Doar trei pârtii de schi „valide” în staţiunile „de fiţe”: Clăbucet Sosire – Predeal, Kalinderu – Buşteni şi Bradul – Poiana Braşov
de Adrian POPESCU Postat la: 30.12.2009 21:11 Ultima actualizare: 30.12.2009 21:12Doar trei pârtii de schi „valide” în staţiunile „de fiţe”: Clăbucet Sosire – Predeal, Kalinderu – Buşteni şi Bradul – Poiana Braşov
Surpriză nu tocmai plăcută pentru miile de turişti care, în pofida crizei, s-au bulucit să-şi petreacă şi acest Revelion în staţiunile "de fiţe" de pe Valea Prahovei şi din zona Braşovului: singurele pârtii de schi "valide" sunt "Clăbucet Sosire" din Predeal - 800 metri lungime, pe care edilii locali au şi dat, miercuri după-amiază, "startul oficial" al sezonului de iarnă - "Kalinderu" din Buşteni - 1500 metri lungime, deschisă la începutul săptămânii - şi "Bradul" din Poiana Braşov (460 metri lungime).
Toate trei sunt acoperite cu un strat de zăpadă artificială de circa 20 de centimetri grosime, care va asigura condiţii bune de schiat până la sfârşitul acestei săptămâni, "cu condiţia ca temperatura să rămână în jurul lui zero grade Celsius, altfel s-a terminat", după cum ne-au declarat la unison administratorii lor.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- pârtii de schi
- ,clăbucet
- ,kalinderu
- ,bradu
- EXCLUSIV. Iliescu sare la Ponta: Dacă nu te descurci cu Crin, VIN EU SĂ VORBESC CU EL
- IMAGINI SPECTACULOASE: oameni recuperaţi astăzi din munţi de zăpadă. VIDEO
- Gruparea Anonymous i-a spart e-mail-ul preşedintelui sirian cât ai zice 1, 2, 3, 4, 5
- EXPERIMENT VIDEO: Cum să transformi pachetul de muşchi în burtă, în CINCI ORE
- ACTA are "o AMBIGUITATE care permite ABUZURI din partea autorităţilor statului" - noul ministru al Comunicaţiilor, Răzvan Mustea
- Miniştrii Guvernului Ungureanu primesc avize pe bandă rulantă la Parlament. "Măi, Bode, tu chiar ştii diferenţa dintre watt şi volt". LIVE TEXT
- Ecaterina Andronescu, preşedinte interimar la PSD Bucureşti. Marian Vanghelie, preşedinte executiv
- EXCLUSIV. Iliescu sare la Ponta: Dacă nu te descurci cu Crin, VIN EU SĂ VORBESC CU EL
- Patru adolescenţi din SUA au jefuit un apartament şi au umilit-o pe proprietară, sub privirile prietenului ei
- PROGRAMUL DE GUVERNARE. Coaliţia i-a dat lui Ungureanu prima măsură economică: MAJORAREA SALARIILOR ŞI PENSIILOR
- Ungureanu şi-a prezentat guvernul. LISTA OFICIALĂ A MINIŞTRILOR
- Gruparea Anonymous i-a spart e-mail-ul preşedintelui sirian cât ai zice 1, 2, 3, 4, 5
- La ce bun guvernul junilor trepăduşi?
- FOTO+VIDEO: Un aisberg cât New Yorkul stă să se desprindă din Antarctica
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- Exxon şi Petrom au găsit GAZE NATURALE în Marea Neagră
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
editorialNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
ieri, 16:41134 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
ieri, 16:0011 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
astăzi, 00:020 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
ieri, 10:4312 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2522 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1921 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23229 citeste Mihai Răzvan Ungureanu, în serviciul unui dependent de război. COMENTARIU LIVE de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiBăsescu conduce România prin servicii. Unul dintre marile secrete ale României, atât de secret încât a ajuns să-l ştie toată lumea, primeşte, din această seară, statut de secret premier.
luni, 20:1995 citeste Ungureanu – un Boc updatat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiNu s-a răcit bine scaunul de premier de sub Emil Boc, că i-a şi fost desemnat succesorul: Mihai Răzvan Ungureanu
luni, 22:4848 citeste Mihai R. Ungureanu şi limbajul de mahon lustruit de Indira CRASNEAputerea ganduluiMihai R. Ungureanu, premier desemnat, are un limbaj de mahon lustruit. Cum îi stă bine unui fost ministru de Externe şi fost cap de serviciu secret. S-a înfăţişat în stil american, sugerând onestitate solidă şi o viitoare dedicare sârguincioasă în serviciul public.
