EXCLUSIV - Şoferi, pregătiţi-vă pentru testul de echilibru. Vezi aici cum vrea Poliţia Rutieră să schimbe legea
Conducătorilor auto băuţi le vor fi evaluate capacitatea de a duce mâna la nas şi abilitatea de a vedea cu un ochi acoperit /// Foto: Gândul/Adriana Neagoe
• Şeful Poliţiei Rutiere, comisarul-şef Lucian Diniţă, a declarat, într-un interviu pentru Gândul, că "starea de ebrietate", dezincriminată în 2006, ar putea fi reintrodusă în Codul rutier.
Dintre cele 124 de infracţiuni la regimul rutier constatate de agenţii de circulaţie în minivacanţa de 1 Mai, 61 au fost pentru alcool la volan şi 29 pentru conducere fără permis. De aproape 4 ani, şoferii aflaţi în "stare de ebrietate" scapă de dosarul penal, după ce parlamentarii au dezincriminat-o.
România, singurul stat european care nu pedepseşte starea de ebrietate
"Există o mare diferenţă între starea de ebrietate şi conducerea sub influenţa alcoolului", explică şeful Poliţiei Rutiere. "Este posibil ca un şofer să aibă o alcoolemie foarte mare, dar starea sa psiho-fizică să nu fie foarte afectată. La fel de bine este posibil ca o persoană să aibă o concentraţie mică de alcool în sânge, dar starea sa să fie serios afectată. Starea de ebrietate reflectă exact acest aspect, al efectului pe care alcoolul îl are asupra organismului, la nivel psiho-fizic. Sunt afectate capacităţile şoferului, care fie nu se poate ţine pe picioare fie are reflexele afectate de alcool", a adăugat comisarul-şef, care spune că România este singurul stat din Europa care nu are această prevedere. În unele state, starea de ebrietate este probată de către poliţist, iar în altele de către medic, povesteşte şeful de la Rutieră: "Există modelul american, cu testul de echilibru, analiza comportamentului. În Italia se poate lua şi măsura închisorii pentru şoferul în stare de ebrietate, în România nu se aplică nicio măsură".
Starea de ebrietate a fost scoasă din Codul rutier în 2006, după ce parlamentarii din comisiile de specialitate s-au lăsat convinşi de medicii legişti, care se plângeau că nu pot stabili cu exactitate un diagnostic pentru această stare. "Înainte, legislaţia pedepsea atât conducerea sub influenţa alcoolului, cât şi starea de ebrietate", spune Diniţă. Şoferii erau examinaţi de medici şi supuşi unor teste. Erau puşi să sară într-un picior, să îşi acopere câte un ochi sau li se verificau reflexele cu un ciocănel. "Apoi medicii au început să se plângă că sunt chemaţi în instanţă pentru a proba diagnosticul", îşi aminteşte Diniţă.
Este exclus ca testarea să o facă poliţistul
"Noi susţinem reintroducerea prevederii de constatare în unitatea spitalicească. Se va analiza menţinerea echilibrului, modul în care se duce mâna la nas, încercarea de a vedea şi cu ochiul acoperit şi alte teste. Este exclus ca testarea să o facă poliţistul, ca să nu se interpreteze", e precaut şeful Poliţiei Rutiere.
Aplicarea pedepsei pentru starea de ebrietate se va face, dacă propunerea Poliţiei Rutiere va trece de Parlament, şi în cazul şoferilor care nu au o alcoolemie foarte mare, dar care în mod evident au afectate capacităţile psiho-fizice. Ei se vor alege cu dosare penale pentru conducere în stare de ebrietate. Cei care au şi o alcoolemie mare, peste limita de 0,8 la mie, vor fi pedepsiţi mai sever, starea de ebrietate fiind o agravantă în cazul lor.
Cum poate fi pedepsit autorul moral al unui accident
Agresivitatea a fost luată în discuţie la Comisia de bunuri şi servicii a Camerei Deputaţilor, dar încă se lucrează la definiţia ei.....(Citeşte mai departe în pagina următoare)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














20 Comentarii [+] Adauga un comentariu
nu se potrivesc!
Ce-ar fi daca n-ai consuma deloc alcool, sa zicem, vreo 8 ore inainte de a conduce un autovehicul? Ce-ar fi daca toleranta ar fi zero. De ce sa ajungem sa ne lamentam de faptul ca pe unii alcoolul nu-i ia de nas la fel de repede ca pe altii?
Buna ! ma numesc Roxana Marita si impreuna cu colegele mele Stefana Prozan si Maier Nicoleta am initiat campania “Prietenul meu nu e calculatorul!” in 2 scoli clujene.. Daca ne-ati face cunoscuta cauza ne-ati ajuta foarte mult! va las mai jos un comunicat de presa pe care speram sa il publicati! Va multumim anticipat!
