Doi comisari ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, arestaţi pentru mită

Postat la: 06.09.2010 12:28 Ultima actualizare: 06.09.2010 12:29

Doi comisari ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, arestaţi pentru mită Foto: Publimedia, Shutterstock

Doi comisari ai Comisariatului pentru protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov au fost arestaţid e Tribunalul Bucureşti, pentru luare de mită, după ce au primit câteva mii de lei pentru a aplica sancţiuni mai blânde unor administratori de societăţi comerciale.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Maria Bologa şi Sorin Gabriel Stoinea, comisari în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - Comisariatul General pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti - Ilfov, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată (trei, respectiv două acte materiale), informează, luni, DNA.

Potrivit anchetatorilor, în 15 iulie 2010, cu ocazia unui control, inculpata Bologa Maria, în calitatea sus menţionată, a pretins şi primit de la un denunţător 2.000 lei pentru a constata, cu ocazia verificărilor efectuate la societatea comercială administrată de denunţător, alte contravenţii decât cele reale, mai puţin grave, astfel încât să poată aplica amenzi mai reduse.

La data de 16 iulie 2010, ca urmare a unor alte controale desfăşurate la două societăţi comerciale, inculpata Bologa Maria, în prezenţa lui Stoinea Sorin-Gabriel, a pretins suma de 2.000 lei, din care a primit 1.000 lei de la un denunţător, respectiv a pretins şi primit 2.500 lei de la o altă persoană denunţătoare, pentru a constata alte contravenţii decât cele reale, mai puţin grave, prevăzute cu amenzi într-un cuantum mai redus.

Inculpaţilor Bologa Maria şi Stoinea Sorin-Gabriel li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

În 3 septembrie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe termen de 29 de zile.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 ... 6.09.2010 12:58

NU exista control financiar care sa nu plece cu spaga!
Ce e atat de greu de inteles?
Toti comisarii garzii financiare sunt niste spagari nenorociti.
Niciunul nu traieste din leafa!

 
#2 catalin 6.09.2010 21:45

si la braila, a fost prins un comisar spagar si a reusit sa scape, ca are pile
asa si cu astia de la bucuresti

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa