De Sfântul Dimitrie, bucureştenii şi-au sfinţit banii, portofelele, brăţările sau buletinele
"S-A BĂGAT MOAŞTE". De Sfântul Dimitrie, bucureştenii şi-au sfinţit banii, portofelele, brăţările sau buletinele
Mii de credincioşi au aşteptat ore întregi ca să ajungă timp de câteva secunde la moaştele aduse în aceste zile în Dealul Mitropoliei din Bucureşti, secunde suficiente pentru a atinge de racle buletine, bani, portofele, chei de maşină, ceasuri, brăţări sau haine care "să se sfinţească".
Mulţi dintre pelerinii aflaţi în coada imensă, pusă cu greu în ordine de jandarmi miercuri la prima oră, deveniseră nerăbdători. Majoritatea aveau şase-şapte ore de aşteptare când, miercuri la prânz, procesiunea prin faţa moaştelor s-a oprit pentru aproape o oră, timp în care Patriarhul Daniel a oficiat o slujbă de primire a lui Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi.
De pe scena pe care s-a ţinut slujba, alaiul de clerici s-a îndreptat, prin mulţime, spre altarul pe care erau expuse raclele cu moaşte. Prilej pentru fotografii cu telefonul, dar şi pentru coate şi îmbrânceli având ca miză locurile de lângă gard, de unde cei mai fâşneţi îi puteau chiar atinge pe cei din alaiul de clerici, primind, astfel, binecuvântarea.

În aceste zile, prin grija Patriarhiei Române, la Bucureşti se află atât moaştele Sfântului Dimitrie cât şi Capul Sfântului Andrei, moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi o icoană a Maicii Domnului "devenită făcătoare de minuni după ce s-a constatat că, deşi iniţial era pictată altfel, figura Fecioarei Maria s-a schimbat, având un uşor zâmbet", după cum explica unul dintre oamenii Patriarhiei care se ocupau cu ordinea la obiectele de cult, absolvent de seminar teologic, după cum s-a recomandat.
Cei câteva zeci de preoţi, în frunte cu cei doi înalţi capi ai ortodoxiei, Daniel şi Teodor al II-lea, au sărutat pios moaştele şi s-au retras în Catedrala Pariarhală. Nu înainte ca mai mulţi clerici din alaiul care i-a urmat pe cei doi să facă două-trei poze cu telefoanele mobile către masa cu obiectele de cult înconjurată de preoţi.
După modelul preoţilor, care sărutau raclele şi icoana dar le şi atingeau cu diferite obiecte de cult personale, a venit rândul credincioşilor. Până atunci epuizaţi şi amorţiţi de lunga aşteptare în frig, ajunşi lângă racle aceştia deveneau de-a dreptul vioi. Din când în când erau chiar necesare îndemnurile la ordine din partea preoţilor care vegheau la liniştea procesiunii, altminteri îmbrâncelile şi urletele copiilor din busculadele create tindeau să se amplifice taman în ceasul al doisprezecelea, în apropierea moaştelor.
Citeşte şi S-a băgat moaşte!
Zoriţi într-una de cei zece oameni de ordine ai Patriarhiei, pelerinii abia apucau să fie miruiţi, să sărute raclele şi icoana, să se închine, să îndese în urnele mari acatistele şi banii şi să-şi facă şi micile ritualuri, devenite deja comune pentru supraveghetori, care strigau necontenit: "Obiectele pe laturi!".
"Obiectele" aduse de credincioşi la raclele cu moaştele sfinţilor s-au dovedit a fi dintre cele mai diverse. De la icoane, mătănii şi alte obiecte de cult până la fotografii de familie, haine personale sau ale rudelor, bijuterii, ceasuri, chei de maşină şi chiar acte de identitate, portofele sau bancnote. Inventivi, pentru a mai câştiga două-trei secunde în plus lângă moaşte, credincioşii îşi pregăteau "obiectele" încă de pe treptele către racle. Cei cu copii în braţe apelau la ajutorul oamenilor de ordine pentru a-şi putea pregăti cheile, portofelul sau o bancnotă-două, scoase cu grijă din buzunar, frecate bine de laturile argintate sau chiar de geamul raclelor şi-apoi băgate înapoi, cu un gest de satisfacţie.
"Cum să sfinţească banii? Oamenii sunt...!", a spus uimit un puşti seminarist, nu mai mare de 14 ani, roşu în obraji şi zâmbitor, care-şi lua rolul de om de ordine la raclă foarte în serios, bucuros că, prin cunoştinţele lui teologice, poate fi de folos jurnaliştilor profani.
O tânără de 20 şi ceva de ani, cu o şapcă Armani şi cu nişte cercei de aur rotunzi şi mari, ţinând un copil în braţe, a atins de toate cele patru obiecte de cult o brăţară ce părea din argint sau aur alb. Alta, cu o geacă de piele şi proaspăt coafată, a scos timid cheile de la maşină şi un buletin, ambele pregătite într-un buzunar, şi le-a atins de racla Sfântului Andrei, după care, simţindu-se privită, le-a băgat cu o mişcare scurtă înapoi în buzunar.
Câteva minute mai târziu, un tânăr la vreo 30 de ani, îmbrăcat cu o geacă maro, a scos din buzunar portofelul, atingându-l şi de-o parte şi de alta de sticla icoanei şi a raclei Sfântului Dimitrie, dar şi de argintul rece al celorlalte două obiecte de cult, în ciuda îndemnului obsesiv al oamenilor de ordine: "Obiectele pe laturi!"

