„Dragonul de mare“ face noi victime pe litoralul Mării Negre

Postat la: 29.07.2010 17:37 Ultima actualizare: 29.07.2010 17:56

„Dragonul de mare“ face noi victime pe litoralul Mării Negre

Numărul persoanelor care au ajuns la spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa în urma înţepăturilor unor peşti numiţi "dragoni de mare" continuă să crească, numai joi până la ora 15.30 fiind înregistrate 15 cazuri pe litoralul Mării Negre, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

Cele mai multe persoane care au venit în contact cu această de specie de peşte se aflau în staţiunea Mamaia, dar au fost solicitări pentru SMURD Constanţa şi în Neptun, Saturn, Olimp, Năvodari (Hanul Piraţilor, Camping Holliday) şi plaja "Trei Papuci" din Constanţa, arată MAI, citat de Mediafax

Specialiştii în cercetări marine, cât şi echipajele SMURD Constanţa, solicită tuturor celor aflaţi pe litoral să trateze cu foarte mare seriozitate pericolul pe care îl reprezintă contactul direct cu această specie de peşte pentru organismul uman. Totodată, turiştii trebuie să fie foarte atenţi când intră în apa mării, întrucât "dragonul de mare" stă afundat în nisip şi pot călca pe el din greşeală.

Mai mulţi turişti aflaţi pe litoral au ajuns, în ultimele zile, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce au fost înţepaţi de peştele care face parte dintr-o specie numită popular "dragon de mare".

Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Liliana Tuţă, a precizat, marţi, că, în cazul în care nu se iau măsurile necesare, pacientul înţepat de această specie de peşte poate face şoc anafilactic şi, în unele cazuri mai grave, asociat cu alte boli, acesta poate chiar deceda.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, în perioada 25 - 29 iulie, 44 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce au fost înţepate de dragonul de mare - 43 de persoane şi de pisica de mare-- o persoană.

Din cele 44 de cazuri, 31 au fost adulţi, iar 13 copii.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

6 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 hahaila 29.07.2010 18:03

cand incepusera sa vina clientii, vreme buna etc, apare un peste pricajit care le incurca socotelile

 
#2 kokos 29.07.2010 19:31

Bai pudibonzii naibii, ii spune "drac de mare"

 
#3 remus 30.07.2010 09:22

eu tocmai am plecat de la mare cand a aparut pestele

 
#4 iulian 30.07.2010 12:40

VENITI IN SULINA NU SUNT DRAGONI SI NICI PESTI *. PLAJA E MAI FRUMOASA SI PUTETI VIZITA SI DELTA DUNARII. CAZARE SULINA E IEFTINA

 
#5 tomescu 30.07.2010 13:12

interesant nu mai vin alge la mal, dar vin pesti-dragon , cauza lipsa oxigenului din apa ...(mai nou conteaza si concentratia de sare din apa) fiecare cu rolul lui in ecosistem.

 
#6 gogu crocodilu 31.07.2010 21:14

dar cu sarpele ala cum e ?parca a anuntat la antena 1 ca alapta o femeie pe malu marii si ia curs lapte din tata si a venit un mare sarpe din apa...............parca in fiecare an in varf de sezon tot se cauta stiri sa alunge lumea de la mare,ba paianjeni,ba vidre,ba porci mistreti,acum a venit dracul de mare,la anul sugerez pentru presa,crocodili,sau rechini tigru

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa