentru a acoperi gaura de 1,6 miliarde de euro din bugetul de pensii.

Creşterea accelerată a datoriei publice dar mai ales motivul acestei explozii, cheltuieli de consum şi nu investiţii, îi ridică semne de întrebare lui Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, care a arătat cu degetul spre Grecia, ţară aflată în pericol de a intra în faliment din cauza unui deficit bugetar enorm, de aproape 13% din PIB în 2009. Deficitul bugetar al României anul trecut a fost de 7,3% din PIB, pentru anul în curs fiind estimat un nivel de 5,9% din PIB.

"Îmi ridică aceste semne de întrebare fiindcă văd ce se întâmplă în lume, în Grecia, în Portugalia, în Irlanda, ţări care au acumulat datorii foarte mari şi sigur, în momentul de faţă, pe momente de criză, există un semn de întrebare vizavi de managementul consolidării fiscale în aşa fel încât această datorie să aibă o tendinţă descrescătoare. De aceea cred că în momentul actual lucrul cel mai important este să privim cu multă atenţie managementul datoriei, să fim atenţi cum vom creşte această datorie în aşa fel încât să nu fie o povară în perioada următoare", a declarat Tănăsescu pentru Pro TV, într-un interviu pe care îl puteţi vedea integral pe site-ul www.incont.ro

El a subliniat însă că în momentul de faţă "România are încă beneficiul" unei datorii publice mici şi că "este sub control", fiind vorba acum despre o datorie "confortabilă".

Credite de 7,5 miliarde de euro

Practic, pentru a face faţă crizei, care înseamnă mai puţini bani colectaţi din taxe şi din impozite, fără a tăia din pensii şi salarii, statul a crescut datoria României de la 29 de miliarde de euro în 2008 la 43 de miliarde la sfârşitul acestui an.

Per total, datoria publică va creşte la aproape 34% din PIB, mult sub limita maximă impusă de UE, de 60%, însă foarte mare pentru un stat ca România, după cum subliniază economiştii, mai ales pentru că statul se împrumută la dobânzi mult mai mari decât alte state europene. De exemplu, în timp ce state precum Franţa sau Germania se pot împrumuta la dobânzi de sub 3% în euro, România este nevoită să se împrumute majoritar în lei, anul trecut dobânzile fiind între 14% şi 10%. Abia anul acesta, după ce s-a terminat criza politică, statul a reuşit să se împrumute la o dobândă de sub 9% în lei, la creditele în euro dobânda cea mai bună fiind de 4,25%.

Dobânzi de până la 2,5 miliarde de euro

Anul trecut statul a dat băncilor circa 1,5 miliarde de euro sub forma bonificaţiilor, în 2010 cifra s-ar putea ridica până la 2,5 miliarde de euro, respectiv cât bugetul unui minister, conform calculelor Gândul.
Conform calculelor oficiale ale Finanţelor însă, anul trecut valoarea totală a dobânzilor plătite a fost de numai 1,3 miliarde de euro, deşi conform datelor aceluiaşi minister aceasta era valoarea de la finele lunii noiembrie, nicidecum pentru tot anul.

FMI: Gata, nu mai dăm bani Guvernului

Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, care a revenit miercuri, a atras atenţia oficialilor de la Bucureşti că Fondul nu va mai ajuta Finanţele cu bani, cum a făcut-o până acum. "Aşa cum am propus încă din octombrie 2009, banii vor merge jumătate pentru finanţarea deficitului bugetar, însă este pentru ultima dată când se va întâmpla acest lucru, pentru că aceasta a fost o excepţie la care am apelat în condiţii speciale, banii Fondului nefiind destinaţi acestui scop", a declarat Franks, citat de Ziarul Financiar.