În câteva minute, de racle s-au atins zeci de haine, ceasuri, portofele, chei de maşină, căciuli şi mii de buchete de flori, asta fără a pune la socoteală "obiectele" aflate în plase, pe care pelerinii nu au mai avut timp să le scoată până să ajungă la moaşte.
Şi totuşi, în acest an, de Sfântul Dimitrie a fost mai linişte decât în trecut. SMURD-ul, Jandarmeria şi Crucea Roşie, toţi spun acelaşi lucru. "Mă rog, mai puţin scandalul de azi-noapte: nişte ţigani care s-au bătut cu jandarmii", povesteşte, relaxat, la o ţigară, un angajat SMURD.
În rest, câteva leşinuri, o criză de epilepsie şi cam atât. "Slavă Domnului!", mai spune omul, şi cuvintele i se pierd în sunetul clopotelor şi al corului bisericesc ce acompaniază slujba.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














38 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Si-au sfintit portofelele si banii.... Vai de viata voastra de enoriasi . N-ati inteles nimic dar absolut nimic.
VAI DE CAPUL VOSTRU!
Superba prima poza... popi si credinciosi-
Excelent tablou-fara cuvinte- cine mai crede si cine sunt cei care reprezinta cea ce cred ei !!
De ras santeti, voi si biserica v.stra. Va lasati prostiti de niste escroci si de o institutie in deriva..............Vai steaua v.stra.............!!!!!!!!!!!!!!
popi manipulatori bisnitari marunti , diavoli in sutana , asta sint asa zisii slujitori ai bisericii . cine mai crede in evlavia si smerenia ??!!? .... lor ??. au indobitocit oamenii cu moastele lor ..,,niste vesminte contafacute,, cu sarmalele lor ,,. cita incultura ,,cit fariseism..!! de ce patriahul daniel nu opreste acest desmat ,care umbreste dramul de credinta care il mai au unii . am ajuns noi credinciosii adevarati , sa nu mai putem intra in casa domnului din cauza prefacutilor, care merg la biserica doar atunci cind se da ceva pomana,de mormintari ce sa mai zic ,??adevarate petreceri!!. lipseste muzica , dansul si cinstea. ba unii chiar cinta si manele..de ce popii nu opresc asta ?? deaia ca le convine. isi umfla burdihanu si nici macar nu consoleaza familia indoliata, rigiie ca porcii si pleaca. da da nu va mirati ,,chiar asa este. ar fi multe de spus despr popi , dar ma opresc ,, mie sila de ei, mie greata, tractoristi care se pretind slujitori ai lui dumnezeu.....
da, mataranga, scarbavnicu, puturosu, nu l-ati dat pe la sfintzire si fofoloanca, mizda, adica?!.. 'v'ar neamu de cretini habotnici si ipocritzi !!!..
Dar un pelerinaj pe ogoare cu sapa in spinare(ca alta scula nu avem)cand se organizeaza unde cotizanti sa fie nespalatii??????????
Urat din partea Patriarhului Daniel de a nu fi fost prezent la aniversarea Regelui Mihai I. Se pare ca si capii Bisericii asculta de comenzi politice chiar cu riscul de a incalca prevederile bisericesti . A uitat Patriarhul ca Regele e unsul lui Dumnezeu, ca in fata Domunului, Mihai I ii este superior? Sper ca romanii fac distinctia intre slujitorii Bisericii si Biserica ortodoxa, adica Casqa Domnului
Rectific caci s-au strecurat niste greseli din graba:
Urat din partea Patriarhului Daniel de a nu fi fost prezent la aniversarea Regelui Mihai I. Se pare ca si capii Bisericii asculta de comenzi politice chiar cu riscul de a incalca prevederile bisericesti . A uitat Patriarhul ca Regele e unsul lui Dumnezeu, ca in fata Domnului, Mihai I ii este superior? Sper ca romanii fac distinctia intre slujitorii Bisericii si Biserica ortodoxa, adica Casa Domnului
DUMNEZEU EXISTA! ..... DUMNEZEU A CREAT UNIVERSUL ! ..... DUMNEZEU NE-A CEAT SI PE NOI OAMENII ! .............. ISUS CRISTOS , FIUL LUI DUMNEZEU A MURIT PE CRUCE PENTRU PACATELE NOASTRE ! ........... EXISTA VIATA DINCOLO DE MOARTE ! ................ DAR : DE CE VA BATETI JOC DE OAMENII NESTIUTORI SI REDUSI ????????????????? ................. VORBITI-LE DESPRE DUMNEZEU SI NU-I MAI PROSTITI CU ACESTE OBICEIURI PAGANE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ....................... ORTODOCSII DIN PRIMELE SECOLE DE CRESTINISM NU FACEAU CE FACETI VOI !!!!!!!!!!!!!!!!...................... DUMNEZEU SA BINECUVINTEZE ROMANIA ! ! ! .............
Sunt banatan si nu am auzit de traditia asta in Banat. Cinste tuturor celor care isi respecta traditiile.
Bravo bucuresteni, in aceasta privinta aveti toata stima banatenilor.