Dezvoltarea urbană a Capitalei: inspecţii pe Google şi soluţii de import
Primarul Oprescu vrea să bată în cuie un PUG care să nu mai fie afectat de derogări
Şefa Centrului de Dezvoltare Urbană se uită pe Google să vadă dacă se betonează în pădure
Primarul Oprescu s-a sfătuit sâmbătă cu specialişti români şi străini
60 de specialişti din ţară şi străinătate, reuniţi în cadrul Comisiei pentru Politici şi Strategii de Dezvoltare Urbană, au propus soluţii pentru problemele importante ale Capitalei. Discuţiile, iniţiate de primarul Sorin Oprescu, s-au purtat sâmbătă, la Cercul Militar.
Soluţia londoneză: parcări scumpe – transport în comun foarte bun
Aglomeraţia de pe străzile Bucureştiului şi lipsa locurilor de parcare s-ar rezolva, în opinia arhitectului Peter Bishop, director de Dezvoltare în cadrul Primăriei din Londra, prin folosirea intensă a mijloacelor de transport în comun. “Trebuie să impuneţi restricţii cu privire la parcarea maşinilor în centru. Dacă faci naveta cu maşina, plăteşti, iar asta va descuraja condusul în centrul oraşului. Trebuie scoase maşinile de pe trotuare, pentru ca acestea să devină utile pietonilor. Apoi, luaţi bani din aceste taxe şi îi investiţi într-o reţea foarte bună de transport în comun”, a spus reprezentantul Primăriei din Londra. Şi arhitectul Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, ar vrea să schimbe faţa oraşului prin construcţia de zone pietonale care să dea viaţă oraşului.
“Aş introduce nişte zone pietonale, nu excesive. Pe anumite zone, aş încerca să dau unor pieţe, unor spaţii publice, puţină viaţă urbană”, a declarat arhitectul Pătraşcu. Principala temă de lucru a Comisiei pentru Politici şi Strategii de Dezvoltare Urbană a fost găsirea de noi reglementări pentru presiunea imobiliară la care este supusă Capitala. “V-am chemat aici să ne acordaţi consultanţă de specialitate pentru a reface Planul Urbanistic General (PUG), care nu mai este actualizat din anul 2000, astfel încât derogările de la acesta să devină excepţie. Mai exact, trebuie reglementate cât mai multe zone prin PUG, pentru a evita ulterioarele derogări prin Planuri de Urbanism Zonal (PUZ)”, a spus primarul general Sorin Oprescu.
Modificarea PUG va necesita mai multe întâlniri cu specialiştii, discuţii şi studii de specialitate. Potrivit arhitectului Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, “Bucureştiul va avea un nou PUG cel mai devreme la sfâşitul mandatului”, adică peste aproximativ trei ani. Până atunci, în dezbatere publică se află mai multe PUZ-uri care modifică grosolan PUG-ul existent. Printre acestea se numără proiectele imobiliare Dâmboviţa Center, cele de pe Şoseasua Olterniţei nr.208, Iancului 90, Ionescu Siseşti sau cele contoversate din zona pădurii Băneasa.
Viitoarele turnuri ale Bucureştilor
Proiectul imobiliar Dâmboviţa Center se va ridica pe o suprafaţă de teren de 96.478 metri delimitată de străzile Plevnei, Ştirbei Vodă, Splaiul Independenţei şi râul Dâmboviţa. Aici se vor construi clădiri guvernamentale, de locuit, spaţii pentru birouri, comerţ, hipermarket. Blocurile vor avea între 26 şi 34 de etaje.
Pe şoseaua Olteniţei 208, pe o suprafaţă de teren de 5.152 de metri pătraţi, se va înalţa un alt bloc turn cu 21 de etaje şi o înălţime de 90 de metri. Destinaţia viitorului imobil este: sedii de firme, birouri, servicii. Un bloc de 14 etaje se va construi şi în zona Şoselei Iancului. Pe aproape 22.000 de metri pătraţi se va ridica un imobil pentru birouri, dar şi locuinţe colective. În zona Pădurii Băneasa, consilierii municipali vor avea de aprobat două PUZ-uri. Unul este pe Drumul Pădurea Pustnicului 87-91.
Potrivit datelor din documentaţie, cei 17.504 metri pătraţi de teren pe care urmează să se ridice un ansamblu de locuinţe cu maximum 6 etaje au vecini doar pe două laturi. Pe una se învecinează cu pădurea Băneasa, iar pe cealaltă cu Drumul Aleea Pustinicului. Cel de al doilea PUZ este pentru Aleea Teişani. Pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi vecină cu Pădurea Băneasa, Pădurea Tunari şi Aleea Teişani se va ridica tot un anasamblu rezidenţial de locuinţe.