Aprobarea bugetului pe 2010 a deblocat tranşele trei şi patru din acordul cu FMI, respectiv 2,3 miliarde de euro. Toamna trecută, FMI a fost de acord ca jumătate din tranşele a doua, a treia şi a patra, de 4,1 miliarde de euro în total, să poată fi folosite de Finanţe pentru a acoperi deficitul bugetar. Decizia de atunci reprezintă una dintre foarte rarele excepţii făcute de FMI, care de obicei virează bani numai în conturile băncilor centrale, în cazul de faţă BNR, pentru a preveni o depreciere masivă a monedei naţionale din acel stat şi a permite repornirea creditării pentru a stimula creşterea economică. Practic, în loc să folosească toţi banii de la Fond pentru a permite reducerea dobânzilor şi reluarea creditării, statul a preferat, neavând alte surse de împrumut, să îi folosească pentru acoperirea unor cheltuieli precum pensiile şi salariilor bugetare.

Credit de un miliard de euro de la străini

Printre cei care au atras atenţia asupra pericolului datoriei de stat în creştere se numără şi Theodor Stolojan, fost prim-ministru, cel care a fost şi printre primii oficiali români care au susţinut anul trecut că România trebuie să apeleze la FMI. "Va trebui să ieşim să ne împrumutăm şi pe piaţă externă", a declarat el, citat de Money Chanel. Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat la începutul anului că România va emite în primăvară euroobligaţiuni în valoare de un miliard de euro. Economiştii români susţin că emisiunea de euroobligaţiuni ar putea fi, de fapt, de 1,5 miliarde de euro.

Potrivit estimărilor oficiale, din suma totală necesară, 3,3 miliarde de euro vor fi luate de pe piaţa internă şi 4 de pe cea externă (în care se includ cele 1,15 miliarde de euro pe care statul le va primi de la FMI în contul tranşelor trei şi patru, deblocate după aprobarea bugetului).

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

90 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Un Guvern incompetent 20.01.2010 21:39

La 20 de ani de la izbucnirea revoluÈ›iei de la TimiÈ™oara, România s-a ales cu un premier, fost È™ef UTC la Cluj, la vremea aceea în subordinea actualului aÈ™a zis reformist pesedist, Ioan Rus. Trăim în Kafka. Sau dacă vreÈ›i într-una din piesele absurde ale lui Ionesco, mai ales că îi sărbătorim centenarul la acest sfârÈ™it de an când speram cu toÈ›ii că ne vom despărÈ›i de blestemul roÈ™u.
Subsecretarul de stat la Transporturi în cabinetul Dăscălescu, Traian Băsescu, numit de Elena CeauÈ™escu în octombrie 1989, membru la aceea vreme al nomenclaturii comuniste, ajuns între timp preÈ™edinte, îl numeÈ™te în 17 decembrie 2009 premier pe È™eful UTC-ului de la Cluj, celebrul Emil Boc.

Comuniștii strigă Jos Comunismul.

La începutul anilor 20 ai secolului trecut, Trotki avea un plan genial pentru prezervarea unei democraÈ›ii de faÈ›adă în Rusia: inventarea unor partide fantomă pe scheletul celor istorice pentru a da impresia că ar exista democraÈ›ie.

Trotki a intrat in dizgratie, dar planul său a fost folosit cu succes. Și în România de dupa 1990. Partidelor istorice li s-au contrapus fantome. Brătianu Cartof sau țărăniÈ™ti È™antajabili.

Azi, omul care a distrus PNTCD, Traian Băsescu, vrea să preia numele partidului lui Iuliu Maniu pentru partidul său care până mai ieri cânta din toÈ›i bojocii InternaÈ›ionala.

În acelaÈ™i timp, marinarul informator pune la cale o copie a PSD prin mâna È™efului mafiei personale a lui Adrian Năstase, Gabriel Oprea, care va fi uns ministru al apărării. Securitatea reinventată va avea astfel È™i stânga È™i dreapta la purtător.

În februarie 1990, È™eful agenÈ›iei France Presse scria o carte, uitată între timp, în care numea RevoluÈ›ia română marea minciună a secolului 20. Mă tem că s-a înÈ™elat. Ce se întâmplă anii aceÈ™tia în România este marea minciună a secolului 21 Mult mai mare decât aceea din decembrie 1989.
AgenÈ›ii Securității prostesc poporul că luptă cu Securitatea. ActiviÈ™tii roÈ™ii revin în prin plan pozând în opozanÈ›i ai regimului comunist. Ar fi de râs, dar e de plâns!

