Doisprezece morţi în accidentul aviatic de la Aerodromul din Tuzla
BREAKING NEWS- Tragedie aeriană la Tuzla: Zece morţi şi trei răniţi într-un accident
TUZLA Accidentul s-a produs la decolare, în avion
aflându-se 14 persoane
UPDATE 4: Unul dintre cei trei răniţi transportaţi de un elicopter la Spitalul Militar din Bucureşti a decedat, ridicând la 12 numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic de pe aerodromul Tuzla.
UPDATE 3: Comandorul Nicolae Jianu se află printre victimele accidentului aeronautic
Ministerul Apărării confirmă, printr-un nou comunicat, prezenţa
Comandorului Nicolae Jianu, comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru
Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu" din Boboc, la bordul
avionului
AN-2 prăbuşit
pe aerodromul Tuzla.
Potrivit MApN, "comandorul Jianu, pilot clasa I, instructor de zbor
ziua şi noaptea, în toate condiţiile meteorologice, este cel de-al
unsprezecelea militar care şi-a pierdut viaţa în catastrofa
aeriană. Era căsătorit şi avea doi copii".
Ministerul Apărării mai anunţă că la Tuzla şi-au pierdut viaţa
şapte militari ai Forţelor Navale şi patru militari din Forţele
Aeriene. Doi dintre militarii răniţi fac parte din Forţele Navale,
în timp ce al treilea este încadrat în Forţele Aeriene.
UPDATE 2: Numărul morţilor de la Tuzla a ajuns la 11
În urma cercetărilor efectuate în interiorul resturilor
carbonizate ale aeronavei, anchetatorii au descoperit o nouă
victimă a accidentului. Este vorba despre cadavrul carbonizat al
unui bărbat, cel mai probabil unul dintre paraşutiştii care se
pregăteau de exerciţiu. Printre victime s-ar putea număra şi
comandantul Şcolii de Aplicaţie de la Boboc.
Răniţii, aduşi cu elicopterul la Bucureşti
Cei trei răniţi în accidentul aviatic de la Tuzla vor fi transportaţi cu un elicopter al Ministerului de Interne la Bucureşti. Potrivit doctorului Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, un echipaj SMURD va prelua răniţii şi îi va aduce în Capitală. Unul dintre aceştia, în stare mai gravă, a suferit şi arsuri, cel mai probabil urmând a fi internat la Spitalul de arşi. Ceilalţi doi răniţi, care au suferit multiple traumatisme, vor fi duşi la Spitalul Floreasca sau Spitalul Militar.
Medicii au declarat că cei doi sunt conştienţi şi au o stare generală stabilă, în timp ce militarul ars respiră cu ajutorul aparatelor.
UPDATE: MApN: Avionul AN-2 prăbuşit la Tuzla provenea de la şcoala Boboc şi transporta militari
Avionul AN-2 prăbuşit, luni, la Tuzla, aparţinea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc şi avea o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, zece militari murind iar alţi trei fiind răniţi, transmite MApN, precizând că aeronava s-a prăbuşit luând foc la impactul cu solul.
"Un
avion
AN-2, aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru
Forţele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru
antrenamente de paraşutare, s-a prăbuşit luni, 5
iulie, în jurul orei 17.40, pe aerodromul Tuzla. În urma
catastrofei aviatice, 10 militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi 3
au fost răniţi. La bordul aeronavei se aflau 4 membri ai
echipajului şi 9 militari din cadrul Forţelor Navale", precizează
un comunicat al MApN.
Un avion militar a luat foc la decolare, luni seara, pe aeroportul din Tuzla. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că nu se cunoaşte încă exact numărul victimelor, probabil fiind vorba de zece morţi. "Cadavrele sunt împrăştiate pe câmp, este încă dificil să precizăm câţi morţi sunt. Pot fi opt, dar pot fi şi zece. În planul de zbor erau trecute 13 persoane. Trei victime sunt încă în viaţă şi au fost transportate cu ambulanţa la spital", au mai spus susrsele citate.
Accidentul a avut loc la mai puţin de un kilometru de DN 39, care leagă Mangalia de Constanţa. Conform procedurilor, ancheta va fi desfăşurată de procurorii militari.
Surse din cadrul ISU au declarat că în avionul AN 2, care a luat foc la decolarea de pe Aerodromul Tuzla, se aflau 13 persoane, dintre care zece paraşutişti şi trei membri ai echipajului. Aceştia efectuau un exerciţiu, în momentul producerii tragediei.
Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului, în încercarea de a stinge incendiul declanşat la bordul avionului. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Raed Arafat a anunţat că un elicopter SMURD se va deplasa de urgenţă la Constanţa.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














47 Comentarii [+] Adauga un comentariu
din cauza procesului se transformare in vampir si ca vroiam sa il stopez
iti voi da in aceasta tara un roman mort de aproximativ 30 de ani,intaplarea drq ,acolo unde va murii vei avea un indiciu ,o piramida
vreau sa ma lasi in pace
Lasa-ma in pace definitiv
ne vom amuza teribil .Underground
intamplarea drq un roman mort,indiciu o piramida
10 *
10 *
10 *
10 *