Directorul Maternităţii Caritas: Suntem aglomeraţi, există riscul să apară o infecţie în spital, nu ştiu ce ne facem - SPECIAL
Directorul Maternităţii Caritas: Suntem aglomeraţi, există riscul să apară o infecţie în spital, nu ştiu ce ne facem
O bună parte din nou-născuţii de la Maternitatea Giuleşti a ajuns la Spitalul Caritas. Norocul maternităţii de aici a fost că nu era foarte a-glomerată, însă, cu 19 cazuri în plus, secţia este acum încărcată la capacitate maximă. Cea mai mare teamă a medicilor, potrivit directorului medical al Spitalului Caritas, Diana Nistorescu, este izbucnirea unei infecţii care să se răspândească în tot spitalul. Căldura de afară şi pacienţii care au venit din alt mediu pot fi o combinaţie fatală. Bucureştiul nu-şi poate permite, în acest moment, încă o maternitate închisă.
Diana Nistorescu: Am avut noroc că ultima perioadă a fost mai liberă, însă astăzi, suntem plini. Probabil că trebuie să mai suplimentăm cu paturi pe aici, pe acolo, deşi nici asta nu este foarte sănătos. Este închis Giuleştiul şi este închis Polizul. Sunt două ma-ternităţi mari, de gradul III, care pri-meau gravidele şi copiii cu probleme. Acum, ne aşteptăm la o perioadă foarte grea pentru că vom prelua cazurile. Va fi o perioadă dificilă pentru toate maternităţile. Trebuie să rezistăm cum putem şi să sperăm că nu o să se întâmple ceva. În situaţii de genul acesta, pot apărea infecţii, moment în care eşti nevoit să te închizi şi tu.
Care ar putea fi cea mai mare problemă în viitor?
Noi avem un sistem de a controla germenii care se găsesc pe suprafeţe, în sălile de operaţii şi, în momentul când descoperi ceva, locul se închide şi se opreşte funcţionarea. Dacă, Doamne fereşte, se întâmplă ceva şi pe căldura asta, şi pe aglomeraţia asta, e posibil ca în unele locuri să fie nevoie să se închidă. Aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplat la CF2. E un exemplu şi astea sunt nişte probleme. Azi am avut o confruntare cu colegii de la Neonatologie, pentru că ni s-a cerut să mai primim nişte prematuri. Şi pe bună dreptate au spus: "Dacă vin de la alt spital, pot să vină cu altă floră şi să păţim alte necazuri." O să ne luăm toate precauţiile, dacă o să vină aceşti copii, însă infecţiile rămân o problemă pe care trebuie să o gestionăm foarte bine. Aglomeraţia, plimbarea dintr-un spital în altul, mută şi microbii, îi duc de colo-colo, şi cu temperatura de afară există acest risc. Dacă se mai închide o maternitate, chiar nu ştiu ce o să ne facem.
Aveţi probleme cu aparatura, cu personalul?
Cu aparatura stăm bine, secţiile de Neonatologie au fost bine dotate, cu materialele sanitare noi stăm bine, aici nu trimitem bolnavii să-şi procure singuri, avem şi medicamente, ne-am gospodărit până în momentul de faţă. Cu personalul este însă o problemă serioasă. Aşa cum ştiţi, nu s-au mai putut face angajări. Ne-a plecat mult personal, unii s-au pensionat şi avem lipsă de doctori, lipsă de asistente. Avem o adevărată criză la laborator. Am avut un necaz cu o asistentă care a dispărut şi încă ne chinuim să o acoperim. Adineauri, am făcut o cerere, dacă s-ar putea direcţiona din personalul de la Giuleşti către noi… Mai ales la Neonatologie, pentru că acolo sunt doctori foarte puţini, care fac gardă o dată la două zile, nu mai au casă, nu mai au copii. Asistentele sunt şi ele depăşite. Alaltăieri, au venit de-acasă să facă faţă celor 19 copii care au trebuit consultaţi, spălaţi, hrăniţi. Unii au necesitat şi îngrijiri medicale. Nu a fost uşor. Lumea a înţeles şi s-a mobilizat, dar asta nu poate dura la nesfârşit.
Cum se simt mamele de la Giuleşti?
La noi au venit mame şi copii fără probleme. Au fost doar doi
prematuri, însă restul sunt mame şi copii sănătoşi. Sigur, mamele
născuseră în urmă cu o oră şi necesitau îngrijiri la fel ca şi
copiii, dar în rest nu au fost probleme. În primul moment al
sosirii a fost o agitaţie, pentru că mamele au fost transportate cu
un mijloc de transport, iar copiii cu altul.
Când s-au văzut în curtea spitalului, nu ştiau dacă şi copiii vor
ajunge tot aici sau în altă parte. A fost un moment de panică. La
poartă se adunaseră şi familiile lor. Am reuşit să ne mişcăm destul
de repede, am făcut o listă cu numele lor, pentru că mamele nu
fuseseră înregistrate, după care am ieşit afară şi am liniştit
familiile pe care le-am dus să vadă că mamele şi copiii sunt în
regulă.
