Emma Nicholson îl felicită pe Emil Boc pentru că a renunţat la reluarea adopţiilor internaţionale
Emma Nicholson îl felicită pe Emil Boc pentru că a renunţat la reluarea adopţiilor internaţionale
Baronesa Emma Nicholson, parlamentar britanic, fost parlamentar european şi raportor pentru România în timpul negocierilor de aderare a aflat "cu bucurie" din Gândul de reacţia de vineri a premierului interimar Emil Boc, la articolul publicat de ziarul nostru, în care reproduceam criticile la adresa intenţiilor de reluare a adopţiilor internaţionale. Nicholson îl felicită pe Emil Boc atât pentru decizia de a nu da curs iniţiativei Oficiului Romnân pentru Adopţii (ORA), cât şi pentru punctul de vedere exprimat prin intermediul Biroului de Presă al Guvernului, transmiţându-i, tot prin intermediul Gândul: "Domnule prim-ministru, aţi înţeles perfect situaţia!"
Iată comunicatul baronesei Nicholson: "Domnul prim-ministru Emil Boc are perfectă dreptate confirmând angajamentul României de a proteja drepturile şi viitorul fiecărui copil din România. Fiecare cetăţean, care înţelege rolul familiei ca celulă de bază a societăţii şi unicitatea fiecăruia dintre noi, ştie că fiecare copil este o invividualitate care trebuie iubită şi preţuită de familie, sat, oraş şi naţiune. Nu are importanţă dacă acel copil aparţine majorităţii sau minorităţii, dacă este sănătos sau suferă de un handicap, dacă provine dintr-o familie bogată sau săracă sau dacă tatăl său este prim-ministru, preşedinte sau şomer. (…) Cuvintele primului-ministru reflectă angajamentul fără compromis pentru drepturile egale ale fiecărui cetăţean - bărbat, femeie şi copil, drepturi pe care România justificat le aşteaptă de la liderii săi politici din toate nivelele de admionistraţie, indiferent de culoarea partizană. Felicitări, domnule Boc, aţi înţeles perfect situaţia!"
Amintim că ORA a propus Guvernului, joi, un memorandum pentru reluarea adopţiilor internaţionale, limitat la "copii mai mari de şase ani, copii aparţinând unor minorităţi etnice, copii cu probleme medicale grave sau cei care sunt mai mulţi de doi fraţi care nu pot fi reintegraţi în familie şi pentru care nu pot fi identificaţi adoptatori în România, astfel încât aceşti copii rămân în sistemul de protecţie specială până la împlinirea vârstei de 18 ani".
Emma Nicholson a criticat dur iniţiativa, sugerând Guvernului, prin intermediul Gândul, ca, în loc să rişte anulând o condiţie de aderare a României la UE (interzicerea adopţiilor internaţionale) să ia măsurile necesare pentru a limita traficul de copii români spre ţări occidentale, trafic căruia moratoriul asupra adopţiilor nu i-a pus capăt.
Vineri, premierul Boc s-a dezis de poziţia ORA, susţinând că Guvernul nu a dezbătut şi nu şi-a însuşit memorandumul Oficiului şi apreciind că actuala legislaţie în domeniul adopţiilor internaţionale este în conformitate cu legislaţia internaţională şi cu standardele europene.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















- Tag-uri:
- adopţii internaţionale
- ,emma nicholson
- ,emil boc
[+] Adauga un comentariu