Securitatea a murit! Trăiască securiștii!
Comunismul a murit! Trăiască comuniștii!

 
#2 Rahova 20.01.2010 21:47

p`astia nu ii controleaza nimeni,ei in fata cui raspunde?
locul lor este la Periprava iar al lui nuti & ritzi la targusor

 
#3 eugen 20.01.2010 21:54

Unul dintre capetele de acuzare pentru care Nicolae CeauÅŸescu a fost executat de către Ion Ilici Iliescu ÅŸi gaÅŸca acestuia a fost "subminarea economiei naÅ£ionale", în condiÅ£iile în care România nu avea datorii externe. Åži atunci, fără a fi un nostalgic comunist, guvernele de după 1990, la ce pedeapsă ar trebui condamnate? Åži cînd va achita România datoria externă acumulată de la Petre Roman încoace? Vor plăti ÅŸi copiii copiilor noÅŸtri competenÅ£a guvernanÅ£ilor ÅŸi a protejaÅ£ilor lor.

 
#4 Stima noastra si mandria Ceausescu,Romania 20.01.2010 22:00

D-ul Basescu ar trebui sa interzica partidele, inafara de PDL binenteles.
Ar trebui sa-i arunce in puscarii pe patroni, inafara celor PDL-isiti.
Ar trebui sa confiste averile celor bogati cu exceptia celor din PDL.
Ar trebui sa deschida un alt canal unde sa fie reeducati cei 68% care n-au votat cu D-ul Presedinte Basescu.
Daca bati un copil la Ploiesti si te cheama Basescu,nicio problema,totul este OK.
Daca mergi la Grivco sa faci o alianta,esti MOGUL,dar cand merge Basescu la Grivco,atunci Voiculescu nu mai este Mogul,e om de bine.
Si asta ptr ca PDL este singurul partid competent, patriot, care lupta ptr popor.
Si asta ptr ca D-ul Presedinte Basescu este cel mai inteligent si cu bun simt cetatean roman, un exemplu de urmat de toti oamenii de bine, singurul care poate sa ne aduca bunastarea maxima intr-un orizont de timp previzibil si sigur... peste 20 de ani. Ptr asta evident trebuie sa fie reales acuma si in urmatorii ani, ptr a-si putea dedica viata ptr binele tarisoarei noastre atat de incercata. Trebuie s fie inconjurat de oameni responsabili si capabili cum sunt EBA, Ridzi, Udrea, Videanu, Berceanu, preum si pleiada de oameni de afaceri ca Popoviciu(ginerele lui Dinca Teleaga), Casuneanu,Netoiu Cocos,Mircea Basescu... de bine (nu oligarhi, ca aia-s doar la ceilalti), si de patronii de presa echidistanti de bine ca Prigoana fratii Paunescu, cei de la EVZ, (nu moguli, ca aia-s doar la ceilalti).
Votati Basescu, votati viitorul de aur a patriei. Votati Basescu stima noastra si mandria, Traian Basescu Romania!

 
#5 Weerrtttyg 20.01.2010 22:01

dEDT Fyghgyges dchbb ffffffooooooooooh zhgvbeee-kaalyajgbhs bcddgdgdg AFFFc a...nub.

 
#6 Prostanac 20.01.2010 22:03

Ce bine ar fi fost cu geoana preş. băga el ceva cu flacăra mov şi energia eoliana albastra si scapam de datorii.

 
#7 Cine doriti sa fie noul lider al PSD? 20.01.2010 22:06

Cine doriti sa fie noul lider al PSD?
SONDAJ:
http://sondaje.php0h.com/sefiapsd.php

 
#8 Noooassd 20.01.2010 22:06

EWersaasf AGWSH-agdcyvterw buuuuu,..m ,lmpdf/șl,re/e.m,șlerfer/șlkgrf.*(*975$#@!#$$%6*) + Mircea Geoană=EWersaasf AGWSH-agdcyvterw buuuuu,..m ,Imppdf/ șl, re/slkgrf. *(*975$@!#$$%6*) prostowan-tembel-uraaa dela ssssss

 
#9 t 20.01.2010 22:09

y

 
#10 t 20.01.2010 22:10

y

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa