EXCLUSIV - Ce le-a povestit preşedintele membrilor CSM: „Am vrut să glumesc cu ambasadorii UE, dar aceştia n-au gustat gluma”

59 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Profesoru' 22.07.2010 17:23

• Raspunde

Ce nu intelege seful statului, ales democratic dar devenit un dictator atroce, este ca la nivelul UE nu merge ca la PDL si Boc.... Poate ca in sfarsit Romania si mai ales romanii sa se trezeasca si sa inteleaga cat rau au facut punand in fruntea statului un betziv fara limite care confunda Romania cu un vapor. ne meritam soarta, conducatorii ne caracterizeaza. Eu personal, cu tristete, am ales libertatea peste ocean. Copii mei merita o soarta mai buna decat taierile necontrolate de... orice venit, si cresterile necontrolate de orice... pret, fara nici un plan de redresare dacat acela de a umple fara rusine buzunarele camarilei. Halal conducatori...

 

#2 Rika Venturiano 22.07.2010 17:26

• Raspunde

SI ambasadorii?
Despre respectarea angajamentelor Romaniei fatza de UE (asta tzine in epoca noastra, de un soi de distribuire a puterilor intr-un stat), si BNR spune demult ca nu-i ok. Probabil cca e un bun prilej pt a-l sapa mai zdravan pe Isarescu. Urmeaza sa fie acuzat, ca si Curtea Constitutionala -institutie fundamentala a statulu- de sabotarea economiei nationale in situatie de urgenta!!!
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7609912-putea-deschide-procedura-infringement-contra-romaniei-daca-salariile-angajatilor-bnr-vor-reduse.htm

 

#3 Antiglobalistu 22.07.2010 18:58

• Raspunde

Bizantinii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, ungurii, turcii si rusii nu au reusit sa ne distruga popor intr-o mie de anii, dar globalismul va pune capat romanismului in mai putin de 50. Romani desteptati-va !

 

#4 birtashul!s 22.07.2010 18:59

• Raspunde

umbla vorba ca ,,chiorul'' ca sai imbuneze pe ambasadori, a pregatit un mic bufet.
sa servit : tuica batrana, tuica de drojdie, mastica, ochii lui dobrin, turt, monopol, votca -saniuta,vermut si alte bunatati nationale, mult apreciate de al nostru presedinte......

 

#5 Moisjeicheu 22.07.2010 22:50

• Raspunde

Profesore, mai pune mana pe-o carte de gramatica si dupa aia sa te iei de Boc! Ca de-aia n-ai luat examenul de titularizare, agramatu' lu' mosu!

P.S. Vezi ca-i zice Balta Mare a Brailei, nu ocean!

 

#6 Moisjeicheu 22.07.2010 22:54

• Raspunde

"S-A" servit, imbecililor! nu "sa servit" !!!
Daca tot va ocupati de postat mizerii la foc continuu, rugati macar pe cineva sa va corecteze productiunile!

 

#7 1357 22.07.2010 23:06

• Raspunde

“Antisemitismul” lui Eminescu. În acea vreme, marele poet naţional Mihai Eminescu era angajat politic ca redactor şef al ziarelor Curierul de Iaşi şi Timpul din Bucureşti, poziţie din care a devenit un inamic public al “Alianţei izraelite” prin atitudinea pe care a luat-o împotriva Congresului de la Berlin şi a articolului 44 adoptat de acest Congres care impunea Principatelor Unite române, în schimbul recunoaşterii independenţei, modificarea Constituţiei în favoarea evreilor, îndeosebi prin aceeaşi modificare a articolului 7. Din acest motiv Mihai Eminescu angajează ziarele pe care le conducea, mai ales Timpul, în campania de presă împotriva modificării Constituţiei şi a emancipării evreilor ca români, în condiţiile în care aceştia intenţionau să îşi păstreze religia, cultura, graiul, limba şi obiceiurile.

Fără a fi pregătită economic, România era deja invadată de valuri de “imigranţi” clandestini evrei ce se strecurau neîncetat din trei direcţii: Rusia (Imperiul ţarist), Turcia (Imperiul otoman) şi Ungaria (Imperiul austro-ungar). Au ocupat mai întâi oraşele şi satele din Bucovina ca să treacă în Moldova şi apoi în Muntenia, până la Bucureşti. Ajungând în Bucovina şi Moldova, evreii au acaparat comerţul şi s-au extins la sate, spre a practica pe scară largă cârciumăritul. De aceea, aici avea să izbucnească răscoala ţăranilor asupriţi în anul 1907, răscoală care s-a extins în toată ţara.

Evreii veniţi din imperiul austro-ungar (din Ungaria), dar nu numai aceştia, deşi stabiliţi permanent în România, se declarau “sudiţi”, adică supuşi austro-ungari, şi se puneau sub protecţia reprezentanţelor diplomatice ale imperiului. Astfel nu plăteau impozite şi erau scutiţi de orice obligaţii către statul român, în acest mod ei prosperau în dauna românilor plătitori de taxe şi impozite. Toată această situaţie a fost atacată cu o extraordinară energie de către ideologul Partidului Conservator, publicistul Mihai Eminescu. El pleda pentru acordarea către evrei a cetăţeniei doar individual, şi nu în bloc, aşa cum solicitau aceştia, deoarece tot individual se acorda şi pentru românii din afara graniţelor de atunci ale ţării. La capătul unor îndelungate şi aprinse dezbateri din Adunarea Deputaţilor, din Senat şi din presă, triumfă chiar punctul de vedere al lui Mihai Eminescu. De altfel, aceasta a fost una dintre puţinele campanii de presă susţinute de Eminescu în Timpul, şi încununate de succes. O singură excepţie a fost făcută pentru evrei privind acordarea cetăţeniei româneşti în grup, fiind vorba doar de acei 883 de evrei care şi-au dovedit loialitatea faţă de cauza naţională românească şi au participat la războiul de independenţă ca voluntari. Este drept că serviciile acestora nu s-au manifestat în prima linie, ci în spatele frontului, dar gestul lor a fost extraordinar, comparativ cu lipsa de loialitate generală a evreilor. Modul cum evreii au trădat în secolul următor armata română, a făcut ca, după primul război mondial, să primească cetăţenia română doar evreii care semnau un angajament de loialitate faţă de statul român.

Pentru a înţelege problemele pe care le crea Mihai Eminescu, atât Alianţei Israelite, cât şi guvernanţilor, vom reda câteva din rândurile ce le semna în campania sa de presă din cotidianul de opoziţie Timpul, unele deosebit de dure şi pline de patimă:

“Evreii, de la 1848 şi până astăzi, din 30.000 s-au înmulţit prin imigraţiune la 550.000… Noi, din parte-ne, ştim bine că Europa cunoaşte pe deplin chestiunea evreiască din România; o cunoaşte mai cu seamă Europa cea chemată a o cunoaşte, lumea diplomatică şi cea oficială, încât art. 44 al Tratatului de la Berlin a fost înscris în instrumentul păcii cu deplină cunoştinţă de cauză, cu deplină cunoştinţă a greutăţilor şi relelor ce va produce… Oricum am întoarce chestiunea evreilor şi din orice latură am privi-o, caracterul ei adânc imoral nu i se poate lua… Niciodată pericolul unei dominaţiuni străine sub forma ei cea mai scârboasă n-a fost mai mare decât tocmai astăzi. Dacă toţi evreii – străini şi pământeni – vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decât zece ani, Ţara Românească treizeci poate [exact peste treizeci de ani - în 1907 - va avea loc marea răscoală ţărănească împotriva exploatării evreieşti]. Se va începe atunci acea luptă de exploatare fără milă – atât de favorizată de legislaţiunea liberală… Domnia fanarioţilor a fost o epocă de aur în comparaţie cu domnia de tină a evreilor şi să nu uite nimeni că evreii fiind clasă de mijloc şi legislaţiunea liberală fiind exclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stăpâni privilegiaţi şi românul slugă la *. România nu e datoare nimic evreilor decât doar cu o bună recoltă de cânipă şi cu câţiva ţăruşi ciopliţi anume pentru membrii pământeni ai Alianţei Izraelite. Iar Europa… a făcut din chestiunea izraelită o chestiune de recunoaştere a independenţei noastre. Dar, de va recunoaşte-o s

