Dintr-o eroare cadastrală, Primăria a restituit 300 mp din Politehnică

Postat la: 23.10.2007 19:47 Ultima actualizare: 18.10.2011 17:26

Dintr-o eroare cadastrală, Primăria a restituit 300 mp din Politehnică

Universitatea susţine că are terenul în administrare din anul 1960 şi în proprietate din 2002

Statul român a luat terenul abia în 1981, printr-un decret de expropriere

Universitatea „Poli-tehnica” din Bucureşti s-a trezit peste noapte (ad literam), cu un şantier în curte, după ce primarul Adriean Videanu a retrocedat, printr-o dispoziţie, un teren, aflat în campusul studenţesc Regie. Luni dimineaţa, firma „All Birotic Devices Trade & Service” SRL a început lucrările de construcţie a unei clădiri cu patru etaje, la doar câţiva metri de cantina R2. Firma achziţionase terenul din strada Ghercu C-tin nr.14 de la fostul proprietar, repus în posesie de Primăria Capitalei în noiembrie 2006.

Culmea, nimeni din cadrul universităţii nu a fost măcar înştiinţat că terenul fusese dat altcuiva de Primărie, personalul Politehnicii aflând acest lucru, la sfârşitul săptămânii trecute, când terenul a fost împrejmuit cu un gard. „Am trecut întâmplător, vineri, prin zonă, şi atunci am văzut că se întâmplă ceva. Patronul m-a asigurat că nu va mai face nimic şi că ne vom întâlni luni dimineaţă să vorbim, dar azi-noapte (n.r. duminică noaptea) au început săpăturile”, ne-a spus directorul administrativ al Politehnicii, Mihnea Costoiu. Acesta a adăugat că lucrările sunt ilegale, întrucât nu a primit nici o înştiinţare din partea autorităţilor locale: „Primăria  nu poate retoceda, prin dispoziţie, un teren ce aparţine altcuiva, ci doar unul care este în proprietatea sa. Noi nu am fost nici măcar înştiinţaţi, îl am şi acum în acte. Nu există nici o decizie definitivă, iar primarul nu poate dispune de un teren al unei instituţii academice”.

Politehnica a luat terenul în 1960

Potrivit lui Costoiu, terenul a fost dat în administrare Politehnicii în anul 1960, iar în 2001 a fost trecut la Oficul de Cadastru, în proprietatea universităţii. Un an mai târziu, Ministerul Educaţiei a emis un ordin pentru intabularea celor 300 de metri pătraţi, care s-a realizat în anul 2004. În luna iunie 2006, terenul a fost retrocedat lui Nicuşor Viorel Şerbănescu, de Primăria Capitalei, iar pe 2 octombrie 2006, noul proprietar a fost pus în posesie. În 20 de zile, acesta a vândut terenul firmei lui Ilie Samir Rusu, contra sumei de 225.000 de euro. Trei luni mai târziu, noul proprietar (care deţine un magazin în imediata apropiere a terenului) primea din partea Primăriei sectorului 6 autorizaţia pentru începerea construcţiei unei clădiri cu patru etaje.

Proprietarul a pierdut casa în 1981

Pe de altă parte, juriştii Primăriei Capitalei au la dosarul de restituire actele prin care omul a dovedit că avea casă pe acel teren şi că statul român a intrat în posesia celor 300 de metri pătraţi abia în anul 1981, prin Decretul de expropriere nr.136. De altfel, lângă această locuinţă, în planul cadastral original adus de fostul proprietar mai figurau încă două case, pe aceeaşi stradă, la numerele 10 şi 12. Reprezentanţii Politehnicii urmau să vină vină ieri la sediul municipalităţii cu actele pe care le deţin, pentru a vedea unde este eroarea.

Întâlnirea nu a mai avut însă loc, întrucât Universitatea Politehnică a decis, ieri, să atace în instanţă atât dispoziţia primarului Adriean Videanu, cât şi autorizaţia de construcţie eliberată de Primăria sectorului 6. În urma sesizărilor făcute luni de Universitatea „Politehnica”, inspectorii primăriei de sector au sistat, pentru 24 de ore, lucrările de construcţie, din cauza faptului că firma nu a afişat un panou explicativ cu scopul şi durata construcţiei. Ilie Samir Rusu, patronul firmei, a refuzat orice declaraţie, motivând că nu are timp. (R.F., T.L.V.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

11 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 24.10.2007 00:36

Universitatea „Poli-tehnica” din Bucureşti s-a trezit peste noapte (ad literam), cu un şantier în curte, după ce primarul Adriean Videanu a retrocedat, printr-o dispoziţie, un teren, aflat în campusul studenţesc Regie.

 
#2 bambi 24.10.2007 00:36

Asta e eroare cum tot asa castig eu pe luna 200.000 euro ;) Dar din cate vad cainii latra...caravana trece ...

 
#3 Votam PD! 24.10.2007 06:54

Cine crede ca PD-ul are 34 % in sondaje traieste pe alta lume. Ce om zdravan la cap poate gira un partid care s-a imbogatit de pe urma amaratilor de bucuresti. este cel mai penal partid poitic de dupa 89. PSD -u e mic copil pe langa talhariile pe care le fac de sapte ani astia de la PD! Votati PD - votati pentru borduri supraetajate, votati pentru asfalt tras de doua ori pe an in acelasi loc votati pentru costanda, sa faca blocuri pentru ei in Parcul Bordei, votati pentru ca udrea si fata lu tata sa afiseze tinute de 5000 de dolari. pentru asta votati PD! Idiotilor! Asa ati facut si in 90, cand ati dat tara pe mana lui Iliescu si a FSN! Romani = idiotenie crasa!