luni, 22:1644 citeste Băsescu îşi schimbă televizorul de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiLa ieşirea din scenă, E. Boc s-a eroizat ridicol încă o dată, un politician mic scremându-se să se aşeze sub specia istoriei, dacă nu chiar a eternităţii, care nu va face decât să-l micşoreze şi mai mult.
luni, 12:17426 citeste Viteză cu drezina PSD-PNL - Punct ochit cu PDL de Indira CRASNEAputerea ganduluiConversaţiile USL cu preşedintele, în Dealul Cotrocenilor, au fost un schimb de vorbe "strict formal şi protocolar" şi, de fapt, nu s-a discutat "nimic serios", a rezumat Victor Ponta. Şi pentru că nu a fost "nimic serios", duetul PSD-PNL a propus cu sufletul la gură să luăm viteză.
luni, 19:4117 citeste PD-L l-a demis pe Emil Boc de Rodica CIOBANUputerea ganduluiE un du-te-vino la palat: preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, pe rând, la Cotroceni, cu partidele parlamentare.
duminică, 18:0845 citeste Roşia Montană: propaganda murdară, aur curat de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu ştiu dacă exploatarea aurului de la Roşia Montană va ghiftui zona cu cianuri sau nu. Nu ştiu dacă e mai bine ca acolo să investească o firmă străină, una românească sau chiar statul.
duminică, 17:17313 citeste Comandament de iarnă la Guvern. Ultima stenogramă de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiEmil Boc: Domnu' ministru Igaş!
duminică, 11:4523 citesteCiteste pe Mediafax »
REPORTAJ: Fabrica în care angajaţii NU AU VOIE să vorbească între ei. Reacţia unei femei care vede PENTRU PRIMA DATĂ produsul finit pe care îl face - VIDEO
Angajaţii unei fabrici care produce componente pentru produsele Apple lucrează în condiţii inumane şi nu văd niciodată produsul finit.
citeste- INTREFETE.RO
Pantofi Christian Louboutin – colectie aniversara la 20 ani de existenta
La 20 ani de activitate, Christian Louboutin face o surpriza femeilor de pretutindeni, lansand o colectie capsula ce cuprinde 20 modele de pantofi special creati pentru...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care îţi taie respiraţia - partea a II-a (GALERIE FOTO)
Poate câteva din imaginile de mai jos vă vor trezi amintiri dragi sau, de ce nu?, vă vor convinge să le aveţi în vedere atunci când veţi stabili destinaţiile următoarelor vacanţe.
- MEDIAFAX
REPORTAJ: Fabrica în care angajaţii NU AU VOIE să vorbească între ei. Reacţia unei femei care vede PENTRU PRIMA DATĂ produsul finit pe care îl face - VIDEO
Angajaţii unei fabrici care produce componente pentru produsele Apple lucrează în condiţii inumane şi nu văd niciodată produsul finit.
- ONEMAGAZINE.RO
Idei de cadouri pentru Valentine's Day
Ziua Indragostitilor este cel mai frumos moment pentru a-i spune persoanei iubite cat de mult inseamna pentru tine si pentru a-i face un cadou inedit.
- GO4IT
Galaxy Nexus, acum şi în versiunea White
Nava amiral care transportă sistemul Android 4.0 – Samsung Galaxy Nexus, a apărut oficial şi în versiunea White. Specificaţiile tehnice ale lui Galaxy Nexus White nu...
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniul aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.










5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
460 metri lungime .... Ha, ha, ha, ha.....
avem munti la 2500 metri altitudine dar partiile noastre pleaca de la 1700 sau mai jos !!!! toti politicienii merg la ski in Austria dar nu vad ca partiile pleaca din varful muntilor chiar de la 3450 metri unde este zapada . Merg in Austria dar nu vad ca o telecabina transporta 100 persoane in timp ce jaful de telecabina de la busteni abia duce 24 (cat o gondola din ischgl unde sunt pe un fir la 30 metrui cate una) .La busteni se sta la acea telecabina si 3 ore la rand vara . Idioti sunt Romanii!!!! Domnul Copos mare amator de ski este atat de * incat a investit in Poiana in partii de la 1700 metri in loc sa investeasca in partii noi de la 2500 metri . La fel si statul . Avem conducatorii idioti pe care ii merita un popor * si hot plind de egoism care se gandeste numai la el si care din 10 oameni 8 fura cu nonsalanta .
Voi numiti alea partii?! Sunteti idioti.
E cam si ai numi un pupat pe sfarc: *, dar bine unii au satisfactie si la un pupat pe sfarc nu?
Si care sunt statiunile de ski care nu sunt de fite, inteligentule?
uitati grija zilei de maine si vizitati minunatele noastre manastiri
http://sites.google.com/site/manastiriromanesti