 

#8 1357 22.07.2010 23:06

• Raspunde

“Antisemitismul” lui Eminescu. În acea vreme, marele poet naţional Mihai Eminescu era angajat politic ca redactor şef al ziarelor Curierul de Iaşi şi Timpul din Bucureşti, poziţie din care a devenit un inamic public al “Alianţei izraelite” prin atitudinea pe care a luat-o împotriva Congresului de la Berlin şi a articolului 44 adoptat de acest Congres care impunea Principatelor Unite române, în schimbul recunoaşterii independenţei, modificarea Constituţiei în favoarea evreilor, îndeosebi prin aceeaşi modificare a articolului 7. Din acest motiv Mihai Eminescu angajează ziarele pe care le conducea, mai ales Timpul, în campania de presă împotriva modificării Constituţiei şi a emancipării evreilor ca români, în condiţiile în care aceştia intenţionau să îşi păstreze religia, cultura, graiul, limba şi obiceiurile.

Fără a fi pregătită economic, România era deja invadată de valuri de “imigranţi” clandestini evrei ce se strecurau neîncetat din trei direcţii: Rusia (Imperiul ţarist), Turcia (Imperiul otoman) şi Ungaria (Imperiul austro-ungar). Au ocupat mai întâi oraşele şi satele din Bucovina ca să treacă în Moldova şi apoi în Muntenia, până la Bucureşti. Ajungând în Bucovina şi Moldova, evreii au acaparat comerţul şi s-au extins la sate, spre a practica pe scară largă cârciumăritul. De aceea, aici avea să izbucnească răscoala ţăranilor asupriţi în anul 1907, răscoală care s-a extins în toată ţara.

Evreii veniţi din imperiul austro-ungar (din Ungaria), dar nu numai aceştia, deşi stabiliţi permanent în România, se declarau “sudiţi”, adică supuşi austro-ungari, şi se puneau sub protecţia reprezentanţelor diplomatice ale imperiului. Astfel nu plăteau impozite şi erau scutiţi de orice obligaţii către statul român, în acest mod ei prosperau în dauna românilor plătitori de taxe şi impozite. Toată această situaţie a fost atacată cu o extraordinară energie de către ideologul Partidului Conservator, publicistul Mihai Eminescu. El pleda pentru acordarea către evrei a cetăţeniei doar individual, şi nu în bloc, aşa cum solicitau aceştia, deoarece tot individual se acorda şi pentru românii din afara graniţelor de atunci ale ţării. La capătul unor îndelungate şi aprinse dezbateri din Adunarea Deputaţilor, din Senat şi din presă, triumfă chiar punctul de vedere al lui Mihai Eminescu. De altfel, aceasta a fost una dintre puţinele campanii de presă susţinute de Eminescu în Timpul, şi încununate de succes. O singură excepţie a fost făcută pentru evrei privind acordarea cetăţeniei româneşti în grup, fiind vorba doar de acei 883 de evrei care şi-au dovedit loialitatea faţă de cauza naţională românească şi au participat la războiul de independenţă ca voluntari. Este drept că serviciile acestora nu s-au manifestat în prima linie, ci în spatele frontului, dar gestul lor a fost extraordinar, comparativ cu lipsa de loialitate generală a evreilor. Modul cum evreii au trădat în secolul următor armata română, a făcut ca, după primul război mondial, să primească cetăţenia română doar evreii care semnau un angajament de loialitate faţă de statul român.

Pentru a înţelege problemele pe care le crea Mihai Eminescu, atât Alianţei Israelite, cât şi guvernanţilor, vom reda câteva din rândurile ce le semna în campania sa de presă din cotidianul de opoziţie Timpul, unele deosebit de dure şi pline de patimă:

“Evreii, de la 1848 şi până astăzi, din 30.000 s-au înmulţit prin imigraţiune la 550.000… Noi, din parte-ne, ştim bine că Europa cunoaşte pe deplin chestiunea evreiască din România; o cunoaşte mai cu seamă Europa cea chemată a o cunoaşte, lumea diplomatică şi cea oficială, încât art. 44 al Tratatului de la Berlin a fost înscris în instrumentul păcii cu deplină cunoştinţă de cauză, cu deplină cunoştinţă a greutăţilor şi relelor ce va produce… Oricum am întoarce chestiunea evreilor şi din orice latură am privi-o, caracterul ei adânc imoral nu i se poate lua… Niciodată pericolul unei dominaţiuni străine sub forma ei cea mai scârboasă n-a fost mai mare decât tocmai astăzi. Dacă toţi evreii – străini şi pământeni – vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decât zece ani, Ţara Românească treizeci poate [exact peste treizeci de ani - în 1907 - va avea loc marea răscoală ţărănească împotriva exploatării evreieşti]. Se va începe atunci acea luptă de exploatare fără milă – atât de favorizată de legislaţiunea liberală… Domnia fanarioţilor a fost o epocă de aur în comparaţie cu domnia de tină a evreilor şi să nu uite nimeni că evreii fiind clasă de mijloc şi legislaţiunea liberală fiind exclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stăpâni privilegiaţi şi românul slugă la *. România nu e datoare nimic evreilor decât doar cu o bună recoltă de cânipă şi cu câţiva ţăruşi ciopliţi anume pentru membrii pământeni ai Alianţei Izraelite. Iar Europa… a făcut din chestiunea izraelită o chestiune de recunoaştere a independenţei noastre. Dar, de va recunoaşte-o s

 

#9 1357 22.07.2010 23:06

• Raspunde

“Antisemitismul” lui Eminescu. În acea vreme, marele poet naţional Mihai Eminescu era angajat politic ca redactor şef al ziarelor Curierul de Iaşi şi Timpul din Bucureşti, poziţie din care a devenit un inamic public al “Alianţei izraelite” prin atitudinea pe care a luat-o împotriva Congresului de la Berlin şi a articolului 44 adoptat de acest Congres care impunea Principatelor Unite române, în schimbul recunoaşterii independenţei, modificarea Constituţiei în favoarea evreilor, îndeosebi prin aceeaşi modificare a articolului 7. Din acest motiv Mihai Eminescu angajează ziarele pe care le conducea, mai ales Timpul, în campania de presă împotriva modificării Constituţiei şi a emancipării evreilor ca români, în condiţiile în care aceştia intenţionau să îşi păstreze religia, cultura, graiul, limba şi obiceiurile.

Fără a fi pregătită economic, România era deja invadată de valuri de “imigranţi” clandestini evrei ce se strecurau neîncetat din trei direcţii: Rusia (Imperiul ţarist), Turcia (Imperiul otoman) şi Ungaria (Imperiul austro-ungar). Au ocupat mai întâi oraşele şi satele din Bucovina ca să treacă în Moldova şi apoi în Muntenia, până la Bucureşti. Ajungând în Bucovina şi Moldova, evreii au acaparat comerţul şi s-au extins la sate, spre a practica pe scară largă cârciumăritul. De aceea, aici avea să izbucnească răscoala ţăranilor asupriţi în anul 1907, răscoală care s-a extins în toată ţara.

Evreii veniţi din imperiul austro-ungar (din Ungaria), dar nu numai aceştia, deşi stabiliţi permanent în România, se declarau “sudiţi”, adică supuşi austro-ungari, şi se puneau sub protecţia reprezentanţelor diplomatice ale imperiului. Astfel nu plăteau impozite şi erau scutiţi de orice obligaţii către statul român, în acest mod ei prosperau în dauna românilor plătitori de taxe şi impozite. Toată această situaţie a fost atacată cu o extraordinară energie de către ideologul Partidului Conservator, publicistul Mihai Eminescu. El pleda pentru acordarea către evrei a cetăţeniei doar individual, şi nu în bloc, aşa cum solicitau aceştia, deoarece tot individual se acorda şi pentru românii din afara graniţelor de atunci ale ţării. La capătul unor îndelungate şi aprinse dezbateri din Adunarea Deputaţilor, din Senat şi din presă, triumfă chiar punctul de vedere al lui Mihai Eminescu. De altfel, aceasta a fost una dintre puţinele campanii de presă susţinute de Eminescu în Timpul, şi încununate de succes. O singură excepţie a fost făcută pentru evrei privind acordarea cetăţeniei româneşti în grup, fiind vorba doar de acei 883 de evrei care şi-au dovedit loialitatea faţă de cauza naţională românească şi au participat la războiul de independenţă ca voluntari. Este drept că serviciile acestora nu s-au manifestat în prima linie, ci în spatele frontului, dar gestul lor a fost extraordinar, comparativ cu lipsa de loialitate generală a evreilor. Modul cum evreii au trădat în secolul următor armata română, a făcut ca, după primul război mondial, să primească cetăţenia română doar evreii care semnau un angajament de loialitate faţă de statul român.

Pentru a înţelege problemele pe care le crea Mihai Eminescu, atât Alianţei Israelite, cât şi guvernanţilor, vom reda câteva din rândurile ce le semna în campania sa de presă din cotidianul de opoziţie Timpul, unele deosebit de dure şi pline de patimă:

“Evreii, de la 1848 şi până astăzi, din 30.000 s-au înmulţit prin imigraţiune la 550.000… Noi, din parte-ne, ştim bine că Europa cunoaşte pe deplin chestiunea evreiască din România; o cunoaşte mai cu seamă Europa cea chemată a o cunoaşte, lumea diplomatică şi cea oficială, încât art. 44 al Tratatului de la Berlin a fost înscris în instrumentul păcii cu deplină cunoştinţă de cauză, cu deplină cunoştinţă a greutăţilor şi relelor ce va produce… Oricum am întoarce chestiunea evreilor şi din orice latură am privi-o, caracterul ei adânc imoral nu i se poate lua… Niciodată pericolul unei dominaţiuni străine sub forma ei cea mai scârboasă n-a fost mai mare decât tocmai astăzi. Dacă toţi evreii – străini şi pământeni – vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decât zece ani, Ţara Românească treizeci poate [exact peste treizeci de ani - în 1907 - va avea loc marea răscoală ţărănească împotriva exploatării evreieşti]. Se va începe atunci acea luptă de exploatare fără milă – atât de favorizată de legislaţiunea liberală… Domnia fanarioţilor a fost o epocă de aur în comparaţie cu domnia de tină a evreilor şi să nu uite nimeni că evreii fiind clasă de mijloc şi legislaţiunea liberală fiind exclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stăpâni privilegiaţi şi românul slugă la *. România nu e datoare nimic evreilor decât doar cu o bună recoltă de cânipă şi cu câţiva ţăruşi ciopliţi anume pentru membrii pământeni ai Alianţei Izraelite. Iar Europa… a făcut din chestiunea izraelită o chestiune de recunoaştere a independenţei noastre. Dar, de va recunoaşte-o s

 

#10 1357 22.07.2010 23:06

• Raspunde

“Antisemitismul” lui Eminescu. În acea vreme, marele poet naţional Mihai Eminescu era angajat politic ca redactor şef al ziarelor Curierul de Iaşi şi Timpul din Bucureşti, poziţie din care a devenit un inamic public al “Alianţei izraelite” prin atitudinea pe care a luat-o împotriva Congresului de la Berlin şi a articolului 44 adoptat de acest Congres care impunea Principatelor Unite române, în schimbul recunoaşterii independenţei, modificarea Constituţiei în favoarea evreilor, îndeosebi prin aceeaşi modificare a articolului 7. Din acest motiv Mihai Eminescu angajează ziarele pe care le conducea, mai ales Timpul, în campania de presă împotriva modificării Constituţiei şi a emancipării evreilor ca români, în condiţiile în care aceştia intenţionau să îşi păstreze religia, cultura, graiul, limba şi obiceiurile.

Fără a fi pregătită economic, România era deja invadată de valuri de “imigranţi” clandestini evrei ce se strecurau neîncetat din trei direcţii: Rusia (Imperiul ţarist), Turcia (Imperiul otoman) şi Ungaria (Imperiul austro-ungar). Au ocupat mai întâi oraşele şi satele din Bucovina ca să treacă în Moldova şi apoi în Muntenia, până la Bucureşti. Ajungând în Bucovina şi Moldova, evreii au acaparat comerţul şi s-au extins la sate, spre a practica pe scară largă cârciumăritul. De aceea, aici avea să izbucnească răscoala ţăranilor asupriţi în anul 1907, răscoală care s-a extins în toată ţara.

Evreii veniţi din imperiul austro-ungar (din Ungaria), dar nu numai aceştia, deşi stabiliţi permanent în România, se declarau “sudiţi”, adică supuşi austro-ungari, şi se puneau sub protecţia reprezentanţelor diplomatice ale imperiului. Astfel nu plăteau impozite şi erau scutiţi de orice obligaţii către statul român, în acest mod ei prosperau în dauna românilor plătitori de taxe şi impozite. Toată această situaţie a fost atacată cu o extraordinară energie de către ideologul Partidului Conservator, publicistul Mihai Eminescu. El pleda pentru acordarea către evrei a cetăţeniei doar individual, şi nu în bloc, aşa cum solicitau aceştia, deoarece tot individual se acorda şi pentru românii din afara graniţelor de atunci ale ţării. La capătul unor îndelungate şi aprinse dezbateri din Adunarea Deputaţilor, din Senat şi din presă, triumfă chiar punctul de vedere al lui Mihai Eminescu. De altfel, aceasta a fost una dintre puţinele campanii de presă susţinute de Eminescu în Timpul, şi încununate de succes. O singură excepţie a fost făcută pentru evrei privind acordarea cetăţeniei româneşti în grup, fiind vorba doar de acei 883 de evrei care şi-au dovedit loialitatea faţă de cauza naţională românească şi au participat la războiul de independenţă ca voluntari. Este drept că serviciile acestora nu s-au manifestat în prima linie, ci în spatele frontului, dar gestul lor a fost extraordinar, comparativ cu lipsa de loialitate generală a evreilor. Modul cum evreii au trădat în secolul următor armata română, a făcut ca, după primul război mondial, să primească cetăţenia română doar evreii care semnau un angajament de loialitate faţă de statul român.

Pentru a înţelege problemele pe care le crea Mihai Eminescu, atât Alianţei Israelite, cât şi guvernanţilor, vom reda câteva din rândurile ce le semna în campania sa de presă din cotidianul de opoziţie Timpul, unele deosebit de dure şi pline de patimă:

“Evreii, de la 1848 şi până astăzi, din 30.000 s-au înmulţit prin imigraţiune la 550.000… Noi, din parte-ne, ştim bine că Europa cunoaşte pe deplin chestiunea evreiască din România; o cunoaşte mai cu seamă Europa cea chemată a o cunoaşte, lumea diplomatică şi cea oficială, încât art. 44 al Tratatului de la Berlin a fost înscris în instrumentul păcii cu deplină cunoştinţă de cauză, cu deplină cunoştinţă a greutăţilor şi relelor ce va produce… Oricum am întoarce chestiunea evreilor şi din orice latură am privi-o, caracterul ei adânc imoral nu i se poate lua… Niciodată pericolul unei dominaţiuni străine sub forma ei cea mai scârboasă n-a fost mai mare decât tocmai astăzi. Dacă toţi evreii – străini şi pământeni – vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decât zece ani, Ţara Românească treizeci poate [exact peste treizeci de ani - în 1907 - va avea loc marea răscoală ţărănească împotriva exploatării evreieşti]. Se va începe atunci acea luptă de exploatare fără milă – atât de favorizată de legislaţiunea liberală… Domnia fanarioţilor a fost o epocă de aur în comparaţie cu domnia de tină a evreilor şi să nu uite nimeni că evreii fiind clasă de mijloc şi legislaţiunea liberală fiind exclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stăpâni privilegiaţi şi românul slugă la *. România nu e datoare nimic evreilor decât doar cu o bună recoltă de cânipă şi cu câţiva ţăruşi ciopliţi anume pentru membrii pământeni ai Alianţei Izraelite. Iar Europa… a făcut din chestiunea izraelită o chestiune de recunoaştere a independenţei noastre. Dar, de va recunoaşte-o s

 

Vezi toate »