In data de 3 mai, ora 11, la Scoala Simion Barnutiu s-a incheiat prima zi a campaniei “Prietenul meu nu e calculatorul”, organizata de studentele de la
Universitatea Babes-Bolyai, Comunicare si Relatii Publice, Nicoleta Maier, Roxana Marita si Stefana Prozan. Psihologul Ioana Ionicioiu a informat elevii
din clasele a 3-a si a 4-a despre efectele negative ale folosirii in exces a calculatorului. De asemenea, psihologul a propus copiilor o alternativa
a jocurilor pe calculator, aducand in prim plan prietenia si jocurile cu prietenii. Apoi, a avut loc un concurs de compuneri pe tema campaniei, iar elevii au
confectionat niste papusele din ata-simbolul campaniei. Copiii au fost receptivi, participand la discutia cu psihologul. In cadrul activitatilor derulate astazi
au participat aproximativ 40 de elevi. Maine, de la ora 10, in cadrul aceleiasi scoli studentele ii vor antrena pe copii in jocuri traditionale (sotron, elastic, La perete stop etc),
astfel copiii fiind incurajati sa prefere jocurile cu prietenii, in timpul lor liber. Campania va continua joi, 6 mai si vineri, 7 mai, la Scoala Constantin Brancoveanu
cu aceleasi activitati.
Problema dezbatuta in cadrul campaniei este una actuala, care afecteaza noua generatie. De aceea, ideea intregii campanii este de a accentua importanta socializarii si comunicarii cu prietenii, in detrimentul timpului petrecut in fata calculatorului. In urma activitatilor, elevii de la cele doua scoli vor fi premiati. Campania e sustinuta de Cofetariile Pralina si Friandise, Teatrul de papusi Puck, frizeria pentru copii Pitique, copycenter Print2Go si Ienei, Insula Piratilor-minigolf, Happy Park si Kideea.
Nicoleta Maier
Roxana Marita
Stefana Prozan
..." încercarea de a vedea ÅŸi cu ochiul acoperit ..."
Ba Dinita,tu vezi cu ochiul acoperit sau cu celalalt?
Apoi,daca soferul este si baut bine,si in stare de ebrietate,de ce nu ii faceti doua dosare penale?Ma intreb ce iq are un militian de rand daca seful lor vine cu idei din astea!
sal
problema este ca ceea ce se intampla la noi in tara este o situatie foarte
alarmanta,in nici o tara civilizata nu se intampla ceea ce se intampla la noi in tara [ persoane publice care sa jigneasca organele statului ] in toate tarile civilizate exista legi cum sunt si in Romania dar legi care se alica
degeaba policia isi face datoria daca judecatorii ii lasa liberi pe strazi sau ii judeca in stare de libertate
@unu din public
pai mai draga.... tu te contrazici....... nu intelegi ca aici nu se vorbeste de Romania... ca o tara civilizata???!!!! pana la civilizatie...mai avem . La inceput amenzi ca in tarile civilizate...salarii ca in lumea a 3a; hoti sus (dealul Spiri) restul someri... sa continui
n`ai nici o treaba ma tu cu ideea ta... te intrebi ce iq are un militian de rand... aici e vorba de legislatia in vigoare... ce sa faca un politist daca n`are o lege adevarata... stabila.. care sa reglementeze toate problermele astea... inteligentule... fa`te militian si arata`ne noua cum se face treaba... savantule...
BAI DINITA MAI BINE PUNEAI TU MANA LA * DEH. OBICEIUIRI VECHI NU S-A SCHIMBAT NIMIC IN MI
Se vorbeste de alcolemie si stare de ebrietate, dar nu se spune nimic despre starea de DROGAT. Nu stiu daca Codul rutier prevede ceva in acest sens, dar as fi curios cum trateaza legea aceasta problema, pentru ca tot mai des apar drogati la volan care produc accidente grave.
Cum să ne aÅŸteptăm ca "legiuitorii" să incrimineze starea de ebrietate, cînd aceasta este starea lor naturală atunci cînd produc ÅŸi votează legi. Åži apoi, ei cum conduc, nu tot în stare de ebrietate, a se vedea cazul de acum cîÅ£iva ani, cînd un parlamentar a condus beat, a produs accident ÅŸi a invocat, pentru alcoolemia pe care o avea, merele pe care le mîncase, de parcă merele fermentaseră, produseseră Å£uică ÅŸi alcool în sîngele individului.
eu sunt unul dintre persoanele care am facut testul asta despre care se vrea intrarea lui din nou in litera legii.concluzia e un fel de vrajeala de adormit copii au dreptate doctorii e usor contestabil si inca ceva nu mai vb urat despre romania ca nici italienii nu sunt mai departe de noi...se bea chiar mai mult ca la noi dar aicia nu te intreaba nimic nimeni poate de asigurare si cam atat............LA NOI IN ROMANIA SUNT LEGI F F F ASPRE pe cand aici in it e fix p...a