Se pot pune în acest moment detectoare de fum în spitale?
Ca să pui un detector, trebuie să ai o sursă de electricitate. Asta înseamnă să ai un fir separat, tras în fiecare cameră. E o lucrare uriaşă care costă mult. Desigur, ar trebui să existe, dar de unde bani? Gândiţi-vă că în România nu s-a mai construit un spital nou de 50 de ani. A reface un spital costă uneori mai mult decât dacă ai face unul nou. Spitalele de la noi sunt clădiri vechi care au nenumărate hibe şi care toate ar trebui corectate. S-au mai cosmetizat unele, dar situaţia rămâne gravă.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















16 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Romania=haos
cum ce sa faci zdreanto sa iti dai demisia si sa pleci din sistemul sanitar nu vezi cit de vacaesti adica mor bebelusi din spitalul tau si tu vii cu alte temeri pleaca fa vaco i tu si * ta de ministru ungur
Gestionati problema, nu spuneti "vai ce ne facem"? De aia sunteti acolo.
Ce fac kururile voastre grase si nesimtite?
Majoritatea medicilor sunt niste imputiti atotstiutori, autoritari si imbuibati, rar se intampla sa aiba suflet.
Stiu ce vorbesc, am nascut in conditii groaznice, cu un medic de garda care nu vroia sa fie deranjat pentru ca avusese mai devreme niste cezariene, iar eu nu-i dadusem lui spaga.
Basescu are dreptate, bebelusii oricum nu aveau niciun viitor in Romania. Este vina mogulilor, a lui Iliescu, a minerilor care vor sa aduca rusii si sa ia sarea si posta. Este vina PNL si PSD care au suspendat pe Basescu, Moise al romanilor. Medici si asistentele sa plece din tara, ca e produse ale scolii din gradina carpatina si dau dianogstice gresite. Ponta si Antonescu sasi de-a demisia iar Tariceanu si Iliescu sa fie ancheta-ti urgent. Basescu e nevinovat, el pocneste copiii ca sa plece in Italia, nu ii prajeste. Rusine Dinu Patriciu!
Iisus s-a nascut intr-o iesle...
Doamne, nu mai e mult pana la revenirea ta pe Pamant !
Bombardati ministerul cu adrese, asta sa faceti...si daca nu iau masuri, faceti public tot si poate isi da demisia pana la urma incompetentul!
Spitalele sunt subfinantate si furate cu licitatii publice aranjate de Directiile de Sanatate, nu primesc bani de materiale sanitare, de medicamente si pt angajari de cadre medicale. Mai bine intrebati la minister de ce s-a ajuns in situatia asta. O sa ajungem sa facem toate tratamentele si operatiile in clinici private unde se plateste cam 2000e pe o nastere... sa vedem atunci care va mai permiteti... toata lumea da vina pe cadrele medicale, aceleasi cadre medicale pe care o sa le intalniti si la privat. Va pute ca nu sunt gandaci in rezervele pacientilor? credeti ca i-au inmultit medicii sa stea acolo? Nu va convine ca e cald, ca e frig, ca e igrasie... si? ce vreti? sa faca cadrele medicale din salariu si spaga sa fie hotel de 4 stele? cereti asta la minister si la politicienii care subfinanteaza sistemul sanitar. Inainte mai apareau cifre in presa cu suma adunata din contributia de sanatate la buget... o ajunge macar jumatate in sistemul sanitar? sau in licitatii cu dedicatie si in schimbat de borduri?
De cateva citesc pe forumuri si ii aud la TV pe portocalii spunand ca noi romanii suntem vinovati ca dam spaga doctorilor si asistentilor ,ca i-am invatat cu narav rau si ca sa incetam sa mai dam ca atunci va fi bine?!
Asa o fi? Sau asta e ca si lozinca aia cu "Sa traiti bine!"
Ei bine, parerea mea este ca nu eu , pacientul , ar trebui sa fac ordine in sistem prin a nu da spaga...eu sunt bolnavul care merge cu o urgenta la medic si daca nu dau spaga risc sa mor...cei care trebuie sa faca ordine in sistem, si nu numai in cel de sanatate, sunt : Basescu,Boc,Ceke,Videanu,Udrea,Blaga,Oprea,Seitan,Vladescu...ei au instrumentele in mana sa faca ordine.Blaga sa le organizeze flagrant la toti si sa-i bage in inchisoare pt spaga nu sa-i alunge sa plece din tara....si mai terminati cu culpabilizarea intregului popor..."Unde nu-i cap vai de picioare." Jos cu capetele portocalii!!!!
oare umflata asta,directoarea, ca si ministrul sanatatii de altfel, cand ridica salariul, la fel se intreba, nu stiu ce sa fac cu banii ? eu cred ca 60-70% din persoanele cu fctii de conducere din romania ,nu sunt pregatite/apte pt postul detinut !
cu spaga