 
#4 HH 24.10.2007 08:27

Inca o "eroare" facuta de Primaria marmoristului sef in favoarea unor apropiati. Ca de obicei rahatii de functionari ai primariei rezolva totul din birou, nu-si muta fundul jegos sa vada concret pe teren situatia. De ce dracu nu se atasaza la dosar cateva poze facute la fata locului cu data aparuta pe ele? De ce pentru a se da semnaturile finale de aprobare nu se impun si fotografii concludente facute de angajatii primariei? Asa exista dovada ca au fost in teren si ca nu sunt probleme. Eeeeeee? E greu Videne?

 
#5 Gogu 24.10.2007 08:58

Ce-i aia eroare cadastrala? Nu credeti ca-i cusuta cu ata alba. Tot cadastrul este la fel...

 
#6 ATP 24.10.2007 09:04

Nu stiu cum explica reprezentantii Politehnicii ca au acel teren atat timp cat acolo existau numai case care au fost confiscate de comunisti in 1981. Exista acte de mostenire pe acel teren si un dosar gros de 20cm. Exista expertize pe acele acte si propritarul a inceput revendicarea terenului inca din anul 2001.
Oricum Dna Rector ar trebui sa stie ca intr-o democratie dreptul de proprietate este inatacabil. Nu mai suntem pe vreme comunistilor, asa cum dansa este obisnuita, atunci cand prin dispozitiile ministerelor se iau terenuri ale propritarilor de drept si se confisca. Ar mi trebuie sa stie ca la numarul 12 cat si la numarul 10 exista dosare de retrocedare si terenurile acelea nu se mai afla de mult in proprietatea Politehnicii. Dna Rector tipa sa isi faca putina campanie electorala, dar a trecut vremea comunistilor. Ar fi de buna credinta ca din partea reporterului care a facut acest articol sa fie putin interes pt a afla adevarul ci nu pt a intra in jocuri politice. Ieri la cursuri, Dna Rector a afirmat in gura mare ca pe ea nu o intereseaza actele detinute de proprietari si ca nu va da ea voie cat va fi rector sa se construiasca pe acest teren.
Si cel mai IMPORTANT ESTE CA PE VREMEA CAND MINISTERUL EDUCATIEI A DAT ORDINUL PRIN CARE UPB S-A IMPROPRIETARIT CU ACEST TEREN, DNA RECTOR ERA MINISTRU AL ACESTU MINISTER. OARE NU E PREA MARE COINCIDENTA????? SI MAI STITI CE A FACUT DNA RECTOR? A BLOCAT STR. INTRAREA GHERCU C-TIN CU NISTE STALPI DE PARCA NU MAI EA ARE VOIE SA INTRE ACOLO!!!! EU TIN SA II AMINTESC CA A TRECUT VREMEA COMUNISTILOR SI MAI INTAI DE TOATE SA SE INTERESEZE DE ACTE SI DUPA AIA SA TIPE!!!

 
#7 Stefan A. Iordache 24.10.2007 09:15

Uite ca vine uninominalul si vom vota persoane si nu liste.
Iar atunci nu va mai putea fi nimeni suparat ca iese Videanu, Vanghelie, Poteras, Chiliman sau altii.
Ce va vrea poporul asa va iesi.

 
#8 gogu 24.10.2007 13:25

Domnu Videanu e mare vizionar. A inteles probabil ca nu mai e nevoie de ingineri, de Politehnica. Ne trebe avocati, economisti... ce naiba sa facem cu ingineri ca nu prea mai producem nimic.
Aaaaa... tehnicieni sa intetina utilajele cumparate din vest? Aia e alta poveste si nu trebe facultate.
Asa ca a purces la retrocedarea Politehnicii si de ce nu, chiar la demolarea ei. BRAVO!!!! BINE LUCRAT!!!

 
#9 BARABAS 24.10.2007 13:49

...functia este trecatoare iar cistigul ramine.Hai sa votam sa o luam in bot.Se poate vedea de la o posta ca edlii nostri singurul respect il au fata de bani ceea ce echivaleaza cu lipsa de scrupule.In final vor trebui impuscati pe motiv ca sunt un pericol pentru societate indiferent din ce partide acestia fac parte ca este Videanu,Ontanu e.t.c.

 
#10 bocai 24.10.2007 15:00

Indiferent ca e corecta retrocedarea sau nu politehnica trebuia atentionata.Eu nu cred ca cei de la primarie nu s-au gandit de loc la ce va urma procedand cum au procedat.Si daca un vecin muta gardul tot si cu stirea lui muti la loc,dar aici unde situatia era in acest fel de zeci de ani.Si cel care a cumparat si proprietarul stiu mai multe dar nu spun.Cat despre Videanu (mutra de dandy si cartofor) nu-mi pot imagina cum de a fost votat de bucuresteni.Pe deasupra de la prima ochire se vede cat de superficial este.Nu-mi dau seama daca in afara de a fura se mai ocupa de ceva sau se mai pricepe la ceva.oricum in afara de PNT-cd eu nu mai stiu vreun partid romanesc care sa fi pus mai presus interesele tarii fata de ale partidului sau a membrilor partidului.Acum nu mai stiu nici PNT din ce se mai compune ,eu vorbesc de PNT-ul lui Coposu .Cred ca nu gresesc daca afirm ca la noi partidele sunt "cete de talhari cu drepturi legale si disproportionat de mari".Mai sunt cetele judecatorilor, politistilor si bandelor de tigani.Restul e jale.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa