Drogat şi băut, agresorul poliţistului din Târgovişte - capturat de trupele speciale. PLUS: VEZI AICI FILMUL RIDICĂRII LUI UŢĂ

Postat la: 06.09.2010 09:56 Ultima actualizare: 06.09.2010 21:24

Daniel Uţă, agresorul poliţiştului din Târgovişte, a fost reţinut după cinci ore de audieri. Vezi aici filmul ridicării lui Uţă de către poliţişti

Filmul prinderii sale, la care au fost mobilizaţi lucrători SRI şi DGIPI, a fost povestit pentru Gândul chiar de către un membru al trupelor speciale SIAS, din Poliţia Română

Daniel Uţă "Danezu" - interlopul care a pus pe jar Poliţia, după ce a băgat în comă un judiciarist care îl cercetase într-un dosar - a fost capturat, duminică seară, într-un apartament din cartierul bucureştean Rahova, în urma unei descinderi a poliţiştilor de la Investigaţii criminale, cu sprijinul DGIPI şi SRI.

În apartament a mai fost găsit un bărbat, Dragoş Băncilă, şi două fete, dintre care una este studentă şi se pare că era concubina lui Danezu. De altfel aceasta ar fi fost cea care închiriase apartamentul în care a fost capturat interlopul. Băncilă şi fata în apartamentul căreia au fost găsiţi cei doi au fost şi ei duşi, în noaptea de duminică spre luni, la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, pentru audieri.

Filmul capturării

Drogat şi băut, Daniel Uţă, cunoscut în mediile interlope drept "Danezu", a încercat să se opună reţinerii, dar a fost încătuşat în mai puţin de un minut. "A încercat să îi împingă pe poliţişti, care l-au înconjurat", a declarat pentru Gândul unul dintre ofiţerii din trupele speciale care l-au capturat pe fugar

"Am înconjurat zona, primele echipe de intervenţie au urcat la etajul doi, acolo unde se ascundea suspectul. Am strigat "Poliţia, deschide!". Nu a răspuns nimeni, dar am auzit mişcări în casă şi s-a aprins o lumină". Pentru că suspectul nu a deschis uşa, poliţiştii au fost nevoiţi să forţeze încuietoarea. "Am forţat uşa cu un dispozitiv special şi am intrat în apartament. Pe suspect l-am găsit în dormitor. Nu a zis nimic, doar mârâia înfundat. Totul a durat mai puţin de un minut".

După ce a fost încătuşat, lui Daniel Uţă i s-a făcut rău.

Avea probleme cu respiraţia, după aceea ne-a zis că în urmă cu ceva ani s-a dat cu capul de bordul maşinii şi avea deviaţie de sept", spun poliţiştii. Problemele erau abia la început. Pe drum, lui Danezu i s-a făcut din nou rău, de această dată în dubă.

"Am plecat spre Târgovişte, dar la ieşirea din Bucureşti, aproape de Chitila, i s-a făcut rău, povesteşte ofiţerul. Am chemat o ambulanţă şi ne-am întors cu el. L-am dus la spitalul Floreasca, unde medicii l-au examinat, pentru a vedea ce are. Analizele au arătat că avea în sânge un amestec de amfetamine, alcool şi substanţe din plante etnobotanice. În casă găsisem şi mai multe sticle de vin".

Danezu: "Îmi pare rău". Avocata sa: "A lovit din greşeală, a fost o eroare"

Poliţistul îşi aminteşte că Danezu a încercat să îi îmbuneze pe mascaţi, spunând că ar regreta consecinţele faptei sale. "Până să i se facă rău, a apucat să spună că îi pare rău de ce a făcut, în sensul că nu credea ca poliţistul să intre în comă. Pe mine nu m-a convins". Daniel Uţă a fost reţinut pentru 24 de ore de procurori. Acuzat că a lovit în cap, într-un local din Târgovişte, un poliţist de la IPJ Dâmboviţa, Danezu a fost audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa timp de peste cinci ore.

Luni dimineaţă, în jurul orei 5.00, Daniel Uţă a ajuns la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa. El a fost audiat împreună cu Dragoş Băncilă şi fata în locuinţa căreia au fost prinşi cei doi.
Potrivit avocatei care îl apără pe Danezu, acesta şi-ar fi recunoscut fapta.

Beatrice Dan a spus că tânărul este conştient acum de fapta comisă şi de gravitatea acesteia, dar susţine că nu a lovit cu premeditare.
"A lovit din greşeală, a fost o eroare. Regretă fapta, ştie că poliţistul e în stare foarte gravă şi ne rugăm să fie bine, ne dorim să fie bine. Este o nenorocire, este vorba despre viaţa a doi tineri - unul care se zbate între viaţă şi moarte şi celălalt care şi-a distrus viaţa, probabil", a declarat, potrivit Mediafax, Beatrice Dan.

38 de dosare penale pentru membrii grupării "Ghenosu"

În numai un an şi jumătate, poliţiştii au întocmit pe numele membrilor grupării "Ghenosu" 38 de dosare penale, cele mai multe dintre acestea pentru tentativă la omor, ameninţări, violenţe şi furturi calificate. Poliţiştii spun că 22 de dosare au fost trimise la Parchet cu soluţie legală, iar 16 sunt în curs de cercetare la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.

Membru al grupării "Ghenosu", Danezu a avut şi el probleme cu legea, fiind condamnat pentru tâlhărie. Ultima sa ieşire la rampă a fost în primăvara acestui an, când a stâlcit-o în bătaie pe iubita sa, fiica şefului de post din Pietroşiţa.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă au şocat o ţară întreagă, dar nu şi pe procurori, care l-au cercetat în stare de libertate. La scurt timp, victima şi-a retras plângerea iar anchetatorii au închis dosarul.

INFO PLUS :

"Danezu" - arestat 29 de zile

Luni după-amiază, Tribunalul Dâmboviţa a decis arestarea pentru 29 de zile a lui Daniel Uţă "Danezu", sub acuzaţia de tentativă de omor calificat. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Dâmboviţa, decizia nu e definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti.

CITEŞTE ŞI Bătăuşul de poliţişti Danezu, mafia locală şi cei 215 poliţişti băgaţi în spital în 2010. Ce spune şeful IGP - EXCLUSIV

Agresorul poliţistului din Târgovişte şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor

Pesediştii şi pedeliştii din Dâmboviţa îşi dau cu interlopii în cap

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

22 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 bebe 6.09.2010 10:18

CE MOACA DE DROGAT ARE. ACUM O SA VEDEM DACA MAGISTRATII ISI FAC TREABA DUPA DURITATEA PEDEPSEI ACESTUI INTERLOP. PACAT CA SA SCOS PEDEAPSA CU MOARTEA. ACESTI INTERLOPI TREBUIE STARPITI PRIN GAZARE

 
#2 ionel 6.09.2010 11:46

Stirea trebuia sa se refere la opunerea la arestare/fuga de sub escorta/riposta cu arma ! Totul incheiat cu ranirea mortala prin impuscare a dementului . Astfel , altii s-ar fi gandit de doua ori inainte de a-i crapa capul unui politai !

 
#3 paul 6.09.2010 13:41

politia a ajuns de rasu curcilor ,de ce? din cauza unei legislatii incoerente care permite unor derbedei sa devina un fel de d-zeu in unele orase.Trebuie schimbata legislatia din temelii,sa permita politistului interventia in forta,acum trebuia sa vad la stiri ca a fugit de sub escorta ,s-a opus arestarii si a fost impuscat mortal.In privinta magistratilor,sunt jenante unele decizii de judecare in stare de libertate,parlamentul doarme,consiliul magistraturii ce face?

 
#4 eu 6.09.2010 15:42

haha...auzi la el...ca m-am batut cu un baiat.....lua-te-ar naiba de *

 
#5 animalele periculoase nu se elibereaza niciodata 6.09.2010 16:03

puscarie pe viata, mancare daca munceste.

 
#6 B 6.09.2010 16:44

TRATAMENT INTENS CU 9MM !!

 
#7 Stefan 6.09.2010 17:11

Scapa, martorii isi vor retrage declaratiile intimidati fiind de catre partenerii de infractiuni din clanul Ghebosu. Asadar, va fi eliberat din lipsa de probe. Simplu. Nu este nici primul si nici ultimul interlop roman care scapa de bratul scurt al justitiei romane.
Imi imaginez ca daca nu ne-ar tot presa UE cu reforma justitiei, situatia ar fi fost mult mai neagra.

 
#8 EBA ,spune tu,cine este lideru'? 6.09.2010 17:56

...cu astia a castigat pdl-ul alegerile!

 
#9 parerea mea-asa proceda si Ceausescu 6.09.2010 18:13

politistii si procurorii (judiciar,criminalistica)schimbati intre ei si adusi din alte zone ale tarii...
sa vedem atunci pe cine mai corupe,a?

 
#10 cornel 6.09.2010 21:25

ASTIA SUNT VOTANTII PSD

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa