De ce Renault mizează mult pe modelele low-cost fabricate în afara Franţei: Un român este plătit de 20 de ori mai puţin decât un francez

de Anca Dumitrescu Postat la: 07.02.2012 20:58 Ultima actualizare: 07.02.2012 21:04

CONSTANTIN CIOBANU / MEDIAFAX FOTO

Orientarea Renault către producţia de automobile low-cost, sub marcă proprie sau Dacia, a adus grupului numeroase succese, dar favorizează fabricile din străinătate, precum cea din Maroc care va fi inaugurată joi, ignorând uzinele din Franţa, comentează AFP.

La şapte ani de la lansarea primului model low-cost, Logan, aceste vehicule au reprezentat în 2011 aproape o treime din vânzările totale de 2,72 de milioane de vehicule realizate de Renault la nivel mondial.

Gama s-a extins de-a lungul anilor cu derivate ale Logan, precum berlina Sandero, modelul 4X4 Duster şi monovolumul Lodgy, care va fi urmat de un vehicul utilitar şi de un altul, ţinut încă secret.

Ultimele trei noi modele vor fi asamblate la noua fabrică din Tanger, în Maroc, unde ar putea fi fabricate, din 2013, până la 340.000 de automobile pe an.

Motoarele şi cutiile de viteză, ca şi alte componente, vor fi importate din Franţa, Spania şi România.

"Gama Entry este vârful de lance al Renault pentru cucerirea pieţei internaţionale. Contrar imaginii pe care o are în Franţa această gamă, este vorba în mare parte de vehicule vândute sub marca Renault", a declarat directorul acestui program, Arnaud Deboeuf.

Fostul director general al Renault Louis Schweitzer a propus la jumătatea anilor ’90 dezvoltarea unui automobil rubust care să coste doar 5.000 de euro, dar puţini au crezut posibil acest lucru.

Schweitzer a reuşit să impună proiectul în 1999, iar Renault a preluat constructorul român Dacia, marcă sub care comercializează această gamă în Europa şi regiunea mediteraneeană.

Schweitzer a arătat că succesul Logan se datorează faptului că automobilul este mai uşor şi are piese mai puţine, dar şi unui cost al forţei de muncă de un euro pe oră la uzina din Piteşti, faţă de 20 de euro pe oră în Franţa.

Potrivit Renault, aceeaşi reţetă va fi aplicată şi în Maroc, unde un salariu lunar va fi în jur de 250 de euro, faţă de 450 de euro în România.

Deboeuf a explicat că nivelul scăzut al salariilor nu este suficient. În opinia sa, trebuie limitate echipamentele instalate pe maşină, reduse costurile de marketing, de logistică şi de distribuţie.

Uzina de la Piteşti livrează automobile pe 47 de pieţe din Europa şi regiunea Mediteranei, în timp ce fabrica din Tanger va aproviziona regiunea Africii, dar şi alte zone mai îndepărtate.

Renault mai fabrică maşini low-cost în India, Africa de Sud, Iran, Brazilia, Rusia şi Columbia, pentru pieţele locale.

În schimb, producţia în Franţa a Renault, la care statul francez deţine o participaţie de 15%, s-a redus constant în ultimii ani.

Majoritatea activităţilor de inginerie au loc în continuare în Franţa, dar grupul deţine şi un centru de proiectare şi design în România, se arată în articol.

Situaţia este deplânsă de sindicatele franceze.

"Nu se pune problema repatrierii în Franţa, dar trebuie să existe un echilibru între uzinele Renault din Europa, în privinţa volumului de producţie", a spus Fabien Gache, din partea sindicatului CGT.

Potrivit CFE-CGC, cel mai mare sindicat al Renault, grupul nu trebuie să abandoneze piaţa franceză şi europeană prin concentrarea numai pe vehicule entry-level.

Sindicatele sunt îngrijorate totodată că viitoarele vehicule monovolum şi utilitare care vor fi fabricate la Tanger vor concura modelele Scenic şi Kangoo produse în Franţa.

Deboeuf consideră însă că riscul ca clienţii să renunţe la marca Renault pentru Dacia este redus.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

5 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 sanderoalex 7.02.2012 22:04

asta e o forma de neosclavagism!romanii,marocanii,brazilienii,lucreaza pe bani putini,ca sa le asigure francezilor salarii frumoase.si culmea e ca tot francezii sunt nemultumuti de salarii!

 
#2 cici1800 7.02.2012 22:13

alo ziaristul lui peste prajit!
Costul de productie nu e tot una cu salariul!
Vai de steaua voastra!

 
#3 fetitepebani.ro 7.02.2012 22:20

pentru ca au fost niste naieti destepti care s-au gandit ca mai mult si mai bine castigi din volume mari de vanzari, chiar la preturi mici, decat daca vinzi cateva bucati din ceva scump

 
#4 dragos 7.02.2012 22:45

ce calcule faceti mai baieti? 450 x 20 = 9000 euro. un francez castiga 1000 - 2000 in fabrica.

deci un francez este de 3 pana la 5 ori mai bine platit.

BA Gandule, gandesti inainte?

 
#5 Emil BOU 8.02.2012 08:15

Pupati-l in tur pe Sarcozi ca daca va ia si fabricuta asta de la pitesti ramane romanica fara industrie.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa