Exclusiv Gandul: „Perimetrele concesionate nu se află în zona disputată cu Ucraina… noile teritorii vor fi concesionate în circa un an”

Postat la: 04.02.2009 15:14 Ultima actualizare: 04.02.2009 16:46

Agenţia de Resurse Minerale precizează pentru Gândul: „Perimetrele concesionate nu se află în zona disputată cu Ucraina… noile teritorii vor fi concesionate în circa un an”

Contractul prin care două perimetre din Marea Neagră cu resurse energetice au fost concesionate a fost semnat în 1992

Guvernul Tăriceanu a prelungit valabilitatea documentului pe final de mandat

Nemţii de E.ON vor deja să cumpere gazul scos de Sterling din Marea Neagră

Guvernul are datoria "de a face lumină cu privire la concesionările secrete care au fost făcute în mod suspect la finalul mandatului Tăriceanu", a declarat miercuri la Cluj Napoca preşedintele PSD, Mircea Geoană.
Potrivit acestuia, instituţiile statului trebuie „să verifice acest tip de concesionare", deoarece "ceva ce nu miroase a lucru corect pare să fie aici".

Hotărârea 1446 la care se referă liderul PSD a fost adoptată în 12 noiembrie 2008 şi este, de fapt, reactualizarea celui de-al XI-lea act adiţional la Contractul de exploatare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), în calitate de concedent, şi concesionarul Enterprise Oil, în 1992. Ulterior, concesiunea a fost preluată de Sterling Resources Ltd. Documentul din 1992 a fost semnat de Theodor Stolojan (pe atunci premier), iar cel de acum de Călin Popescu Tăriceanu şi contrasemnat de fostul şef al Cancelariei premierului, Dorin Marian, de preşedintele ANRM Bogdan Găbudeanu, de ex-ministrul Mediului, Attila Korodi, şi de Cătălin Doică, ex-secretar de stat la Ministerul Economiei. Ultimul a fost în funcţie până marţi seara, când Guvernul a decis înlocuirea sa cu pedelista Graţiela Iordache. Anexa hotărârii, (care conţine contractul de concesiune) este secretă, pentru că aşa impune legislaţia în vigoare.

O istorie veche de 17 ani

Semnând contractul iniţial de concesiune din 1992, Enterprise Oil a devenit prima companie străină care fora în zona maritimă a României.

"Ulterior, după ce a fost încheiat cu firma Enterprise, acordul a trecut pe la firma Paladin şi a ajuns la firma Sterling, care este actualul titular. Aşadar, nu a fost încheiat un acord nou în 2008, ci doar un act adiţional prin care au fost convenite nişte prevederi contractuale, printre care o serie de programe de lucrări", a explicat, într-o emisiune televizată, Mihai Gherman, director general adjunct al ANRM. De altfel, Gherman s-a ocupat de derularea operaţiunilor petroliere de explorare în sectorul românesc al Mării Negre şi a fost preşedintele Comitetului de Direcţie care coordona activitatea din perimetrele Midia şi Pelican.

Michael Thomas, manager al "Paladin Resources" plc - una dintre firmele care a preluat pentru o vreme concesiunea asupra celor două perimetre maritime - afirma, în 2002, că forajele efectuate au evidenţiat existenţa gazelor naturale încă din anul 1995, la o adâncime de aproximativ 85 m. Potrivit acestuia, concluzia cercetărilor a fost aceea că există un real potenţial pentru zăcăminte de ţiţei şi gaze, însă se menţine un nivel de risc ridicat, iar pentru adâncimi mai mari de 90-95 m sunt necesare echipamente speciale pentru foraj, ceea ce măreşte sensibil costurile de operare.

Sterling Resources anunţa, la 23 octombrie 2007, că a încheiat mai multe acorduri prin care renunţă la 35% din drepturile de explorare şi exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze Midia şi Pelican, păstrând o participaţie de 65%. Firma Gas Plus International urma să preia 15% din participaţia Sterling la cele două zăcăminte, în baza unui acord care urma să intre în vigoare în 2008.

Sterling a semnat mai multe acorduri de concesionare şi cu Petro Ventures, subsidiara firmei australiene din domeniul minier, petrolier şi al gazelor Petro Ventures International Limited, referitoare la achiziţia a 20% din drepturile privind zăcămintele Midia şi Pelican.

La data de 5 decembrie 2008, Sterling Resources anunţa că a semnat cu Melrose Resources un acord privind cedarea a 32,5% din participaţia la Pelican XIII
and Midia XV.

Interes german

Între timp, fără a da însemnătate scandalului mediatic, directorul general E.ON România, Frank Hajdinjak, a anunţat miercuri că societatea condusă de el a început, în urmă cu câteva luni, discuţii cu Sterling pentru a achizitiona gaze naturale pe care compania canadiană le-ar putea extrage din platoul continental al Mării Negre.

"Este o sursă alternativă de gaz, iar gazele pe care le vom cumpăra de la ei le vom vinde pe piaţa internă", a afirmat Hajdinjak. El a a adăugat că nu exclude discuţii şi cu Petrom, altă companie care are drepturi de explorare în Marea Neagră. Hajdinjak a mai spus că E.ON nu este interesată să se implice direct în exploatarea gazelor în platoul Mării Negre.

Perimetrele concesionate nu erau disputate cu Ucraina

Într-o declaraţie dată în exclusivitate pentru Gândul, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Bogdan Găbudeanu, care a contrasemnat normativul prin care s-a confirmat concesiunea către Sterling, arată că perimetrele XIII Pelican şi XV Midia nu se află în zona disputată cu Ucraina şi câştigată graţie deciziei de marţi a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga. „Pentru cei 9.700 de kmp abia acum vom demara procedurile în vederea concesionării”. Conform preşedintelui ANRM, dacă totul merge bine, noile teritorii româneşti vor fi efectiv concesionate în vederea exploatării în circa un an de zile.

Vom reveni cu detalii în ediţia de mâine a ziarului Gândul.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

21 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 4.02.2009 15:31

Guvernul are datoria "de a face lumină cu privire la concesionările secrete care au fost făcute în mod suspect la finalul mandatului Tăriceanu", a declarat miercuri la Cluj Napoca preşedintele PSD, Mircea Geoană.

 
#2 de ce? 4.02.2009 15:31

de ce ar trebui sa concesionam exploatarea zacamintelor de titei si gaze naturale? eu cred ca romania poate sa exploateze aceste zacaminte fara intermediari.

 
#3 Lord 4.02.2009 15:34

precizarile sunt intotdeauna necesare mai ales atunci cind unii analisti dar si politicieni ce se cred mari prind vrabia din zbor si zic ca este fazan.

 
#4 deontologie 4.02.2009 15:37

felicitari pentru profesionalism, ziarul gandul! din cauza disputei dintre adevarul (dinu patriciu) si gazeta sporturilor (voiculescu), antena 3 a construit un scenariu abracadabrant, fals, rusinos, alaturea de documentele reale pe care ei insisi le citeaza pe alocuri. rusine jurnalistilor de la trustul intact!!!!

 
#5 Radu 4.02.2009 16:17

mister geoana, mai lasati balacareala si uitati-va si-n ograda proprie, la cum au disparut din mana statului roman rezervele de petrol si gaze pe timpul guvernarilor anterioare ale psd, a guvernarii nastase de exemplu! apropo, sunteti oltean din dolj dupa cum se zice, cum mai stati cu infractionalitatea organizata si ce-ati facut dumneavoastra, cel mai mare lider politic social-democrat ca s-o anihilati si in general care e contributia dumneavoastra personala in combaterea coruptiei si a crimei organizate in craiova si in tara? daca ar fi sa fiti platit dupa performanta serviciului in folosul cetateanului, nu a castei de care apartineti, nu v-ati castiga nici salariul minim pe economie!

 
#6 mutu 4.02.2009 16:22

pute, pute tare a petrol si-a bani multi, multi, dar in buzunarele altora . nu in buzunarele statului roman.

 
#7 surdu 4.02.2009 16:34

pute a facatura felixista, radu tudor!

 
#8 dodo 4.02.2009 16:36

daca aceasta se numeste democratie ! ? atunci am ajuns rau de tot ,oare ce redeventa vor plati ? canibalism nu democratie .cand e vorba de jefuit tara se afira ca statul e incpabil ,apoi inta capitalismul in criza si capitalisti dau fuga la stat [ prapaditul si incapabilul gsetionar de resurse ] si cu tupeu striga dupa ajutor ,adica sa-i salveze .!! dupa ce-i scoate din rahat platindu-le din bani publici datoriile ,se apuca din nou de barfit statul ca ar fi incapabil sa conduca fabrici sau sa administreze ex.pensile .vai de curu nostu ,cand escroci mai pun mana si pe bani.sa te tii acum.

 
#9 panait 4.02.2009 17:01

un alt scandal de tipul claudiu s䯒ftoiu, dupa cel de la spitalul de urgenå£äÆ’ din slatina, cel al profesorilor care bat elevii, al pensionarilor de lux, cel al furtului de arme, cel al jafului de la braåŸov, devenit rapid cel al tribunalului de la dolj. abaterea atenå£iei de la adev䯒ratele probleme ale oamenilor simpli e doar unul dintre efectele isteriilor provocate de regizorii din umbr䯒 åŸi ã®ntreå £inute de o pres䯒 ã®n tot mai profund䯒 criz䯒 de minim profesionalism. un alt efect ã®l constituie terfelirea unor categorii ã®ntregi: medici, profesori, militari, judecatori si, cu voia dvs., liberali.

 
#10 panait 4.02.2009 17:03

un alt scandal de tipul claudiu saftoiu, dupa cel de la spitalul de urgenta din slatina, cel al profesorilor care bat elevii, al pensionarilor de lux, cel al furtului de arme, cel al jafului de la brasov, devenit rapid cel al tribunalului de la dolj. abaterea atentiei de la adevaratele probleme ale oamenilor simpli e doar unul dintre efectele isteriilor provocate de regizorii din umbra si intretinute de o presa in tot mai profunda criza de minim profesionalism. un alt efect il constituie terfelirea unor categorii intregi: medici, profesori, militari, judecatori si, cu voia dvs., liberali.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa