Doi motociclişti s-au ciocnit frontal, la 150 km/h - VIDEO
Doi motociclişti s-au ciocnit frontal în timp ce conduceau cu viteză excesivă pe viitoarea şosea de centură a Timişoarei, aflată în construcţie. Nenorocirea s-a produs, ieri după-amiază, pe una dintre porţiunile finalizate ale centurii care, deşi nu este dată în exploatare, este locul preferat al vitezomanilor, pentru a da frâu liber sutelor de cai putere. Cei doi bărbaţi, în vârstă de 24 şi 25 de ani, conduceau motociclete Suzuki şi Yamaha şi, conform martorilor oculari, „la un moment dat, unul dintre ei a făcut o manevră ciudată şi s-a lovit frontal cu celălalt. Dintr-o dată i-am văzut în aer”. Impactul a fost atât de violent, încât cei doi motociclişti au murit pe loc. „Din primele cercetări a reieşit că unul dintre motociclişti făcea slalom şi s-a lovit frontal cu celălalt, care venea din sens opus. Circulau cu viteză foarte mare, de peste 150 de km la oră. Acest drum nu este deschis circulaţiei publice, pentru că lucrările nu sunt terminate. Intrarea pe şosea este blocată cu grămezi de pământ. Practic, nu este un accident de circulaţie în sensul legii”, a declarat agentul şef principal Dorin Petruse, de la Poliţia Rutieră Timişoara.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












18 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Doi motociclişti s-au ciocnit frontal în timp ce conduceau cu viteză excesivă pe viitoarea şosea de centură a Timişoarei, aflată în construcţie. Nenorocirea s-a produs, ieri după-amiază, pe una dintre porţiunile finalizate ale centurii
dai in kilu meu ! sa crape toti !
2 prosti mai putin!
a mai scapat lumea de doi sariti de pe fix.
uitati-va la martori ce baietasi smecherasi sunt. da-i in mm de idioti. asa se intampla cand teribilismul si prostia fac casa buna.
ciobania de romania este prezenta din plin pe aici,cum era si de asteptat.
numai niste retardati "se bucura" ca au mai crapat doi.poate intr-o zi si copii vostri vor avea aceasta soarta si sper sa va bucurati la fel.
nu erau ei cu "respectati-ne in trafic", cum sa-i respecti cant noi mergem cu 60 in oras si ei cu 150 si cu 200 in afara
nu trebuie sa te bucuri de rau nimanui acolo le-a sunat ceasul rau daruiesti rau primesti
chiar nu ma intereseaza, sa moara toti smecherii, ca acelasi lucru fac si prin oras smenarii de genula cesta si ma trezesc ca-s eu la capatul slalomului imbecilului pe o roata
hopa. astia nu s-au respectat in trafic. au uitat sa invete ceea ce vor sa invete ceilalti soferi.