Garanţia „Google“
Şefa Centrului de Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Capitalei, Ioana Balaurea, susţine că a consultat Google-ul şi că nici un proiect imobiliar nu va fi ridicat în Pădurea Băneasa. “Este vorba de fostul teren al CAP-lui Otopeni, unde pe vremea lui Ceauşescu se cultiva grâul. Probabil pe acest teren a crescut vegetaţie spontană. Uitaţi-vă pe Google să vedeţi. Dacă vă uitaţi unde mă uit şi eu, vedeţi că nu e vorba de pădure”. La rândul său, şeful comisiei de Arhitectură şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Horaţiu Ţica, recunoaşte că “orice PUZ modifică PUG-ul. Toate PUZ-le se abat de la PUG. Pentru orice suprafaţă de teren mai mare de 3.000 de metri, legea te obligă să ai PUZ . Oamenii se grăbesc pentru că de pe 28 februarie vor intra în vigoare noile prevederi care nu te lasă să construieşti decât pe maxim 20 la sută din teren”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













33 Comentarii [+] Adauga un comentariu
60 de specialiÅŸti din Å£ară ÅŸi străiÂÂnătate, reuniÅ£i în cadrul ComiÂÂsiei pentru Politici ÅŸi StraÂÂtegii de Dezvoltare Urbană, au propus soluÅ£ii pentru problemeÂÂle importante ale Capitalei. DiscuÂÂÅ£iile, iniÅ£iate de primarul Sorin Oprescu, s-au purtat sâmbătă, la Cercul Militar.
taxa auto si asa zisa tripla taxa de mediu pot sa fie invinse legal in justitie si banii se restituie pagubitilor. pentru toti cei pagubiti de catre adrian nastase,tariceanu si guvernele care au facut aceasta ilegalitate,intrati pe google la cautare avansata,scrieti:taxa auto in marsarier,dati pe cautare si o sa va apara:____ bloombiz:auto:taxa auto in marsarier___acesta fiind primul titlu si ascultati al doi-lea titlu ____bloombiz: video_______ unde o sa aveti toate lamuririle pertinente si dati in judecata statul roman pentru a va recupere banii luati cu japca de catre sacalii care au interes ca francezii de la mioveni si ticalosii de la finante sa se indoape cu banii nostri!
sa-l f/ut in g/ura pe c/acatu asta de doctor si pe toti cei care l-au votat!
dar visam la ultima postare si vad ca d-zeu mi-a indeplinit visul!
oprescu e bun ca falsificator, carnatar si secatura. fiecare e bun la ceva. el e bun sa minta ca face. chiar si carnatul l-a facut pe la pitesti. nici macar smecheriile nu le-a facut singur. intotdeauna s-a inteles bine cu interlopii, fiind unul de-al lor.
bai cre-tinilor, peter bishop e director la london development agency, nu e director de dezvoltare in primaria londrei....?!??! lda e o institutie separata de primaria londrei, mai cititi si voi si informati-va inainte sa scrieti tam-penii dupa ureche. si in alta ordine de idei, asa-zisul urbanism romanesc a dat faliment de mult, asa ca fara solutii straine o sa continue cocina din bucuresti inca mult si bine - singura solutie e sa aduceti manageri straini si sa aplicati legea, nu sa va balacariti un mocirla in care se traieste acuma...... - bucuresti e printre putinele capitale europene unde se parcheaza ca in codru si toti nechematii isi aduc gipanele in centru fara nici-un motiv. sa plateasca o taxa de congestie ca in londra si sa foloseasca transportul in comun, asta e singura solutie!!!
pentru a-l informa corect pe dl. arhitect sef, programul google earth (pro) nu iti arata cum arata locatia in timp real, este vechi de cca 2-3 ani, asa ca se poate betona bine mersi...si se betoneaza oricum; intre altele ,ca sa distruga padurea, "prietenii" dezvoltatori imobiliari afirma la agentia de mediu (care inchide ochii linistita la aprobarea acestor puz-uri) ca este vorba de "fond forestier degradat"...fara comentarii.
...doctorul intoneaza imnu si voi,astia de la gandul, la-ti prins in poza sau are orgasm alesu de primar sfatuit si pe fatza si pe dos,adica si din afara si de la el din mahala?
nu mai stiu cum sa fure ... si sa se dea rotunzi ... ca de facut nu o sa faca nici unul ... asa e in primarie .. cand semnalezi o problema .. gata . .sar toti ca se face , ca e in regula .. nu va faceti probleme .. etc ... si porma dispar in ceata ... sau fac alte tampenii doar ca sa se duca banii unde trebuie ...
cu spitalele este o extrasarcina placuta dlui dr, dar acestea sunt deocamdata, sub jurisdictia min. sanatatii. daca le iubea asa de mult de ce a canditat la primarie?putea sa mai astepte o jumatate de an si devenea ministrul sanatatii.sa nu fuga de problemele grave generale ale orasului si sa se arunce in cele particulare(neprinse in programul electoral).este primarul problemelor generale, nu al celor particulare.
sa rezolve intii ce a promis in campanie: pasajul basarabi(striga dupa ajutor la guv, desi s-au facut imprumuturi anterioare ), pasajul la dn1, la noua autostrada spre ploiesti, inele, blocajul auto pe strazi si trotuare infernal, parcarile ramase "nenationalizate", hotelul unirii principatelor in paragina, idem alte cladiri istorice, apa-canal, statie epurare ape uzate, sistematizare, blocuri tineret, ghidul turistic al bucurestiului,etc.apoi,s tadionul national de fotbal( au luat aprobare de la bec si i-au taiat pista de atletism(unexpected error!), au luat bani de la privatizarea bcr), in loc de strapungeri si intepari, la fel ca si predecesorii, a demolat citeva baraci si buticuri... niste recorduri cabotine, studii peste studii contra cost si multe bancuri vulgare de scoala profesionala spuse prin saloane asistentelor...putin, pt.un oras asa de mare si complicat...