Diaconescu, liber „pentru că are un copil minor în întreţinere“. Ce spune şeful OTV
Patronul OTV spune că dosarul se referă la televiziunea sa şi nicidecum la el /// Foto: Publimedia/Adi Stoicoviciu
Tribunalul Bucureşti a făcut publică motivarea hotărârii prin care a dispus anchetarea în libertate a patronului OTV Dan Diaconescu. Judecătorii au luat această măsură pentru că Diaconescu nu este recidivist şi are un copil minor în întreţinere.
Judecătorii Tribunalului Bucureşti l-au pus în libertate pe patronul OTV Dan Diaconescu pentru că nu este recidivist şi pentru că are un copil minor, se arată în motivarea hotărârii judecătoreşti, citată de Agenţia Mediafax: "nu este infractor recidivist şi are un copil minor în întreţinere". Totodată, magistraţii au reţinut faptul că la OTV există un "prezumtiv grup infracţional organizat".
"Tribunalul apreciază că există date că prezumtivul grup infracţional organizat foloseşte mijloace laborioase mascate în spatele unui post de televiziune şi invocând, pentru a da o aparenţă de legalitate activităţii infracţionale, libertatea presei, denaturând însă sever sensul constituţional al acestui concept", se mai arată în motivarea deciziei. Mai mult, magistraţii remarcă faptul că DNA nu a pus în mişcare acţiunea penală şi pentru o infracţiune mai gravă: "Procurorul însă este persoana care are deplinătate de atribuţii în identificarea şi probarea activităţii infracţionale.
Cum însă în speţă procurorul nu a pus în mişcare acţiunea penală şi pentru infracţiunea mult mai gravă prevăzută de legea privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate - din motive ce exced analizei prezentului recurs - şi s-a mărginit să propună arestarea preventivă a celor doi inculpaţi doar pentru infracţiunea de şantaj, Tribunalul nu va putea avea în vedere la individualizarea măsurii preventive ce se impune în speţă şi infracţiunea de constituire a grupului infracţional organizat".
Dan Diaconescu: Nu am voie să comentez hotărârile şi dosarul
Contactat telefonic, Dan Diaconescu a declarat pentru Gândul: "Nu am voie să comentez hotărârile şi dosarul. Dar să ştiţi că tot dosarul se referă la OTV, nu la mine. La OTV, care e o televiziune care trebuie închisă pentru 30 de ani. Aşa a zis procurorul. Iar eu ar trebui să fac închisoare 12 ani. Dosarul se referă la OTV, dar, cum nu puteau să aresteze OTV, m-au arestat pe mine. Procurorul, am numărat, de 17 ori, în timpul pledoariei a folosit, referindu-se la mine, cuvinte de genul: neruşinat, nemernic, ticălos, obraznic, cretin, înfumurat etc.
Fost angajat al OTV, principalul martor al acuzării
Judecătorii au considerat că afirmaţiile lui Dan Diaconescu referitoare la faptul că nu l-a cunoscut pe primar sunt nesincere. Diaconescu este contrazis de declaraţiile martorei Mihaela Moise, fost ziarist la OTV, care ar fi declarat că le-a comunicat datele despre activitatea ilicită a primarului Moţ lui Dan Diaconescu şi martorei Diana Voiculescu, de la care a obţinut şi aprobarea expresă şi mijloacele financiare pentru realizarea reportajului în comuna Zărand. Ziarista a mai precizat că a predat materialul filmat celor doi şefi. Dan Diaconescu nu i-a convins pe judecători că "televizoarele" şi "plasmele" din interceptările telefonice chiar înseamnă televizoare şi plasme. În motivarea deciziei, citată de Mediafax, se arată: "Astfel, aceste televizoare şi plasme urmau a fi oferite de o persoană din Arad - informaţie ce conduce la partea vătămată, iar contextul în care se vorbeşte de aceste aparate relevă purtarea unor negocieri atât cu privire la natura bunurilor date - televizoare (bani) sau plasme (terenuri), cât şi la numărul lor. Termenul de «127 negre» reprezintă o altă expresie pentru cel de «plasme», însă în ambele formulări sensul termenilor este acela de terenuri. Relevant este şi faptul că aceste plasme nu au fost achiziţionate niciodată - percheziţia efectuată stabilind că nu a fost achiziţionat decât un singur televizor de acest tip, şi din Carrefour".
Patronul OTV a fost eliberat pe data de 25 iunie din arestul Direcţiei Cercetări Penale al IGP, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, care a înlocuit măsura arestării preventive cu alte interdicţii. Astfel, el nu are voie să părăsească ţara pe perioada cercetărilor, nu are voie să se întâlnească cu partea vătămată, primarul Ion Moţ, sau cu martorii din dosar. În plus, Diaconescu este obligat să anunţe Poliţia dacă părăseşte domiciliul sau dacă pleacă din Bucureşti. De asemenea, patronul OTV nu are voie să discute despre cazul său la OTV. În cazul în care încalcă vreuna din interdicţii, instanţa poate dispune rearestarea sa. Dan Diaconescu şi paranormalul Doru Pârv - colaborator al OTV - sunt acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de şantaj.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













33 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Justitia cand n-are probe spune ca folosit masuri umanitare pentru elibearare. Pacat ca in justitie mai avem destui oameni supusi mafiei neocomuniste si ca trebuie sa mai asistam la judecarea unor dosare instrumentate de cei ,,mari".
Germania la Mondiale. O scurta prezentare a performantelor pe istoriafotbalului . com
cred ca cele spuse despre procuror pot fi considerate adevarate, daca au fost spuse de persoana care era in spatele functiei si au fost spuse la o bere cu prietenii! altfel, extrem de discutabil...in paranteza fie spus, si eu cred ca cel in cauza nu prea are calitati
Draga Stefy. Partea tampita in romania e ca inca mai sunt oameni care cred ca exista persoana din spatele functiei. Cand ai o functie de demnitatea * nu mai exista asa ceva. Pentru ca persoana se identifica cu functia. Oricine ar fi. Daca nu iti convine.. nu intra in viata *.
sa-i * pl procurorii ,am crime la activ vampiric aruncari de conducte in aer vampiric in rusia si anglia si astia sint dupa mine sa imi * pl ,ca care legeam morzilor ma ti
Sa mai aud olteni zicand ca sunt romani; da, dar de vitza araba.
Isus Hristos a spus:
Ioan4:17 …. „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
Ioan 14:6 … „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu , nascut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Ioan 17:3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Ioan 10:10 Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.
Ioan 8:24 De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu Sunt, veţi muri în păcatele voastre.”
Raspuns la: ugaep@yahoo.co.uk
ce drq vrei sa imi arati puterea ,ti-am aratat oameni morzi in saponaro italia competitie sint morzi ,mai gaborilor am puterea sinteti nulitati legale
priviti-va morzi anuntati inainte ucisi .sinteti real nulitati legale .sinteti nimeni.nu existati.am puterea .sinteti nimeni pentru mine.ma scarbiti.nu munciti nimic.va prefaceti ca munciti.nici un poltician la parnaie.legea pl ii lege de forma sa zicem ca ma folositi ,sinteti nulitati
ma tu esti nebun,ai vazut si la dulapior haine saponaro italia piramida ,insemna si te anuntam inainte ca vor murii ,i-am ucis vampiric romanii tai